Se sparg oalele în capul consilierilor care au fost prezenţi? Cine va plăti pentru referendum?! (Documente)
Se sparg oalele în capul consilierilor care au fost prezenţi?:Cine va plăti pentru referendum?! (Documente)Referendumul organizat duminica trecută de Consiliul Judeţean a fost, poate, cel mai răsunător scandal şi cel mai mare eşec din ultimii ani la Constanţa.
Cert este că ecourile referendumului prin care constănţenii au spus dacă sunt de acord sau nu cu desfiinţarea judeţului se vor auzi mult timp de acum înainte. Rezultatele scrutinului nu au fost încă validate de Biroul Electoral Judeţean, nu se ştie procentul real al alegătorilor ieşiţi la vot şi nici cine va plăti oalele sparte în condiţiile în care se va demonstra că demersul CJC-ului, la iniţiativa lui Nicuşor Daniel Constantinescu, a fost nelegal.
Putem spune cu siguranţă doar cine nu a fost de acord cu referendumului de suflet al PSD-iştilor. Primul act prin care s-a consfinţit naşterea referendumului a fost Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 179 din 22 iunie a.c. Şedinţa extraordinară a fost convocată, iar consilierii judeţeni ai Partidului Democrat Liberal au refuzat să participe. „Am făcut o conferinţă de presă înainte de şedinţă, în care am spus că, potrivit legii, nu existau motive pentru o convocare extraordinară şi că, din acest motiv, şedinţa era lovită de nulitate. Am propus atacarea în contencios-administrativ, ceea ce a şi făcut domnul prefect Claudiu-Iorga Palaz după votarea proiectului privind organizarea referendumului", a declarat consilierul judeţean PDL Mihai Petre.
Născuţi şi crescuţi în...?!
Procesul-verbal al şedinţei extraordinare ne dezvăluie că au participat preşedintele CJC, Nicuşor Daniel Constantinescu, vicepreşedinţii Cristinel Dragomir şi Cristian Darie, dar şi secretarul judeţului, Mariana Belu. Dintre consilieri au participat numai 27, lipsind Doina Carp - PNL (se afla în concediu, aşa cum este menţionat în document), şi cei opt consilieri PDL: Hristu Tararache, Florian Constantin, Adrian Gelu Gheorghiţă, Elena Ivănescu, Ionel Manafu, Mihai Petre, Adrian Iancu Stavrositu şi Gheorghe Şutu. Înainte de vot, preşedintele N.D. Constantinescu, născut şi crescut în judeţul Prahova, a avut un discurs... monumental: „Fără să vreau să fiu răutăcios, înseamnă că domnii consilieri judeţeni PDL consideră că desfiinţarea judeţului Constanţa nu-i o problemă extraordinară, nu-i o problemă de interes judeţean şi ca atare, prin gestul lor, cred că sunt de acord cu desfiinţarea judeţului Constanţa, pentru că aşa interpretez gestul lor. Dacă nu erau de acord sau dacă aveau amendamente trebuia să fie aici, în sală, să-şi spună punctul lor de vedere, să facă corecţie eventual la proiectul de hotărâre privind organizarea referendumului şi să voteze sau să se abţină, sau să voteze împotriva proiectului nostru de hotărâre... mă rog... Probabil că aşa au primit indicaţii de la centru, însă sunt momente în viaţa fiecăruia dintre noi când, indiferent de ce stabileşte şeful ierarhic politic, trebuie să ai coloană vertebrală. Şi, când e vorba de existenţa judeţului Constanţa, în care ne-am născut şi trăim cu toţii, cred că aici primează interesul nostru, al cetăţenilor judeţului Constanţa, şi orice alte interese electorale, politice, trebuie să dispară".
26 vs. 7
După cum am precizat, cei 27 de consilieri judeţeni prezenţi, 21 de la PSD şi 6 de la PNL, au votat proiectul, iar referendumul a prins contur, odată cu HCJ 179 din 26.06.2001 prin care „Sunteţi de acord cu desfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale judeţul Constanţa?" a intrat în vieţile noastre. Asta ca să nu mai punem la socoteală faptul că hotărârea CJC conţine, lipsit de sens, şi lista proiectelor pe fonduri europene implementate de Consiliul Judeţean Constanţa. Pe 20 octombrie a.c., 26 dintre cei 37 de consilieri judeţeni au votat HCJC 301 privind aprobarea rectificării bugetului judeţean pe anul 2011. Pare inofensiv, nu? Numai o studiere atentă a documentului te face să înţelegi motivul principal pentru care s-a rectificat bugetul. Căutaţi o „*" La Capitolul 51-Autorităţi executive este cuprinsă suma de 2.000.000 de lei pentru referendum. Simplu şi la obiect. Fără a supune separat votului banii destinaţi procesului electoral, aşa cum poate ar fi fost normal. 26 de voturi pentru (PSD şi PNL), 7 voturi împotrivă (PDL). Aceste două hotărâri au dat naştere referendumului pus la cale de CJC (PSD) pe 6 noiembrie a.c. Referendum nevalidat până în acest moment, care, din informaţiile parţiale nu ar fi obţinut pragul de 50%+1 şi care, în concluzie, reprezintă, în acest moment, doar bani daţi pe apa sâmbetei. Banii Constanţei şi ai constănţenilor. Cine va plăti pentru asta?
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp