Povestea celebrului titlu de campioană din 1969 „Legenda Tăbăcăriei“ a ajuns cadru universitar la New York

S-au împlinit 46 de ani de când Şcoala Sportivă de Elevi numărul 1 din Constanţa a cucerit titlul naţional la handbal cu echipa de junioare. Formaţia, din care făcea parte şi Elena Frîncu, era pregătită de Traian Bucovală, iar medalia de aur a avut o semnificaţie aparte.
 
Tinerele jucătoare obţineau atunci primul titlu naţional al handbalului feminin constănţean. Deşi nu erau cotate cu şanse de a urca pe prima treaptă a podiumului, handbalistele au evoluat foarte bine, iar în finală au învins, la Bucureşti, echipa din Tg. Mureş. Pentru fete, sezonul care s-a încheiat cu marea victorie a fost unul fantastic, având deplasări, printre altele, la Cluj şi la Timişoara (oraşe pe care visau de mici să le viziteze). Una dintre componentele echipei, Mariana Ruse, şi-a serbat ziua de naştere chiar în ziua finalei.
 
„Toate reuşitele mele din handbal îmi aduc sensibilitate şi nostalgie. Însă medalia de aur din 1969 e o realizare aparte. A fost atunci o mare surpriză că am cucerit titlul. Nu ni se dădeau şanse, întrucât Constanţa încă nu devenise un centru handbalistic cu greutate“, spune antrenorul de atunci al echipei, Traian Bucovală, care a împlinit, recent, 80 de ani, iar cu trei zile înainte de finala din 1969, făcea 34 de ani. „Acel titlu naţional, primul din istoria handbalului feminin constănţean, a fost o confirmare a devotamentului sportivelor. Erau nişte fete extraordinare. A fost un succes deplin al Şcolii Sportive de Elevi numărul 1 din Constanţa. În sezonul în care în România s-a sărbătorit a 20-a aniversare a Campionatelor Naţionale Şcolare, noi am cucerit titlul naţional la handbal, dar şi la volei, cu echipa pregătită de Cristian Ion“, mai spune Bucovală, care, în 1969, era şi director adjunct al Şcolii Sportive numărul 1. Din 1976, numele şcolii avea să se schimbe în Clubul Sportiv Şcolar numărul 1, titulatură pe care o poartă şi astăzi.

„Bucovală, ai grijă ce faci!“

Din echipa care a ieşit campioană au făcut parte Camelia Vrânceanu, Georgeta Solomon, Elena Frîncu, Vasilica Talapan, Niculina Vasile, Vasilica Matei, Nadire Tair Ibadula, Eliza Oprea, Valentina Onişoară, Mariana Ciurea, Mariana Ruse şi Ioana Florescu. „În finală, am învins echipa din Tg. Mureş. A fost prezentă întreaga conducere a Federaţiei Române de Handbal, în frunte cu preşedintele forului, Ioan Kunst-Ghermănescu. «Bucovală, ai grijă ce faci la Constanţa, că avem nevoie să se ridice în handbal şi acest centru!», mi-au spus atunci cei de la FRH“, arată Traian Bucovală, care, ca antrenor, mai are, la junioare, un titlu (1974) şi o medalie de argint (1975), iar la senioare clasarea, cu Hidrotehnica, pe locurile doi (în sezonul 1977/1978) şi trei (1978/1979) în prima ligă.

Şi-au spulberat adversarele

Fost director (timp de 22 de ani) al Direcţiei pentru Sport şi Tineret a judeţului Constanţa, actualmente membru în Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Elena Frîncu avea 16 ani şi jumătate când a devenit campioană naţională. „A fost ceva fantastic. Cucerirea titlului ne-a adus o bucurie extraordinară. Ne doream să ni se întâmple aşa ceva. Calificarea la turneul final de la Bucureşti am obţinut-o în urma fazei de la Cluj. În capitală, pe durata turneului, am fost cazate la internatul Liceului «Mihai Viteazu» (câte cinci - şase în cameră). Glumind, eram nişte «ţărăncuţe» ajunse în Bucureşti, dar ne-am spulberat toate adversarele, inclusiv echipele din capitală. Meciurile s-au jucat pe arena Tineretului“, povesteşte cea care, în 1973, a devenit şi vicecampioană mondială de senioare cu echipa României!

„Nu vreţi să ajungeţi mari?“

Elena Frîncu dezvăluie că, pentru performanţa din 1969, fetele de la Şcoala Sportivă de Elevi numărul 1 au primit câte o geantă de antrenament şi ciocolată. „Pentru noi, cele mai mari premii erau însă deplasările din ţară, în oraşe celebre la acea vreme, pe care toţi voiau să le viziteze. În 1969, Constanţa nu era cea de astăzi, astfel că să ajungem în oraşe precum Cluj sau Timişoara conta enorm pentru noi. Clujul era Germania, era capitalism, iar în Timişoara, unde am fost cazate la internatul Liceului cu Program Sportiv, erau numai nemţoaice. La Cluj am vizitat Grădina Botanică. Nu acordam importanţă banilor, ci lucrurilor de suflet. E bine să ai bani, dar şi mai bine e să ai valoarea cu care să câştigi banii. Cel mai mare suporter al nostru era Victor Albu, directorul din acea perioadă al Şcolii Sportive de Elevi numărul 1. Victor Albu a promovat valoarea. Profesorii noştri de atunci făceau cu noi şi pregătire pentru îmbogăţirea culturii generale, ne făceau şi educaţie. Ne motivau extraordinar. «Nu vreţi să ajungeţi mari?», ne spuneau ei“, punctează Elena Frîncu. 

I se spunea „Ciutanul“

Dacă Traian Bucovală împlinea 34 de ani în preajma finalei din 1969, una dintre componentele echipei, Mariana Ruse, îşi serba ziua de naştere chiar când echipa constănţeană a cucerit aurul naţional! Mezină a formaţiei, Mariana a făcut 16 ani în acea zi memorabilă, primind astfel cel mai frumos cadou. „Tot campionatul a fost unul extraordinar. Ne-a bucurat nespus performanţa obţinută. Fetele mi-au făcut cadou şi o jucărie, un ursuleţ negru. Colegele mele îmi spuneau pe atunci «Ciutanul», pentru că eu aşa le ziceam tuturor copiilor mici şi, în plus, eram cea mai mică din echipă. M-am apucat de handbal în clasa a cincea. Ascultam la difuzor desfăşurarea meciurilor de handbal şi voiam să ajung ca Rozalia Soos. Am început acest sport la clubul Comerţul, pe terenul Spartac (amplasat pe locul unde e acum Universitatea Maritimă Civilă)“, povesteşte campioana de junioare începuturile sale handbalistice.

Se ducea în plonjon până în poartă

„La handbal, eu am jucat întâi extremă, iar apoi am fost pivot, după ce am învăţat plonjonul într-o tabără ministerială, la Odorhei. Mă duceam până în poartă în plonjon. După terminarea liceului, am mers la Galaţi, unde am urmat Institutul Politehnic, timp de cinci ani. Am mai jucat handbal la Voinţa Galaţi, în Divizia B“, spune Mariana. Peste ani, Mariana Ruse avea să devină, în urma căsătoriei, Mariana Filimon, soţul ei fiind Viorel Filimon, celebrul antrenor de tenis de masă de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“ Constanţa şi de la echipa naţională a României! Cei doi au doi copii, un băiat şi o fată, fiul, Andrei, făcând şi el tenis de masă la nivel înalt. Încă mai joacă, dar e şi antrenor, la CS Topspin 08 Constanţa. La Galaţi, Mariana a făcut Facultatea Mecanică, secţia Maşini Termice, absolvind ca inginer mecanic. La Constanţa a lucrat mai mulţi ani în Port.    

Căpitanul era Vasilica Talapan

Dintre fostele coechipiere din echipa campioană din 1969, Elena Frîncu spune că, după ani, plecată în SUA, Nadire Luţaş (fostă Ibadula) a ajuns cadru universitar la New York. „Nadire era vedeta acelei perioade, iar banderola de căpitan o purta Vasilica Talapan. Camelia Vrânceanu şi Eliza Oprea sunt la Călăraşi, iar Valentina Onişoară - în Italia. Ioana Florescu (originară din Băneasa), Mariana Ciurea şi Niculina Vasile (căreia noi îi spuneam „Nicuşor“) s-au stabilit la Tulcea. La Constanţa, cele trei au urmat Şcoala de fete (actualul Colegiu Pedagogic), iar la Tulcea au predat handbal la clubul local. Restul fetelor din lotul de acum 49 de ani sunt la Constanţa. Vasilica Matei a fost învăţătoare la Şcoala numărul 30“, arată Elena Frîncu. „Nadire era legenda Tăbăcăriei. Juca fotbal cu băieţii şi-i bătea“, dezvăluie şi Mariana Filimon.