Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:04 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PD-L Constanta, victima lui Mazare

ro

11 Jun, 2008 00:00 1037 Marime text
1213129120.jpg

Primul dintre cei eliminati in urma victoriei PSD la Constanta, a fost presedintele executiv, Danut Moisoiu, urmat de Laurentiu Mironescu * Ion Popescu nu neaga faptul ca ar putea exista alte excluderi pe viitor, cei vizati fiind Ionel Manafu, Mircea Banias si Senol Zevri

Dupa ce rezultatele dezamagitor de mici de la alegerile din 1 iunie au demonstrat lipsa de apreciere si de incredere a electoratului vis-a-vi de o eventuala administratie PD-L-ista, conducerea democrat-liberala a considerat necesara luarea unei masuri drastice: desfiintarea Biroului Permanent Local actual si reorganizarea structurii. Partidul Democrat-Liberal s-a vazut, dupa 1 iunie, ca a pierdut tot in fata rivalului sau de temut, PSD-ul: si Consiliul Judetean, si presedintia Consiliului Local si mai ales primaria - cu o diferenta zdrobitoare de peste 50% din optiunile electoratului fata de scorul obtinut de candidatul democrat liberal, Dorel Onaca. Comparativ cu rezultatele social-democratilor - Mazare - 68,65%, Constantinescu - 50,28%, 20 de mandate de consilieri judeteni si 19 de consilieri locali - PD-L-ul a reusit sa obtina doar noua mandate la CJ si cinci la CLM. Dat fiind acest clasament rusinos s-a considerat firesc luarea unei masuri, prima dintre ele, poate cea mai radicala, fiind cea de dizolvare a Biroului Permanent Local. Ceea ce PD-L-istii nu recunosc fatis, in esenta, aceasta finalitate pe care demersul electoral a avut-o este de fapt cursul firesc al firului logic, ce trebuia sa se intample, in conditiile esecului PD-L-ist, la toate nivelurile. Referitor la acest aspect, presedintele interimar al organizatiei municipale Constanta, Ion Popescu, a convocat, ieri, mass-media pentru a aduce in prim plan motivele pe care organizatia PD-L le considera relevante in vederea luarii acestui gen de decizie. Ion Popescu a apreciat ca decizia de dizolvare a BPL nu a fost una luata ad-hoc, motivul, care a stat la baza ei fiind reprezentata de rezultatele nesatisfacatoare obtinute in alegerile locale la municipiu. "Este o masura drastica, dar necesara pentru a pregati intr-un mod cat mai eficient alegerile care vor avea loc in toamna sau in primavara", a punctat acesta. De asemenea, conform evaluarii democrat-liberalului, la aceste rezultate a contribuit si lipsa de sprijin a organizatiei municipale pentru candidatul la Primaria Constanta, Dorel Onaca. Popescu a explicat ca organizatia municipala a Partidului Democrat-Liberal nu a fost desfiintata, ci doar o structura a ei. In termenul legal de 30 de zile, democrat-liberalii vor organiza alegeri pentru desemnarea noii configuratii a conducerii BPL, data exacta nefiind inca stabilita. Mai in gluma, mai in serios, Popescu a evidentiat ca, daca se va reusi definitivarea tuturor chestiunile propuse, "se va respecta termenul, daca nu, nu". Pana la acest moment au fost exprimate, doua optiuni pentru presedintia organizatiei municipale: Narciz Amza si fostul presedinte al PD-L, Laurentiu Mironescu. Popescu a mentionat ca nu exista niciun impediment care sa interzica vreunui membru participarea la aceasta competitie, apreciind ca aceasta va fi una stransa.

Alti trei pe lista neagra

Reiterand ideea conform careia nu rezultatele alegerilor au stat la baza excluderii din partid, la sfarsitul saptamanii trecute, a presedintelui executiv, Danut Moisoiu, actualul presedinte interimar al PD-L a mentionat ca pana la acest moment nu a mai fost nimeni exclus. "Sau nu inca. In masura in care se vor mai face greseli grave, se vor intrevedea cu siguranta", a completat Popescu. In eventualitatea in care se vor identifica cazuri in care s-au efectuat negocieri cu caracter personal, Popescu a considerat ca masurile care se vor lua vor fi la fel de radicale. In acest sens alti trei membri in PD-L ar putea avea aceeasi soarta ca si Moisoiu: Ionel Manafu, Mircea Banias si Senol Zevri. Bombardat cu intrebari acide referitoare la eventualitatea incheierii vreunei aliante politice in Consiliu Local cu unul din cele doua partide aflate in opozitie, Popescu a mentionat ca nici nu poate fi adusa in discutie aceasta posibilitate atata timp cat exista deja o alianta fatisa intre PSD si PNL.

Scris de: {autor}Claudia CANDET{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii