Presedintele Nicusor Constantinescu, suspendat din nou
Presedintele Nicusor Constantinescu, suspendat din nouPrefectul da batai de cap social-democratilor
# Duminica au expirat cele 30 de zile in care reprezentantul Guvernului in teritoriu putea sa atace in contencios administrativ legalitatea ultimelor hotarari ale consilierilor judeteni * In timp ce prietenii si neprietenii lui Nicusor Constantinescu asteptau cu interes decizia prefectului, acesta a actionat abia spre dupa-amiaza cand a atacat in contencios hotararea prin care a fost ales Nicusor Constantinescu * In aceasta situatie presedintele CJC este suspendat pana la solutionarea dosarului * Conform legii, unul dintre cei doi vicepresedinti, Petre Stanca ori Radu Comanici, va prelua sefia provizorie a Consiliului Judetean Constanta * Consilierul judetean al PNL, Victor Manea a apreciat ca decizia prefectului este una corecta * Consilierul democrat Gabriel Iordache a declarat ca intr-un viitor apropiat se va organiza o sedinta de consiliu in care se va vota care dintre cei doi vicepresedinti va trece la "carma" Consiliului Judetean
Liniste mare ieri la etajul I al Consiliului Judetean Constanta si in special in dreptul cabinetului numarul unu, respectiv al presedintelui Nicusor Constantinescu. Cam aceeasi atmosfera era la acelasi etaj, dar in spatiile prefecturii, acolo unde isi desfasoara activitatea reprezentantul Guvernului in teritoriu, prefectul Danut Culetu. Cel din urma a preferat ca in prima parte a zilei sa isi gaseasca de treaba prin judet mergand la Costinesti. Conform legii, pe data de 28 mai a.c., au expirat cele 30 de zile de la comunicarea hotararilor adoptate in sedinta CJC din 25 aprilie a.c. prefectului Danut Culetu, care in acest termen putea sa le atace in contencios administrativ.Daca unii anticipau inca de la prima ora a diminetii ca prefectul ii pregatea ceva presedintelui Consiliului Judetean, altii erau destul de optimisti si sperau ca Danut Culetu nu va expedia hartia prin care ar fi urmat sa ceara oficialilor Ministerului Administratiei si Internelor sa anuleze hotararea Consiliului Judetean Constanta prin care Nicusor Constantinescu fusese ales presedinte pana in anul 2008.Vicepresedintele Stanca si-a luat liber ieriIn timp ce prefectul Danut Culetu a fost extrem de zgarcit in declaratii, in momentul in care am incercat sa-i smulgem vorbele cu clestele, Nicusor Constantinescu ne-a surprins de aceasta data cu transparenta. Constantinescu ne-a intrebat in prima faza "cine crede ca se poate conduce un judet in timp ce de patru ore sunt sunat de toti ziaristii care ma intreaba ce am sa fac?". Seful CJC a amintit si de faptul ca foarte multe demersuri sunt ingreunate deoarece judetul nu a avut conducere o perioada destul de indelungata si sunt foarte multe restante. In acelasi context, Nicusor Constantinescu ne-a marturisit ca ii este greu sa faca totusi scenarii legate de viitorul sau administrativ si ca nici macar nu stie ce o sa faca in timp ce va avea "sabia" deasupra capului. "Atata vreme cat inca nu am fost informat oficial despre un demers al reprezentantului Guvernului in teritoriu, nu stiu ce voi face si nu vreau sa mai spun altceva pentru ca iarasi se va interpreta. Oricum, numai in locul meu sa nu fie nimeni".In timp ce lumea era destul de agitata dupa ce s-a aflat ca prefectul a dus pana la capat demersul sau, vicepresedintele Petre Stanca statea linistit acasa. Chiar daca l-am intrebat ce urmeaza sa se intample in urmatoarea sedinta, el ne-a trimis sa studiem Legea 215, articolul 118. "In cazul suspendarii presedintelui, atributiile acestuia vor fi exercitate de unul dintre vicepresedinti, desemnat de Consiliul Judetean prin votul secret al majoritatii consilierilor in functie", se prevede in textul de lege.Contactat telefonic, consilierul judetean al Partidului Democrat, Dan Gabriel Iordache, a precizat ca in baza legii administratiei publice locale, hotararea atacata de prefect se suspenda pana cand instanta de judecata va decide ca este definitiva si irevocabila. Iordache a precizat ca din cele stiute de el, se pare ca in cursul acestei saptamani ori a celeilalte va avea loc o sedinta a CJC in care se va desemna persoana care va conduce CJC pentru perioada urmatoare. In acelasi context, consilierul judetean al PNL, Victor Manea a apreciat ca decizia prefectului este una corecta. Si Manea este de parere ca legea trebuie respectata si de aceea in urmatoarea sedinta, majoritatea simpla va decide cine va prelua prerogativele presedintelui CJC. "Cat despre vicepresedintele care va fi desemnat, este o problema de familie a PSD-ului care are destule voturi pentru a decide in aceasta chestiune", a spus Manea.Replica prefectuluiIn cele din urma a venit si comunicatul oficial de la Cabinetul prefectului prin care eram informati ca in temeiul dispozitiilor articolului 26 alineatul 1 din Legea nr. 340/2004 - privind Institutia Prefectului, modificata prin Ordonanta de Urgenta 179/2005, urmare a exercitarii controlului privind legalitatea actelor adoptate si emise de autoritatile administratiei publice locale si judetene, prefectul a solicitat instantei de judecata anularea Hotararii 114/2006 - privind alegerea Presedintelui Consiliului Judetean Constanta. La baza acestei decizii, Culetu a tinut cont de faptul ca desi la sedinta care s-a desfasurat in data de 25 aprilie 2006, privind constituirea Consiliului Judetean Constanta, acesta a dat citire modului in care legislatia prevede alegerea presedintelui si celor doi vicepresedinti ai Consiliului Judetean, respectiv prin "vot secret" aceasta prevedere nu a fost respectata. In opinia prefectului, alegerea presedintelui CJC s-a realizat prin incalcarea prevederilor articolului 11 din Ordonanta Guvernului 35/2002, modificata si aprobata prin Legea 673/2002, privind aprobarea Regulamentului - cadru de organizare si functionare a consiliilor locale.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp