Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:03 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a furat cocosul galic

ro

23 May, 2008 00:00 3017 Marime text
1211465561.jpg

Pasarea, in greutate de peste o suta de kilograme, turnata din fonta a disparut din Cimitirul Central, de pe monumentul amplasat pe osuarul soldatilor francezi cazuti in razboiul Crimeei

Din datele furnizate de ONCE acesta nu se afla la reconditionare, iar administratorul cimitirului, Dumitru Draghici, si angajatii primariei refuza sa ofere informatii. Hotii de fier vechi nu mai au nici un Dumnezeu. Ei nu iarta nimic din ce poate fi vandut si de unde se pot scoate bani. Asa se face ca, de la o astfel de practica, nu scapa nici monumentele istorice. Cocosul galic, simbol stravechi al spiritului francez a disparut, de pe osuarul soldatilor cazuti in razboiul Crimeei. Oficiul National pentru Cultul Eroilor (ONCE) si Asociatia Nationala Cultul Eroilor (ANCE) nu stiu nimic despre disparitia piesei. Faptul ca nu exista nici o adresa catre ONCE sau catre ANCE, prin care sa se specifice ca este vorba despre o actiune a administratiei locale de reconditionare, denota furtul. Marian Androne, reprezentant al ONCE spune ca orice interventie asupra monumentelor de eroi nu se face fara avizul organizatiilor statului care au atributii in domeniu. Ciudat este faptul ca Serviciul Administrare Cimitire din cadrul Primariei Constanta a refuzat sa ofere vreo informatie in legatura cu acest aspect, fara permisiunea Serviciului Relatii Internationale Protocol. Seful serviciului Relatii Internationale, Liviu Tramudana a declarat ca informatia publica se poate obtine doar prin trimiterea unei adrese catre Primarie. Seria tergiversarilor continua. Maria Andrusca, seful Serviciului Administrare Cimitire a specificat, ca in masura sa raspunda este administratorul Cimitirului Central. Insa, cel care ocupa aceasta functie, Dumitru Draghici, a fost plecat in concediu, caz in care a fost neinlocuit de nimeni. "Ce piese, nu lipseste nicio piesa. Veniti luni sa vorbiti cu administratorul. E in concediu", a raspuns totusi unul dintre angajatii cimitirului. Intors intr-un tarziu din concediu si contactat telefonic, administratorul Cimitirului Central a refuzat orice dialog.

Fonta nu a salvat monumentul

In Cimitirul Central exista mai multe parcele in care sunt inhumati peste 1200 de militari romani, germani, sovietici, francezi si turci care au cazut la datorie. Insa, acestea nu scapa indiferentei administratiei locale si batjocurii hotilor de fier vechi. Pentru a doua oara, monumentul de for public care poarta inscriptia "La France a ses soldats morts pour la Patrie. 1854-1855" este privat de simbolul sau. Parcelele militare sunt lasate prada indiferentei de catre administratia locala. In ceea ce priveste regimul monumentelor si operelor comemorative de razboi, legea nr. 379 din 30 septembrie 2003 specifica faptul ca "intretinerea si marcarea mormintelor si operelor comemorative de razboi straine, aflate pe teritoriul Romaniei, se realizeaza de catre autoritatile administratiei publice, potrivit legii si in conformitate cu tratatele internationale la care Romania este parte". Asadar, monumentul istoric se afla in grija administratiei locale, care, de altfel are sub "aripa sa protectoare" si cimitirul.

Istorie zbuciumata

Situatia furturilor este generalizata. Anul trecut, mai multi voluntari au venit sa ingrijeasca parcelele militare de onoare, romanesti si straine, din Cimitirul Central. Atunci, reprezentantii ONCE care au organizat tabara au constatat ca monumentele au fost tinta unor acte de vandalism - piesele de bronz de la monumentul inchinat soldatilor din cel de-al Doilea Razboi Mondial, fusesera taiate si furate. Din pacate, la nivelul judetului Constanta, exista o singura institutie abilitata sa se ocupe de cultul eroilor, filiala locala a Asociatiei Nationale a Cultului Eroilor - formata, initial, din cadre militare in retragere si in rezerva si din veterani de razboi. Singurul care se ocupa de aceasta asociatie, dar care nu are putere de actiune, este contraamiralul in rezerva Marcel Dragu. Potrivit acestuia "Cocosul galic are o istorie mai zbuciumata la Constanta. In 1990, cand s-a reinfiintat Asociatia Cultul Eroilor, am gasit monumentul osuar in mare paragina, dar cu cocosul galic pe el. Am reabilitat, cat de cat, monumentul de for public. In osuar era o usa metalica, unde se aruncau toate osemintele din cimitir - de caini sau chiar de oi, alaturi de cele omenesti. Prin 1994, deodata cocosul a disparut. Ulterior, cineva de la baza de reparatii a armatei a confectionat un cocos galic din fonta. Am zi ca daca o fi din fonta nu ii va mai interesa. Dar se vede ca si fonta ii intereseaza". Potrivit lui Marcel Dragu, in acea perioada s-au furat toate crucile de bronz si efigiile cu emblema "cultul eroilor" de pe pietrele de capatai ale romanilor.

Vultur cu aripi taiate

Insa, nu doar cocosul galic a cazut prada vandalizarii. Vis-a-vi de monumentul inchinat soldatilor francezi se afla cel dedicat soldatilor romani cazuti in Primul Razboi Mondial. Si acum se poate vedea o urma de taietura pe una din aripile vulturului de bronz care strajuieste monumentul comemorativ. Din pacate, in zilele noastre "cultul eroilor" a devenit o sintagma lipsita total de semnificatii pentru generatiile care nu au fost afectate in mod direct de ororile razboiului, dar mai ales pentru administratia locala. Ziua eroilor a devenit doar un prilej pentru administratie de a iesi in cimitirele de eroi si de a depune coroane flori. In restul timpului, se asterne tacerea si nepasarea. Spusele lui Nicolae Iorga "neamul devine etern doar prin cultul eroilor" raman doar vorbe goale.

Scris de: {autor}Mirela STINGA {/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Arici Pogonici 25 Jun, 2011 03:08 Un popor de hoti. Asta a-ti fost, asta veti ramine.