Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:05 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oamenii sunt exasperați Se lucrează de zor lângă imobilul ridicat de W Titanic Resort SRL! Ce se construiește? (DOCUMENT)

ro

15 Dec, 2022 00:00 13965 Marime text
  • Echipa ZIUA de Constanța s-a deplasat la fața locului, iar lucrările se desfășurau la șantierul din Mamaia Sat
  • Pe terenul învecinat imobilului, se lucrează intens la turnarea unei platforme betonate
  • Imobilul ridicat de W Titanic Resort SRL obținuse autorizația pentru 7 etaje, apoi au supraetajat la 10
  • Ce este interesant este faptul că Lavinia Grigorescu (fostă Matei) este fiica fostului primar din Năvodari, Nicolae Matei.
 
Investiția celor de la W Titanic Resort SRL se află, din nou, în centrul atenției. Sesizarea venită pe pagina de Facebook ZIUA de Constanța se referă la faptul că strada D25 din Mamaia Sat a fost blocată de betonieră în după-amiaza zilei de 12 decembrie, pentru a turna fundația la cel de-al doilea imobil ridicat de investitori.


 
Redăm mai jos sesizarea venită:

„De la 16:00 astăzi 12 decembrie, strada D25 din Mamaia Sat (Merlin) este blocată de betoniere ce stau la coadă să toarne fundația lui White Titanic SRL, bloc cu 7 sau poate chiar 10 etaje, nu se știe niciodată. Locuitorii parchează pe străzile adiacente, și intră prin noroi, printre utilajele în mișcare. Zgomotul de șantier depășește 80 decibeli acum când vă scriu, la 01:05. Am sesizat IPJ, ITM, ISCIR, IGSU”.
 
Facem precizarea că ultima autorizație de construie emisă pentru W Titanic Resort SRL este în data de 7 martie 2022 și vizează „Modicare proiect în curs de execuție autorizat cu AC 112/17.03.2021 și AC 235/03.06.2021 prin: supraetajare cu două niveluri rezultând imobil S+P+10E+spații tehnice – CORP C1 tronson A și B cu parcaj auto la subsolul general, spații comerciale și restaurant la parter, locuințe la etajele 1-10, recompartimentări interioare și spații tehnice”.

 

Investiția W Titanic Resort SRL

 
Menționăm că în imaginile atașate la material, se poate observa faptul că se mai lucrează peste etajul 10 al blocului, iar conform Primăriei Năvodari, „Lucrările aflate în derulare sunt la spațiile tehnice, conform Autorizației de Construire nr. 81/07.03.2022 emisă de Primăria Orașului Năvodari, la solicitarea W Titanic Resort SRL. Aceasta presupune - conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor în construcții, cu modificările și completările ulterioare - supraetajare cu două niveluri, rezultând imobil S+P+10E+spații tehnice - corp C1 tronson A și B, cu parcaj auto la subsolul general, spații comerciale și restaurant la parter, locuințe la etajele 1-10, recompartimentări interioare și spații tehnice”. Astfel, ultimul etaj la care se lucrează este spațiu tehnic.


 

Investiția Rado Prest SRL

 
Echipa ZIUA de Constanța s-a deplasat la fața locului, iar lucrările se desfășurau la șantierul din Mamaia Sat. Interesant este faptul că nu exista niciun panou vizibil cu investiția demarată de către oamenii de afaceri.
 
Pentru a afla ce se edifică pe acel teren, în lipsa unui panou, am solicitat la Primăria Năvodari clarificări cu privire la investiția care se realizează pe terenul menționat.

 
Potrivit unui răspuns oferit de Biroul de Comunicare al Primăriei Năvodari, „Referitor la al doilea imobil la care faceți referire, Primăria Orașului Năvodari a eliberat, la solicitarea Rado Prest SRL, Autorizația de Construire nr. 297/19.08.2022 pentru amenajare teren, organizare de șantier și lucrări de împrejmuire – imobil situat în vecinătatea W Titanic Resort SRL”. Potrivit Memoriului Tehnic, parte din documentația aferentă Autorizației de Construire nr. 297/19.08.2022, beneficiarul investiției realizează lucrări de amenajare a terenului și lucrări de îmbunătățire teren și stabilizarea acestuia prin crearea unei platforme de beton, care se execută pe amplasament.
 

Supraetajarea

 
APM Constanța a oferit un răspuns pozitiv în urma cererii efectuate de către W Titanic Resort SRL. Este vorba de investiția „Modificare proiect in curs de executie autorizat cu AC 112/17.03.2021 « continuare lucrari pentru proiectul  „construire  imobil S general +P+7E – CORP C1 tronson a si tronson b cu parcare la subsol – spatii comerciale si restaurant la parter, apartamente la etajele 1-7, amplasare piscina”, prin supraetajare in limita a 20% din suprafata desfasurata cf legii 50/1991, spatii tehnice, recompartimentari interioare”, amplasat în orașul Năvodari, zona Mamaia Nord, trup 2/1, str. Promenada Năvodari FN, parcela Tf 158/6/2, lot 1+2, județul Constanța, pentru care a fost emisă decizia etapei de încadrare nr. 180 din  17.05.2021.

 
Amintim că tot la APM, în mai 2021, a fost depusă documentația de către W Titanic Resort SRL și Rado Prest SRL pentru elaborare PUZ în vederea modificării indicatorilor urbanistici în scopul obținerii unui regim de înălțime mai mare (P+10E).




Amplasamentul care generează studiul PUZ este proprietate privată a societatății W Titanic Resort SRL. Amplasamentul are o suprafață totală de 10.000 mp, având categoria de folosință „curți construcții”. Zona studiată este reprezentată de 2 terenuri cu nr. cadastrale 120750 și 117631 și se vor propune noi reglementări urbanistice pentru această zonă. Se vor păstra toți indicatorii urbanistici existenți și se propune doar modificarea regimului de înălțime de la S+P+7E la S+P+10E.

Zona generatoare a viitorului P.U.Z. este reprezentată de lotul de teren încadrat în intravilanul orașului Năvodari, cu nr. Cad. 120750, oraș Năvodari, Trup 2/1-Tf 158/6/2 –lot 1 și 2, în suprafață de 10.000 mp. Pe acest teren este o construcție în curs de execuție autorizată cu A.C. nr.112/17.03.2021- imobil propus Sg+P+7E.

 
Prezentul P.U.Z. cuprinde reglementări obligatorii pentru următoarele zone funcționale (și subzonele acestora) cuprinse în zona studiată și propusă pentru noile reglementări:
ZRB2 – Zona cu regim de construire continuu/discontinuu cu regimul de înălțime maxim S/D+P+10E, cu înălțimea maximă de 40,00m. Se admit următoarele funcțiuni: locuințe colective sezoniere și/sau permanente, funcțiuni turistice, servicii, birouri, recepție, parcare la subsol/sol/parter/demisol și parcare supraetajată, spații plantate, alei pietonale, spații de depozitare complementare locuirii, spații pentru alimentație publică, bar/terasă, piscine.
 

Au cerut, inițial, șapte etaje

 
Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţa publicul interest, în luna februarie 2021, asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul societății W Titanic Resort SRL. Societatea dorește edificarea unui bloc de șapte etaje, la Năvodari.
 
Este vorba de memorandumul pentru „Continuare lucrări pentru investiția - „Construire  imobil S general +P+7E – corp C1 tronson a și tronson b cu parcare la subsol – spații comerciale și restaurant la parter, apartamente la etajele 1-7, amplasare piscină”, amplasat în orașul Năvodari, zona Mamaia Nord, trup 2/1, str. Promenada Năvodari FN, parcela Tf 158/6/2, lot 1+2, județul Constanța.
 

W Titanic Resort SRL, în datele Registrului Comerțului

 
W Titanic Resort SRL a fost înființată în anul 2020, având sediul social pe strada Lotus din Năvodari. Capitalul social este de 1.000 de lei, iar asociați sunt Arinvest Holding SRL, cu sediul în Suceava, care are o cotă de participare de 50% și Europrod Energy SRL, cu sediul în Năvodari, cu o cotă de 50% din capitalul social. De altfel, cel din urmă este și administrator al firmei. Activitatea principală a firmei este „Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”. Administrator este Tănase Alexe. În anul 2021, firma a raportat un singur salariat, cu o cifră de afaceri 0 și o pierdere de 407.433 lei.
 
Conform Monitorului Oficial al României, prin decizia publicată la data de 18 mai 2022, din societate s-a retras Florin Daniel Timofei (care deținea 1% din capitalul social și calitatea de administrator).

 
Conform Confidas.ro, Arinvest Holding SRL mai este asociat în Niva Development SRL, Dragomirna Golf Resort SA, Mivaro Travel SRL, Parcului Residence SRL, North Lake Development SRL, Crazy Fishing SRL, Picături de Soare SRL, Ferma de Electroni SRL, Ioni și Electroni SRL. Europrod Energy SRL mai este asociat în White Tears Resort SRL. Alexe Tănase apare în firmele Mivaro Travel SRL, Sela Boat SRL, Happy Time Holding SA, Alpa Turism SRL, Europrod Energy SRL și White Tears Resort SRL.
 
 

Despre Arinvest Holding SRL

 
Societatea a fost înființată în anul 2017, cu sediul social în Suceava, pe strada Parcului. Capitalul social este de 2.500.000 lei, iar asociați sunt Vasile Armenean, cu o cotă de participare de 95% și Kevin Armenean, cu o cotă de participare de 5%, ambii cu cetățenie austriacă. Vasile armenean este administrator al societății. Activitatea principală constă, conform codului CAEN, în „Activități ale holdingurilor”. Ambii asociați sunt cetățeni austrieci, născuți în România.
 
Conform Monitorului Oficial al României, firma înființată în 2017 avea sediul social initial pe strada Cerăuți nr. 121. În noiembrie 2018, este publicată decizia prin care se schimbă sediul social de pe strada Cernăuți pe strada Universtității nr. 15-17, Suceava. Ulterior, în vara 2020, sediul social se mută pe strada Parcului nr. 2 din Suceava. În 2021, s-a decis majorarea capitalului social de la 46.000 lei la 2.500.000 lei.
 

Ca venituri, în 2021, la cei 21 salariați, firma a raportat o cifră de afaceri de 5.764.657 lei, la o pierdere de 2.406.830 lei.
 

Conform Confidas.ro, Kevin Armenean mai este asociat la Niva Development SRL și administrator la Crazy Fishing SRL, Picături de Soare SRL, Ioni și Electroni SRL și Ferma de Electroni SRL. Vasile Armenean mai este reprezentant asociat persoană juridică la Crazy Fishing SRL, la Mivaro Travel SRL, cât și administrator la Dragomirna Golf Resort SA, la Niva Development SRL, la Parcului Residence SRL, Picături de Soare SRL, Ioni și Electroni SRL și Ferma de Electroni SRL și la North Lake Development SRL.
 

Despre Europrod Energy SRL

 
Societatea este înființată în 2007, având sediul social pe strada Lotus, în Năvodari, județul Constanța. Capitalul social este de 2.400 de lei, iar asociați sunt Mihăiță Vasea și Georgeta Duță, cu o cotă de participare de 50% fiecare. Alexe Tănase este administrator al firmei. Activitatea principală este „Hoteluri și alte facilități de cazare similare”.
 
Iniţial, în anul 2007, firma îi avea ca asociaţi pe Florin Vizan, cu 33,34% din capitalul social, Petrică Constantin Oprea, cu 33,33% din capitalul social, Anca Niculae, cu 33,33 % din capitalul social. Administrator era Anca Niculae.
 
Ulterior, în anul 2009 Anca Niculae se retrage din societate și cesionează părțile sociale către Florin Vizan și Petrică Constantin Oprea. Tot în 2009, s-a decis suspendarea activității societății pentru o perioadă de 3 ani, în luna august. În anul 2010, conform MOf. 3413/5 august 2010, sunt coopdați ca asociat și administrator Iulian Cristian Boja și se retrag cei doi asociați – Florin vizan și Petrică Constantin Oprea. La data de 13 septembrie 2010 se reia activitatea companiei. În anul 2013, este cooptat în firmă Jelea Vizan, schimbându-se obiectul principal de activitate în „Alte servicii de cazare”. Capitalul social este majorat la 2.400 lei. Conform MOf 6011 din 12 noiembrie 2013, se retrage Iulian Cristian Boja, Jelea Vizan fiind, astfel, asociat unic. În anul 2017, se retrage și Jelea Vizan din firmă și cedează părțile sociale către Vasea Mihăiță și către Georgeta Duță. Alexe Tănase este numit, totodată, administratorul companiei. În 2018, firma își schimbă obiectul de activitate al companiei în Dezvoltare (promovare). Un an mai târziu, activitatea principală devine Hoteluri și alte facilități de cazare similar.

Ca venituri, firma a declarat în 2021 un număr de 8 salariați, la o cifră de afaceri de 3.048.379 lei, iar profitul ar fi de 2.965.248 lei.
Conform Confidas.ro, Alexe Tănase mai este în firmele Alfo SRL, Alpa Turism SRL, Alriva Impex SRL, Happy Time Holding SA, Mivaro Travel SRL, Polax Trading SRL și Sela Boat SRL. Georgeta Duță este asociat și în Central City Residence SRL și Pegasus Fun SRL. Mihăiță Vasea mai este asociat în Nuven International SRL și Sela Boat SRL.
 

Despre Rado Prest SRL

 
Rado Prest SRL este o societate care a fost înființată în anul 2003, cu sediul social în municipiul Constanța, pe bulevardul Al. Lăpușneanu. Lavinia Grigorescu este asociat unic și administrator. Compania Rado Prest SRL a încheiat 12 contracte de achiziții publice in valoare totală de 95.250 lei. Pentru anul 2021 societatea a raportat 5 angajați, la o cifră de afaceri de 513.670 lei, cu o pierdere de 184.646 lei.
 
Conform vrajitorul.eu, în anul 2003, firma Rado Prest SRL a fost înființată, cu sediul social în Constanța, str. Griviței nr. 34, asociat unic și administrator fiind Mariana Grigore. Activitatea principală a firmei a fost „comerț cu amănuntul în magazine nespecializate”.
 
În anul 2011, asociați erau Bobe Mihai Andrei, Leolea George Liviu și Cristian Pindichi. În același an, este cooptat ca asociat Media Est Vision SRL, reprezentată de Popa Gabriel Cosmin. Tot ca asociat este cooptată și Geanina Ramona Mureș. Leolea și Bobe se retrag din caltiatea de administatori și este numit Gabriel Cosmin Popa. Două săptămâni mai târziu, este publicată decizia privind retragerea din companie a lui Bobe Mihai Andrei, Leolea George Liviu și Cristian Pindichi. Media Est Vision SRL majorează capitalul social cu 43.000 lei, devenind acționar majoritar cu 99%, restul de 1% fiind în portofoliul Geaninei Ramona Mureș. În 2012, conducerea Rado Prest SRL a decis retragerea din funcția de administrator a lui Gabriel Cosmin Popa și numirea Geaninei Ramona Mures pentru funcția menționată.
 
Cinci ani mai târziu, în anul 2017, Rado Prest SRL, prin asociații săi, completează obiectul secundar de activitate prin Hoteluri și alte facilități de cazare similar, facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată, parcuri pentru rulote, campinguri și tarabe. Totodată, este cooptată în firmă Lavinia Matei, care vine cu un aport la capitalul social de 200.000 lei, care devine acționar majoritar. Matei Lavinia devine administrator. În anul 2018, Media Est Vision SRL se retrage din firmă, Lavinia Matei având așadar 99,91% din companie, iar Mureș Ramona Geanina – 0,09%.
 
În anul 2020, în februarie, apare decizia prin care asociați apar Grigorescu Lavinia (fostă Matei, după căsătorie) – 99,91% și Mureș Geanina Ramona – 0,09%. Prin decizia, Mureș Geanina Ramona se retrage, iar actualul asocial, Lavinia Grigorescu devine asociat unic.
 
Ce este interesant este faptul că Lavinia Grigorescu (fostă Matei) este fiica fostului primar din Năvodari, Nicolae Matei.
 
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:

Ce se construiește
W Titanic Resort SRL modifică investiția din Mamaia Nord!

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii