Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:55 10 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SAJ Constanța, proces cu firma care a reparat ambulanțele Volkswagen! Ar avea de plată peste 50.000 de euro

ro

09 Jan, 2025 17:00 564 Marime text
foto cu rol ilustrativ: ZIUA de Constanța
  • Vorbim de dosarul 5492/118/2024, ce a ajuns pe 8 ianuarie 2025 la Curtea de Apel Constanța, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice/despăgubiri
  • Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța – Secția de contencios administrativ şi fiscal la data de 20.08.2024, reclamanta Andromeda Serv SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Ambulanţă Județul Constanţa, obligarea pârâtului la plata sumei de 274.875,84 lei cu titlu de diferenţă la preţul unitar ofertat şi executat pentru Acordul cadru de servicii nr. 390/29.12.2020, diferenţă intervenită în urma majorării procentuale a preţului unitar cu 20,33% prin Actul adiţional nr. 372/16.10.2023
  • Acordul – cadru a fost încheiat pentru perioada 04.01.2021 – 03.01.2024. Părţile au stabilit o valoare maximă a serviciilor ce urmau a fi prestate în baza contractelor de prestări servicii viitoare, respectiv suma de 11.016.257,45 lei fără TVA.
 
 
 
Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a făcut apel în dosarul în care Andromeda Serv SRL a cerut plata unei sume de peste 250.000 lei de la instituția din Constanța.
 
Vorbim de dosarul 5492/118/2024, ce a ajuns pe 8 ianuarie 2025 la Curtea de Apel Constanța, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice/despăgubiri. Apelul a fost formulat pe 30 decembrie 2024.
 
Pe fond, la Tribunalul Constanța, a fost dat câștig de cauză companiei. Iată soluția pe scurt: „Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Andromeda Serv S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Ambulanță Județean Constanţa. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 274.875,84 lei reprezentând debit principal, ce se actualizează cu rata inflației. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 5.497,51 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 04.12.2024”.
 

Ce a cerut compania?

 
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța – Secția de contencios administrativ şi fiscal la data de 20.08.2024, reclamanta Andromeda Serv SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Ambulanţă Județul Constanţa, obligarea pârâtului la plata sumei de 274.875.84 lei cu titlu de diferenţă la preţul unitar ofertat şi executat pentru Acordul cadru de servicii nr. 390/29.12.2020, diferenţă intervenită în urma majorării procentuale a preţului unitar cu 20,33% prin Actul adiţional nr. 372/16.10.2023 încheiat între părţi, sume ce urmează a fi actualizate în raport cu rata inflaţiei aplicabilă la data plăţii efective, şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
 
În motivarea cererii s-a arătat că între reclamantă, în calitate de prestator, pe de o parte, şi pârâtul Serviciul de Ambulanţă Județul Constanţa, în calitate de achizitor, pe de altă parte, a fost încheiat Acordul cadru de servicii nr. 390/29.12.2020 având ca obiect achiziţia de servicii de reparaţii şi de întreţinere a autosanitarelor marca Volkswagen - Lotul 2.
 
Drept urmare, contractele subsecvente ulterioare actului adiţional de majorare procentuală a preţului au fost executate de ambele părţi în acord cu prevederile actului adiţional, pârâtul însuşindu-şi obligaţia de plată şi achitând preţul contractual majorat procentual cu 20.33%, fără obiecţiuni. În aceste condiţii, reclamanta este îndreptăţită convenţional şi legal să pretindă de la pârât ulterior datei de 01.01.2022 preţul unitar majorat procentual cu 20,33%. întrucât coeficientul de actualizare se aplică la nivel de preţ unitar, iar decontarea diferenţei de preţ se realizează la nivelul valorii calculate pe baza prestaţiilor efectuate şi a preţurilor unitare astfel actualizate, pârâtul neavând dreptul de a refuza executarea integrală a propriei sale obligaţii de plată din moment ce subscrisa am executat corespunzător propriile obligaţii.
 

Ca atare, prin notificarea nr.150/15.04.2024. înregistrată la pârât sub nr. 6791 din 16.04.2024 s-a solicitat pârâtei plata diferenţei de preţ majorat în cotă procentuală de 20,33% aferent serviciilor prestate începând cu data convenită prin actul adiţional, începând din anul următor încheierii primului contract subsecvent, respectiv din 01 ianuarie 2022 până la data însuşirii acestuia de către ambele părţi, comunicând acesteia extrasul de sold şi tabele cu modul de calcul al sumelor actualizate (anexate) conform actului adiţional, pârâta refuzând în mod nejustificat efectuarea plăţii sub motive străine de convenţia părţilor exprimate prin adresa de răspuns nr. 7122/19.04.2024.
 
Actul adiţional nr. 372/16.10.2023 la contractul cadru cuprinde obligaţii reciproce şi interdependente, prin stabilirea unei majorări procentuale a preţului. începând cu data de 01 ianuarie 2022. modificându-se obligaţiile contractuale ale pârâtului, respectiv obligaţia de plată a preţului astfel stabilit de părţi.
 
Din moment ce serviciile reclamantei au fost realizate întocmai, recepţionate şi achitate la preţul iniţial contractat şi ulterior actului adiţional la preţul majorat procentual, fiind vorba de un contract sinalagmatic care impune respectarea principiului simetriei în executarea obligaţiilor asumate de părţi, subzistă obligaţia corelativă de plată a diferenţei de preţ astfel cum a fost majorat procentual pentru întreaga perioadă contractuală stipulată în actul adiţional.
 
S-a arătat că în cauză sunt întrunite condiţiile atragerii răspunderii pârâtei, între părţi există un contract valabil încheiat, pârâta nu şi-a executat obligaţia de plată a diferenţei de preţ ce derivă din contract, neexecutarea nefiind justificată.
 
Refuzul pârâtului manifestat prin adresa de răspuns nr. 7122/19.04.2024 i-a cauzat reclamantei o vătămare gravă şi anume a lipsit-o de suma pretinsă, la plata căreia pârâtul s-a obligat contractual, deşi reclamanta şi-a îndeplinit întocmai şi la timp obligaţiile contractuale, prestând serviciile solicitate, refuz ce deschide calea despăgubirii judiciare. Prejudiciul contractual în suma de 274.875,84 lei, suferit de reclamantă în perioada 01.01.2022-16.10.2023 este unul evident, actual si cert, acesta fiind o consecinţa directă şi mediată a refuzului nejustificat şi abuziv al pârâtului de a proceda la plata diferenţei de preţ însuşită prin actul adiţional nr. 372/16.10.2023.

 

Cum s-a apărat SAJ Constanța?

 
La data de 23.09.2024, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, precum şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
 
Prin apărările formulate s-a arătat că, creşterea indicilor de preţ ca factori al căror efect se reflectă în creşterea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului. La stabilirea ajustării preturilor converg mai mulţi factori, deoarece autoritatea contractantă, instituţie publică trebuie sa analizeze şi impactul creşterii valorii asupra contractului. Astfel, doar indicarea temeiului legal al ajustării nu este suficient, ci trebuie coroborat şi cu alte acte normative ce au menirea sa stabilească impactul creşterii asupra contractului şi a valorii acestuia.
 
Instrucţiunea nr. 1/2021 nu primează în faţa legii, însă o completează şi are ca fundament aplicarea acesteia. Ori, dispoziţia indicată de către reclamantă este o dispoziţie dintr-o lege organică care se completează cu normele care reglementează exerciţiul bugetar şi impactul economic asupra bugetului. Totodată, autoritatea contractantă va avea în vedere ca preţul contractului să fie ajustat doar în măsura strict necesară pentru acoperirea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat acesta, astfel încât modul de ajustare a preţului contractului de achiziţie publică să nu conducă la schimbarea rezultatului procedurii de atribuire, prin anularea sau diminuarea avantajului competitiv pe baza căruia contractantul respectiv a fost declarat câştigător în urma finalizării respectivei proceduri, astfel cum se prevede la art. 164 alin. (5) şi (6) din Anexă la H.G. nr. 395/2016.
 
Mai mult, autoritatea/entitatea contractantă trebuie să urmărească respectarea prevederilor art. 164 alin. (4) din anexă la H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice şi art. 158 alin. (4) din Anexa la H.G. 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale care stabilesc că preţul contractului poate fi ajustat doar în măsura strict necesară pentru acoperirea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului, profitul nefiind considerat un cost.
 
Astfel, în cazul unor modificări legislative care stabilesc creşterea salariului minim, valoarea profitului nu se ajustează, profitul nefiind considerat un cost.
 
Totodată, se poate accepta ajustarea cheltuielilor indirecte doar pentru a acoperi diferenţa de costuri cu salariile acelor angajaţi care ţin de cheltuielile indirecte relevante pentru contractul în cauză şi care sunt plătiţi cu salariul minim pe economie.
 
O modificare legislativă în legătură cu o componentă a formularului F3 nu poate în niciun caz atrage după sine o reofertare prin care întregul formular F3 (inclusiv componenta de profit) ar suferi modificări.
 

Cum a deliberat instanța?

 
În fapt, între pârâtul Serviciul de Ambulanță Județul Constanţa, în calitate de achizitor, şi reclamanta Andromeda Serv S.R.L., în calitate de prestator, s-a încheiat acordul – cadru de servicii lotul II nr. 390 din data de 29.12.2020, prin care s-au stabilit termenii şi condițiile esențiale cu privire la contractele de prestări servicii ce urmau a fi încheiate pe durata acordului, contracte al căror obiect viza prestarea de servicii de reparații şi întreținere a autosanitarelor marca Volkswagen – lotul 2.
 
Acordul – cadru a fost încheiat pentru perioada 04.01.2021 – 03.01.2024. Părţile au stabilit o valoare maximă a serviciilor ce urmau a fi prestate în baza contractelor de prestări servicii viitoare, respectiv suma de 11.016.257,45 lei fără TVA.
 
Prin art. 5 din acordul – cadru, părţile au convenit următoarele: „5.1. Prețul contractului se va ajusta în funcție de factori precum schimbările legislative care necesită investiții suplimentare, contractele colective de muncă, indexarea salariilor și inflația, care influențează prețul serviciilor. Pe parcursul derulării contractului de achiziție publică de servicii, tariful prestației poate fi ajustat/actualizat folosind indicele prețurilor de consum pentru servicii (IPC servicii) comunicat de către Institutul Național de Statistică. Formula de ajustare (tariful unitar inițial x IPC/ 100). Prețul se poate ajusta, dar nu mai devreme de douăsprezece luni de la data atribuirii primului contract subsecvent. La cererea Promitentului prestator, ajustarea se aplică asupra tarifului mediu (lei/oră) de manoperă. Note: Formulele de calcul pentru actualizarea tarifului orar utilizând indicele prețurilor de consum (IPC) sau rata inflației conduc la același rezultat al actualizării deoarece rata inflației = IPC - 100. Ajustarea prețului se va face prin înscrisuri semnale de către ambele părţi.”
 
Prin actul adițional nr. 1 la acordul cadru de servicii nr. 390/29.12.2020 nr. 372 din 16.10.2023 părţile au ajustat prețul, după cum urmează: „Diferenta in urma aplicarii indicelui prețurilor de consum pentru servicii (IPC servicii) comunicat de către Institutul Național de Statistică este de 2.239.332,00 lei fara TVA modificarea acordului cadru reprezentand procentual 20,33%. Restul clauzelor acordului cadru raman neschimbate. Prezentul Act Aditional face parte integrata din acordul cadru si a fost incheiat în doua exemplare originale, astazi 16.10.2023, cate unu pentru fiecare parte contractanta, ambele avand aceiasi forta probanta si intra in vigoare incepand cu data 17.10.2023.”
 
Din preambulul actului adițional rezultă că perioada de referință vizată de ajustarea prețului este ianuarie 2021 – august 2023. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 274.875,84 lei cu titlu de diferență la prețul unitar ofertat şi executat pentru acordul cadru de servicii nr. 390/29.12.2020, diferență intervenită în urma majorării procentuale a prețului unitar cu 20,33% prin Actul adițional nr. 372/16.10.2023 încheiat între părți, sume ce urmează a fi actualizate în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective.
 
Astfel, instanţa reţine că părţile au convenit prin actul adițional nr. 1 la acordul cadru de servicii nr. 390 din data de 29.12.2020 nr. 372 din data de 16.10.2023 ajustarea valorii totale a prețului convenit inițial, respectiv 11.016.257,45 lei fără TVA, prin luarea în considerare a indicelui prețurilor de consum pentru servicii comunicat de către Institutul Național de Statistică pentru perioada ianuarie 2021 – august 2023, rezultând o valoare de 11.732.051,98 lei fără TVA.
 
Majorarea reprezenta 20,33% din valoarea totală a prețului inițial, respectiv peste procentul de 10% invocat de către pârât prin întâmpinare, însă instanţa nu a fost învestită cu analiza validității juridice a actului adițional. De asemenea, pârâtul nu a dovedit anularea actului adițional prin hotărâre judecătorească definitivă.
 
Actul adițional nu poate fi interpretat în sensul că ar viza exclusiv contractele subsecvente ce ar fi urmat a fi încheiate începând cu data de 17.10.2023, întrucât, pe de o parte, nicio clauză din actul adițional nu reglementează un asemenea mod de aplicare a ajustării prețului, iar, pe de altă parte, durata acordului – cadru fusese stabilită numai până la data de 03.01.2024, ceea ce determina în mod obiectiv o imposibilitate de valorificare în beneficiul reclamantei a ajustării prețului în intervalul de timp rămas, respectiv 17.10.2023 – 03.01.2024. Or, conform art. 1268 alin. (3) C. civ., aplicabil acordului - cadru în baza art. 231 din Legea nr. 98/2016, „Clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul.”
 
În consecință, instanţa reţine că refuzul pârâtului de a plăti reclamantei suma de 274.875,84 lei este nejustificat, fiind contrar principiului pact sunt servanda. Prejudiciul este reprezentat de valoarea obligației principale neexecutate de către pârât, respectiv 274.875,84 lei. Raportul de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei şi din specificul obligației încălcate, respectiv obligația de a plăti o sumă de bani. În continuare, instanţa reţine că prin obligarea pârâtului la plata sumei de 274.875,84 lei, reclamanta va obține executarea în natură a obligației principale, însă aceasta are dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit.
 
Prin actualizarea creanței principale cu rata inflației începând cu data 23.04.2024 (data expirării termenului de 5 zile acordat prin notificarea nr. 130 din data de 15.04.2024) până la data plății integrale a debitului principal, se va asigura o reparație integrală a prejudiciului. Legiuitorul nu a reglementat cu titlu general, în cazul obligațiilor de a plăti o sumă de bani, faptul că acestea se actualizează cu rata inflației, însă doctrina şi jurisprudența au stabilit faptul că titularul unui drept de creanță constând în plata unei sume de bani poate solicita actualizarea creanței cu rata inflației.
 

Despre SC Andromeda Serv SRL



Potrivit termene.ro, Andromeda Serv SRL a fost înființată în anul 2000, are adresa în municipiul Constanța, iar obiectul principal de activitate este „Comerț cu alte autovehicule“.

Conform sursei citate, în SC Andromeda Serv SRL asociați sunt Daniel Manole (cu 75%) și Brotăcei Aliment SRL (cu 25%), calitatea de administrator fiind deținută de Daniel Manole.

Acesta controlează și Brotăcei Aliment SRL, în care e asociat unic, dar și administrator.
 


În 2023, SC Andromeda Serv SRL a avut o cifră de afaceri de 4.3 milioane lei, pierderi de 94.000 lei, iar numărul mediu de angajați a fost 22.

Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu 11.83%.


Platforma termene.ro informează și că SC Andromeda Serv SRL are peste 540 de contracte câștigate - achiziții directe și 30 de contracte câștigate - achiziții publice din 2007 până în prezent, potrivit informațiilor publice din SICAP/SEAP (data ultimei actualizări - 16 noiembrie 2023).

Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:


Cumpărări directe Constanța CN ACN SA a achiziționat reparații tâmplărie și hidroizolații pentru sediul companiei (DOCUMENT)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii