Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:40 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Politistul Buzoi si mafia de la RAR

ro

16 Jan, 2009 02:39 5747 Marime text
DESCHIDERE_Registrul_Auto_Roman_02.jpgMiercuri, la ora 20.00, Curtea de Apel Constanţa a respins recursul declarat de procurori în dosarul agentului şef principal Constantin Buzoi. Se pare că poliţistul a ştiut, toată viaţa, să facă bani. Pe lângă afacerile ilegale pe care le derula, agentul avea şi o firmă de metrologie, înregistrată pe numele soţiei sale încă din anul 1996. La rândul său, angajatul de la RAR la care avea „mână" deţinea o societate comercială. Căderea agentului Buzoi a atras după sine demascarea mafiei de la RAR Constanţa, a cărei existenţă cotidianul nostru o semnala încă de acum patru ani.

Afacerile poliţistului Buzoi nu mai sunt un mister pentru nimeni. La percheziţiile efectuate acasă, la birou şi în cele două autoturisme s-au găsit documente care nu aveau nicio legătură cu atribuţiile sale de serviciu. Poliţistul făcea de toate, de la programări pentru permise auto, la falsificarea chitanţelor care atestau plata taxei auto, până la înmatriculări cu numere false. Pe lângă banii scoşi din traficul de influenţă pe care îl făcea, agentul Buzoi îşi completa veniturile din firma de metrologie înfiinţată pe numele soţiei sale, în data de 11 aprilie 1996. SC Muntenia Service SRL este înregistrată la adresa de domiciliu a celor doi, respectiv strada IL Caragiale nr 57. Are un capital social de 200 de lei şi se ocupă cu activităţi de testare şi analize tehnice. Asociaţi sunt soţia sa, Florentina Daniela Buzoi, de 45 de ani, şi Florian Chiriţă, de 41 de ani. Fiecare dintre ei deţine 50% din acţiuni. Administrator este Florian Chiriţă. Se pare că afacerile soţilor Buzoi au mers bine. Dacă în anul 2005 au avut o cifră de afaceri de 101.189 lei şi un profit brut de 32.295 lei, în 2006, cifra de afaceri a fost de 128.991 lei, iar profitul brut - de 60.161 lei. Un an mai târziu, s-a înregistrat o cifră de afaceri de 130.166 lei şi un profit brut de 55.803 lei.

Registrul_Auto_Roman_17.jpgAngajaţii RAR continuă să ia şpăgi

La rândul lor, cei doi angajaţi de la RAR nu erau nici ei uşă de biserică. De altfel, cotidianul nostru a relatat, încă de acum patru ani, despre ilegalităţile de la RAR şi mafia care s-a constituit acolo. La vremea respectivă, reţeaua era condusă de inspectorul Bujorel Zaharia, acuzat că ia şpagă şi face verificări preferenţial. Nae Iulian Savin şi soţia sa sunt cei doi angajaţi RAR care erau complicii lui Constantin Buzoi. Nu se ştie din ce considerente însă, procurorii nu au dispus şi reţinerea acestora, deşi implicarea lor este clară şi nu durează de ieri. Căderea lui Buzoi nu a făcut decât să confirme o realitate ştiută de toţi, dar împotriva căreia nimeni nu a avut curaj să se ridice. Pe numele lui Nae Iulian Savin, în vârstă de 38 de ani, este înregistrată societatea Fuego Intermed SRL, constituită în anul 2000. Firma funcţionează pe strada Papadopol nr. 1 şi are un capital social de 200 de lei. Obiectul de activitate îl constituie intermedierile în comerţul cu combustibil, minerale şi produse chimice pentru industrie. Prin urmare, ca şi agentul şef principal Buzoi, şi complicele său de la RAR ştia să-şi rotunjească salariul. Cel de-al doilea asociat al lui Constantin Buzoi este Stelian Nicola, de 50 de ani. Cei doi deţin firma în procente egale şi au, totodată, calitatea de administratori. În anul 2005, societatea a avut o cifră de afaceri de 9.295 lei şi profitul brut zero, iar în 2006, cifra de afaceri - 10.102 lei, iar profitul brut - 4.611 lei. Reamintim că nu este pentru prima oară când angajaţii RAR sunt implicaţi în afaceri ilegale. În luna martie 2005, Marius Apostol şi Bujorel Zaharia au fost acuzaţi de proprietarii de autoturisme de o serie de ilegalităţi. Primul era şeful reprezentanţei Constanţa a Registrului Auto Român, iar cel de-al doilea, inspector în cadrul aceleiaşi instituţii. La vremea respectivă, un grup de nemulţumiţi a dat buzna în biroul lui Apostol, începând să strige că s-au săturat de şpăgi, de programări fictive şi de toate matrapazlâcurile pe care le făceau cei doi.

Denunţătorul

La rândul său, Ionuţ Daniel Gâlcă, cel care i-a denunţat la DGA pe cei doi, este patronul firmei SC Danny Auto Aqua SRL, cu sediul pe aleea Prieteniei nr. 3. Societatea a fost înfiinţată în anul 2006 şi are un capital social de 200 de lei. Ionuţ Daniel Gâlcă, de 27 de ani, este asociat unic. Societatea mai are două puncte de lucru, unul pe strada Nicolae Milescu nr. 13 şi celălalt pe strada Tineretului din Palazu.
De precizat că, în ciuda tuturor probelor, magistraţii de la Curtea de Apel au respins, miercuri seară, recursul declarat de procurori împotriva hotărârii Tribunalului Constanţa, prin care agentul Constantin Buzoi fusese pus în libertate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Ion Titisor 16 Jan, 2009 12:56 Am fost la rar cu mai multe atv-uri si motociclete aduse din strainatate iar un domn care se ocupa de ele mai in varsta ma refuzat categoric cu omologarea lor iar cel cu ochelari mai inalt imi cer scuze ca nu le-am retinut numele acestor scursuri ale societatii ma tarat 3 saptamani la rand sa inmatriculez 3 atv-uri cu acte originale si tot ce trebuia iar directorul de acolo mustata ii pot spune ca nu ii cunosc numele este un om fara autoritate si fara cuvant acolo faceti ceva cu acesti nenorociti si jigodii unde-i lege sa se respecte nu toti jegosii la putere