Oil Terminal Constanța și Iulius Real Estate SRL se asociază într-un amplu proiect imobiliar
Oil Terminal Constanța și Iulius Real Estate SRL se asociază într-un amplu proiect imobiliar
18 Aug, 2023 18:00
ZIUA de Constanta
4980
Marime text
- Oil Terminal SA aprobă în ședința CA din 1 septembrie 2023 constituirea unui parteneriat cu Iulius Real Estate în scopul realizării unui proiect de regenerare şi dezvoltare urbană pe costul firmei ieșene
- Taxa de superficie este de 2.000.000 euro/an pentru întreaga suprafaţă a terenurilor
Consiliul de Administraţie al Societăţii Oil Terminal SA, societate comercială administrată în sistem unitar, cu sediul în Constanţa, str. Caraiman nr. 2, având capitalul social subscris şi vărsat în cuantum de 58.243.025,30 lei, întrunit în şedinţa din data de 28.07.2023, convoacă Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor în data de 01.09.2023, ora 11.00, în sala de şedinţe de la sediul societăţii, strada Caraiman nr. 2, Constanţa.
Ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor este următoarea:
1.Aprobarea constituirii unui parteneriat între OIL TERMINAL - SA şi IULIUS REAL ESTATE SRL („Dezvoltatorul") în scopul realizării unui proiect de regenerare şi dezvoltare urbană pe costul Dezvoltatorului, având următoarele elemente principale:
a. Forma de Colaborare
a.1. Acord de asociere în vederea demarării fazei PUZ de autorizare a proiectului, ameliorarea sau stingerea obligaţiilor de mediu cu privire la Terenuri pe costul dezvoltatorului, dezafectarea infrastructurii existente pe teren pentru realizarea unui proiect de regenerare şi dezvoltare urbană pe costul dezvoltatorului în temeiul Contractului de Superficie.
a.2. Contract de constituire a unui drept de superficie în favoarea Dezvoltatorului, acesta dobândind dreptul de superficie asupra Terenurilor.
b. Obiectul Contractului de Superficie: Terenul proprietatea OIL TERMINAL SA în suprafaţă de 254.261 mp intabulat în CF 215416 UAT Constanţa, nr. cadastral 215416, şi ii. terenul în suprafaţă de 129.335 mp intabulat în CF 215382 UAT Constanţa, nr. cadastral 215382.
c. Taxa de superficie: 2.000.000 euro/an pentru întreaga suprafaţă a terenurilor plătibilă în cuantumul şi la termenele negociate între părţi. Taxa de superficie va fi indexată în condiţiile negociate prevăzute în Contractul de superficie.
d. Durata Contractului de Superficie: Contractul se încheie pe o perioadă de 99 de ani cu posibilitatea prelungirii în conformitate cu prevederile legale aplicabile.
e. Durata Asocierii: Asocierea va fi valabilă pe perioada de valabilitate a Contractului de Superficie.
f. Funcţiuni Proiect Dezvoltate direct de către Dezvoltator/Funcţiuni dezvoltate de alte entităţi:
f.1. Următoarele funcţiuni din cadrul Proiectului vor fi dezvoltate în mod direct de Dezvoltator: Retail, Office, Rezidenţial, Entertainment, Parc, Grădina Botanică, Fresh Market, Parcări aferente.
f.2. Următoarele funcţiuni vor putea fi dezvoltate, la decizia Dezvoltatorului, împreună cu parteneri instituţionali de drept public sau privat sau direct de către aceştia: Universitate/campus universitar, Acvariu, Hotel, Parcări aferente, SPA.
După aprobarea Planului Urbanistic Zonal, Dezvoltatorul va putea decide cu privire la dezvoltarea funcţiunilor prevăzute anterior.
Amintim că la începutul anului Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Oil Terminal SA a aprobat cu 100% din drepturile de vot ale acționarilor prezenţi/reprezentaţi demararea negocierilor în vederea constituirii unui parteneriat pentru valorificarea terenului în suprafață de 38 ha situat în Secția Platforma Nord, corp A și corp B și mandatarea Consiliului de Administrație în vederea negocierii condițiilor legale și formularea propunerii finale privind modalitatea de realizare a parteneriatului, potrivit raportului publicat de Bursa de Valori Bucureşti.
Pe terenul de 38 de hectare ar urma să se construiască hoteluri, spaţii de birouri pentru sectoarele privat şi public, spaţii de retail şi logistică, sisteme de soluţii integrate de imobile compuse din spaţii de birouri, comerciale şi locuinţe de tip condominiu, săli de conferinţe, săli de practicarea sporturilor de performanţă şi de masă, spaţii recreaţionale, spaţii verzi, parcări. Parteneriatul va fi realizat cu Iulius Real Estate, reprezentată de omul de afaceri Iulian Dascălu.
Cifră de afaceri record pentru Oil Terminal SA Constanța
Societatea Oil terminal SA a declarat pentru exercițiul financiar al anului 2022 cifră de afaceri de 302.678.978 lei (60.535,796 euro), profit de 11.604.223 lei (2.320.844 euro) și 962 de angajați.
Cifra de afaceri a societății Oil Terminal SA Constanța pentru anul 2022 este cu aproximativ 42% mai mare decât în 2021 și cu 58% mai mare decât în 2020.
Profit dublu pentru Oil Terminal SA Constanța
Profitul societății Oil Terminal SA Constanța este în valoare de 11.604.223 lei (2,3 milioane euro) pentru 2022, iar în anul 2021 este de 5.752.696 lei, iar în anul 2020 de 5.345.401 lei.
Consiliu de Administrație stabil până în aprilie 2027 la Oil Terminal SA
Consiliul de administrație al societății Oil Terminal SA are mandat pe patru ani, din aprilie a.c. până în 2027.
Componența Consiliul de administrație este Gheorghe Cristian-Florin Președinte și membrii, Bodu Sebastian-Valentin, Teșeleanu George, Micu Ionuț Stelian, Mișa George-Stelian, Ungur Ramona și Andrei Aurelian-Ovidiu.
Conducerea executivă a societății Oil Terminal SA, respectiv directorul general Ciutureanu Sorin-Viorel și Franga Adriana director economic.
Oil Terminal SA Constanța auditare
Oil Terminal SA este auditată din februarie a.c, pentru o perioadă de trei ani, de societatea Transilvania Audit & Fiscality SRL (2008) București reprezentată de Drăgoi Antonella - Mariyeane.
Despre Iulius Real Estate
Societatea Iulius Real Estate a fost fondată în anul 2007, având sediul social în Iași, pe strada Palas nr. 7A. Societatea are mai multe puncte de lucru, trei permanente în Iași, pe străzile Carol I nr. 26, Sf. Lazăr nr. 64-66 și încă unul în municipiul Iași, adresă nespecificată. Totodată, până în 2026, este activ un punct de lucru în Timișoara, pe strada Aristidie Demetriade nr. 1, cât și în București, pe strada Mărăști nr. 65-67, cel din urmă punct de lucru fiind valabil până la final de an.
Iulius Real Estate are o experiență de peste 25 de ani în real estate și are în portofoliu proiectele de regenerare urbană Palas Iași și Iulius Town Timișoara, rețeaua de shopping mall-uri regionale IULIUS Mall (Iași, Cluj-Napoca și Suceava) și proiectele de retail de proximitate Family Market (Bucium și Miroslava), prin intermediul cărora a generat peste 35.000 de locuri de muncă.
Asociați în firmă sunt Iulius Holding SRL - 99% și Iulian Adrian Dascălu - 1%, cu administrator Bogdan Mihăilă.
În anul 2022, firma a raportat 24 de salariați, la o cifră de afaceri de 28 de milioane de lei și un profit de 25 de milioane de lei.
Istoric Iulius Real Estate SRL
Așa cum aminteam mai sus, firma a fost înmatriculată prin încheierea din 30 noiembrie 2007, fondatori fiind Iulius Holding SRL - 99% și Dascălu Iulian Adrian -1%, administrator fiind Goldan Cătălin Narcis. Sediul social inițial era pe strada Sărărie nr. 6 din Iași, iar capitalul social era de 1.000 de lei.
Ulterior, în noiembrie 2008 era publicat în Monitorul Oficial al României un act adițional privind revocarea din funcția de administrator al lui Cătălin Narcis Goldan și numirea lui Iulian Adrian Dascălu. Un an mai târziu, apare ca administrator Emilian Gabriel Grosu. În anul 2013, conform unei decizii din data de 1 aprilie 2023, sediul social se mută pe strada Palas din Iași și a fost prelungit mandatul lui Emilian Gabriel Grosu.
În anul 2017, este revocat din funcția de administrator Emilian Gabriel Grosu și este numit Bogdan Mihăilă. Ulterior, în 2021, era aprobată fuziunea prin absorbţie a societăţilor TERRA CENTER SRL şi SALTIM HERMES SA de către IULIUS HOLDING SRL şi au mandatat reprezentanţii legali ai acestora cu întocmirea şi semnarea proiectului de fuziune prin absorbţie a societăţilor absorbite de către societatea absorbantă.
Iulian Adrian Dascălu apare și în firmele Expert Design SRL, ADN Prefabricate SRL, Block Buster SRL, Iulius Holding SRL, Light Cleaning SRL, Iulius Management Center SRL, Palas Holding SRL, Iulius Residential Timișoara SRL, Palas 1 SRL, Palas 2 SRL, Palas 3 SRL, Palas 4 SRL, Palas 5 SRL, Vivide SRL, Dasko Security SRL, United Business Center Cluj Two SRL, United Business Center 5 SRL, United Business Center Timișoara SRL, United Business Center 4 Timișoara SRL, Stoneberg Group SRL, United Business Center 7 Iași SRL, United Palas 6 SRL, Palas Campus SRL, Palas Development SRL, Mall Delivery SRL, Iulius Holding Development SRL, Hydro Blue Energy SRL și United Business Center Cluj One SRL.
Iulius Holding SRL mai deține Family Market Miroslava SRL; Iulius Residential Timișoara SRL, United Business Center 5 SRL, Palas Development SRL, Mall Delivery SRL, United Business Center 1 Timișoara SRL, Palas Holding SRL, United Business Center 4 Timișoara SRL, United Business Center Cluj One SRL, Iulius Mall Timișoara SRL, Vivide SRL, United Busines Center 7 Iași SRL, Family Market Bucium SRL, Palas Campus SRL, United Business Center 0 Timișoara SRL, Home Projects One SRL, Constanta365 Development SRL, Block Buster SRL, Attrius Developments SRL, Iulius Trust SRL, Stoneberg Group SRL, Rivius Investments SRL, Iulius Management Center SRL, United Energy SRL, Light Cleaning SRL, United Business Center Timișoara SRL, Iulius Group SRL, Dasko Security SRL, United Business Center 3 Timișoara SRL, Planada One SRL, United Palas 6 SRL, United Business Center 2 Timișoara SRL, Riviera Office SRL, Stoneberg SRL, Iulius Mall Suceava SRL, Planada Two SRL, Carbo Europe SRL și Iulius Mall Cluj SRL.
Mihăilă Bogdan apare și în firmele Factory Business United SRL, Stingray Developments SRL, Stoneberg Group SRL, Hydro Blue Energy SRL, Water Energy Systems SRL și United Energy SRL.
Iulius Holding SRL
Fondată în anul 2006, firma a raportat în 2022 o cifră de afaceri de 11.756 lei, la un profit de 35,5 milioane lei, cu un singur salariat. Facem mențiunea că în 2017, profitul a fost de peste 787 milioane de lei. Sediul social este în Iași, pe strada Palas nr. 7A. Asociat unic și administrator este omul de afaceri Iulian Adrian Dascălu. Activele firmei au ajuns, în 2022, la valoarea de peste 1 miliard de lei.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Decizie importantă luată de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Oil Terminal SA. A fost aprobat un parteneriat pentru valorificarea unui teren de 38 ha
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii