Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:40 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traseul donaţiilor către săracii ce se vor la Taraf TV Ce face Mazăre cu banii egipteanului Sawiris (galerie foto)

ro

31 Aug, 2011 20:00 4219 Marime text
cap_1.jpg„Este fata doamnei Frigioiu, directoarea mea financiară. Am dat banii pe mâna ei pentru că eu am încredere mare în femei"

Primarul Radu Mazăre s-a întâlnit, ieri, cu o parte dintre copiii care beneficiază de banii egipteanului Samih Sawiris.

Aceştia au ajuns la întâlnire, evident, înaintea primarului însoţiţi de părinţi sau alte rude. Veseli nevoie mare, când s-au trezit în faţa aparatelor de fotografiat şi camerelor de filmat, beneficiarii... bunătăţii miliardarului egiptean şi-au exprimat dorinţa de a apărea la Taraf TV, nicidecum în altă parte. Apoi, ciripind veseli ca şi cum Moş Crăciun ar fi venit din Egipt, cu Mazăre pe post de renul Rudolf, micuţii au urcat la etajul doi al clădirii cu confiscate şi l-au aşteptat cuminţi pe edil. Acesta a apărut cu jumătate de oră întârziere, la volanul Morgan-ului său roşu şi decapotabil, alături de viceprimarul Gabriel Marius Stan. Mazăre s-a pupat cu nişte cumpărătoare, apoi a urcat scările prăfuite până la etajul doi, unde a fost întâmpinat de copii şi părinţi.

„Ce bine, ăla munceşte şi eu ţi-i îmbrac"

A dat mâna cu un micuţ de etnie romă şi a fost informat de mama acestuia, o pirandă înţolită în galben ţipător: „Îl cheamă ca pe dumneavoastră. Îl cheamă domnul Radu". După ce a stat de vorbă cu mulţimea adunată la uşă, primarul a intrat în magazin, unde a căutat un „cumpărător" a găsit un micuţ brunet nevoie mare şi foarte bucuros din cauza darurilor primite. Mazăre l-a pus să-i arate ce are în sacoşe şi a început să enumere: trening, fular. „Poţi să mergi şi la gagici acum", l-a îndemnat edilul, îmbrăcat, la rândul lui, ca de plimbare. A continuat cu „inventarierea" sacoşelor: minge, maiou, tricou, chiloţi (Made in Egipt). „Sunt ca ai mei", a râs Mazăre, când a ajuns la articolul de lenjerie intimă. Şi a continuat: încălţări, ghiozdan.... „Sunt buni de club ăştia albi" (n.r. o pereche de adidaşi albi). Om te-ai făcut". L-a întrebat pe copil dacă merge la şcoală şi l-a pus să-i mulţumească celui care i-a dăruit toate astea, „un prieten de-al meu care are bani mulţi". Primarul s-a plimbat prin magazin, s-a uitat la ce îşi luau copiii, a vorbit cu părinţii. A întrebat o femeie câţi copii are, i-a zis că trei băieţi. „Cu acelaşi bărbat?". „Da", i-a replicat aceasta. „Ce bine, ăla munceşte şi eu ţi-i îmbrac". Copiii mai mici au primit premergătoare şi cărucioare.

Fata lu' tanti Marcela, şefă peste banii lui Samih

După turul magazinului, Mazăre s-a oprit pentru a o prezenta pe cea care, de fapt şi de drept, a primit banii de la Samih Sawiris: Corina Buricea, fiica Marcelei Frigioiu, soţia lui George Buricea, jucător al HCM-ului. Iar legăturile se fac altfel... Handbal Club Municipal îl are ca preşedinte pe Nicuşor Constantinescu. Corina şi George au fost cununaţi în 2006 de Carmen şi Marius Puşcaşi, inculpaţi în dosarul retrocedărilor la capitolul „cesionari cumpărători de drepturi succesorale". El, Marius, naşul cel mare, se ocupă de Hotelul Flora, ce aparţine firmei Xenoti SRL, în care sunt asociaţi Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu şi Sorin-Gabriel Strutinsky. Mai mult, este şi preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Handbal şi membru fondator al Fundaţiei pentru Promovarea Sportului Constănţean. Ea, naşa, angajată a Primăriei, referent la Centrul de Informare Cetăţeni. Se spunea, la un moment dat, înaintea nunţii, că Mazăre în persoană va fi naşul cel mare. Însă, fata Marcelei nu a avut norocul Andreei Scorei...

„Ea este Corina Buricea, este fata care se ocupă de toată această campanie umanitară. Campania deocamdată este în valoare de 300.000 de dolari, banii au fost viraţi de prietenul meu Samih, aşa cum v-am spus, deşi toţi dădeau ochii peste cap, să vedem, cum, ce fel, banii au fost viraţi, am încercat să găsim haine cât mai ieftine şi au venit fetele cu ideea de a lua de aici, de la confiscate, şi aţi văzut că pentru fiecare copil în parte hainele sunt noi, dar putem lua de două ori mai multe. În total, o să îmbrăcăm 1500 de copii. (...) Este fata doamnei Frigioiu, directoarea mea financiară. Am dat banii pe mâna ei, pentru că eu am încredere mare în femei. Era mult prea complicat altfel. Aşa, am stabilit cu Samih în noaptea în care a fost aici la nuntă, cum vă povesteam şi a zis că vrea să facă acest act caritabil, ne-am gândit cum să facem să fie mai repede şi până înfiinţăm fundaţie, juridic, până la tribunal, am zis, discutând cu mama ei şi cu ea, am zis că asta este soluţia cea mai rapidă. Dar, trebuie să înţelegeţi ceva: sunt banii omului personali, din buzunar, ai omului. Nu are niciun interes în România, nu are niciun contract cu România, nu îl interesează niciun contract nici cu ministerul cutare, nici cu Palatul Cotroceni, nici cu nimic. Este pur si simplu un act pe care îl face pentru că aşa a dorit, aşa simte şi vrea să facă un act de binefacere în faţa lui Dumnezeu. Pentru că mă cunoaşte pe mine, m-a rugat... Şi o să-i şi prezint un filmuleţ cu ce se întâmplă aici", a explicat Mazăre.

Probleme de imagine

Soţia handbalistului a spus că numai alaltăieri au fost 186 de copii, iar astăzi vor veni 150, în trei serii de câte 50 de copii, ca să nu ne îngrămădească: „Campania va dura până miercurea viitoare". După cei 1500 de copii nevoiaşi vor urma cazurile medicale. Dar la cine au ajuns banii, în ce mod au fost ei distribuiţi? „Banii au intrat în contul meu personal. Sunt persoană fizică, nu sunt membră a niciunui partid", a recunoscut Corina Buricea. Iar primarul Mazăre nu a negat că a auzit despre problemele cu legea ale prietenului său egiptean, însă este convins că totul nu este decât o problemă de... imagine: „L-am cunoscut în Egipt acum trei ani de zile. Avem pasiuni comune, scufundat, navigat, ne-am împrietenit foarte bine şi chiar suntem prieteni. Este un tip deosebit. Are şi nişte probleme, ştiu de problemele lui, sunt după Revoluţie, chiar am vorbit după ce m-au informat unii ziarişti jubilând. Eu mă gândeam că poate ar fi bine să chemăm şi DNA-ul să-l ancheteze şi pe el. Mi-a spus că este o chestie doar de imagine şi că nu sunt probleme grave. Vorbesc mai mult cu el prin SMS-uri şi mi-a spus că este o chestiune de imagine şi că să stau liniştit că nu este o problemă gravă". Banii lui Samih Sawiris au ajuns în contul Corinei Buricea marţea trecută, iar acţiunea va continua până miercurea viitoare. Potrivit organizatorilor, familiile au depus cereri şi au fost alese cele cu copiii cei mai mulţi şi cu veniturile cele mai mici. S-a făcut o bază de date şi calculatorul i-a ales pe cei cu venituri zero sau mai puţin de 2 milioane. Au fost selectaţi de calculator în funcţie de aceste criterii. Cererile s-au depus la direcţiile primăriei de informare a cetăţenilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • DUDU GEORGESCU DINAMO 01 Sep, 2011 20:25 MAZARE SA SE INTOARCA LA COMUNISM CU CEUSESCU LA INSTITUTUL DE MARINA SI SA PLECE LA EGYPT EL ARABIA
  • nenea 01 Sep, 2011 08:28 "Banii"!........Coloratul asta vrea sa ne adoarma cu "pomana" egipteanului!......Frumoasa metoda de a face pomana electorala!.....Mare mila-mi este de patronii care fac afaceri cu un asemenea specimen!......O veni ziua aceia cand vor putea declara fiecare cat au contribuit la o astfel de pomana electorala!?.....
  • ucseer 01 Sep, 2011 08:14 Sa auzi si sa te minunezi! Deci, pretenul lui egiptean,miliardar, pentru ca traieste intr-o tara in care saracie nu este, Egiptul, in care l-au dat jos pe Mubarak, asa, sa se distreze sau ca nu le mai placea lor de el si pentru ca are prea multi bani, ii trimite lui Mazare, sa scape si el Constanta, de saracie. Si Mazare se framanta si se framanta cum sa faca el sa foloseasca banii si gaseste o subalterna, a carei mama este tot subalterna, care are cont in banca, fata, nu mama, da contul prietenului lui egiptean si acesta, vasti, baga banii in cont. 300.000 de euroi, deocamndata, ca acum daca stie si contul, sigur o sa mai bage in el. Si cand o sa mai bage, mama Frigioiu, il anunta pe sefu Mazare, ca in contul fetei ei au mai aparut niste euroi. Ati ghicit: tot de la egiptean. da norocos e asta a lu Mazare, ma fratilor!