Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:23 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Politicienii fac pe bunii samariteni (galerie foto)

ro

17 Apr, 2009 02:34 2620 Marime text

colaj_deschidere.jpgBanias: „Am cumpărat tot din banii mei, nu din banii partidului, dar nu vreau să mediatizez foarte mult"

Se obişnuieşte ca, în preajma sărbătorilor, fie ele pascale sau de iarnă, oamenii să lase la o parte grijile personale şi să-şi îndrepte atenţia către nevoile altora, mai nevoiaşi.
În Săptămâna Patimilor, o parte dintre politicienii constănţeni au făcut daruri celor mai puţin fericiţi de soartă. Spre exemplu, fostul secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Gheorghe Albu, actual patron de televiziune şi om de afaceri de succes, spune că a făcut mereu acte de caritate, nu numai de Paşte, dar le-a ţinut mereu departe de ochii presei: „De obicei, dau alimente specifice de Paşte în localitatea în care îmi desfăşor activitatea, Viişoara". Şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristinel Dragomir, îşi va arăta bunătatea faţă de cei mai puţin fericiţi de soartă. Numai că PSD-istul îşi va îndrepta atenţia asupra finuţilor săi, doi micuţi din centrul de plasament. „Eu am copiii pe care i-am botezat. Sunt doi copii din centrul de plasament şi am grijă de ei. Le-am cumpărat dulciuri, hăinuţe, tot ce le trebuie", a declarat Dragomir.

„Bani nu le dau, că se duc la cârciumă"

Bunăvoinţa şi faptele de buni creştini nu sunt străine nici în tabăra democrat-liberală, chiar dacă şeful „portocaliilor" din teritoriu nu ştia prea bine cui, cum şi unde a făcut fapte bune. „Am fost şi astăzi (n.r. miercuri) la copii...", povesteşte Mircea Banias. Unde? „Prin cartierele Constanţei. Le-am dus echipamente sportive, cadou de Paşte. Le-am dus pe lângă şcoli, dar ştiţi, ei sunt în vacanţă". Păi, fiind în vacanţă, de ce a căutat copiii pe lângă şcoli? „Am găsit câţiva. Am fost în Faleză Nord, în Peninsulă, în Palazu Mare. Am cumpărat tot din banii mei, nu din banii partidului, dar nu vreau să mediatizez foarte mult", a declarat Mircea Banias. Apoi ne-a promis că va trimite un comunicat de presă pe această temă. Şi preotul Gheorghe Stoica, PSD-ist de vază, va duce pomană celor nevoiaşi. Din nefericire, familia politicianului nu se va bucura de sărbători, anul acesta, din cauza decesului unei rude. Însă actele de caritate nu vor fi lăsate deoparte: „Am făcut mereu chestii dintr-astea. Duc la sat, la amărâţii mei, haine, miei, cozonac. Bani nu le prea dau, că se duc la cârciumă şi îi beau. Şi hainele, la două săptămâni după ce le dau, le găsesc aruncate pe garduri, pe acolo". Viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău, preferă să fie discret când vine vorba despre astfel de acţiuni. Acesta spune că are un centru de plasament de suflet, iar la căminul de persoane vârstnice de la Delfinariu duce deseori pachete consistente. Dar preferă să le facă o bucurie bătrânilor din umbră. Deputatul PSD Antonella Marinescu a organizat o excursie pentru locuitorii Colegiului 9 la mănăstirile Cocoşul şi Celic Dere din Tulcea. A şi promis că astfel de iniţiative umanitare, care se vor concretiza în excursii religioase, se vor organiza şi pe viitor.

{mos_ri:politicieni}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii