Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:53 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Terenul a fost, între timp, retrocedat şi apoi revândut În timpul lui Mazăre s-a dat şi apoi s-a luat. Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa, revendicare imobiliară în instanţă (documente)

ro

04 Jul, 2019 00:00 7775 Marime text

Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa, unitate cu mari probleme financiare, în prezent executată silit de ANAF, a înregistrat în prima zi a lunii iulie, la Secţia Civilă a Tribunalului Constanţa, dosarul 3783/118/2019.Obiectul acestuia îl reprezintă o revendicare imobiliară. Contactat telefonic, noul manager interimar al spitalului, dr. Iuliana Botezatu, a refuzat să dea amănunte legate de acest dosar, prevalându-se de faptul că are nevoie de acordul Ministerului Transporturilor, în subordinea căruia funcţionează unitatea medicală.

Părţi în dosar sunt, în calitate de reclamant, aşa cum aminteam, Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa, iar în calitate de pârâţi -  Municipiul Constanţa prin Primar, Consiliul Local Constanţa, Ministerul Transporturilor şi Statul Român prin Ministerul de Finanţe.

Potrivit surselor noastre, este vorba despre un teren de aproximativ 9.894 mp, aflat în spatele spitalului, pe bulevardul 1 Mai nr. 3-5 din municipiu, acolo unde se află şi sediul administrativ al unităţii medicale. Terenul a fost iniţial dat în folosinţă gratuită de municipalitate, apoi luat, şase ani mai târziu. Traseul HCLM-urilor care au stat la baza meciului de ping-pong cu acest teren între UAT Constanţa şi Spitalul Căi Ferate îl prezentăm ceva mai târziu.



Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa are trei locaţii cu un număr total de 166 de paturi, din care 154 pentru spitalizare continuă şi 12 pentru spitalizare de zi. Terenul respectiv fost preluat de Primăria Constanţa, condusă la data respectivă de Radu Mazăre.

Procedura legală impunea ca autoritatea locală să preia terenul de la Ministerul Transporturilor, în subordinea căruia se afla spitalul, printr-o hotărâre de Guvern. Respectiva hotărâre nu s-a mai dat însă, iar terenul ar fi ajuns din nou la administraţia locală, a retrocedat, iar ulterior chiar vândut unei terţe părţi.

În 2014, Curtea de Conturi a României a stabilit că terenul de 9.894 mp se regăseşte în inventarul bunurilor din domeniul public al statului, în timp ce, în 2016, Corpul de Control al Ministerului Transporturilor, în cadrul unui control efectuat la Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa, a stabilit că preluarea terenului respectiv de către UAT Municipiul Constanţa s-ar fi făcut abuziv. Din acel moment, toţi managerii Spitalului CF au preluat acest cartof fierbinte, pe care însă nu au reuşit să-l „decojească”.


Traseul oficial prin care terenul a fost dat şi ulterior luat Spitalului Căi Ferate

La un an după ce devenea primar, Radu Mazăre iniţia hotărârea 420/2001 privind aprobarea trecerii în domeniul privat al Municipiului Constanţa a tuturor suprafeţelor de teren situate pe raza municipiului Constanţa care nu sunt deţinute cu titlu valabil de către persoane fizice sau juridice (vezi secţiunea „Documente”). Se pare că acest teren face parte din anexa la această hotărâre şi nu se cunoaşte nici până la acest moment legalitatea preluării acestor terenuri.

Doi ani mai târziu, prin hotărârea de Consiliu Local 321/2003, Consiliul Local Municipal Constanţa adopta un proiect de hotărâre iniţiat de primarul Radu Mazăre privind darea în folosinţă gratuită a terenului în suprafaţă de 9.894,27 mp, proprietate privată a municipiului Constanţa, Spitalului Universitar C.F. Constanţa.

În HCLM 321/2003 se arată:

- Art.1 - Se aprobă darea în folosinţă gratuită pe perioadă nedeterminată a terenului proprietate privată a municipiului Constanta în suprafaţă de 9.894,27 mp Spitalului Universitar C.F. Constanţa, conform planului de situaţie ce face parte integrantă din prezenta hotărâre (vezi secţiunea „Documente”).


- Art.2 - Acest teren va rămâne în proprietate privată a municipiului Constanţa conform Protocolului încheiat între Primăria Municipiului Constanţa, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, Direcţia de Sănătate Publică Constanţa, Spitalul Universitar Căi Ferate Constanţa şi Casa de Asigurări de Sănătate;

- Art.3 - Dacă în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri nu începe construcţia prevăzută pentru „spaţii şi utilităţi pentru spital cu 250 paturi“ pe terenul în suprafaţă de 6.092,27 mp, se anulează dreptul de folosinţă a terenului.

La şase ani distanţă, printr-un alt HCLM, respectiv 203/2009, cu acelaşi Radu Mazăre primar al Constanţei, Consiliul Local aproba retragerea dreptului de folosinţă gratuită pentru terenul în suprafaţă de 6097 mp, situat în Constanţa, pe bulevardul 1 Mai nr.5-7 (vezi secţiunea „Documente”).

Prin același HCLM, consilierii au decis ca diferenţa de 3.802 mp să rămână în folosinţa gratuită a spitalului, pe durata existenţei construcţiei, respectiv sediul spitalului universitar CF.

Citeşte şi:

Medicul de familie al lui Nicuşor Constantinescu este noul manager interimar al Spitalului CF Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii