Premieră la nivelul județului Constanța Vrea să obțină indemnizația de vârstă de pe urma celor două mandate de primar al orașului Hârșova! (DOCUMENTE)
Premieră la nivelul județului Constanța: Vrea să obțină indemnizația de vârstă de pe urma celor două
16 Aug, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
13018
Marime text
Ionel Chiriță
- Ionel Chiriță, fost edil al orașului Hârșova a înregistrat pe 12 august a.c., pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal dosarul cu nr. unic 5.386/118/2024
- Acțiunea este îndreptată împotriva UAT orașul Hârșova și are ca obiect un litigiu privind funcţionarii publici, cu obligația „de a face”
- Fostul edil al Hârșovei a menționat pentru ZIUA de Constanța că acțiunea sa, urmărește obținerea indemnizației lunare de vârstă potrivit OUG 57 /2019 – Codul Administrativ
- La art. 210, CD prevede condițiile și procedura de acordare a indemnizației pentru orice persoană care, după 1992 a exercitat un mandat întreg de primar sau viceprimar, președinte de Consiliu Județean sau vicepreședinte de CJ, cu condiția să nu fi fost condamnat pentru corupție, să fi ieșit de drept la pensie de vârstă cu stagiul prevăzut de lege și să nu se afle în mandat la momentul solicitării
- Ionel Chiriță a fost primar al orașului Hârșova timp de 8 ani (n.r. 2000- 2008) și președinte executiv la Asociația Orașelor din România până în 2023
Ionel Chiriță, fost edil al orașului Hârșova a înregistrat pe 12 august a.c., pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal dosarul cu nr. unic 5.386/118/2024.
Acțiunea este îndreptată împotriva UAT orașul Hârșova și are ca obiect un litigiu privind funcţionarii publici, cu obligația „de a face”.
Magistrații nu au stabilit deocamdată un termen de judecată în acest dosar.
Contactat, fostul edil al Hârșovei a menționat pentru ZIUA de Constanța că acțiunea sa, urmărește obținerea indemnizației lunare de vârstă potrivit OUG 57 /2019 – Codul Administrativ care la art. 210 prevede condițiile și procedura de acordare a indemnizației pentru orice persoană care, după 1992 a exercitat un mandat întreg de primar sau viceprimar, președinte de Consiliu Județean sau vicepreședinte de CJ, cu condiția să nu fi fost condamnat pentru corupție, să fi ieșit de drept la pensie de vârstă cu stagiul prevăzut de lege și să nu se afle în mandat la momentul solicitării, vezi „documente".
Ionel Chiriță explică că solicitarea sa înaintată anul trecut către Primăria Hârșova pentru a-și urma traseul către Ministerul Finanțelor s-a lovit de un răspuns nefavorabil, acesta fiind și motivul introducerii acțiunii în justiție.
„Am făcut cererea la Primăria Hârșova și mi-au răspuns nefavorabil – au invocat lipsa unei legislații secundare. S-a pierdut deja un an de la momentul depunerii solicitării și acum voi lăsa instanța să decidă asupra solicitării mele”, a explicat fostul edil.
Chiriță a mai adăugat că la nivel național a mai existat un precedent, în care un fost vicepreședinte de CJ a câștigat dreptul acordării indemnizației, însă guvernul de la acea vreme nu a aplicat prevederile Codului Administrativ.
Ionel Chiriță a fost primar al orașului Hârșova timp de 8 ani (n.r. 2000- 2008) și președinte executiv la Asociația Orașelor din România până în 2023.
Chiriță care a activitat în PNL a fost Preşedinte al Partidului Naţional Liberal Hârşova, membru al Biroului Permanent Judeţean al Partidului Naţional Liberal Constanţa și vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal Constanţa.
Potrivit Codului Administrativ, pentru persoanele care întrunesc condițiile de mai sus, se plătește indemnizație de vârstă pentru unul până la trei mandate complete
Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,40% din indemnizaţia brută lunară a unui primar, a unui viceprimar, a unui preşedinte sau a unui vicepreşedinte al consiliului judeţean în activitate, rotunjindu-se din leu în leu în favoarea persoanei care solicită acordarea indemnizației.
Calculul numărului lunilor de mandat se face prin însumarea numărului de luni aferente a maximum 3 mandate de primar, de viceprimar, de preşedinte sau de vicepreşedinte al consiliului judeţean, fără alte sporuri.
Persoana care solicită acordarea indemnizației pentru limită de vârstă a îndeplinit 1 mandat complet de președinte de consiliu județean, 36 luni de mandat pentru funcția de vicepreședinte de consiliu județean, 1 mandat complet de primar și 2 mandate pentru funcția de viceprimar.
În situaţia în care o persoană a exercitat mai mult de 3 mandate, aceasta poate opta pentru mandatele care să fie luate în calcul la stabilirea indemnizației.
În situaţia în care o persoană a exercitat cel puţin un mandat complet, iar celelalte mandate sunt incomplete, la calculul indemnizaţiei stabilite potrivit alin. (1) şi (2) se iau în calcul şi lunile aferente mandatelor incomplete, astfel încât perioada luată în calcul la stabilirea indemnizației să însumeze 144 de luni de mandat.
Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,40% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.
Exemplu de calcul:
Calculul indemnizației aferente unui mandat complet (de ex. primar)
48 luni x (0,40% x I) = X lei/lună
Unde „I” reprezintă indemnizaţia brută lunară în lei, aflată în plată pentru funcția de primar
Banii se plătesc de la bugetul statului, însă cererea se depune la Primăria de domiciliu, care transmite solicitarea Direcției de Finanțe via Ministerul de Finanțe, instituția care anual trebuie să prevadă un buget pentru acordarea acestor indemnizații de vârstă. Totodată, dacă fondurile alocate nu se consumă, banii revin la bugetul statului
Cum pot beneficia foștii primari sau președinți de CJ de indemnizația pentru limită de vârstă
Potrivit Codului Administrativ, indemnizaţia pentru limită de vârstă se acordă la cererea persoanei îndreptăţite.
Cererea, semnată şi datată olograf, însoţită de toate documentele necesare, se depune personal, prin poştă sau prin mandatar desemnat prin procură specială autentică.
Cererea de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, însoţită de documentaţia necesară, se depune de către persoana care solicită acordarea indemnizației pentru limită de vârstă la registratura unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale pe raza căreia şi-a exercitat ultimul mandat complet, în cel mult 30 de zile de la data îndeplinirii condiţiilor de acordare a acestui drept.
În cazul persoanelor care îndeplinesc condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă şi a căror cerere a fost înregistrată peste termenul prevăzut la alin. (4), drepturile se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea, însoţită de documentaţia completă, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2020.
În cazul dosarului incomplet, se solicită persoanei îndreptățite completarea acestuia în termen de 30 de zile de la comunicare, drepturile urmând să se acorde începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Conflictul nu s-a încheiat. Proces între actualul edil și un fost primar al orașului Hârșova
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii