Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:22 24 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Teapa Beauty Shop

ro

25 Oct, 2005 00:00 1764 Marime text

Scandal cu miros de cosmetice

Spatiul modern si luxos, ambientul placut si prietenos si preturile exorbitante dintr-un magazin nu garanteaza totusi calitatea produselor * Unul dintre cele mai elocvente exemple in acest sens este reteaua magazinelor Beauty Shop * Acestea apartin companiei elene Sephora - Marinopoulas care detine peste 70 de magazine in Grecia si patru in Romania * La Constanta, filiala functioneaza inca de acum patru ani, timp in care, la OPC si ITM s-au strans numeroase sesizari privind calitatea marfurilor si a serviciilor de la Beauty Shop * Produse cosmetice deteriorate si expirate chiar, etichete produse in birouri si scandaluri provocate de clienti sunt doar cateva dintre motivele reclamatiilor

Magazinul Beauty Shop reprezinta pentru multi dintre constanteni liderul pe piata cosmeticelor. Ceea ce se vrea a fi "imaginea produselor de lux, machiaj si produse cosmetice" s-a dovedit a fi, in nenumarate randuri o mare teapa. Pe numele firmei sunt inregistrate atat la Oficiul pentru Protectia Consumatorilor Constanta cat si la Inspectoratul Teritorial de Munca Bucuresti numeroase plangeri. Fie ca sunt reclamate marfurile expirate, fie ca salariatii nemultumiti au sesizat diferite institutii privind neregulile ce se petrec dincolo de spatiile largi si moderne cu un ambient placut si prietenos, cert este faptul ca magazinele Beauty Shop, atat filiala de la Constanta, cat si celelalte din tara incep sa-si piarda din renume.In urma mai multor reclamatii primite la redactia ZIUA de Constanta, vizavi de produsele comercializate in respectivul magazin, redactorii cotidianului nostru au demarat o ancheta jurnalistica. Beauty Shop apartine companiei grecesti Sephora - Marinopoulas si detine peste 70 de magazine in Grecia si patru in Romania. La Constanta, filiala functioneaza inca de acum patru ani. Cu exceptia produselor ce apartin renumitelor case de parfumuri si cosmetice, magazinul comercializeaza si pe cele ale companiei Sephora - Marinopoulas. Gamele "Prioties", "Sephora" si "Colours & Beauty", brand-urile proprii, se pare ca au reprezentat de cele mai multe ori obiectul reclamatiilor clientilor. Potrivit unor surse din interiorul firmei, principala hiba a cosmeticelor consta in expirarea termenului de valabilitate, cauzata in principal de preturile exorbitante.Etichetele noi acopera termenul de valabilitate expiratDar acest lucru se pare ca nu este un impediment in ceea ce priveste comercializarea. Etichetele care prezinta traducerea datelor de identificare a produselor sunt "fabricate" chiar in biroul sefului de magazin. In momentul in care termenul de valabilitate real expira, eticheta initiala este indepartata, in locul respectiv fiind aplicata o coala adeziva, cu un nou termen. Informatia a fost verificata de redactorii ZIUA de Constanta, urmele primelor etichete putand fi observate foarte usor pe ambalajul produselor. Situatia de la Constanta nu este singulara, cele mentionate mai sus devenind o adevarata practica in toate cele patru filiale din tara. Potrivit aceleiasi surse, cele mai multe nereguli sunt inregistrate la gama "Colours & Beauty". Majoritatea produselor sunt aduse de la Beauty Shop Bucuresti, unde nu s-au vandut. Trimise la cele patru filiale, cosmeticele sunt bagate la reduceri. Multe dintre produse au fost retrase chiar de conducerea magazinelor. Constient in sine de vechimea acestora, "stafful" se pare ca incerca sa pacaleasca pana si personalul angajat.Retururile la produsele brandurilor proprii, pentru care se stiau cu musca pe caciula, erau acceptate fara prea multe comentarii, in schimb, conducerea nu le accepta pe cele care apartin altor branduri.Unul dintre cele mai elocvente exemple in acest sens face referire la produsele Clarins. Potrivit aceleiasi surse, in urma cu cateva luni, unul dintre clienti, care a lasat destul de multi bani pe mai multe cosmetice purtand marca sus mentionata, a cerut returnarea acestora pe motiv ca sunt expirate si prezinta un grad ridicat de deteriorare. Clientul, specialist in domeniul cosmeticelor, se pare ca a provocat un adevarat scandal in incinta magazinului, amenintand ca va merge pana intr-acolo incat va inchide magazinul. Acesta a fost unul dintre putinele cazuri in care s-au returnat banii, desi teoretic, dupa "regulament", acest lucru nu este posibil. Cu toate ca multe persoane si-au luat adevarate tepe cu produsele Beauty Shop, iar OPC-ul a amendat in nenumarate randuri conducerea magazinului, neregulile continua in acelasi ritm. Probabil analizele produselor ar costa institutiile abilitate in acest sens prea mult.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii