Pretendenţii la comanda PDL Constanţa, cu bune şi cu rele Banias, Brânză şi Chiru vor să fie şefi
Pretendenţii la comanda PDL Constanţa, cu bune şi cu rele:Banias, Brânză şi Chiru vor să fie şefiPeste nouă zile, trei democrat-liberali se vor înfrunta într-o competiţie internă, pentru a prelua şefia organizaţiei judeţene: Christian Gigi Chiru - actual vicepreşedinte în cadrul Biroului Permanent Judeţean al PDL, Mircea Banis - şef interimar al organizaţiei judeţene şi Paul Brânză - director general al Autorităţii Navale Române şi vicepreşedinte în BPJ
După îndelungi scandaluri în cadrul organizaţiei de la malul mării, democrat-liberalii sunt de părere că odată cu desemnarea unui candidat legitim în fruntea organizaţiei judeţene a partidului, lucrurile se vor limpezi. Departajarea echipelor care se vor confrunta pe 12 martie pentru fotoliul cel mare s-a evidenţiat imediat după momentul în care senatorul Mircea Banias a fost implicat în scandalul cu rambursările ilegale de TVA, fiind pus sub acuzare pentru infracţiunea de favorizare a infractorului.
Iniţial, când informaţia a apărut pe fluxurile de ştiri, senatorul constănţean a negat cu vehemenţă toate informaţiile privind implicarea sa în acest scandal, mai ales că povestea pica într-un moment cum nu se poate mai nepotrivit: pregătirea candidaturii şi a imaginii pentru cursa de la organizaţia judeţeană. Dacă înainte de a ieşi la iveală acest scandal, Banias susţinea cu vehemenţă că el va fi preşedintele legitim al organizaţiei, indiferent cu cine va intra în cursă, după scandal, acesta parcă şi-a pierdut glasul, cariera sa politică fiind într-un declin absolut. Abia după ce instanţa a decis netrimiterea sa în judecată, la începutul lunii februarie, lui Banias i-a revenit glasul. Ba chiar a organizat şi o conferinţă de presă, imediat după aflarea rezultatului, în care i-a muştruluit la propriu pe ziariştii din presa locală, şi nu numai, care au îndrăznit să scrie despre problema lui, el fiind în realitate curat ca lacrima. Cât despre cei care îl vor susţine pe Banias la alegeri, se ştie că în jurul său a rămas deputatul Constantin Chirilă - care părea că vrea să se lepede de asocierea cu Banias în timpul scandalului în care senatorul a fost implicat -, Adrian Manole, care şi-ar dori fotoliul de şef la municipiu, pe care l-a „cedat" Mariei Stavrositu la alegerile din iunie 2010, la care a decis să nu mai participe, şi Constantin Avătafului, cel care ţine în frâu organizaţia şi ştie tot ce mişună la PDL, la judeţ. Nu este de neglijat alăturarea dintre PSD şi PDL de la nivel local, mijlocită chiar de Banias, după cum spun gurile informate ale Constanţei. Mai mult, în 2009, cu numai 35 de zile înaintea alegerilor prezidenţiale, firma senatorului Mircea Banias, preşedinte interimar al organizaţiei judeţene PDL Constanţa, SC Ban Com SRL, a perfectat o tranzacţie imobiliară cu una dintre societăţile subordonate Primăriei şi, în consecinţă, lui Radu Mazăre, Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat Constanţa, condusă de tânărul PSD-ist Radu Babuş. Firma are sediul pe bulevardul Tomis nr. 26, exact lângă Hotelul Tineretului, fost BTT. Registrul Comerţului notează faptul că societatea are un punct de lucru pe bulevardul Tomis nr. 26 (la sediu), care funcţionează în baza contractului de închiriere 4733 din 18 aprilie 2000. Cu alte cuvinte, firma democrat-liberalului Banias a funcţionat în calitate de chiriaş al RAEDPP-ului „roşu". Ban Com a încheiat cu RAEDPP contractul de vânzare-cumpărare nr. 2503 din 27 octombrie 2009. Obiectul vânzării a fost spaţiul comercial de pe bulevardul Tomis nr. 26, iar preţul a fost stabilit la 14.700 de euro, adică 334 euro/mp.
Avere de senator
În ceea ce priveşte averea pe care senatorul o deţine, aşa cum arată ultima sa declaraţie de avere postată pe site-ul Senatului, Banias are trei terenuri în intravilan, două apartamente şi o casă de locuit, aflată în construcţie. În declaraţia din 2009, cele trei terenuri nu existau, cu precizarea că niciunul dintre acestea nu a fost achiziţionat în 2008. În cazul bijuteriilor din aur şi din argint, precum şi a ceasurilor din dotare, nu s-a produs nicio schimbare, acesta trecând în ambii ani, 2009 şi 2010, bunuri de 10.000 de euro. Mircea Banias are depozite bancare la Unicredit Ţiriac Bank, în valoare de 66.445 de lei, respectiv de 491 euro, la BRD un depozit de 197.388 lei şi altul de 178.938 lei şi un al cincilea depozit, de 39.379 lei, la CEC Bank. În ceea ce priveşte veniturile înregistrate, senatorul a acumulat 68.996 de lei de la Senat, iar soţia lui 19.200 de lei de la Liceul „George Călinescu", unde este profesoară, 32.881 de lei de la RIA Constanţa, unde este expert proiecte, iar împreună au încasat o chirie de 405 lei pe tot anul precedent. Veniturile nu se opresc aici, de la SC Euro Shipping Serv SRL urmând să încaseze dividende de 6.778,87 lei.
Chiru, în echipă cu Florian
Despre cel de-al doilea candidat la şefia PDL Constanţa, Christian Gigi Chiru, actual director la Inspectoratul Judeţean în Construcţii Constanţa, dacă iniţial părea că ar fi de partea lui Banias, ulterior acesta a decis să candideze chiar el la şefia partidului, împotriva lui Banias. De altfel, şi Florian Constantin pare să-şi fi scos „colţii" la Banias. La modul general, dar cu referire şi la Banias, Constantin a declarat recent: „vrem să excludem parlamentarii din echipa de la judeţ, pentru că ei nu ne reprezintă".
Surprinzător sau nu, Chiru face echipă cu Florian Constantin, care va candida, după cum a susţinut, la alegerile care se vor desfăşura după cele de la judeţ. După ce a reuşit, aparent cu ajutorul lui Mircea Banias, să-şi reia fotoliul de şef al organizaţiei municipale a PDL Constanţa, Constantin a schimbat macazul şi a trecut de partea lui Gigi Chiru, susţinându-l pe acesta în cursa pentru câştigarea şefiei judeţene. La rândul rău, Chiru este cel care îl susţine pe Constantin pentru un nou mandat de preşedinte la municipiu. Chiru este în relaţii bune şi cu Paul Brânză. Însă nu atât de bune, căci se pare că în cazul în care Brânză nu va reuşi să ia şefia organizaţiei judeţene din primul tur şi nici nu va intra în al doilea, acesta se va retrage, lăsându-l baltă şi pe Chiru, aşa cum ne-a declarat. Pe lângă Florian Constantin, din echipa lui Chiru mai fac parte şi Mihai Petre, Adrian Gheorghiţă, dar şi mai mulţi primari din judeţ, printre care primarul din Nicolae Bălcescu, Viorel Bălan.
Declaraţia de avere a candidatului Chiru la şefia PDL nu este una atât de stufoasă cum ar crede unii. În condiţiile în care site-ul Inspectoratului de Stat în Construcţii este căzut de câteva săptămâni, i-am reperat averea democrat-liberalului ţinând cont de declaraţia depusă la finele anului 2009, în noiembrie. Chiru susţine că are un teren intravilan la Eforie Sud, cumpărat în 2003, un minihotel în aceeaşi localitate, achiziţionat în 2001, şi un Audi Q7, din 2007. Recent, acesta şi-a achiziţionat şi ultimul tip de Porsche Cayenne. Deţine bijuterii din metale preţioase în valoare de 30.000 de lei, alte bijuterii - 70.000 de lei, obiecte de artă - 25.000 de lei şi tablouri - 50.000 de lei. În 2009, avea un cont de 15.000 de euro la Raiffeisen, deschis în 2006, şi altul de 30.000 de lei, deschis în 2005, ambele în Eforie Nord. Deţine acţiuni la SC Prim Intermod SRL, la HLV Plovdiv şi la SC Univers Marin SRL şi împrumuturi la SC Prim Intermod SRL şi la SC Univers Marin SRL. În 2009, Chiru obţinea o remuneraţie de 12.480 de lei pentru munca pe care o desfăşura în calitate de inspector-şef al IJC.
În perioada 1990 - 2006, Chiru a fost administrator la SC Prim Intermod SRL, Eforie Sud, în 2006 finalizându-şi cursurile juridice la Facultatea de Drept şi Administraţie Publică. Pe lângă funcţia pe care o ocupă la IJC, din 2008 este şi consilier local PDL în Eforie.
Brânză: „Voi câştiga din primul tur"
Şi Paul Brânză, cel despre care se spunea că este susţinut de Maria Stavrositu, fost preşedinte al organizaţiei municipale a PDL Constanţa, spune că are mari şanse să câştige şefia organizaţiei. „Am şanse de 60% să câştig şefia PDL. Voi câştiga din primul tur", ne-a spus ieri Brânză, convins că are toate şansele să-l dea jos pe Banias.
Din echipa pe care o are alături, după cum a susţinut chiar Brânză, face parte deputatul PDL, Zanfir Iorguş, Gheorghiţă Corbu, Ionel Manafu - directorul de la Aeroportul Internaţional Mihai Kogălniceanu, Hristea Florian - viceprimarul de la Cernavodă, Florin Mitroi - primarul de la Valu lui Traian, Dumitru Moinescu, dar şi alţii. Chiar dacă şi despre Brânză se spunea că va face parte din echipa lui Chiru, acesta şi-a format singur echipa. La capitolul ajutor, Brânză ne-a spus că în cazul în care va exista un tur doi al alegerilor, cel care îl va susţine va fi Chiru, însă reciproca nu ar fi valabilă. „Dacă nu ies preşedinte şi nici nu intru în al doilea tur, mă retrag", a spus Brânză.
Paul Brânză este director al ANR din februarie 2005, după ce înainte, timp de zece ani, a fost director general în cadrul Triton Company SA Constanţa. Între 1993 şi 1994 a fost director Exploatare la Seawin International LTD Constanţa. Din 1989 până în 1992 a fost director şi şef la Grup salvare, ranfluare, depoluare PSI, în cadrul Grupului de Intervenţie şi Salvare Navală, după ce timp de doi ani (1987 - 1989) a fost responsabil Grup Nave la Navrom Constanţa. Anterior anului 1987 a mai lucrat la: Socomar, Sorento, Italia (1995 - 1996), Bravo Tanker, Monaco (1992 - 1994), Navrom Constanţa (1982 - 1987), Navrom Constanţa (1976 - 1982).
Cât priveşte averea sa, în ultima declaraţie înregistrată la Agenţia Naţională pentru Integritate, pentru că secţiunea „Declaraţii de avere" de pe site-ul Autorităţii Navale Române nu funcţionează, se precizează că Brânză deţine un teren agricol la Dudeşti - Brăila, moştenire de la părinţii săi şi două terenuri intravilane la Sinaia, cumpărate împreună cu soţia, unul în 1999 şi altul în 2003. În ceea ce priveşte clădirile pe care le deţine, Brânză are un apartament în Constanţa, o casă de vacanţă în Sinaia, terminată anul trecut, şi o casă de locuit, moştenire de la părinţi, în satul Dudeşti. Contactat telefonic, şeful ANR ne-a spus că nu mai are unul dintre autoturismele care apărea în declaraţia din 2009, respective Opel Astra, pe care l-a vândut. Are în schimb un Audi A6, cumpărat în 1999, şi un Mercedes C200 din 2004, pentru care încă plăteşte leasing. Se pare că nici contul pe care îl avea la Unicredit în 2009, de 159.500 de lei, nu mai este la fel de consistent. Despre veniturile încasate, pedelistul spune că nu obţine venituri decât din salariul de director, iar soţia sa din pensie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- GEO 05 Mar, 2011 10:33 Nu va mai bateti capul.Va iesi cine trebuie. Alegerile se fac din culise, cind se vor stabili participantii la adunarea generala. Cind ati mai vazut voi la PDL Constanta alegeri corecte care sa fie validate?
- bai branza 04 Mar, 2011 18:03 bai tataie stai acasa ma. ai si gasait cu cine sa te aliezi........ cu Manafu care la pus pe retardatul de Artagea la Aeroport. Asta se imbraca in uniforma si ne arata cum se impusca serpii la Radionav. E nebun si tu la fel
- pdl-ist 03 Mar, 2011 18:08 Un om care intr-adevar doreste sa se lupte cu clanul Mazare, ba chiar dovedeste prin actiunile lui din ultima perioada, nu este lasat ba mai mult il balacarim prin comentarii rautacioase! Acest om este CHIRU! Brinza, un om popular dar la 60 de ani nu cred ca mai revigoreaza org. pdl. Banias ocupat cu deplasarile a neglijat rau de tot org. care la propulsat senator daca n-a uitat-o de tot. Cine mai ramine? Chiru! Tinar, energic, luptator!Merita sa-i dam o sansa!
- banias presedinte 03 Mar, 2011 16:16 succes d-le BANIAS. un diplomat veritabil. Echipa lui Branza ( plina de prosti si impostori) Chiru un vanzator de mici si mustar de succes cu muuuuuuuuuuulte radacini in PSD. Atentie la chiru care nu pote crea o opozitie psd-ului absolut deloc chiar daca se lauda.
- un alegator 03 Mar, 2011 11:26 Cand doi se bat Banias si Branza al treilea castiga CHIRU.Este singurul care a avut mesaj limpede cotra Mazare.Pentru 2012 este foarte important.
- popa mangu 03 Mar, 2011 10:55 pe benias il banuiau multi pdl-isti de desfriu cu un scaraotchi ca mazare, Brinza nu prea venea la slujbe mai ramane doar unu
- Bagacioasa 03 Mar, 2011 10:34 Singura optiune viabila, care va aduce pacea si nu scandalul, este Paul Branza. Are imaginea curata, nu a vandut mititei si suberek si nu a dat cu subsemnatul pe la DNA.
- office 03 Mar, 2011 09:25 pentru mai multe detalii nu ezitati sa accesati www.dezmembrari-bmw.com
- Andrei 03 Mar, 2011 08:04 Branza e condus de Stavrositu.....Banias e preten cu PSD-ul.......ramane Chiru sa mai salveze ce este de salvat din organizatia PDL C-ta. Bafta Chirule!!!!
- Chiru sa fie PRESEDINTE 02 Mar, 2011 23:19 Chiru ar trebui sa conduca PDL Constanta. Ce putere de munca mai are un om la aproape 60 de ani precum domnul Branza? Si ce tragere de inima sa lupte cu clanul PSD?