Şeful de la Nisipuri, în locul lui Basarab Popa, la Pomacost (document)
Şeful de la Nisipuri, în locul lui Basarab Popa, la Pomacost (document)Iată cum, după ce vărul său, Basarab, a părăsit barca Pomacost-ului (se spune chiar că Po-ul de început venea de la Popa, Ma de la Mazăre, Co de la Constantinescu şi St de la Strutinsky), un alt om de încredere al primarului Radu Mazăre a ajuns la cârmele business-ului. Alexandru-Leca Pimen este, aşa cum am mai spus, şi administrator al SC Nisipuri SA. Firma, înfiinţată în 1998, a fost, la începuturi, a lui Radu Mazăre. Monitorul oficial 3303 din 2003 ne spune că unicul asociat al SC Nisipuri SRL Năvodari, Radu-Ştefan Mazăre, s-a hotărât să-i coopteze în afacere pe fraţii şi pe mama sa, dar şi pe prietenul Gabi Stan, cu numai 0,02% fiecare. Asociatul unic a decis transformarea SRL-ului în SA şi mutarea sediului social din Mamaia Sat în Mamaia, zona Melody, pe malul lacului Siutghiol, în imobilul dobândit în urma contractului de vânzare-cumpărare nr. 3652 din 3 octombrie 2003. De altfel, şi acum, firma are acelaşi sediu. Numai că, asociaţi sunt Mihai Mazăre şi Redwood Enterprises Inc of Monrovia. Firma mai apare, alături de numele primarului, dar şi de cel al lui Basarb Popa, în dosarul retrocedărilor. Iată ce spune comunicatul remis de DNA în octombrie 2008: „Avantajele patrimoniale dobândite ilegal se regăsesc în proprietatea inculpaţilor sau a firmelor controlate de aceştia, după cum urmează : Mazăre Radu Ştefan (prin firmele „Nisipuri“ SA), mama şi fratele acestuia (prin firma „APV Media Turism“), Giurgiucanu Georgică, Săvulescu Emil Dragoş, Borcea Cristian, Ionescu Valentin George (prin firma „Habitat şi Ambient“ SA), Camboianu Mihai, Popa Basarab (prin firmele „Pomacost“ SA şi „Aqualand“ SA), Sandu Bogdan Gabriel (prin firma SC „Holland Develompment Group“ SA), Ceacîreanu Mihai Sergiu (ca persoană fizică şi prin firma sa „New Home Construct“ SA), Şerban Alexandru Octavian, Barbu Paraschiva, Puşcaşi Marius şi Puşcaşi Carmen“. Anul trecut, Radu Mazăre a fost acuzat de către Agenţia Naţională de Integritate că, timp de şapte luni din primul mandat, a fost incompatibil cu funcţia de primar al Constanţei. Asta s-a întâmplat din aprilie până în noiembrie 2003, perioadă în care Mazăre a fost şi primar, şi administrator al Nisipuri SA. Şi, pentru a fi totul şi mai... roz, primarul Radu Mazăre a împrumutat, potrivit declaraţiei sale de avere, firmei Nisipuri SA, 1.626.310 de lei. Iar acum, administratorul Nisipurilor „de poveste“ va conduce Pomacost-ul, societate cu mare lipici la licitaţiile din bani publici.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp