Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:20 16 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Numerologul Milena despre 2013 şi personalităţile Constanţei Ce spune despre Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Gigi Chiru, Nicolae Matei, Gheorghe Dragomir

ro

06 Jan, 2013 22:28 6526 Marime text

numerologie.jpgIată cum vede numerologul Milena ce se va întâmpla în viaţa unora dintre personalităţile Constanţei în anul care abia a început

Iarnă. Început de an. Soare. Nu primarul din Siliştea. Am văzut că el s-a distrat pe cinste. A şi avut motive. În 2012, el a câştigat. Au mai fost câţiva politicieni fericiţi. E soare afară. Acum e senin. Nu ştim cât, nici nu înţelegem de ce. 2012 a trecut şi el. Cu bune? Pentru unii. Mai greu pentru alţii. Îl putem aminti pe Nicolae Matei, primarul din Năvodari. A fost un an plin de surprize. Cu a sa vibraţie universală 5, care ne-a influenţat pe toţi, indiferent de data naşterii ori de numele complet, anul trecut ne-a dat din belşug emoţii, griji, nelinişte, iresponsabilitate, dorinţa de a schimba, superficialitate. Am avut parte din plin de toate: alegeri locale, parlamentare, referendum, doi preşedinţi... tristeţe, lehamite, sentimente contradictorii. Am vorbit mai mult, am realizat mai puţin... am cerut mereu de la ceilalţi. De la cine? De la oricine, mai puţin de la noi.

Milena_Farcas_02.jpg2013, vibraţie 6. Nu-i de glumit! Nu e uşor! Realizăm cumva, încă bezmetici, că am orbecăit în întuneric un an întreg, că ne-am tot afundat, că este tot mai greu. Aproape iremediabil. Buni sau răi, prieteni ori duşmani, bogaţi sau amărâţi, deopotrivă vom încerca să reparăm. Vom da sfaturi altora, vom recunoaşte că am greşit. Oricât de multe am zice noi că am realizat anul trecut, toţi am pierdut ceva. Unii părinţi, alţii încredere ori bani. Cu siguranţă, timp, energie, şanse irosite. Aşteptările pentru 2013 sunt mari. De la alţii. Mulţi îşi vor jura credinţă la altar, la fel de mulţi vor hotărî că nu mai pot îndura povara de a rămâne alături într-o relaţie considerată acum imposibilă. Un an 2013 în care depresia va da târcoale nemiloasă, în care vom trudi mai mult şi vom avea nevoie de laude şi linguşiri. Vom fi mai certăreţi, mai nemiloşi, mai individualişti. Vom încerca să recuperăm timpul pierdut căutând cu înfrigurare zăpezile de altădată. Unii vor spune răspicat, vezi Ponta ori Antonescu, despre un an ce urmează a se dovedi tot mai greu. Să fie o dovadă a unui început de responsabilitate? Cum vor fi influenţaţi de anul 2013 cei mai cunoscuţi oameni ai judeţului vom dezvălui pe scurt în următoarele rânduri.

GHEORGHE MARTIN, impresionant, energic, de neegalat, nesuportând să fie lăudat, urând lenea, aplaudând oricând lucrul bine efectuat, greu de dibuit, greu de fentat, imposibil de păcălit... ai zice că am înşiruit ce mi-a venit în minte pentru a vă bulversa. Aiurea! Cifra destinului său - 5, din 3 şi 2, şi cifra zilei de naştere - 7 îmi povestesc neîncetat despre cel ce a fost prefect, cu siguranţă de temut. Nu ştii ce i-ar plăcea mai mult, nici nu poţi bănui cam ce i-ar fi pe plac. Terenul de sub tine este ud şi te cam clatini dacă spre tine s-a uitat. De conversat nici nu spera. Pe loc te-a citit, încuiat, expediat. Asta dacă ai avut noroc. Anul 2013 pentru fostul preşedinte PC al organizaţiei judeţene Constanţa şi fost prefect are o vibraţie 7. Ai zice o vibraţie de bun augur, pentru că cifra zilei sale de naştere este 7, născut fiind de Buna Vestire, pe 25 martie. Oricum, este un an misterios în care totul pare a se desfăşura după un alt plan decât cel făurit de el, cu alte reguli, alte ecuaţii. Mai dificil de înţeles, mai melancolic, dorind mai mult să fie singur. Financiar, ar trebui să-i fie bine din ianuarie începând şi foarte bine în octombrie. Poate deveni deosebit de ambiţios atunci. Ideal ar fi să evite a risca în februarie şi noiembrie. Norocul, prietenul său de nădejde, îl poate ajuta în luna mai, investiţiile imobiliare pot fi spectaculoase în iunie.

MUGUR VIOREL MITRANA, primarul comunei 23 August, deştept cu siguranţă, dovedit numerologic - are doi de 9 în numerograma zilei de naştere -, şi frumos, spun unii. Eu adaug, verificat de mine, muncitor, serios, convingător şi deosebit de norocos, va avea parte de un an 2013 încununat de realizări. Multe normale, ca urmare a eforturilor sale, dar şi mai multe graţie anului personal cu vibraţie 3, care-l determină să rişte şi să câştige mai mereu. Mai greuţ ar putea simţi că-i este prin iunie, când va rupe o serie de prietenii nepotrivite.

RADU ŞTEFAN MAZĂRE, în 2013, va schimba radical o serie de metode, practici, va adopta un nou stil, chiar un comportament diferit. Opiniile, credinţele vor suferi mutaţii majore. Atinge în acest an vârful celui de-al treilea moment crucial al vieţii sale, a cărui vibraţie 5 va determina dorinţa de a modifica totul, în el, în jurul său. Poate chiar va renunţa la o serie de oameni ce până nu demult erau în preajma sa. Oricum ar fi, pentru el este de bine. Visează la o altă viaţă, ghidată după alte principii, poate la un nou aşezământ, ori poate la călători în zone încă nevizitate. Va cheltui mai mult, îşi va desface baierele pungii nu doar pentru satisfacerea propriilor capricii. Vom avea surpriza să fim martorii unei transformări de imagine a lui Radu Mazăre.

NICUŞOR DANIEL CONSTANTINESCU a avut emoţii mari anul trecut. Dar asta a fost. A muncit, a câştigat. În acest an şi el vrea mai mult. Poate un alt fel de a se comporta, poate mai multă relaxare. Simte că trebuie să lucreze la ceea ce înseamnă comunicare şi va acţiona în acest sens. Va fi mai înţelegător, mai maleabil, mai uman. Suflul schimbării va avea efecte imediate pentru el. Va radia. Îşi va permite chiar o vacanţă mai lungă. Cel mai bine ar fi în aprilie, când vibraţia 9 a lunii l-ar putea determina să ia o serie de măsuri drastice, nu neapărat cele mai inspirate.

Pentru MARIANA GÂJU, primăriţa comunei Cumpăna, anul 2013 va fi deosebit de roditor. Cu a sa vibraţie personală 8, acest an îi va aduce prosperitate, ambiţie sporită, dorinţă de autodepăşire. Aţi spune, pe bună dreptate: „Nicio noutate! Aşa e ea mereu!". Ba bine că nu! Va fi un an în care va avea realizări deosebite, pe care nu le va observa deloc. Va fi mereu nemulţumită, în priză mereu, cu simţurile încordate, hotărâtă fiind să nu piardă nimic, niciun leu. Anul este deosebit de bun pentru ea, cu atât mai mult cu cât ziua de naştere este 26, cu o vibraţie 8, asemenea vibraţiei personale a acestui an.

Anul acesta îi aduce în dar lui MARIAN IORDACHE, primarul oraşului meu, Medgidia, colaborări duium, mai multă încredere în sine şi mai mult respect din partea celorlalţi. Vibraţia personală 2 a acestui an îl va determina să fie şi mai diplomat, dar deopotrivă ferm, de neclintit. Ştie ce vrea, ce a devenit, cu cine va colabora, ce va realiza şi mai ales ce nu va face niciodată în acest mandat. Probabil prin iulie va da cu unii de pământ, cu siguranţă fondat şi foarte bine informat. Prin martie îşi va dori să aplice un proiect nou, care îi va reuşi. Mai ciudat, mai închis, mai dificil va deveni în luna mai, când ideal ar fi să se relaxeze puţin. El nu se poate preface, nu poate fi altcumva decât este, iar în luna mai unii l-ar putea înţelege greşit.

Şeful Arhivelor Statului Constanţa, VIRGIL COMAN, va deveni în 2013 mai realist, mai pragmatic, mai tenace. Va munci mai mult, va dori să vadă realizările eforturilor sale, şi datorită acestei dorinţe va fi mai inflexibil, sever, rece, organizat. Nu mai vrea apă de ploaie, ci ploaie de stele. S-a săturat de promisiuni, vrea respect. Va avea parte de un an bogat. Ideal ar fi să investească în imobiliare, iar în luna mai să fie reticent. În martie şi în decembrie să nu aştepte ca totul să iasă aşa cum a planificat. Va avea parte de surprize, majoritatea plăcute. Anul acesta are pentru el o vibraţie 4.

HORIA VLAD TECĂU - jucător de tenis de câmp, ambiţios, energic, locul 11 în clasamentul mondial ATP al jucătorilor de dublu, component al lotului naţional de Cupa Davis. Umblă vorba că i s-au aprins călcâiele după Andreea Raicu. Eu tind să cred că ea este îndrăgostită de el. Are şi motive. E tânăr, e deştept (doi de 9 în numerograma zilei de naştere), e hotărât şi are stofă de câştigător, cu trofee. Pentru el, 2013 poartă pecetea succesului, vibraţie 8. Financiar vorbind, va fi pe val, ambiţia va fi la cote maxime. Poate ceva mai pus pe harţă şi permanent nemulţumit. Va dori mai mult, mai bine, mai repede, mai perfect, dacă-mi permiteţi să mă joc puţin de-a cuvintele. Poate că toate lucrurile bune nu i se vor întâmpla chiar din ianuarie, când vibraţia lunii personale este 9, dar din februarie totul începe să meargă din plin. Cât despre Andreea... e o norocoasă!

Fost şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, devenit preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PDL Constanţa şi proaspăt uns parlamentar, CHRISTIAN GIGI CHIRU, pare să trăiască într-o poveste din care personajul negativ, dihania, a dispărut demult. Totul s-a transformat într-un peisaj mirific, ai zice că singura lui misie este să culeagă lauri. Aflat în plină desfăşurare a momentului crucial cu vibraţie 8, totul chiar este roz pentru el. Roz pentru el, pentru ceilalţi e jale. E pus pe plătit poliţe grele şi vechi. Are chef, are ambiţie, are cu ce, are de gând.

Şeful Trezoreriei Constanţa, LAURENŢIU FLORIN CORNEL MATEIZER, lider prin cifra destinului 1, adaptabil şi convingător prin cifra zilei de naştere 5, milos, generos, băiat bun graţie cifrei personalităţii 9, are parte în 2013 de călătorii, secrete, evenimente deosebit de frumoase şi mai ales de mult noroc. E drept că ar pica bine un control medical amănunţit prin iunie ori prin septembrie sau dacă nu o vizită doar la un cardiolog. Prea multă fericire, prea multe emoţii pot deveni periculoase. În rest, un an superb.

Vesel, pontos, amabil şi discret, atât cât poate fi MIRCEA BĂSESCU, va avea parte de un an bogat. Mai bogat în emoţii, muncă, proiecte şi ambiţii decât şi-ar putea închipui. Nu-i bai, vibraţia 8 a anului personal 2013 îi va aduce satisfacţii pe care nu le va aprecia, realizări pe care nu le va observa şi eforturi care nu se vor mai termina. Alţii vor observa efectul muncii sale şi o vor păţi când vor îndrăzni a-i tempera avântul. Permanent în transă, nemulţumit permanent, se va uita către sine cu un aer discret a reproş. Se putea mai bine, se putea mai frumos, chiar şi mai tânăr, de se gândeşte bine, ar fi putut deveni de-ar fi muncit mai vârtos. Dacă ar putea ocoli lunile ianuarie şi octombrie şi ar semna contracte din februarie începând, s-ar feri de griji şi eforturi în plus; mai bine în lunile astea s-ar mai relaxa. Altfel, bani, raţiune, eficienţă vor deveni cuvintele de ordine ale acestui an.

Şef al PNL la Constanţa, bun partener în USL, parlamentar nici nu mai ţin minte primul mandat, priceput în a discuta cu oamenii, diplomat şi sigur, eficient şi confidentul perfect, GHEORGHE DRAGOMIR are parte de un început de drum. Adică vibraţia personală a acestui an pentru el este 1. Mai sigur, mai independent şi energic, mai inventiv, cu siguranţă cu avânt nou şi proiecte duium. Va deveni ceva mai autoritar, poate mai agresiv, în felul său, blânduţ. Lunile februarie şi noiembrie îi vor aduce clar multe emoţii, dar şi bucurii. Mai retras în iunie, aproape absent, îşi va dori să fie lăsat el şi gândurile lui, ceva mai distant. Atenţie, îşi va verifica subalternii mai des! Nu încercaţi să-l flataţi excesiv, va deveni brusc bănuitor şi agresiv, înseamnă că-i ascundeţi ceva.

Personaj ciudat, controversat, greu de atins, greu de apucat ori de convins, GABRIEL SORIN STRUTINSKY va avea parte de un an bun. Deloc relaxat, va munci enorm, va fi nemulţumit, bulversant şi nervos. Nu că nu i-ar ieşi. Ci doar că nu are timp de elogii, nu are timp de pierdut, nu vrea să mai lase nimic neterminat. Este obsedat de tot ce înseamnă detalii, permanent răscolit de griji inutile, cere totul de la ceilalţi şi imposibilul de la el. Are în minte proiecte duium, nu vrea să piardă nimic, totul îi iese. Se ceartă, se războieşte, răscoleşte trecutul, învolburează prezentul, nu lasă nimic de la el. Este un an mai mult decât bun, poate chiar este anul perfect. Nu are timp să priceapă, nici chef să asculte, răbdare nici atât. E drept, ianuarie nu străluceşte de răsfăţ, dar martie devine minunat, în septembrie se luptă din greu, câştigă mai tot şi munceşte mai rău ca un rob. Nu se bucură deloc. Păcat de anul superb!

DORIN COLIDIUC, şcolit de FBI, călit de Poliţia Română, când dă să rămână, când e hotărât să plece, anul acesta se supără pe toţi. Mai mult pe unii care-l tot încurcă. Porneşte războaie, nu mai vrea să aştepte, goneşte falşi prieteni, se scutură de colb. Vrea nou-nouţ să fie, să zburde iar prin lot. Anul acesta e vârf de moment crucial pentru el, cu vibraţie 8. Vrea tot ce a pierdut şi dublu pe deasupra. Nu se mai opreşte, nu poate fi strunit. Câştigă mult de ştie cum să joace. Acum ştiţi bine toţi că nu este un mit, că asta se pricepe cel mai bine a face. Deci şanse de câştig sporit pentru Dorin Colidiuc în 2013. Poate dacă porneşte din februarie, iar prin octombrie stă bine pitit, departe de erori.

Cu siguranţă toţi am auzit de-o casă ce este diferită mult de ce-am visat a avea. Mulţi dintre ai noştri au trecut prin ea în drumul lor spre veşnicia sigur neînţeleasă. MARIUS ROMEO BUCULEASA se îngrijeşte de toate, de toţi ce pragul îi trec. O face bine, cu responsabilitate. Şi recunoscători îi suntem. Este un mesager prin cifra destinului 5. Randamentul maxim îl dă în situaţii de îngrozitoare încordare. Convingător, prieten bun, chiar vorbăreţ când limba reuşeşti să i-o dezlegi. Un lucru este clar, te poţi baza pe ajutorul său necondiţionat. Pentru el greul pare să fi trecut odată cu anul 2012. Acum vibraţia 1 a acestui an îi aduce în dar siguranţă, încăpăţânare, încredere în sine şi dorinţa de a izbândi. Poate în luna august ar trebui să fie ceva mai atent şi să-şi rezerve timp berechet pentru a se odihni. Afaceri bune mai mereu în acest an. Iar bani mai mulţi luna iulie ar trebui să îi aducă.

Muncitor mai mult decât lasă a se vedea, pragmatic dincolo de zâmbetul şăgalnic, organizat, chiar dacă îl vezi trecând chiuind, directorul Spitalului Medgidia, STERE BUŞU, poate fi numit cum vreţi voi: paradox, ciudăţenie, bun de pus la tablou. Este în acelaşi timp, graţie cifrei 7 a destinului său, şi dulce şi amar, şi bun şi îngrozitor de ciufut, dintr-o bucată clar. De cremene. Permanent ocupat, i-ar plăcea să poată discuta relaxat. Îi place, uneori chiar şi vrea, doar că nu găseşte timp pentru a şi putea. Pentru el, 2013 are vibraţia 8, a ambiţiei nemăsurate. Cu tine, cu ei, cu munca şi soarta. Nu se lasă învins, nu vrea să cedeze, nu vrea să bată palma. Condiţiile el le stabileşte, iar dacă tu accepţi uşor, iute se răzgândeşte, mai pune o piedică, mai adaugă listei o cerere în plus. Nu-i uşor să-l mulţumeşti, nu vrea să-i fie uşor, nu vede că bine poate să-i fie la un moment dat. Altfel, câştigă aproape orice concurs, nu poate fi învins uşor. Şi banii tot vin, şi lupta poate continua. Atenţie în ianuarie şi în octombrie! Ar trebui să dea atenţie stării de oboseală acumulată.

ANTONELLA MARINESCU, frumoasă, deşteaptă şi sexy. A fost deputat, acum este ambasadorul României în Canada. Nimic din tot ce-am spus nu ar fi reuşit s-o propulseze dacă n-ar fi avut, pe lângă minte multă, putere de muncă, de autodisciplină, rigurozitate. Ziua de naştere 22 a înzestrat-o cu toate acestea, iar cifra destinului 3 i-a hărăzit noroc, viaţă trăită pe muchie de cuţit şi calităţi de bun păstrător de secrete. Anul acesta este plin de evenimente, care mai de care mai interesante. Va călători, va fi amfitrioană, va cunoaşte, va descoperi, va deveni chiar şi intolerantă şi impulsivă uneori. De reţinut norocul care-i sare-n ajutor în tot acest an încărcat. Uneori va urla, alteori doar va strânge din dinţi hotărâtă. În iunie se va descărca de poveri şi va renunţa la cunoştinţe suspecte. Poate chiar va simţi că-i e greu, poate chiar va dori să meargă acasă. Cine o cunoaşte ştie că ea nu renunţă niciodată chiar dacă simte că se rupe, chiar dacă suferă îngrozitor. Lună frumoasă septembrie, luni roditoare februarie, mai şi noiembrie. Noroc mult în ianuarie.

Calităţi evidente de lider, preferat pentru funcţie de adjunct, îndeplinind cu dibăcie rolul de şef ori de câte ori mai-marii au cerut-o, ADRIAN RAPOTAN ba este şeful IPJ Constanţa, ba - aşa cum încă scrie pe site-ul IPJ - adjunct al sefului Inspectoratului Poliţiei Judeţului. Indiferent de funcţii şi titulaturi, calităţile sale sunt clare: are cifra destinului 1, a şefului, ambiţios, inventiv, raţional, energic, şi cifra zilei de naştere 2, a diplomatului sadea, modest, ordonat, minuţios, prietenos şi plin de tact. Poate lucra în planul secund foarte bine, dar şi mai bine s-ar descurca şef dacă ar deveni. Sau poate că nu vrea? E drept, s-ar afla prea în bătaia puştii tuturor. El ştie a se descurca mereu, nu-i bai! 2013 are pentru el o vibraţie personală 1. Vibraţie norocoasă, fiindcă cifra destinului său 1 este din 2 şi din 8. Cum, nu am povestit că are armata în sânge şi trăgaciul i-a fost cordon ombilical? Mă iertaţi! Am greşit! Vă mai spun că este deosebit de ambiţios şi de atent la detalii, de sârguincios şi uneori, cum să vă spun, mai strâns la buzunar. Altfel, e sigur, eficient şi intolerant. Pentru a vă consola, vă repet, este prieten bun. Atunci când îţi este prieten. Noroc în februarie şi noiembrie, bani în iulie, în august ceva mai supărat. În aprilie ar putea apărea o oarecare schimbare de context.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii