Salvaţi o ruină „stăpânită“ de mucegai! Triplă expoziţie la Cazino. Un „strigăt“ amplificat de revoltă îndreptat către administraţiile locale şi statale (galerie foto)

Cu ocazia Zilelor Constanţei, Ordinul Arhitecţilor din România a realizat, chiar în clădirea Cazinoului, un eveniment compus din trei expoziţii cu tematici diferite, care poate fi vizitat până pe 28 mai.
 
Prima expoziţie se numeşte „Cazinoul din Constanţa, scurtă istorie în imagini”, a doua este „Arhitectura interbelică pe litoralul românesc”, iar a treia este intitulată „Dezvoltarea oraşului modern Constanţa în raport cu vestigiile cetăţii antice Tomis”.
 
Despre toate aceste trei expoziţii am stat de vorbă cu arhitectul Radu Cornescu, iniţiatorul acestui demers.
 

Istoria Cazinoului, din 1903 până în zilele noastre

 
Expoziţia despre Cazinou a fost realizată în anul 2010, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la inaugurarea „actualului“ Cazino. „Am precizat «actual», pentru că în Constanţa au mai existat două cazinouri. Primul s-a numit Kursaalul şi era realizat din lemn. Din această cauză, în anul 1892, a fost demolat, întrucât o parte din el a fost distrusă de o furtună şi apoi de un incendiu.
 
Din 1892 a existat al doilea cazinou, se numea Casinul, şi era cam pe taluzul de atunci al falezei constănţene, cam vizavi de casa Cănănău, care a adăpostit fostul consulat chinez. Acest al doilea cazinou era cam de vreo patru ori mai mare decât Kursaalul, dar şi acesta a fost făcut provizoriu, pentru că autorităţile constănţene au vrut să aibă un cazinou durabil.
Plus de asta, doreau şi o promenadă, care s-a realizat numai cu ajutorul lui Anghel Saligny. Şi astfel, în anul 1903, primarul de atunci, Cristea Georgescu, a semnat un contract cu arhitectul Daniel Renard, pentru realizarea acestui Cazinou. A mai existat însă un contract semnat şi cu Anghel Saligny - care conducea în acea vreme lucrările de modernizare a Portului Constanţa - pentru a realiza actuala promenadă, întrucât aici înainte era marea. Saligny a «furat» din mare între 40 şi 60 de metri. A făcut nişte ziduri de sprijin, pe care le-a umplut cu pământ, cu pietriş, tot ce trebuie ca să reziste... (şi uite că rezistă şi astăzi), dar şi un promontoriu pe care Daniel Renard a început construcţia Cazinoului.
 
Deci această expoziţie despre Cazinou urmăreşte toată istoria lui, din anul 1903 până astăzi.
 
Ar mai fi de notat câteva evenimente. În 1905 s-a schimbat culoare politică a ţării şi, deci, şi a Constanţei. În locul liberalilor au venit conservatorii, care au preferat să realizeze Cazinoul cu arhitectul Petre Antonescu. Acesta l-a gândit altfel, în stil neo-românesc, nu în stilul Art Nouveau, cum îl gândise Renard, şi de aceea s-au schimbat unele fundaţii şi a pornit la lucru pe stilul neo-românesc.
 

Dar în 1907 au venit iarăşi la putere liberalii, Antonescu fiind... eliberat de aceştia l-au adus din nou pe Renard, dar şi pe Victor Stephănescu, care fusese coleg de facultate cu Renard şi se înţelegeau foarte bine. Stephănescu avea să facă nişte extinderi la Cazinoul gândit de Renard.
În anul 1910 a fost inaugurat, iar în 1912 s-a inaugurat şi pavilionul din faţa Cazinoului, care era un restaurant, iar astăzi este sediul Acvariului. Şi acest Pavilion a fost proiectat tot de Daniel Renard”.
 

Ce evenimente au mai trecut peste Cazino?

 
În urma evenimentelor din Primul Război Mondial, în 1916, a fost transformat în spital de campanie şi, cu toate acestea, nemţii l-au bombardat şi au murit 10 oameni. (Dezvăluiri aici, în premieră, ale Arhitectului Radu Cornescu care intenţionează să realizeze o expoziţie în luna noiembrie, de Ziua Dobrogei, care se va intitula «Constanţa bombardată»).
 
După aceea, Cazinoul a fost martorul unor evenimente interesante, cum ar fi vizita familiei regale în 1928, când s-au împlinit 50 de ani de la revenirea Dobrogei la statul român.
 
A fost bombardat şi în cel de-al Doilea Război Mondial, şi a fost reparat apoi cu deţinuţi politici.
 

Incredibil! A treia licitaţie porneşte iar de la zero...

Şi, revenind în... epoca modernă, Cazinoul a fost dat celor din turism şi, în zilele noastre, a fost recuperat de Primăria Constanţa, funcţionând pentru o perioadă de timp.
La un moment dat însă, administraţia Mazăre a concesionat Cazinoul unei societăţi israeliene, care ar fi trebuit să-l refacă şi să-l administreze timp de 50 de ani. Venind criza după 2008, această firmă a declarat că nu mai poate să continue, pentru că a dat faliment, şi astfel Cazinoul a ajuns din nou la Primărie, care l-a cedat Guvernului, respectiv Companiei Naţionale de Investiţii, care a început licitaţia pentru a reabilita acest simbol al Constanţei.
 
„Toată lumea se plimbă acum pe faleza refăcută cu fonduri europene, iar în mijlocul ei stă acest Cazinou, care este o ruină.
În opinia mea, Compania Naţională de Investiţii, până la demararea propriu-zisă a lucrărilor de renovare, trebuia să ia măsuri de conservare: să astupe geamurile, să refacă racordul electric sau să realizeze încălzirea acestei clădiri, pentru a putea fi întreţinută, întrucât - din cauza diferenţelor acestora între iarnă şi vară, dar şi a aerului sărat care pătrunde, inclusiv a excrementelor porumbeilor care, din cauza substanţelor chimice, atacă ornamentele şi pardoseala - s-a ajuns la ceea ce vedem astăzi... o ruină stăpânită de mucegai.
La aceasta se adaugă faptul că nici tema de proiectare nu a fost făcută cum trebuie, întrucât, din cinci companii care au participat la această licitaţie, una a câştigat, alte două făcând contestaţie, iar în România aceste contestaţii durează cu anii. Acum urmează să aibă loc o a treia licitaţie şi se porneşte de la zero, ceea ce este incredibil!
Eu încerc să trag nişte semnale de alarmă, inclusiv prin petiţia de acum trei ani pe care am făcut-o pentru Cazinou, semnată de 35.000 de români, şi prin care ceream parlamentarilor să scurteze timpul de soluţionare a licitaţiilor. La ora actuală, există o Lege a licitaţiilor, dar care ar trebui regândită pentru monumente istorice, de aşa manieră încât să prevadă, în capitole aparte, scurtarea termenului de contestare a licitaţiilor. Termenele să fie foarte scurte în procese, tocmai pentru ca monumentele să nu aibă de suferit. Am citit, zilele trecute, că deja Guvernul Dăncilă a propus Parlamentului chestia asta pentru proiectele europene. De ce nu şi pentru monumentele istorice?
Pe lângă această petiţie, majoritatea expoziţiilor pe care le-am făcut s-au dorit un strigăt către administraţiile locale, chiar şi statale, de a rezolva cumva aceste probleme. Uitaţi-vă ce haos este şi în urbanism, nu numai în Constanţa, ci în toată ţara”.
 

„Avem vestigii de 2500 de ani de care ne batem joc”

 
Arhitectul Radu Cornescu consideră cea de-a doua expoziţie - „Dezvoltarea oraşului modern Constanţa în raport cu vestigiile cetăţii antice Tomis” - drept un alt „strigăt amplificat", plecând de la recunoaşterea istorică a Constanţei ca fiind cel mai vechi oraş locuit de pe teritoriul României.
 
„Mergând cu expoziţiile mele sub egida Ordinului Arhitecţilor din România - filiala Dobrogea - din partea cărora am avut o înţelegere deosebită în finanţare a acestor expoziţii - am văzut oraşe care au vestigii de 300-400 de ani şi sunt foarte bine puse în valoare. Spre exemplu, la Baia Mare am văzut vestigiile fundaţiilor unor biserici de acum 400 de ani, care sunt puse sub sticlă, sunt luminate noaptea, au un parc în jurul lor, au aer condiţionat în interior, însoţite de plăcuţe în toate limbile de circulaţie internaţională cu privire la ce a fost acolo şi istoria locului. Iar noi, care avem vestigii de 2500 de ani, ne batem joc de ele. Cum este basilica paleo creştină din curtea Colegiului Mihai Eminescu, unde se intră printr-o trapă metalică prin care curge apa şi care ucide picturile murale. La Poarta 1 este o basilică, tot aşa nepusă în valoare. Se cunosc Poarta de Nord a cetăţii, de lângă Grand, sau poarta cealaltă, de Sud, a Callatisului, lângă Fantasio, precum și poarta principală a cetăţii, Poarta Mare, care este la intersecţia străzilor Dragoş Vodă cu Mircea, și care e lăsată în ruine, plină de verdeaţă. Aceasta este o capodoperă a cetăţii Tomis ce trebuie pusă în valoare. Nu se face nimic. Sub hotelul Ibis este o sală care păstrează vestigii ale unui vechi amfiteatru roman, dar şi ale unei basilici episcopale, care s-ar părea că este cea mai mare din perimetrul cetăţii şi care nu se poate vizita”, ne povesteşte cu acelaşi imens regret arhitectul constănţean.
 
 
Cea de-a treia expoziţie, „Arhitectura interbelică pe litoralul românesc”, are în vedere litoralul care se întindea de la Cetatea Albă până la Ecrene, la câţiva kilometri de Varna, şi la care au lucrat cei mai mari arhitecţi ai perioadei interbelice, cum ar fi G.M. Cantacuzino, care a realizat hotelul Rex din Mamaia şi Belona din Eforie Nord, Hanriette Delavrancea Gibory, care are lucrări la Eforie Nord şi Sud. Dar cele mai multe au fost la Balcic. De asemnea, Horia Creangă, iniţiatorul mişcării moderniste în România, are multe lucrări pe litoral, cea mai cunoscută fiind Barul Acapulco, la Eforie Nord etc.
 
„Dar sunt multe şcoli, spitale, primării, clădiri de locuit, aerogări, tot ce se putea antama în materie de arhitectură şi urbanism, care au fost realizate de marii arhitecţi ai României și care au lucrat cândva pe litoral. Multe dintre acestea sunt acum în Ucraina sau Bulgaria, pentru că aşa sunt graniţele de astăzi. Am fost peste tot şi am făcut poze, am făcut rost de planuri sau faţade ale proiectelor vechi şi le-am pus în antiteză faţă de cum există ele astăzi sau care ar fi trebuit să existe...”.