Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:53 03 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noul termen pentru finalizarea șantierului de pe Ștefan cel Mare din Constanța este 1 septembrie. Iată ce prevede proiectul tehnic (DOCUMENT)

ro

01 Jun, 2023 00:00 7897 Marime text
  • Pe 25 mai 2021, Primăria Constanța atribuia societății Meva Concept SRL, contractul de execuție lucrări de construcții în cadrul proiectului „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța”- Cod SMIS 129226, finanțat prin Programul Operational Regional 2014-2020 Axa prioritara 4, Obiectivul specific 4.1: „Reducerea emisiilor de carbon în municipiu reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”
  • Meva Concept a câștigat contractul având subcontractanți pe Hiwaters Solutions, Fraicom SRL și Mooz Services SRL
  • Contractul de prestări servicii supervizare lucrări prin diriginți de șantier a revenit Agora Proiect SRL
  • Durata de execuție a lucrărilor trebuia să fie de 18 luni
  • Proiectul „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța”, Cod SMIS 129226 are o valoare totală de 89.854.757,70 lei, toate cheltuielile fiind eligibile în proporție de 100%. Contribuția financiară a Municipiului Constanța este 1.797.095,20 lei
 
Pe 25 mai 2021, Primăria Constanța atribuia societății Meva Concept SRL, contractul de execuție lucrări de construcții în cadrul proiectului „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța”- Cod SMIS 129226, finanțat prin Programul Operational Regional 2014-2020 Axa prioritara 4, Obiectivul specific 4.1: „Reducerea emisiilor de carbon în municipiu reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”.

Meva Concept a câștigat contractul având subcontractanți pe Hiwaters Solutions, Fraicom SRL și Mooz Services SRL.

Contractul de prestări servicii supervizare lucrări prin diriginți de șantier a revenit Agora Proiect SRL.

Durata de execuție a lucrărilor trebuia să fie de 18 luni.



Proiectul „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța”, Cod SMIS 129226 are o valoare totală de 89.854.757,70 lei, toate cheltuielile fiind eligibile în proporție de 100%. Contribuția financiară a Municipiului Constanța este 1.797.095,20 lei.
 
La finalul lunii februarie, lucrările în zona centrală erau realizate în proporție de 40%.


La finalul lunii mai, procentul de finalizare al proiectul de reabilitare al străzii Ștefan cel Mare va atinge 55%, potrivit lui Viorel- Cristinel Farcaș, administratorului societății Mooz Services SRL, cea care a preluat în proporție de 40% lucrările pe acest sector.  Mai mult acesta susține că șantierul pe artera principală a municipiului se va încheia la finalul lunii august iar la 1 septembrie a.c. lucrarea va fi predată la cheie.

Potrivit caietului de sarcini și proiectului tehnic, planul de realizare pentru ”Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța” vizează reabilitarea: I. Strada Ștefan cel Mare; II. Strada Mircea cel Bătrân; III. Bulevardul Mamaia; IV. Bulevardul Ferdinand; V. Strada Mihai Viteazu; VI. Strada I. Ghe. Duca; VII. Strada Atelierelor; VIII. Strada Ștefan Mihăileanu; IX. Strada Cuza Vodă; X. Strada General Manu; XI. Strada Răscoalei 1907; XII. Strada Miron Costin; XIII. Strada Ion Lahovari și XIV. Strada Jupiter.

Lucrările includ și modernizarea rețelei de iluminat public și reabilitarea pasajului pietonal. Infrastructura de semnalizare rutieră din zona centrală o orașului va fi adaptată la nevoile persoanelor cu dizabilități și cu mobilitate redusă.

E bine să știm cum trebuie executate lucrările, ca să le putem compara la final cu ce vom găsi pe teren. De aceea în secțiunea „documente" puteți consulta caietul de sarcini al proiectului iar mai jos, va prezentăm proiectul tehnic.
 
Ce cuprinde proiectul tehnic:


 - pe Bulevardul Ferdinand (între strada Theodor Burada și strada Mircea cel Bătrân): Se propune realizarea unei benzi de circulație pe direcția dinspre strada Mircea cel Batran către strada Theodor Burada, a 2 benzi pentru traficul general pe direcția dinspre strada Theodor Burada către strada Mircea cel Batran, lațimea benzilor fiind de 3,50 m.

Trotuarele se vor reabilita, urmand ca în cadrul lățimii trotuarelor să se realizeze, pe zonele unde spațiul existent permite acest lucru, piste dedicate exclusiv bicicliștilor, câte o pistă de bicicletă pe fiecare sens de circulație.

 - pe strada Mircea cel Bătrân (între bulevardul Mamaia și bulevardul Ferdinand): Se propune realizarea unei benzi dedicate exclusiv mijloacelor de transport public, reabilitarea trotuarelor și realizarea de piste pentru bicicliști (în limita spațiului disponibil).



 - pe strada Ștefan cel Mare (între strada Mircea cel Bătrân către faleză și strada Atelierelor): Se propune transformarea străzii într-un spațiu pietonal de promenadă.

 - pe strada Ștefan Mihăileanu (între strada Ștefan cel Mare și bulevardul Ferdinand), strada Miron Costin (intre strada Cuza Vodă și bulevardul Ferdinand), strada Jupiter (între strada Cuza Vodă și bulevardul Ferdinand): Se propune transformarea acestor străzi în spații shared-space (spațiu în care pietonii și bicicliștii să aibă prioritate, spațiu deschis fără trotuare delimitate de borduri).



Pe celelalte străzi din zona centrală prevăzute în proiect se propune reabilitarea trotuarelor.

Totodată, pe străzile Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazu și bulevardul Ferdinand au fost prevăzute stații de transport public inteligente, stații prevăzute cu panouri fotovoltaice, încarcare USB, afișaj publicitar, și informare călători, rastele pentru biciclete, bănci smart.


 
Lucrările de pe strada Ștefan cel Mare, întârziate și prost executate
 
Potrivit proiectului tehnic, îmbunătățirea mobilității urbane durabile prevede reabilitarea și extinderea zonei pietonale multifuncționale de pe strada Ștefan cel Mare (15.780 mp), precum și reabilitarea trotuarelor străzilor adiacente (30.066 mp) și crearea de zone cu spațiu partajat (3.029 mp).

Esplanada de pe strada Ștefan cel Mare va fi îmbogățită cu peste 5.000 mp de spațiu verde.

Se vor amplasa fântâni arteziene și se va amenaja mobilier urban inteligent prevăzut cu bănci, spații de ședere, rasteluri de biciclete și cișmele, se vor monta sisteme de informare cu mesaje variabile și va fi instalat un sistem de supraveghere video.
Lucrările includ modernizarea rețelei de iluminat public și reabilitarea pasajului pietonal. Infrastructura de semnalizare rutieră din zona centrală o orașului va fi adaptată la nevoile persoanelor cu dizabilități și cu mobilitate redusă.
 
-Tronsonul 1, cuprins între strada Atelierelor si strada I. Ghe. Duca: Se propune ambientarea catre frontul sudic cu arbori încastrați la nivelul pavimentului, intercalați cu jardiniere cu locuri de ședere și plantații bogate, iar pe frontul nordic cu spații verzi cu locuri de ședere în configurații diferite pentru evitarea monotoniei și ambientate cu vegetație bogată și arbori pentru umbrire.


- Tronsonul 2, cuprins între strada I. Ghe. Duca și strada Ștefan Mihăileanu: Se propun spații verzi cu locuri de sedere, în configurații diferite pentru favorizarea desfașurării activităților comerciale de alimentație publică.

- Tronsonul 3, cuprins între strada Ștefan Mihăileanu și strada Mihai Viteazu: În zona din fata CEC se propune o piațetă cu fântână de pardoseală, jardiniere amovibile și bănci, pentru desfășurarea unor posibile evenimente. În continuare se propune dezvoltarea unor ansambluri de spații verzi cu elemente de ședere de tip deck și instalație de pulverizare apă între care se intercalează o fântână la nivelul pardoselii cu posibilitate de traversare. Accesul la pasajul pietonal Mihai Viteazu va primi o construcție de acoperire din metal și sticlă și preluarea apelor meteorice înainte de coborâre.



 - Tronsonul 4, cuprins între strada Mihai Viteazu și Răscoalei 1907: Se propune realizarea în fața teraselor complexului comercial Tomis Mall a unui ansamblu de fântâni la nivelul pardoselii, cu spații verzi, elemente de ședere în configurații diverse, paviment de tip deck, cu posibilitate de traversare. După Tomis Mall se propune blocarea vizuală a străzii înfundate cu un spațiu verde bogat plantat și ambientarea cu un ansamblu de iluminat și ședere, apoi se continuă cu arbori încastrați în paviment pe zona îngustată, alternând cu ansambluri de bănci și o umbrire decorativă cu plasa decorativă agățată la înălțime de fațadele fronturilor construite având același regim de înălțime. În dreptul Casei Modei se propun ansambluri de ședere de tip șezlong cu spațiu verde și fâșii verticale de perete verde de diverse înălțimi care să creeze un tablou luxuriant.



 - Tronsonul 5, cuprins între strada Răscoalei 1907 și bulevardul Tomis: Se propune realizarea unor ansambluri de ședere cu elemente de tip deck, cu decupaje pentru spații verzi și fântâni, care se închid către bulevardul Tomis cu o cascadă pe trei laturi către o rigolă la nivelul pardoselii.


 - Tronsonul 6, cuprins între bulevardul Tomis și strada Mircea cel Bătrân: Se propune continuarea ambientării cu ansambluri de fântâni, cu o altă cascadă către rigolă în paviment către bulevard. Ansamblurile de fântâni din fața teraselor vor avea diferențe de nivel și căderi de apă, elemente de ședere liniare sau în zig-zag către spațiile verzi. În fața Colegiului se propune realizarea unei piațete cu bănci și jardiniere amovibile, pentru posibile evenimente, ambientat cu un ansamblu de iluminat și ședere.

- Tronsonul 7, cuprins între strada Mircea cel Bătrân și coborârea spre faleză: Se propune dispunerea de arbori în aliniament și spații verzi bogat plantate ce pot deservi activităților de alimentație publică. Axul compozițional se va termina într-o piațetă de tip belvedere cu bănci și un ansamblu de ședere cu elemente de tip deck decupate cu spații verzi și fântână, arbori încastrați în paviment și un ansamblu de iluminat și sedere.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

SRL-ul lui Nicolae Picu preluat cu acte, utilaje și contracte de Viorel Farcaș Cum a ajuns Mooz Services SRL, vioara întâi în proiectul de reabilitare din centrul Constanței?(Documente+Galerie Foto+Video)

FOTOREPORTAJ Cum arată strada Ștefan cel Mare din Constanța la câteva zile după ce a fost scos pavajul recent instalat (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ștefan cel Mare, proiect la cheie, cu multe probleme în teren! Tronsonul cuprins între IG Duca și Ștefan Mihăileanu va fi betonat (GALERIE FOTO +VIDEO)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii