Stadiul de execuție se apropie de 90% Primăria va organiza o nouă licitație pentru restul de lucrări din proiectul de mobilitate în zona centrală a municipiului Constanța
Stadiul de execuție se apropie de 90%: Primăria va organiza o nouă licitație pentru restul de lucrări din
03 Sep, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
3184
Marime text
- Primăria Constanța a transmis pe 16 mai a.c. o notificare de reziliere a contractului încheiat cu Meva Concept SRL, care a derulat lucrările de mobilitate în zona centrală a municipiului Constanța
- Rezilierea s-a făcut pe motiv că antreprenorul nu și-a îndeplinit obligatiile contractuale
- Deoarece Meva Concept nu și-a dat acordul pentru preluarea subcontractelor, restul de executat va face obiectul unei alte proceduri de achiziție publică organizată de Primărie
- Stadiul de execuție al lucrărilor în cadrul proiectului este în acest moment de 89,76%
- Cu privire la eventualitatea recuperării unor sume de la Meva Concept SRL, Primăria Constanța a transmis după finalizarea recepției lucrărilor efectuate de către companie, se vor stabili sumele datorate de către aceasta
- Reamintim, Meva Concept SRL face obiectul unui dosar aflat pe rolul secției a-VII-a Civilă a Tribunalului București, înregistrat în luna aprilie a.c., având ca obiect deschiderea procedurii de insolvență a societății de către mai mulți creditori
Primăria Constanța a transmis pe 16 mai a.c. o notificare de reziliere a contractului încheiat cu Meva Concept SRL, care a derulat lucrările de mobilitate în zona centrală a municipiului Constanța. Primăria Constanța a menționat că rezilierea s-a făcut pe motiv că antreprenorul nu și-a îndeplinit obligatiile contractuale.
Este vorba despre proiectul „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța”, cod SMIS 129226, în valoare de 90 de milioane de lei, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 - Axa prioritară 4 - Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile, beneficiar Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța, care a făcut inclusiv obiectul unei cercetări a Departamentului pentru luptă Antifraudă (DLAF).
La rândul lor cei de la Meva Concept SRL au precizat la vremea respectivă pentru ZIUA de Constanța că au trimis către municipalitate o somație de plată pentru lucrările efectuate la care reprezentanții companiei susțineau că nu au primit niciun răspuns.
Despre Meva Concept SRL
Societatea s-a înființat în anul 2002, asociat unic fondator și administrator Mârșolea Radu-Valeriu, cu sediul social la adresa de domiciliu a asociatului unic, și cu activitate declarată Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate.
Domiciliul lui Mârșolea Radu-Valeriu,care a fost sediul social al societății Meva Concept până în septembrie 2022, este public de zece ani , respectiv București , sector 6, Bd. Uverturii nr. 8, bl. C2 (și același număr de apartament). Chiar și la începutul anului 2021, conform Mof. 88 /11.01.2021, când Mârșolea Radu-Valeriu, alături de Mârșolea Gabriela-Alina înființează societatea Vadent Office SRL, amândoi au adresa de domiciliu aceeași cu a seciului social Meva Concept SRL. Și sediul social al societății Vadent Office SRL este în sat Dudu, comuna Chiajna, jud. Ilfov.
Asociații se schimbă, sediul social rămâne la domiciliul asociatului unic fondator Mârșolea.
Savan Olivia-Bianca este cooptată de asociatul unic Mârșolea Radu-Valeriu în luna iunie 2016, potrivit Monitorului Oficial nr. 2.180/2016), iar tânăra de 26 de ani (la acea vreme), după ce primește 0,20% din părțile sociale ale societății și funcția de administrator, extinde activitatea cu Lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzi și alte activități complementare construcțiilor, până la mijlocul lunii iunie 2016 când preia toată societatea , devenind asociat unic și administrator, conform Monitorului Oficial nr. 2.291/15.06.2016).
Savan nu a schimbat sediul social de la domiciliul asociatului unic fondator, Mârșolea Radu-Valeriu.
Paraschiv Ligia-Andreea (născută în 1998 în Bârlad, adresa de domiciliu este în sat Dodești, județul Vaslui) apare la începutul lunii aprilie 2018.
La nici 20 ani neîmpliniți, pe modelul cum a fost cooptată Savan Olivia-Bianca de către Mârșolea Radu-Valeriu în iunie 2016, primește și Ligia-Andreea 0,2% din capitalul social și funcția de administrator.
Monitorul Oficial 1540/23.04.2018 o declară pe Paraschiv Ligia-Andreea asociat unic și administrator al societății Meva Concept SRL, iar sediul social rămâne tot la domiciliului asociatului unic fondator Mârșolea Radu-Valeriu, adică București, sector 6, Bd. Uverturii nr. 8, bl. C2.
Paraschiv Ligia-Andreea a schimbat sediul social al societății Meva Concept SRL, după patru ani de când este asociat unic și administrator, iar noul sediu a fost publicat în Monitorul Oficial 4061/26.09.2022, la adresa Bucureşti, sectorul 6, Calea Crângaşi nr. 87, etaj 1, tronson A, Biroul nr. 21, conform contractului de închiriere din 01.08.2022 cu Marandi Options SRL.
Meva Conncept SRL sub conducerea Andreei Ligia Paraschiv a luat cinci decizii administrative publicate în Monitorul Oficial, cele mai multe cu extindere obiect de activitate complementare construcțiilor, în septembrie 2021 (mof. 3664/6.09.2021) își prelungește mandatul de administrator pe 49 de ani, iar în luna octombrie 2021(Mof. 4410/27.10.2022) deschide punct de lucru permanent în comuna Peștișani, sat Frâncești. str. Industriei 8, județul Gorj , proprietate achiziționată de societate prin contractul de vânzare-cumpărare 2024/6.09.2021.
La momentul semnării contractului cu Primăria Constanța avea doar 9 angajați.
În anul 2022 , firma raportase o cifră de afaceri de 62.753.373 lei, profit de 4.425.722 lei și 65 de angajați. Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 15,57%.
Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 6%, notează www.termene.ro.
În prezent, asociați în Meva Concept SRL sunt Ligia Andreea Paraschiv cu 70% și MEVA CONCEPT CONSTRUCT SRL, înființată în decembrie 2023 (n.r. unic asociat și administrator Mihai Ionescu) cu 30%.
Decizia cooptării MEVA CONCEPT CONSTRUCT SRL a fost luată în 11.01.2024 de Ligia-Andreea Paraschiv prin cesionarea a 1.536 părţi sociale a 10 lei fiecare, în valoare totală de 15.360 lei, din totalul de 5.120 de părţi către societatea MEVA CONCEPT CONSTRUCT SRL, cu sediul social în Bucureşti sectorul 6, legal reprezentată prin unicul asociat şi administrator al său, Mihai Ionescu.
Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial partea a IV-a cu numărul 2.769 din data de 06 iunie 2024.
Potrivit termene.ro, firma figurează cu 38 de contracte cu instituții publice, care se ridică la peste 200 de milioane de lei.
În 2023, a raportat o cifră de afaceri de 68 de milioane de lei cu 8% mai mult decât în 2022, profit de 4.5 milioane lei, la un număr de 73 de angajați.
Facem mențiune că Meva Concept SRL face obiectul unui dosar aflat pe rolul secției a-VII-a Civilă a Tribunalului București, înregistrat în luna aprilie a.c., având ca obiect deschiderea procedurii de insolvență a societății de către mai mulți creditori.
Potrivit portaljust.ro, Meva Concept a depus contestație împotriva cererilor introductive ale creditorilor pentru începerea procedurii. În dosarul cu număr unic 19908/3/2024.
Magistrații au stabilit primul termen în dosar pe 20.09.2024, ora:09:00, la completul C10.
Părți în dosar sunt: ROCKA GENCO SRL – creditor, NEAMU A.INTREPRINDERE FAMILIALĂ – creditor, GRANDE IMPEX SRL - creditor și EID DESIGN&BUILD SRL – creditor iar Meva Concept SRL este debitor în dosar.
Primăria Constanța spune că va organiza o nouă licitație pentru finalizarea lucrărilor din centrul municipiului
Printr-un răspuns la o adresă pe L544, prin care ZIUA de Constanța a solicitat înformații cu privire la rezilierea contractului atribuit către Meva Concept SRL, proiectul „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța”, Primăria Constanța ne-a comunicat următoarele:
„Meva Concept nu și-a dat acordul pentru preluarea lucrărilor de către subcontractori, motiv pentru care tot restul de executat va face obiectul unei alte proceduri de achiziție publică.
Stadiul de execuție al lucrărilor în cadrul proiectului este în acest moment de 89,76%
Deoarece nu avea suficienți angajați, în acest proiect, bucureștenii de la Meva au lucrat cu trei subcontractanți: Hiwaters Solutions din Râmnicu Vâlcea, Mooz Services din Constanța și Fraicom SRL tot din Capitală.
În 2023, lucrările din zona centrală, preluate de Mooz Services SRL! După ce lucrările de pe strada Ștefan cel Mare și din zona centrală a municipiului Constanța au tot bătut pasul pe loc foarte mult timp, în mai 2023, lucrările au fost preluate și executate de Mooz Services SRL, firmă controlată de Viorel Cristinel Farcaș, fost director la Confort Urban, societatea Consiliului Local Constanța.
La momentul preluării, lucrările în zona centrală erau realizate doar în proporție de 40%.
Cu privire la eventualitatea recuperării unor sume de la Meva Concept SRL, Primăria Constanța a transmis că: „La momentul de față este în curs recepția lucrărilor efectuate de către Meva Concept SRL. Abia în momentul finalizării acesteia se vor stabili sumele datorate de către Meva Concept SRL”.
Vom reveni.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Municipalitatea le-a reziliat contractul Se cere insolvența Meva Concept SRL – antreprenorul proiectului „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a Constanței”!
Investigația DLAF - subiect tabu Oficial de la Primăria Constanța. De ce a reziliat contractul cu Meva Concept, antreprenorul lucrărilor de mobilitate din centrul municipiului?
Somație de plată către Primărie expiră chiar în ziua alegerilor Antreprenorul lucrărilor de mobilitate din centrul Constanței, Meva Concept vrea să înceapă testele pentru finalizarea recepției (DOCUMENT)
Oficial Primăria Constanța cere rezilierea contractului cu Meva Concept SRL. Când va intra în vigoare ?
Oficial! DLAF confirmă acțiunea de control cu privire la proiectul „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța”!
Primăria Constanța vrea rezilierea contractului din zona centrală a municipiului. Ce spune reprezentantul Meva Concept?
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii