Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:49 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oalele se vor sparge în capul Biroului Electoral Palaz deconspiră mecanismul de fraudare a referendumului (galerie foto)

ro

07 Nov, 2011 01:00 3976 Marime text
cap_1.jpgReferendumul de ieri a fost un test al PSD-ului şi al preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Constănţenii au putut vedea astfel efectele politicii pe care PSD-ul a dus-o în ultimele săptămâni.

„În cursul acestei zile, (n.r. ieri) la Instituţia Prefectului Judeţul Constanţa au fost înregistrate mai multe sesizări telefonice primite din partea preşedinţilor secţiilor de votare prin care se aduce la cunoştinţă faptul că buletinele de vot, autocolantele, precum şi alte materiale necesare desfăşurării în conformitate cu procedurile legale au fost predate de către Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţean fără a se întocmi procese verbale care să ateste predarea-primirea acestora", se precizează într-un comunicat al Prefecturii.

„Având în vedere suspiciunile care planează în legătură cu intenţia de fraudare a acestui proces electoral, nu putem să nu sesizăm faptul că procesele verbale centralizatoare care vor fi întocmite la sfârşitul votării nu vor putea fi însoţite de documente justificative. Spre exemplu, la Albeşti, pentru un număr de aproximativ 900 de cetăţeni înscrişi pe listele electorale, preşedintele secţiei de votare a descoperit că a primit doar 300 de buletine de vot, situaţie care, mai mult ca sigur, nu este singulară. M-am adresat în acest sens atât preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţean, cât şi şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie, pentru a dispune măsurile care se impun", a precizat prefectul Claudiu-Iorga Palaz. Acesta a mai adăugat şi faptul că „diferenţa de buletine de vot, care nu au mai ajuns la preşedinţii de secţii de votare, nu mai au nevoie să le bage în urnă". În schimb, aseară, înainte de încheierea urnelor, Palaz a transmis tuturor primăriilor adrese prin care solicită ca la finalizarea votului să întocmească procese verbale de predare-primire cu preşedinţii secţiilor de votare, în care să arate câte buletine de vot au fost folosite, dar şi procentul de prezenţă calculat, raportat la numărul de votanţi de pe listele electorale. Astfel, se va putea vedea exact câţi oameni au ieşit la vot şi cei care îşi doresc succesul scrutinului nu vor mai putea face nicio manevră.

Gheorghe Moldovan, primarul comunei Albeşti, povesteşte incidentul de la secţia de votare din Cotu Văii: „Noi, în comună, avem cinci secţii de votare. Satul Cotu Văii este aproape la fel de mare ca Albeşti şi are o secţie de votare. Aseară, preşedinţii s-au dus la Constanţa după sacii cu buletinele de vot şi pe procesul verbal scria câte buletine sunt. Pe sacul de la Cotu Văii scria 900 şi ceva. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dacă preşedintele secţiei de votare a numărat sau nu buletinele de vot, cert este că în ziua referendumului, pe la 12, m-au sunat că nu mai au buletine de vot. Avuseseră doar 364 de buletine, de fapt. Problema este că nu s-au respectat procedurile legale". Primarul din Albeşti spune că ori nu au fost numărate buletinele de vot şi s-a scris greşit în procesul verbal ori... „nu ştiu, nu mă pronunţ". Preşedintele secţiei de votare din Cotu Văii se numeşte Victoriţa Răileanu şi este funcţionar al Primăriei comunei Albeşti.

Cam aceasta a fost atmosfera întregii zile de ieri, pe toată durata desfăşurării referendumului.Cu comunicate de la Prefectură, de la PDL şi de pe un site asumat de PSD.

 referendum_-_birou_electoral_judetean.jpg

Biroul Electoral Judeţean, alcătuit din judecător Bojin Claudia Ioana - preşedinte, Volcinschi Radu, Bola Bogdan Alexandru, Timofte Alexandru Marius şi Marin Laurenţiu Marius - asupra cărora vom reveni - nu a suflat o vorbă, cel puţin până la închiderea ediţiei, despre participarea la vot sau despre nereguli reclamate. Şi se pare că nu au fost puţine.

Cu o campanie pusă la punct în ultimele două săptămâni, reprezentanţii administraţiei judeţene şi-au dorit să obţină aceleaşi rezultate ca în scrutinele precedente.

Ce-i drept, cu bani mulţi, nu mai puţin de 20 de miliarde de lei vechi, deşi iniţial au estimat că vor avea nevoie doar de patru miliarde de lei vechi. Mobilizarea deplină a celor de la PSD a venit abia la începutul săptămânii trecute, când toţi primarii PSD din judeţ şi şefii filialelor judeţene au fost convocaţi în şedinţă pentru a-şi pune capul la contribuţie pentru o prezenţă mare la vot la scrutinul din 6 noiembrie. Pe lângă ambiţia pe care cei de la judeţ au avut-o în ceea ce priveşte validarea referendumului, pesediştii constănţeni au vrut să şi „spele" onoarea partidului, care a mai avut sincope de ceva vreme încoace. Şi s-a încercat prin tăcere.

Până spre după-amiază, doar 20% dintre cetăţenii judeţului şi 23% din municipiu ieşiseră la vot. Abia spre seară oamenii s-au mai mobilizat, dar nu în număr atât de mare. Nici preşedintele CJC nu a fost atât de matinal şi nu s-a grăbit să dea exemplu constănţenilor. Acesta a ajuns la secţia de votare abia la ora 15.00, adică după şapte ore de la deschiderea urnelor. Mai harnic a fost primarul Radu Mazăre, care, implicat mai puţin în problema privind referendumul local, a votat la ora 13.00, dar nu la Şcoala nr. 23, la care mergea de obicei, ci la o altă secţie de votare. Pentru că şi-ar fi schimbat adresa din buletin, primarul Constanţei a mers să voteze la Şcoala nr. 24. Spre deosebire de alte dăţi şi în comparaţie cu şeful CJC, Primarul Mazăre a fost mult mai relaxat decât de obicei, iar mesajul pe care l-a transmis constănţenilor a fost un îndemn mai calm la a veni la vot şi nimic mai mult.

„Este necesar acest referendum. Să dea Dumnezeu să iasă ce vor oamenii!", a precizat Mazăre la ieşirea de la vot. În schimb, şeful CJC, nervos la culme, i-a îndemnat în stilul său caracteristic să iasă la vot. „Fac apel către constănţeni să vină să voteze până la ora 20.00. În caz contrar, judeţul Constanţa se va desfiinţa!", spunea Constantinescu ieri.

Nici statisticienii nu sunt la post

referendum.jpg

Problemele organizatorilor referendumului local, intenţionat sau nu, au început în ieri dimineaţă, când reprezentanţii Biroului Electoral de Circumscripţie Constanţa se plângeau că nu are cine să le centralizeze voturile, pentru că Direcţia Judeţeană de Statistică Constanţa nu le-au desemnat reprezentanţi aşa cum au solicitat prin adrese transmise către directorul Enache Buşu. Unul dintre membrii BEC, pesedistul Laurenţiu Marin, arăta ieri corespondenţa pe care a avut-o BEC în zilele premergătoare referendumului cu cei de la Direcţia de Statistică. „Institutul Naţional de Statistică (INS) este singura instituţie abilitată a statului să facă această numărătoare", spunea ieri Laurenţiu Marin.

Astfel, potrivit adresei nr. 13/28.10.2011, BEC trimite o adresă DJS prin care solicită să se asigure statisticienii necesari personalului din cadrul aparatului tehnic auxiliar pentru verificarea, introducerea şi prelucrarea de date, dar şi comunicarea necesarului de materiale precum şi modelele de procese verbale utilizate pentru referendum. În data de 3 noiembrie, DJS Constanţa transmite doar necesarul de echipamente de calcul şi hârtie de care este nevoie, fără însă a transmite că va pune la dispoziţie personalul necesar. Ulterior, cei de la BEC revin pe 5 noiembrie, printr-o altă adresă prin care solicită din nou să se desemneze statisticieni. „Nu am primit nicio înştiinţare de la Institutul Naţionale de Statistică privind implicareaşi centralizarea datelor de la referendum", spunea ieri dimineaţă Enache Buşu, şeful Direcţiei Judeţene de Statistică. La rândul său, prefectul Claudiu-Iorga Palaz spune că astfel „instituţia nu participă la frauda celor de la PSD". De asemenea, el a adăugat că la începutul acestei săptămâni va formula plângere penală împotriva preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, pentru abuz în serviciu în implicarea organizării referendumului local, iar preşedintei Biroului Electoral de Circumscripţie Constanţa sesizare la Consiliul Superior al Magistraturii. De asemenea, şi membrilor BEC li se vor întocmi plângeri penale pentru participare la demersul considerat ilegal, potrivit celor spuse de prefectul Palaz. Aşa cum am mai spus, membrii BEC sunt Radu Volcinshi, Bogdan Alexandru Bola, Marius Alexandru Timofte şi Laurenţiu Marin.

Voturile sunt numărate de reprezentanţi ai Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor de la CJC

Pentru că nimeni nu era în măsură să dea informaţii oficiale de la Biroul Electoral judeţean, datele privind prezenţa la vot de ieri vehiculate toată ziua în mass-media au reieşit doar în urma numărătorii paralele efectuate de PSD şi de PDL, la diferite intervale de timp. „Îngrămădeala" la vot a fost sesizată doar de numărătoarea celor de la PSD, care după ora 16.00 anunţau deja că aproape 30% dintre constănţeni se prezentaseră la vot în municipiul Constanta, iar în judeţ aproape 29%. Pentru validarea referendumului este nevoie însă de participarea a 50% plus 1 din cei 631.838 cetăţeni cu drept de vot din judeţul Constanţa. Cele 515 secţii de votare au fost păzite de peste 300 de poliţişti şi jandarmi, dar şi de reprezentanţi ai ISU Dobrogea şi de poliţişti locali.

Aşadar, cum spunea reprezentantul BEJ, procesul de numărare a voturilor şi raportarea oficială a rezultatelor referendumului se vor afla probabil după ce Consiliul Judeţean Constanţa va da INS în judecată. Sacii cu procesele verbale de la fiecare secţie de votare din judeţ vor fi aduşi la Pavilionul Expoziţional, acolo unde este sediul BEC, iar buletinele de vot vor fi numărate de către reprezentanţi ai Direcţiei Publice Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Constanţa, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Constanţa. Însă reprezentantul PSD în BEJ, Laurenţiu Marin, spune: „Deşi Consiliul Judeţean este tot o instituţie a statului, nu este abilitat de lege să înlocuiască atribuţiile INS, aşa că juriştii şi avocaţii noştri vor face sesizare penală şi împotriva statisticienilor constănţeni".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii