Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:31 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţiştii locali şi pregătirea lor în domeniul circulaţiei rutiere

ro

23 Jan, 2013 20:12 4775 Marime text
DFESCHIDERE_monitor.jpgÎn Monitorul Oficial al României a fost publicat, la data de 22 ianuarie, Ordinul numărul 3 din 17 ianuarie, privind formarea iniţială, în anul 2013, în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, a poliţiştilor locali cu atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere.

Potrivit datelor oficiale, instituţiile de învăţământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne alocă, în anul 2013, un număr de 2.540 de locuri în vederea formării iniţiale a poliţiştilor locali cu atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere. Formarea iniţială a personalului poliţiei locale în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere se desfăşoară potrivit unui curriculum unitar întocmit de către Direcţia Generală Management Resurse Umane, după consultarea structurilor de specialitate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

monitor_politist_politia_locala.jpgPoliţiştii locali care au funcţii de conducere urmează pe timpul cursului de formare iniţială şi modulul de management, conform prevederilor legale în vigoare. Instituţiile beneficiare depun dosarele de înscriere la instituţiile de învăţământ la care au fost repartizate cu cel puţin 10 zile calendaristice înainte de începerea programelor de formare iniţială. Grupele de studiu sunt compuse dintr-un număr cuprins între 15 şi 25 de cursanţi, stabilit de conducătorii instituţiilor care asigură formarea iniţială, în limita numărului de locuri repartizate, care dispun şi înmatricularea acestora. Achitarea cheltuielilor de şcolarizare ocazionate de urmarea programelor de formare se realizează de către structurile poliţiei locale. În cazul nepromovării examenului de absolvire, cursantul are posibilitatea de a solicita reexaminarea, o singură dată, în termen de şase luni de la finalizarea programului de formare iniţială, la oricare dintre instituţiile de formare, care organizează în această perioadă examenul de absolvire, fără plata cheltuielilor aferente acestuia. Precizăm că în ediţia online se poate vizualiza anexa repartizării numărului de locuri, perioadele în care se realizează programele de formare iniţială, precum şi cuantumul cheltuielilor de şcolarizare/cursant/program de formare iniţială.

Link pentru anexa online: http://www.legex.ro/Ordin-3-2013-124952.aspx

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Ionescu 13 Apr, 2013 14:45 Domnilor,siti pentru cati lei i-si risca viata un politist?Va spun eu ptr. 2200 lei iar un polist local ptr. 750-900 lei.Unul este reprezentat pe viata de sindicatul M.A.I ,iar celalalal sufera schimbari la 4 ani,adica la alegeri.Trageti dvs.concluzii,dar acestea nu te exonereaza de raspundere.
  • Andi 24 Jan, 2013 22:01 Cati talhari, hoti si golani ai prins acesti politisti locali??????? Se plimba decat pe bulevarde, nu ii vezi sa intre printre blocuri sau prin locuri mai intunecate.
  • baubau 24 Jan, 2013 12:30 politia locala... o comedie pe patru roti. stau la barfa cu taximetristi parcati ce blocheaza benzile de circulatie. unul dintre ei taxi] fara numar de inmatriculare pe spate... cand a fost intrebat de ce nu il sanctioneaza, a spus ca el nu se ocupa de asa ceva, nu are in atributiuni [caz petrecut la spitalul judetean]. si a continuat sa sparga seminte... asa ca... care e rolul lor?
  • Cetatean roman 24 Jan, 2013 02:07 De ce a fost infiintata politia comunitara,locala, daca in ROMANIA este politie NATIONALA????? Eu consider ca politia locala trebuie DESFIINTATA.