Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:53 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Supraviețuitorii! Cine pleacă la București?Lupta pentru locurile eligibile pentru Parlament s-a lăsat cu demisii în PSD Constanța

ro

22 Oct, 2020 00:00 3864 Marime text
  • O zi lungă și plină de surprize, ieri în organizația PSD Constanța
  • La primele ore ale dimineții, pe surse, a venit informația că secretarul executiv al organizației, Lucian Lungoci a demisionat din funcție, nemulțumit de locul 4 pe liste
  • O oră mai târziu, Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța era trimis în judecată de DNA Constanța
  • După comunicatul DNA, Decebal Făgădău a anunțat că demisionează din Partidul Social Democrat și iese definitiv și din competiția pentru Parlament
  • După o nouă întâlnire, social-democrații constănțeni au deliberat: La Senat candidează - Felix Stroe iar la Camera Deputaţilor - Horia Ţuţuianu, Cristina Dumitrache, Lucian Lungoci și George Vişan


O zi lungă și plină de surprize, ieri în organizația PSD Constanța.
La primele ore ale dimineții, pe surse, a venit informația că secretarul executiv al organizației, Lucian Lungoci a demisionat din funcție, nemulțumit de locul 4 pe listele pentru Camera Deputaților. Între timp, Lungoci este chemat la discuții pentru a reveni asupra demisiei.

O oră mai târziu, Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța era trimis în judecată de DNA Constanța, alături de Radu Mazăre și mai mulți funcționari din cadrul primăriei.

Cei șase inculpați, funcționari în cadrul Primăriei Constanța, în cursul anului 2013, ar fi reautorizat, în mod nelegal, construirea unui imobil de lux deja ridicat în proporție de 95% pe plaja din Mamaia, pentru care anterior, autorizația de construire inițială fusese anulată definitiv și irevocabil de instanța civilă.

Concret, starea de fapt detaliată în rechizitoriu este următoarea:

''Pe plaja din stațiunea Mamaia, județul Constanța, în zona centrală a stațiunii, ar fi fost construit, cu nerespectarea dispozițiilor legale, un imobil în regim P+5E-6E cu destinație cazare și alimentație publică. Imobilul a fost ridicat în baza unei autorizații de construire emise în anul 2009 de primăria municipiului Constanța.
În același an, Primăria municipiului Constanța și societatea constructoare au fost date în judecată de o altă societate comercială care deținea o construcție în imediata vecinătate a noului imobil, cerând anularea autorizației de construire.

Prin decizia civilă definitivă pronunțată de Curtea de Apel Constanța în anul 2012, autorizația de construire emisă de Primăria municipiului Constanța a fost desființată.

Instanța a reținut că, la emiterea autorizației de construire, nu s-ar fi respectat interdicția de a construi în interiorul zonei de protecție și că amplasarea imobilului ar fi situată în zona benzii litorale a Mării Negre în cuprinsul căreia sunt interzise orice fel de construcții definitive. De asemenea s-a mai reținut că autorizația de construcție ar fi fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la respectarea drepturilor de servitute de vedere și servitute privind distanța dintre construcții.

În anul 2013, ca urmare a anulării autorizației de construcție, societatea reclamantă a cerut în instanță, printr-o nouă acțiune, și demolarea imobilului de lux, precum și obligarea Primăriei municipiului Constanța să emită actul administrativ de desființare a lucrărilor ce fuseseră executate în baza autorizației anulate.

La data de 22 august 2013, Primăria municipiului Constanța a cerut respingerea acțiunii ca nefondată, susținând că autorizația de construire anulată de instanță a fost modificată printr-o altă autorizație de construire emisă la data de 24.03.2011, autorizație neanulată și perfect valabilă.

Ulterior, în cursul aceluiași an, Primăria municipiului Constanța a venit cu o completare prin care înștiința instanța de judecată că a intervenit un element nou, respectiv că a fost emisă, la data de 03 septembrie 2013 o nouă autorizație de construire, pentru imobilul a cărui demolare se cere. Prin urmare, Primăria municipiului Constanța considera că nu mai există temei legal pentru ca societatea reclamantă să solicite și să obțină demolarea construcției edificate în regim P+5E-6E.

Aceleași aspecte, întemeiate pe existența unei autorizații valabile din data de 03 septembrie 2013, au fost invocate în apărare și de societatea constructoare a imobilului.

În anul 2016, prin sentința civilă nr.745/2016, Tribunalul Constanța a dispus anularea autorizației de construire emisă la data de 03 septembrie 2013 de Primăria Municipiului Constanța, întrucât pe terenul pentru care s-a emis autorizația era deja construită o clădire (imobilul rezidențial ce fusese construit în proporție de 95% în baza autorizației anulate) prin urmare autorizația din anul 2013 a fost emisă nelegal.

Decizia a fost anulată ulterior, ca urmare a faptului că părțile au ajuns la o înțelegere amiabilă".

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța.

După comunicatul DNA, Decebal Făgădău a anunțat că demisionează din Partidul Social Democrat și iese definitiv și din competiția pentru Parlament.

Până la momentul anunțului DNA, Făgădău ocupa locul al doilea pe lista pentru Camera Deputaților a PSD Constanța.

O dată cu demisia din partid, fostul primar al Constanței nu va mai candida nici la alegerile parlamentare din decembrie.

Iată mesajul lui Decebal Făgădău postat ieri, la câteva minute după demisie, pe pagina sa de socializare de pe Facebook:
"Dragii mei, Astăzi am aflat din presă că DNA m-a trimis în judecată într-un dosar în care sunt acuzat de o faptă pentru care nu mă fac vinovat. Am primit vestea în timp ce îmi completam dosarul de candidat pentru un loc eligibil în Parlamentul României. Am fost, sunt și voi fi un om corect și demn, indiferent de circumstanțe. Și nu voi accepta să le fac rău celor din jurul meu sau să ies cu capul plecat! Demisionez din Partidul Social Democrat".
 
 

Cine preia organizația municipală a PSD?

După demisia lui Decebal Făgădău (n.r. acesta deținea și funcțiile de președinte al organizației municipale și cea de președinte executiv al organizației județene), Biroul Permanent Județean trebuie să tranșeze situația de la municipiu.

Varianta statutară este George Vișan, cel care deține funcția de președinte executiv al filialei, potrivit rezultatelor alegerilor interne de anul trecut sau Lucian Lungoci, în calitate de secretar executiv, după ce a revenit asupra demisiei din funcție.

Însă, la câte s-au întâmplat în interiorul PSD Constanța în ultima perioadă orice este posibil.

Deocamdată, la nivelul filialei municipale nu au fost înregistrate demisii, urmare a anunțului făcut de Decebal Făgădău.
 

A N-a variantă a listelor pentru Parlament, au plecat spre București!

După o nouă întâlnire, social-democrații constănțeni au deliberat.

În forma adoptată ieri la Constanța, listele arată astfel:

Lista PSD pentru Senat:

1. Felix Stroe
2. Liviu Brăiloiu

Lista pentru Camera Deputaţilor:

1. Horia Ţuţuianu
2. Cristina Dumitrache
3. Lucian Lungoci
4. George Vișan
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii