Priorităţile lui Chiru alegeri la municipiu şi evaluarea directorilor de deconcentrate
Priorităţile lui Chiru: alegeri la municipiu şi evaluarea directorilor de deconcentrate


Biroul Permanent Judeţean al PDL Constanţa s-a reunit ieri pentru prima dată în noua formulă şi sub conducerea noului preşedinte ales al organizaţiei, Gigi Chiru.
În cadrul întrunirii s-au trasat primele direcţii de activitate pe care filiala judeţeană a PDL Constanţa le va urma în perioada următoare. „A avut loc prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean, fiind una de prezentare a echipei. Cu această ocazie, am luat şi o hotărâre cu privire la organizarea de alegeri interne", a declarat Christian Gigi Chiru, la finalul primei şedinţe a BPJ pe care a condus-o în calitate de preşedinte. Şeful PDL Constanţa a precizat că termenul limită pentru definitivarea alegerilor interne în structurile în care nu au avut loc până acum este 15 aprilie. De asemenea, Chiru a precizat că delegaţii ce vor participa, de pildă, la alegerile pentru organizaţiile de pensionari, de femei sau tineret, urmează să fie desemnaţi de către responsabilii de colegii.
CODA sau vechiul BPL?
Cu privire la situaţia organizaţiei municipale a PDL Constanţa,
condusă în prezent de preşedintele interimar Maria Stavrositu, Gigi
Chiru a afirmat că săptămâna
aceasta urmează să se stabilească fie constituirea Comisiei de
Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor, despre care se vorbeşte în
decizia Biroului Permanent Naţional care a stabilit că Maria Stavrositu
este
interimar, fie să se continue activitatea fostului Birou Permanent Local
de dinaintea alegerilor invalidate de la municipiu. Preşedintele
organizaţiei judeţene PDL Constanţa, Gigi Chiru, a precizat că la prima
şedinţă a Biroului Permanent
Judeţean de după Convenţia Naţională a PDL din 14 mai se va stabili când
vor avea loc alegerile pentru şefia organizaţiei municipale PDL
Constanţa. „Dacă ar fi să hotărăsc eu, aş organiza destul de repede
alegerile la municipiu", a afirmat Gigi Chiru. Întrebat dacă până în
prezent şi-au exprimat intenţia de a candida pentru şefia filialei
municipale şi alte persoane în afară de Maria Stavrositu,
Gigi Chiru a precizat: „Cu siguranţă că vor mai exista şi alţii care vor
dori să candideze şi e şi normal să fie aşa, iar eu îi voi susţine pe
toţi care vor dori să candideze". Cu alte cuvinte, organizarea
alegerilor la municipiu este doar o chestiune de timp. Rămâne de văzut
cine vor fi cei care se vor bate pentru şefia filialei şi dacă vor
exista surprize, aşa cum s-a întâmplat în cazul alegerilor
de la judeţ.
Criteriile de evaluare, gata până vineri
O altă direcţie de acţiune trasată de noul şef al PDL Constanţa este şi evaluarea directorilor de instituţii deconcentrate susţinuţi de PDL, deziderat inclus în programul lui Gigi Chiru. Preşedintele PDL Constanţa a precizat că în cadrul şedinţei Biroului Permanent Judeţean a fost constituită o comisie pentru stabilirea unor criterii de evaluare a directorilor de la descentralizate susţinuţi de PDL. După cum a precizat Chiru, criteriile vor ţine atât de partea profesională, cât şi de imaginea pe care directorii în funcţie au reuşit să şi-o formeze. Echipa ce va definitiva aceste criterii până vineri este formată din prim-vicepreşedinţii Nicolae Anghel şi Florian Constantin, secretarul general Tudorel Calapod, secretarul general adjunct Mihai Petre, vicepreşedinţii Florin Mitroi şi Adrian Gheorghiţă şi preşedintele Gigi Chiru.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- sandulescu 21 Mar, 2011 20:26 radionavul cand il evaluezi si schimba directorul general pune l pe adjunctul de acolo radu parca este cel mai tare
- Albi 21 Mar, 2011 08:30 Learciu si Culetu cand vor fi evaluati? Dupa evaluare ar trebui schimbati