Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:31 17 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Persoane lovite cu sălbăticie pe bulevardul Tomis din Constanța! Agresorul așteaptă sentința finală a magistraților Curții de Apel

ro

17 Dec, 2024 17:00 499 Marime text
Imagine de la locul scandalului

S-au desfășurat clipe de groază, pe bulevardul Tomis, în centrul Constanței, în luna aprilie a acestui an! Două persoane, un bărbat și o femeie, au fost lovite cu bestialitate, în fața unui fast-food. Martorii îngroziți au chemat poliția când au văzut cum agresorul lovea cu picioarele victima căzută la pământ, iar apoi a lovit-o cu pumnul în față pe cea de-a doua victimă.
 
Surprinzător, victimele au negat faptul că ar fi fost implicate în scandalul menționat anterior, susținând în fața anchetatorilor că în acea zi se aflau în Parcul Gării CFR din Constanța și că doar femeia ar fi fost agresată de o persoană necunoscută, care i-ar fi cerut servicii sexuale contra sumei de 10 lei, căruia i-ar fi refuzat avansurile. Femeia spune că nu-și amintește lucrurile cu exactitate, deoarece ar fi consumat doi litri de bere și s-ar fi trezit, mai târziu, la Spitalul Județean Constanța. Bărbatul spune că după ce ar fi consumat băutură în parc cu concubina sa a plecat să-și caute un loc de muncă și că a aflat de actele de violență după ce a fost chemat de jandarmi la unitatea spitalicească.
 
Cei doi au fost contraziși de mărturiile celor aflați pe bulevardul Tomis, care se aflau la un fast food și care s-au speriat, când au văzut scenele de violență.
 
Șirul acuzațiilor la adresa inculpatului continuă - în următoarea zi de la scandal, bărbatul ar fi spart geamul unei locuințe și ar fi furat suma de 200 de lei dintr-un portofel aflat pe holul imobilului.
 
Potrivit portalului instanțelor de judecată, protagonistul scenelor de violență precum și a filmului spargerii este Sima Petrică Florin. Acesta a fost deferit justiției în stare de arest preventiv într-un dosar care are ca obiect lovirea și alte violențe.
 
Judecătoria Constanța l-a condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare, după ce ar fi fost găsit vinovat în 4 capete de acuzare:
 
MINUTA

 
 
Soluția pe scurt:
 
În baza art. 193 alin. 1 și 21 lit. c din C. Pen., raportat la art. 396 alin. 1, 2 și 10 C.pr.pen., condamnă inculpatul S.P.F., ..., la pedeapsa închisorii de 1 (un) an şi 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de ”lovirea sau alte violențe” (fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate Fronie Emanuela).
 
În baza art. 193 alin. 1 și 21 lit. c din C. Pen., raportat la art. 396 alin. 1, 2 și 10 C.pr.pen., condamnă inculpatul S.P.F., la pedeapsa închisorii de 1 (un) an şi 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de ”lovirea sau alte violențe” (fapta din data de 10.04.2024 în dauna persoanei vătămate T.S.V.).
 
În baza art. 371 alin. 2 Cod penal, raportat la art. 396 alin. 1, 2 și 10 C.pr.pen., condamnă inculpatul S.P.F., la pedeapsa închisorii de 1 (un) an şi 3 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice.

 
În baza art. 228 alin. 1 –art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin. 2 lit. b din C.pen., raportat la art. 396 alin. 1, 2 și 10 C.pr.pen., condamnă inculpatul S.P.F., la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 3 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de ”furt calificat” (fapta din 10/11.04.2024 în dauna persoanei vătămate C.M.). În baza art. 38 alin.1 C.pen., constată concursul de infracțiuni între faptele deduse judecății.
 
În baza art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen., contopeşte pedepsele concurente, în sensul că aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 3 luni închisoare, la care adăugă o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea (1 an şi 6 luni + 1 an şi 6 luni + 1 an şi 3 luni, egal 4 ani şi 3 luni. 4 ani şi 3 luni, împărţit la 3, egal 1 an şi 5 luni), rezultând pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare.
 
În baza disp. art. 60 C.pen., dispune executarea pedepsei de 3 ani şi 8 luni închisoare, în regim de detenţie. În baza art. 72 alin. 1 C.pen. corob. cu art. 40 alin. 3 C.pen., deduce din pedeapsa rezultantă finală perioada deja executată, respectiv perioada reţinerii 17.04.2024, ora 19:30, până la data de 18.04.2024, ora 19:30, plus durata arestului preventiv de la data de 18.04.2024, la zi, din prezenta cauză. În temeiul art. 399 alin. 10 C. proc. pen., menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul (...) Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 01.11.2024.
Document: Hotarâre  1307/2024  01.11.2024
 
Soluția a fost contestată de inculpat, iar dosarul a ajuns în atenția Curții de Apel Constanța, care este așteptată să ia o decizie pe 20 februarie 2025.
 
Între timp, tot din partea Curții de Apel Constanța, inculpatul așteaptă astăzi, 17.12.2024, soluția în dosarul cu numărul unic 16565/212/2024/a6, care are ca obiect verificarea măsurilor preventive. Astfel, va afla dacă își va petrece sărbătorile de Crăciun după gratii.
 

 
Oficial de la IPJ Constanța
 
Potrivit IPJ Constanța,  în jurul orei 21.50, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța  - Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul Tomis, a avut loc o agresiune fizică.
 
Polițiștii, deplasați la fața locului, au constatat că un bărbat și o femeie ar fi fost agresați fizic de un bărbat, de 37 de ani, pe fondul unui conflict spontan.
 
Cele două  persoane au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, spun polițiștii.
 
Bărbatul, bănuit de comiterea faptei, se află în custodia polițiștilor.
 
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe  și tulburarea ordinii și liniștii publice, cercetările fiind continuate, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului”, a transmis IPJ Constanța, la acea vreme.
 
Surse de documentare: Portalul instanțelor de Judecată și ReJust.ro
 
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Scandal pe bulevardul Tomis, în Constanța. Ce spun polițiștii (FOTO+VIDEO)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii