Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:37 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tribunalul Constanţa decide astăzi cine plăteşte amenzile date în instanţă - Judeţul Constanţa ori Nicuşor Constantinescu (rechizitorii)

ro

14 Nov, 2016 00:00 3240 Marime text
Aleşii judeţeni urmează să-şi dea astăzi acordul referitor la constituirea Judeţului Constanţa ca parte civilă în celebrul dosar „Geotop”.
 
Zi importantă atât pentru Nicuşor Daniel Constantinescu, cât şi pentru Consiliul Judeţean Constanţa! Ionela Diana Faur, judecător al Secţiei I Civile din Tribunalul Constanţa, se va pronunţa astăzi în dosarul în care Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al CJC, a fost chemat la judecată chiar de către Consiliul Judeţean Constanţa, instituţie pe care a condus-o timp de mai mulţi ani.
 
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 20 iulie. Conform portalului instanţelor de judecată, Judeţul Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa sunt reclamanţi, iar de partea cealaltă, Nicuşor Daniel Constantinescu este pârât. De menţionat că instanţa a avut nevoie doar de un termen pentru a se retrage în vederea deliberărilor.
 
Potrivit reprezentanţilor Consiliul Judeţean Constanţa, acţiunea CJC are ca scop recuperarea sumei de 1.522.723 de lei, reprezentând amenzi aplicate de diverse instanţe în mai multe dosare civile, unde Consiliul Judeţean Constanţa condus de Nicuşor Daniel Constantinescu s-a judecat cu omul de afaceri Marian Turbatu. Dosarul privind recuperarea sumei mai sus precizate s-a constituit în urma unei recomandări (38/2015) a Curţii de Conturi.
 
Omul de afaceri Marian Turbatu este denunţător în dosarul în care Luisa Emanuela Dragomir, judecător al Tribunalului Bucureşti, l-a condamnat pe Nicuşor Daniel Constantinescu la şase ani de închisoare. Decizia nu este definitivă, ea fiind atacată la Curtea de Apel Bucureşti.
 
În altă ordine de idei, Consiliul Judeţean Constanţa se va reuni azi în şedinţă extraordinară. Aleşii judeţeni urmează să-şi dea acordul referitor la constituirea Judeţului Constanţa ca parte civilă în celebrul dosar „Geotop”, care priveşte contractul pentru realizarea documentaţiei cadastrale a reţelei de drumuri din judeţ, servicii pentru care Consiliul Judeţean Constanţa s-a angajat să achite firmei bucureştene Geotop 2001 o impresionantă sumă.
 
În acest dosar, Nicuşor Daniel Constantinescu are calitatea de suspect şi este bănuit de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave.
 
În procesul privind presupusa subfinanţare a Centrului Militar Zonal Constanţa, Constantinescu a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare, iar în cel în care a fost deferit Justiţiei alături de Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, a primit şase ani de detenţie, în primă instanţă. În dosarul în care a fost deferit Justiţiei alături de mai mulţi şefi din Consiliul Judeţean, Nicuşor Constantinescu a fost condamnat la 15 ani de detenţie. În total, în prezenta cauză, instanţa din capitală a dictat peste 70 de ani de închisoare. Pedepsele nu sunt definitive.

 
În prezent, Nicuşor Constantinescu mai este judecat în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, din octombrie 2008, în dosarul fundaţiilor Thalia şi Fantasio, din aprilie 2015, dar şi în dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol.
 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu (abuz în serviciu) - DNA Constanţa


Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Constantinescu, Cristian Zgabercea, Fundaţia Fantasio şi Fundaţia Thalia (document)



Rechizitoriu
Elicopterul prăbuşit în Siutghiol, cumpărat din fonduri publice, folosit de CJC în alte scopuri decât cele pentru care a fost achiziționat (document)


Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu alături de alte 18 persoane (document)

Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu / Adrian George Gâmbuţeanu - DNA Bucureşti (partea 1)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii