Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:02 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, eliberat condiționat! Pedeapsa expira la termen în 2027

ro

27 May, 2024 17:00 2168 Marime text
 
 
  • Radu Mazăre a arătat Judecătoriei Sectorul 4 Bucureşti – instanță care i-a respins cererea, în primă instanță, că este integrat în viaţa de familie, beneficiind în perioada de executare a pedepsei închisorii de sprijinul mediului de suport al familiei extinse, prin vizite, convorbiri telefonice, toate acestea constituind premise ale faptului că scopul pedepsei a fost atins.
 
După mai bine de cinci ani de detenție, Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al Constanței, este, din nou, un om liber!

Luni, 27 mai 2024, judecătorii de la Tribunalul Ilfov au dispus liberarea condiţionată a lui Radu Mazăre – care a fost ales de patru ori primar al Constanței, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii prin care i s-a aplicat pedeapsa de 9 ani închisoare.   
 
Decizia Tribunalului Ilfov este una definitivă!
 
Radu Mazăre, reţinut în Madagascar!

Amintim că cererea lui Radu Mazăre a fost soluționat în primă instanță de Judecătoria Sectorul 4 Bucureşti, prin respingerea acțiunii.
 
În fața magistraților de la Judecătoria Sectorul 4 Bucureşti, Radu Mazăre a arătat, printre altele, că a executat fracţia corespunzătoare din pedeapsă pentru a putea beneficia de liberare condiţionată, acesta executând 2/3 din pedeapsa cu închisoarea aplicată, prima condiţie fiind astfel îndeplinită.
 
Totodată, fostul edil al Constanței a arătat Judecătoriei Sectorul 4 Bucureşti că şi-a îndeplinit obiectivele stabilite în Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă, a fost recompensat, nu a fost sancţionat disciplinar, a participat la programe educaţionale şi sociale, a desfăşurat activităţi de deservire a unităţii.

 
Radu Mazăre a mai menţionat că a participat constant la activităţi cultural-educative de instruire, la numeroase cursuri, la activităţi de grup religioase sau liturgice desfăşurate de către preotul ortodox, cercuri de lectură, consiliere, cursuri de adaptare pentru viaţa instituţionalizată, programe şi activităţi de asistenţă socială, program de pregătire pentru liberare şi a solicitat în mod constant să participe la activităţi lucrative în toată perioada de încarcerare.
 
Prin urmare, s-a apreciat că fostul primar al municipiului Constanța a dat dovadă de însuşire şi acceptare a regulilor  de încarcerare, existând suficiente dovezi că s-a îndreptat, iar faptele comise constituie un aspect izolat în viaţa sa, după cum se arată la dosarul cauzei.
 
Radu Mazăre a arătat Judecătoriei Sectorul 4 Bucureşti că este integrat în viaţa de familie, beneficiind în perioada de executare a pedepsei închisorii de sprijinul mediului de suport al familiei extinse, prin vizite, convorbiri telefonice, toate acestea constituind premise ale faptului că scopul pedepsei a fost atins.
 
„A câştigat 270 zile“
 

În motivarea deciziei, judecătorii rețin, printre altele, că „față de participarea la activităţi lucrative, de instruire şcolară şi formare profesională, pentru care condamnatul a câştigat 270 zile (din care 20 zile pentru absolvirea unui curs de calificare) pe toată perioada executării pedepsei, petentul aflându-se în executarea pedepsei de aproximativ 5 ani, începând cu anul 2019, aprecierea instanţei este în sensul că acesta trebuia şi putea să dea dovadă de mai multă stăruinţă în muncă“.
 
„Instanţa reţine că petentul se află la prima analiză în comisie şi apreciază ca fiind deosebit de relevantă perioadă considerabilă rămasă de executat, prin prisma dovezilor de îndreptare dovedite de petent. Astfel, deşi este adevărat că petentul nu a fost sancționat şi că depune eforturi în vederea reintegrării sociale, evoluția deținutului din punct de vedere social, comportamental și relațional fiind una progresivă, instanța apreciază că raportat la durata totală a pedepsei aplicate, petentul trebuie să facă dovada unor eforturi temeinice, constante şi susținute de reintegrare socială, prin obținerea în continuare de recompense, participare activă la muncă și la programele penitenciarului pe o perioadă suficientă pentru formarea convingerii că acesta s-a îndreptat și se poate reintegra în societate, astfel încât să fie eliminat orice risc asupra comiterii unor noi infracțiuni, fiind necesar, prin urmare, ca poziția comportamentală a acestuia să fie observată/analizată/evaluată, periodic, pe o durată mai îndelungată“, potrivit motivării.
 
„Pedeapsa expirând la termen la data de 14.12.2027“
 
„Mai mult, instanţa reţine că pentru a-şi forma convingerea că petentul se poate reintegra în societate, o componentă importantă este reprezentată de antecedentele penale raportate la dovezile de îndreptare. Instanţa constată că potrivit procesului verbal nr. 12/21.03.2024 al comisiei de liberare condiţionată, în sarcina petentului a mai fost stabilită o altă pedeapsă, acestea fiind contopite în prezentul mandat. Contrar susţinerilor apărătorului ales la inculpatului, cu toate că aceste aspecte, inclusiv multiplele acte materiale ce au intrat în conţinutul infracţiunilor pentru care petentul a fost condamnat, au fost avute în vedere deja la momentul aplicării pedepsei, este evident faptul că în analiza acestei compatibilități aceste aspecte prezintă o anumită importanță, fiind reprezentative pentru statutul moral, social şi infracţional al persoanei, ce reprezintă punctul de plecare în analiza dovezilor temeinice de îndreptare. În aceste condiţii, raportat la faptul că petentul se află la prima analiză şi la restul considerabil rămas de executat, pedeapsa expirând la termen la data de 14.12.2027, instanţa apreciază că la acest moment nu se justifică un act de clemenţă, neavând convingerea că acesta poate fi reintegrat social şi că prezintă suficiente garanţii care să susţină ideea că nu va continua să săvârşească infracţiuni“, potrivit motivării Judecătoriei Sectorul 4 Bucureşti.
 
Sursa text: portal instante de judecată și rejust.ro - Hotarâre nr. 996/2024 din 17.04.2024 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.
 
Așa cum arătam și mai sus, decizia Judecătoriei Sectorul 4 Bucureşti a fost contestată de Radu Mazăre la Tribunalul Ilfov, instanță care luni, 27 mai 2024, a dispus liberarea condiţionată a lui Radu Mazăre.
 
Decizia Tribunalului Ilfov este una definitivă!
 
9 ani de la demisie
 
La data de 22 mai 2015, Radu Mazăre, primar al municipiului Constanța, la acea dată, aflat în arest preventiv, a demisionat de la conducerea Primăriei.

În februarie 2019, Înalta Curte a decis condamnarea lui Radu Mazăre, în dosarul Retrocedărilor din Constanța, la 9 ani de închisoare.
 
Conform pna.ro,  prin decizia penală nr. 32 din 07.02.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele: „Condamnă pe inculpatul Mazăre Radu Ștefan, la data faptelor primar al municipiului Constanța, la o pedeapsă de 9 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obținerea de avantaje patrimoniale, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată și constituire a unui grup infracțional organizat“.
 
Radu Ștefan Mazăre a fost adus în România la jumătatea lunii mai 2019. 
 
În dosarul Polaris, prin decizia penală nr. 14 din 03.02.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a condamnrea lui Radu Mazăre la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (2 infracțiuni) și conflict de interese în formă continuată.

Contopire
 
Prin Hotărârea nr. 297/2023, din 29.06.2023, Curtea de Apel București a reconfirmat hotărârea inițială a Tribunalului Ilfov, prin care se stabilise o pedeapsă definitivă pentru fostul primar de nouă ani de închisoare, în urma contopirii pedepselor la care acesta fusese condamnat. 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Judecătorii explică de ce i-au respins lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cererea de eliberare condiționată!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii