Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:01 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polițist înjunghiat la Eforie. Principalul suspect, un bărbat cu domiciliu în SUA, arestat. Cine ar prelua ancheta

ro

28 Jan, 2021 00:00 3281 Marime text
  • Mandatul de arestare emis ieri de Judecătoria Constanța nu este definitiv, acesta putând fi contestat la Tribunalul Constanța.

Magistrații de la Judecătoria Constanța au decis ieri arestarea preventiv a lui Ralph Sandbrand, de 42 de ani, cu domiciliul în Statele Unite ale Americii, acuzat că ar fi înjunghiat un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța.

Bărbatul este acuzat în prezent de trei fapte de ultraj.

Dosarul se află în prezent la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, însă, potrivit unor surse judiciare, cercetările ar putea fi preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, având în vedere că polițistului i-a fost pusă viața în pericol, context în care se vor face cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj raportat la o infracțiune de tentativă la omor.
 

De la ce a pornit totul

Potrivit anchetatorilor, în urmă cu două seri, în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Eforie au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o strada din localitatea Eforie Nord, un bărbat s-ar manifesta violent și ar fi recalcitrant.

La fața locului s-a deplasat un echipaj format din doi polițiști, care a încercat să îl legitimeze pe bărbatul în cauză. Acesta a refuzat, devenind violent și agitat, moment în care polițiștii au procedat la imobilizare. Pentru a-și asigura scăparea, bărbatul a scos o armă albă (cuțit), cu care l-a înjunghiat pe unul dintre polițiști, ulterior fugind.

Cei doi agenți de poliție au plecat în urmărirea acestuia, iar unul a tras două focuri de avertisment în plan vertical.

Imediat, au fost mobilizați zeci de polițiști, care au început căutările pentru depistarea bărbatului.

În scurt timp de la eveniment, acesta a fost depistat pe faleza din localitatea Eforie Nord de către un alt polițist. La vederea patrulei, bărbatul a reacționat din nou violent, încercând să îl lovească pe polițist cu o șurubelniță.


Acesta a fost imobilizat, încătușat și dus la sediul Poliției stațiunii Eforie, pentru audieri.

Ieri, Judecătoria Constanța a decis arestarea preventivă a suspectului. Mandatul de arestare nu este definitiv, el putând fi contestat la Curtea de Apel Constanța.

Trebuie precizat faptul că polițistul rănit a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, la acest moment fiind conștient și stabil.

Nu este pentru prima dată când un polițist din cadrul IPJ Constanța este atacat în misiune.
 

Polițist atacat în Postul de poliţie din Siliştea

Aproape de jumătatea lunii aprilie 2018, un bărbat s-a prezentat, în vederea audierii sale în calitate de persoană vătămată, la postul de poliţie din Siliştea, judeţul Constanţa, însoţit de un alt cetăţean. Cei doi au fost introduşi în biroul şefului de post. După ce le-a solicitat să stea pe câte un scaun, şeful de post a observat că suspectul avea în buzunarul vestei cu care era îmbrăcat un telefon mobil cu camera video orientată către înainte, cu care părea că filmează ceea ce se discută în birou. La acel moment, şeful de post i-a atras atenţia suspectului că nu are voie sau dreptul să filmeze, după care i-a solicitat să pună telefonul pe birou, urmând să-l recupereze la finele audierilor.


Suspectul a refuzat să facă acest lucru, însă a băgat telefonul într-un buzunar al pantalonilor. În secundele următoare, şeful de post s-a dezbrăcat de geaca de piele cu care era îmbrăcat şi s-a îndreptat către cuier, moment în care a împins uşa de acces, fără a o închide. În acel moment, suspectul a luat un creion metalic cu care şi-a aplicat rapid câteva lovituri în mâna dreaptă, provocându-şi astfel o rană deschisă care a sângerat.

Ulterior, suspectul s-a dus glonţ către şeful de post, care se afla cu spatele către suspect, şi l-a lovit de două-trei ori în spate, în zona umărului drept, după care a frecat vârful creionului metalic de cămaşa uniformei cu care era îmbrăcat poliţistul, încercând astfel să-i provoace o rană deschisă. În actele magistraţilor se mai arată că, în timp ce îl lovea pe poliţist, suspectul ar fi strigat: „O să-ţi dau sângele meu şi ţie, să ai SIDA şi tu, să vezi cum e!“


Polițist mușcat de mână

În noiembrie 2020, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, în apropierea stației CF Medgidia, au fost solicitați de șeful de tren să îi acorde sprijin, întrucât în tren se află o persoană fără mască de protecție și fără bilet.

Persoana în cauză, la vederea polițiștilor, a devenit recalcitrantă, a refuzat să își decline identitatea, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii la sediul Postului de poliție TF Medgidia.

La coborârea din tren, bărbatul (infectat cu HIV) a devenit violent, luându-se măsura imobilizării.

În momentul în care a fost încătușat, bărbatul a încercat să îi lovească pe polițiști, reușind să îl muște pe unul dintre ei de antebrațul stâng, partea superioară.

În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că bărbatul în cauză a fost eliberat din penitenciarul Poarta Albă, în cursul zilei respective.


Citește și

Doi polițiști din Constanța au fost mușcați de doi bărbați infectat cu virusul HIV

O nouă cerere de rejudecare a dosarului Beirut!




 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii