Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:42 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Palaz „Raportul MAI de la Mangalia a fost intocmit de ministerul liderului PSD Dan Nica"

ro

20 Nov, 2009 00:28 1958 Marime text

deschidere_palaz.jpgPrimarul Mangaliei, Mihai Claudiu Tusac, afirmă că raportul întocmit ulterior controlului MAI a fost realizat fără ca domnia sa să fi fost audiat, la fel ca şi consilierii locali, şi că acesta conţine afirmaţii „pe bucăţele" despre lucrurile reclamate de primărie. Cum comentaţi aceste afirmaţii?

Raportul pe care şi eu l-am prezentat presei a fost făcut în urma controlului MAI, la sesizarea primăriei şi a consilierilor locali care se opun acestuia. Deci a fost vorba despre două „rânduri" de sesizări. Trebuie să menţionez că eu, Claudiu Palaz, nu am spus nicio vorbă „de la mine", ci toate afirmaţiile pe care le-am făcut în conferinţa de presă de săptămâna aceasta sunt citate din raportul cu pricina. La fel de adevărat este şi faptul că atât controlul, cât şi raportul ulterior au fost făcute pe vremea când ministrul al MAI era domnul Dan Nica, lider în PSD, deci nici vorbă despre un control cu coloratură politică, aşa cum îi place domnului primar de la Mangalia să afirme. Poate fi verificată data raportului, ca să nu mai existe dubii.

Primarul urbei afirmă totodată că este convins că vă înşelaţi în ceea ce priveşte sigiliul instituţiei pe care o conduce şi că, pentru a-şi întări convingerile este dispus să meargă la o confruntare televizată cu dumneavoastră.

Domnul primar Tusac este de profesie inginer, nu jurist, dar chiar şi aşa nu este greu să intri pe Internet şi să tastezi o „căutare" a legilor în vigoare. Poate, astfel, să verifice actele normative care stipulează problema ştampilei şi să vadă că se înşală. Eu nu trebuie să mă justific în faţa domniei sale sau să îi explic la nicio televiziune cum stă treaba din punct de vedere legal.

claudiu_palaz_09.jpgDaniel Vlădescu, secretarul Primăriei Mangalia, este susţinut până la capăt de primarul Mihai Claudiu Tusac, care spune că juristul a lucrat numai potrivit literei legii.

Problemele domnului Vlădescu nu le-am inventat eu, ci sunt menţionate, punct cu punct, în raportul pe care, repet, l-au întocmit angajaţii ministerului condus de domnul Dan Nica. Eu doar am citit din raport situaţia în care se află Daniel Vlădescu, secretarul primăriei, deci nu pot fi acuzat de faptul că aş avea eu ceva cu persoana respectivă.

În fine, primarul spune că sunteţi omul PD-L-ului, un risc pe care dumneavoastră vi l-aţi asumat în momentul în care aţi ajuns prefect.

Poate îmi spune domnul Tusac şi cine are telecomanda... Nu e vina mea că raportul întocmit de un minister care la vremea respectivă era condus de un lider PSD nu îi este favorabil primarului. În momentul în care voi avea şi rezultatele celuilalt control, cel al Corpului de Control al Primului Ministru, care încă nu mi-a fost comunicat, îl voi face public şi pe acesta. Eu, Claudiu Palaz, nu voi face altceva decât să aplic legea, indiferent de afirmaţiile pe care unii sau alţii le fac la adresa mea.  


Tusac: „Ajung erou local, cu 70% popularitate"

deschidere.jpgAceasta este afirmaţia primarului municipiului Mangalia, Claudiu Tusac, despre o eventuală demitere a sa de către prefect

Tusac afirmă că, imediat după ce a aflat de conferinţa de presă a prefectului, a încercat să ia legătura cu acesta, pentru a clarifica lucrurile. „Nu mi-a răspuns la telefon...", spune edilul.

În raportul prezentat de prefectul judeţului în urmă cu două zile, se afirmă că dumneavoastră şi mai mulţi consilieri locali nu v-aţi depus declaraţiile de avere. Mai mult, se afirmă că sunteţi reprezentantul AGA în societatea Parcul Industrial SA. Cum comentaţi aceste afirmaţii ale prefectului Claudiu Palaz?

Corpul de Control al Ministerului Administraţiei Publice s-a prezentat la primărie în urma reclamaţiilor instituţiei noastre. Au venit aici, au stat trei zile şi ne-au cerut toate documentele din primărie. În timpul acesta, cei audiaţi au fost consilierii locali, pe mine nu m-a întrebat nimeni nimic. Ca să constat că, în raportul întocmit ulterior de către cei care au efectuat controlul, se făceau afirmaţii „pe bucăţele" despre lucrurile reclamate de noi.

Prefectul judeţului afirmă că, în cazul sigiliului local, nu este vorba despre niciun fals, întrucât acesta nu are dimensiunea şi distanţa dintre cercuri potrivit legii. Cum comentaţi aceste afirmaţii?

claudiu_tusac_01.jpgSunt sigur că domnul prefect înţelege foarte bine situaţia, că nu e vorba despre niciun fel de cerculeţe sau steme, ci despre un sigiliu oficial. Aşa, oricine poate fabrica o ştampilă a primăriei şi să-şi facă ce acte doreşte cu ştampila oficială. Sunt dispus să merg până la Strassbourg sau până pe lună, ca să dovedesc că acest sigiliu a fost falsificat. Îl provoc pe prefectul Claudiu Palaz la un dialog televizat, ca de la inginer la jurist care îmi explică mie legea. Discuţiile pot avea loc la TV Neptun, pentru că CTV-ul nu se prinde la Mangalia.

Consideraţi că acuzaţiile la adresa secretarului primăriei, Daniel Vlădescu, sunt întemeiate?

Secretarul s-a prezentat la toate şedinţele ordinare şi extraordinare, ţinute în primărie, în zilele lucrătoare. Nu ai voie să ţii şedinţele decât în locurile publice şi convocate potrivit legii. Nu în bar sau la oameni acasă. Daniel Vlădescu are toată susţinerea mea, consider că nu a făcut nimic ilegal.

În cazul în care prefectul va dispune demiterea dumneavoastră, ce veţi face?

Mi se pare caraghios şi josnic ce a făcut prefectul Palaz. Adică eu aveam obligaţia să îmi depun declaraţia de avere, dar consilierii o depun mâine şi totul e legal. Prefectul este un profesionist al judeţului, dar în momentul în care faci parte dintr-un partid, trebuie să joci după cum cântă partidul. El s-a transformat într-o marionetă a PD-L-ului, dar este un risc asumat al său. Mult mai uşor e să fii numărul doi într-o instituţie şi astfel să îţi exprimi profesionalismul, decât numărul unu şi să trebuiască să joci un joc impus. Dacă mă demite, mă face erou, a doua zi o să am o popularitate de 70%.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii