Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:20 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pomacost vrea bani mai mulţi de la Mazăre

ro

07 Mar, 2011 01:24 3046 Marime text

deschidere.jpgSocietatea, care a obţinut contracte pe bandă de la Primăria lui Mazăre, a dat în judecată municipiul Constanţa prin primar, pentru a solicita revizuirea valorii contractului de întreţinere spaţii verzi încheiat în 2001

Deşi acţiunea Pomacost a fost respinsă de instanţă, societatea nu a renunţat la contractul pe care l-a considerat extrem de împovărător

Parteneriatul de afaceri dintre municipiul Constanţa şi SC Pomacost SA a ajuns în instanţă, dovadă că în orice relaţie de lungă durată intervin şi semne de uzură.

Pomacost_pomacost.jpgÎn toamna anului trecut, SC Pomacost SA - firma agreată de municipiul Constanţa, reprezentat legal de Radu Mazăre, pentru întreţinerea spaţiilor verzi - a înregistrat la Curtea de Apel Constanţa un recurs împotriva soluţiei date de Tribunalul Constanţa în procesul intentat municipalităţii în 2009.

Mai exact, prin acţiunea înregistrată iniţial sub nr. 10114/118/2009 pe rolul Tribunalului Constanţa - Secţia comercială, reclamanta SC Pomacost SA, în contradictoriu cu pârâtul municipiul Constanţa prin primar, a solicitat revizuirea judiciară a contractului de prestaţii nr. 74656 încheiat în 2001.

Modificare în raport cu salariul minim şi obligaţiile fiscale către stat

Mai exact, firma, care a fost administrată până în septembrie 2010 de Basarab Popa - vărul primarului Constanţei Radu Mazăre, a cerut în instanţă adăugarea unui nou alineat la art. 8 din contract, cu următorul conţinut: „valoarea contractului va fi modificată şi ori de câte ori se modifică salariul minim pe economie şi obligaţiile fiscale ale angajatorului faţă de bugetul de stat". Altfel spus, Pomacost SA a cerut suplimentarea contractului încheiat în urmă cu aproape un deceniu, pe aceste considerente: al modificării salariului minim pe economie şi a obligaţiilor fiscale pe care firma le are către bugetul de stat. „În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părţi a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 74656/05.06.2001, având ca obiect lucrări curente de întreţinere a spaţiilor verzi, oferta reclamantei de adjudecare a serviciilor având în vedere conţinutul caietului de sarcini prezentat în documentaţia de licitaţie, iar în ce priveşte elementele de cost s-a avut în considerare valoarea salariului minim pe economie din acea perioadă, în sumă de 151,69 lei", se arată în acţiunea depusă la instanţă. Potrivit art. 5 din contract, titulatura „lucrări curente de întreţinere" înseamnă „totalitatea lucrărilor specifice, pe fiecare categorie de amenajare (suprafeţe gazonate, garduri vii, borduri şi chenare etc.), în funcţie de anotimp, în baza ordinelor de lucru stabilite de beneficiar şi însuşite de prestator în scopul asigurării funcţionării optime a amenajării, lucrări specifice care constau în menţinerea curăţeniei prin lucrări de salubrizare periodice, în funcţie de necesitatea zonei, inclusiv colectarea şi transportul gunoiului realizat".

Pomacost: contractul - extrem de dezavantajos

Pomacost a motivat că de la data încheierii contractului şi până în prezent condiţiile economice s-au modificat, executarea contractului devenind „extrem de oneroasă" (dezavantajoasă) pentru reclamantă, apreciind că „şi clauzele contractuale trebuie adaptate noilor schimbări economice". Cauza a fost declinată ulterior Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa , care a respins apoi acţiunea Pomacost ca nefondată. Motivarea instanţei a fost că societatea prestatoare a argumentat necesitatea introducerii alineatului prezentat mai sus prin existenţa unui „interes legitim public", în relaţia contractuală dintre municipiu şi Pomacost fiind vorba strict de interesul privat al reclamantei. De asemenea, instanţa a subliniat că atâta timp cât în înţelegerea contractuală încheiată din 2001 fără termen s-a convenit că valoarea se actualizează cu rata inflaţiei, iar ambele părţi au fost de acord cu această condiţie, nu se poate spune că autoritatea contractantă ar avea vreo vină, implicit că ar exista vreun temei legal care să impună modificarea contractului.

Contractul, actualizat doar în raport de rata inflaţiei

„(...) Nu s-ar putea reţine o conduită abuzivă din partea autorităţii publice locale, astfel cum susţine recurenta, în condiţiile în care contractul de prestări servicii stabileşte o valoare actualizată în raport cu rata inflaţiei, iar o astfel de modalitate de determinare a preţului a fost agreată de părţi în situaţia în care acestea cunoşteau că, în lipsa unui termen, contractul urma să se desfăşoare pe o perioadă îndelungată de timp", se mai arată în decizia irevocabilă a Curţii de Apel de a respinge recursul Pomacost ca nefondat, pronunţată în şedinţa publică din 20 octombrie 2010.

De precizat că acţiunea prin care Pomacost a chemat în faţa instanţei municipiul Constanţa pare cu atât mai neobişnuită cu cât societatea a avut o colaborare fructuoasă cu municipalitatea reprezentată de Radu Mazăre.

Basarab Popa: „Contractul se continuă"

Ca exemplu, numai din 2007 şi până în prezent, municipiul Constanţa a atribuit SC Pomacost SA peste zece contracte vizând furnizarea de material dendrologic, răsaduri de flori, studii de fezabilitate şi proiectare a extinderii unor spaţii verzi etc, aşa cum aflăm de pe site-ul e-achizitii.com, contracte care totalizează zeci de miliarde de lei vechi. De altfel, Pomacost, alături de Basarab Popa, fostul său administrator, apare şi în controversatul dosar al retrocedărilor, în care inculpaţi sunt şi primarul Radu Mazăre, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Fostul administrator al societăţii Pomacost SA, Basarab Popa - vărul primarului Mazăre, care la momentul înaintării acestei acţiuni în instanţă ocupa încă această funcţie, ne-a declarat că după respingerea acţiunii societatea a continuat contractul încheiat în 2001 cu municipalitatea. „Se continuă contractul", a fost răspunsul fostului administrator la întrebarea noastră. Cu alte cuvinte, chiar „extrem de oneroasă" pentru societate, continuarea contractului cu municipiul este mai convenabilă decât întreruperea lui.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii