„Rolul femeii in Biserică“ Decizia de la Cluj în procesul cu CNCD și ÎPS Teodosie, explicată de judecători (MOTIVARE)
„Rolul femeii in Biserică“: Decizia de la Cluj în procesul cu CNCD și ÎPS Teodosie, explicată de judecători
28 Dec, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
4599
Marime text
- La data de 20 decembrie 2021, Curtea de Apel Cluj a decis să admită în parte cererea formulată de către reclamantă și a obligat CNCD să soluționeze în fond petiția acesteia.
- Hotărârea poate fi atacată în recurs, în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei motivate.
- Decizia a fost pronunțată de Completul 11D al Secției a III-a Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj, prezidat de magistratul Monica Diaconescu.
- „Curtea constată că petiția a vizat afirmațiile făcute de o persoană, (...), în cadrul emisiunii «Dialog Duhovnicesc» difuzat de Radio Dobrogea și nu un cult religios, astfel că nu se poate susține, în mod întemeiat, că pârâtului de rd. 2 nu i-ar putea fi aplicată legislația vizând discriminarea“, se arată în motivarea hotărârii.
- Cu o ocazie anterioară, ÎPS Teodosie a precizat, legat de acest caz, ca răspuns la întrebările jurnaliștilor în cadrul unei conferințe de presă: „Să se pronunțe (nr., CNCD)! Se va pronunța necombătând Sfânta Scriptură, că Sfânta Scriptură nu poate fi combătută de nimeni. Femeia are locul ei în biserică. N-a adus-o nimeni în altar până acum și nu o va aduce nici de acum înainte“.
- În Secțiunea Document puteți accesa Hotărârea nr. 337/2021 a Curții de Apel Cluj.
Magistrații Curții de Apel Cluj au motivat hotărârea prin care au decis obligarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării să se pronunțe în legătură cu afirmațiile făcute de ÎPS Teodosie.
Este vorba despre dosarul 575/33/2021, cauză în care rolul de reclamant i-a revenit Ioanei Suzana Trană, persoana care a formulat plângerea inițială la CNCD, în timp ce pârâți sunt Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Petrescu Teodosie Arhiepiscopul Tomisului.
La data de 20 decembrie 2021, Curtea de Apel Cluj a decis să admită în parte cererea formulată de către reclamantă și a obligat CNCD să soluționeze în fond petiția acesteia.
Decizia a fost pronunțată de Completul 11D al Secției a III-a Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj, prezidat de magistratul Monica Diaconescu, și poate fi atacată în recurs, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Afirmații făcute de o persoană, nu un cult
În motivarea Hotărârii nr. 337/2021, document citat pe Jurindex și care poate fi accesat în Secțiunea Document, magistrații Curții de Apel Cluj au arătat că „în acord cu cele susținute de reclamantă și consemnate și în opinia minoritară, Curtea constată că petiția a vizat afirmațiile făcute de o persoană, (...), în cadrul emisiunii «Dialog Duhovnicesc» difuzat de Radio Dobrogea și nu un cult religios, astfel că nu se poate susține, în mod întemeiat, că pârâtului de rd. 2 nu i-ar putea fi aplicată legislația vizând discriminarea, distinct de faptul că acesta ar fi sau nu sancționat de cultul din care face parte cu privire la afirmațiile făcute la postul de radio».
Totodată, au mai spus judecătorii Curții de Apel Cluj în motivare: „Or, tocmai faptul că Patriarhia Română are un punct de vedere diferit față de cel al pârâtului de rd. 2 atunci când se pune problema despre rolul femeii in Biserică susține concluzia că afirmațiile făcute de pârâtul de rd. 2 pot fi analizate din perspectiva OG nr. 137/2000, neavând legătură cu principiul autonomiei cultelor religioase“.
„De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 15 constituie contravenție conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptată împotriva unei persoane, unui grup de persoane, sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia“, arată Cutea de Apel Cluj.
În continuare, însă, judecătorii precizează că „or, afirmațiile făcute de pârâtul de rd. 2 cu privire la statutul femeii și al bărbatului pot afecta demnitatea femeilor, Consiliul având obligația de analiza în ce măsură acestea reprezintă un fapt de discriminare din perspectiva dispozițiilor art. 2 și sancționat ca atare“.
Petiția nu a fost analizată pe fond
În cele din urmă, judecătorii au mai precizat că instanța „ constată că, simplul fapt că pârâtul de rd. 2 este un înalt cleric al Bisericii Ortodoxe Române nu conduce la concluzia că afirmațiile făcute de acesta în cadrul emisiunii «Dialog Duhovnicesc» reprezintă dogma cultului din care face parte și că ar putea fi scoase de sub incidența OG nr. 137/2000, în baza principiului autonomiei cultelor, Consiliul având obligația de a analiza pe fond petiția formulată, aceste afirmații putând fi analizate din perspectiva dispozițiilor OG nr. 137/2000, indiferent de o eventuală cercetare a acestuia de către forurile interne ale cultului“.
„Având în vedere că petiția reclamantei nu a fost analizată pe fond, Consiliul susținând, în mod nelegal, că aceasta nu ar putea fi analizată din perspectiva dispozițiilor OG nr. 137/2000, Curtea apreciază că se impune obligarea Consiliului la soluționarea pe fond a petiției, altfel Curtea fiind cea care ar soluționa în primă și ultimă instanță petiția, părțile fiind lipsite, ulterior, de posibilitatea de a contesta soluția, ceea ce nu este admisibil“, au mai arătat judecătorii de la Cluj.
Părțile care se declară nemulțumite de soluție au la dispoziție 15 zile de la comunicarea hotărârii motivate pentru a declara recurs.
Dacă hotărârea Curții de Apel Cluj va fi atacată, procesul va continua la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Așa cum arătam în edițiile anterioare, în cadrul unei conferințe de presă susținute pe 21 decembrie 2021, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor cu privire la acest subiect, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a precizat:
„Să se pronunțe (nr., CNCD)! Se va pronunța necombătând Sfânta Scriptură, că Sfânta Scriptură nu poate fi combătută de nimeni. Femeia are locul ei în biserică. N-a adus-o nimeni în altar până acum și nu o va aduce nici de acum înainte“.
Sursa motivare: www.rolii.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
CNCD, obligat la Cluj să se pronunțe în cazul IPS Teodosie. Precizările Arhiepiscopului Tomisului
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii