Peste 3000 de morminte abandonate vor fi redate circuitului public. Se refac gardurile cimitirelor. De anul viitor, administratorii vor avea contracte de concesiune și nu de prestări-servicii!
Peste 3000 de morminte abandonate vor fi redate circuitului public. Se refac gardurile cimitirelor. De anul viitor,
03 Dec, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
6513
Marime text
- Anul viitor noul Regulament va fi adoptat de Consiliul Local Municipal
- Între timp, municipalitatea va lansa până la sfârșitul acestui an, o achiziție publică care vizează cadastrarea mormintelor și aleilor din cimitire, deoarece în acest moment aceste acte nu mai sunt actuale
- Cadastrarea este absolut necesară, deoarece sunt peste 3000 de morminte abandonate în cele șase cimitire din oraș iar până în prezent s-a rezolvat juridic statutul a doua 200 de locuri de veci
- Concomitent, Primăria va demara lucrări pentru refacerea gardurile cimitirului Central și la cel din cartierul Palazu Mare, deoarece acestea sunt degradate și necesită lucrări de ugență
- Vă reamintim, în 2011, o parte din gardul Cimitirului Central din Constanţa s-a prăbușit peste doi constănțeni. Unul dintre bărbați a decedat
Regulamentul care stabilește cadrul juridic unitar și condițiile în care se desfășoară serviciul de administrare a cimitirelor publice umane: Anadalchioi, Cimitirul Central, Cimitirul Constantin Predescu, Cimitirul Baba-Novac, Cimitirul Palazu-Mare și Cimitirul Viile Noi, toate aparținând domeniului public al municipiului Constanța nu a fost încă adoptat.
Acesta se află încă în consultare publică și va mai suferi modificări, astfel încât, anul viitor noul Regulament să fie adoptat de Consiliul Local Municipal și să devină aplicabil.
Licitație pentru cadastrarea mormintelor și aleilor din cimitire
Între timp, municipalitatea va lansa până la sfârșitul acestui an, o achiziție publică care vizează cadastrarea mormintelor și aleilor din cimitire, deoarece în acest moment aceste acte nu mai sunt actuale.
În plus, autoritățile locale susține că se impune cadastrarea deoarece sunt peste 3000 de morminte abandonate în cele șase cimitire din oraș iar până în prezent s-a rezolvat juridic, doar statutul a doua 200 de locuri de veci.
Inventariarea acestora trebuie să se finalizeze până în 2024, astfel încât acestea să poate fi redate circuitului public pentru persoanele interesate să le concesioneze.
În prezent, Administraţia Cimitirelor permite prelungirea contractului de concesiune sau renunţarea la acesta numai cu respectarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a cimitirelor de pe raza municipiului Constanţa, aflat în vigoare în acest moment.
Dacă la acel loc de veci nu este înhumată nicio persoană, proprietarul poate ceda dreptul la concesiune, fără a i se restitui banii.
O persoană poate să primească în concesiune numai un singur loc de înhumare, pe durata de 25 sau 49 de ani, cu construcţie funerară definitivă.
Dreptul de concesiune nu poate fi vândut sau donat, dar poate fi transmis numai prin succesiune legală ascendenţilor şi descendenţilor până la gradul al patrulea inclusiv, prin succesiune testamentară sau cesiune.
Beneficiarii succesiunii testamentare care nu pot face dovada gradului de rudenie cu titularul concesiunii vor fi însă obligaţi să achite taxa de concesiune.
Procesul de cadastrare pentru morminte se va realiza în termen de șase luni.
Tot de anul viitor, administratorii cimitirelor aflate în subordinea Primăriei Constanța nu vor mai avea contracte de prestări-servicii ci se va trece la contracte de concesiune.
„Acest lucru va schimba paradigma funcționării cimitirelor iar gradul de control va crește. Pe de o parte, administratorii vor dispune de mai multe fonduri pentru investiții iar constănțenii vor avea parte de servicii civilizate atunci când vor merge să-și pomenească rudele decedate. În plus și Primăria va avea o evidență mai clară a gestiunii acestora”, a precizat viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu.
Gardurile cimitirelor vor fi reabilitate
Concomitent, Primăria Constanța va demara lucrări pentru refacerea gardurile cimitirelor. Pentru început în vizorul municipalității sunt gardurile de la Cimitirul Central, cel mai mare din oraș și la cel din cartierul Palazu Mare, deoarece acestea sunt degradate și necesită lucrări de ugență.
Vă reamintim, în 2011, o parte din gardul Cimitirului Central din Constanţa construit în baza Autorizaţiei de Construire nr. 2054 din 12 decembrie 1994 s-a prăbușit peste doi constănțeni. Un bărbat a murit iar un altul a fost grav rănit de structura fabricată din beton şi cu o înălţime de 2,5 metri. În cădere, plăcile de beton au retezat unul dintre stâlpii folosiţi la iluminatul public.
Autoritățile au cârpit gardul în locul în care s-a prăbușit și l-au vopsit roz.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Gardul Cimitirului Central din Constanţa a ucis un om. Procurorii şi poliţiştii lucrează de cinci ani la dosar (galerie foto)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii