Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:52 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Va începe o nebunie!“ „Vor urma schimbări de profesori în lanţ!“ Concursurile pentru directori aruncă în aer sistemul! Iată ce spun managerii şcolilor din Constanţa (galerie foto)

ro

20 Sep, 2016 00:00 13344 Marime text
Gândit ca o modalitate de a depolitiza unităţile şcolare, unde ani buni s-a discutat despre numirea directorilor unităţilor de şcoli din rândurile membrilor de partid sau ale simpatizanţilor celor aflaţi la conducere, concursul pentru directorii de şcoli este pe cale să declanşeze haosul în şcolile din ţară. Acesta este avertismentul mai multor actuali directori din judeţul Constanţa, care susţin că un concurs în această perioadă va destabiliza buna desfăşurare a activităţii administrative a actualilor directori şi va afecta actul didactic după încheierea concursului. Asta pentru că organizarea concursului la începutul anului şcolar, când unităţile de învăţământ pun la punct regulamente, bugete, state de funcţii şi alte chestiuni administrative, nu le lasă directorilor deja în funcţie timp suficient de pregătire pentru examen. Am discutat cu managerii câtorva unităţi de învăţământ din Constanţa, care ne-au spus ce cred despre concursul organizat de Ministerul Educaţiei, dar şi pentru a afla dacă vor candida sau nu pentru un mandat de director.
 
Directorul Liceului Teoretic „Ovidius” din Constanţa, prof. Cristina Anghel, a explicat că intenţionează să candideze pentru un mandat de director, cu toate că timpul de pregătire este scurt. „Ne supunem legislaţiei, pe care au puterea să o schimbe Guvernul, Parlamentul. Este adevărat, sunt foarte multe probleme de rezolvat la început de an şcolar, probleme curente, şi acum intervine şi această perioadă de pregătire. Eu încerc să rezolv problemele curente, să existe coerenţă, vom vedea cum ne vom descurca, pentru că ziua are 24 de ore, iar pentru unii, termenul de 12 octombrie ar putea să nu fie suficient pentru pregătire”, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, directorul Cristina Anghel.
 
Aceasta a precizat că probleme ar putea apărea şi la platforma online de încărcare a documentelor de înscriere, unde candidaţii trebuie să îşi depună actele si diplomele până pe 2 octombrie. „Sperăm ca platforma să funcţioneze, însă aceasta nu mai depinde de noi”, a completat prof. Anghel.

Schimbări ale profesorilor în timpul anului şcolar

Directorul Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din Constanţa, prof. Andrei Szemerjai, a explicat că implicaţiile acestui concurs pot fi grave pentru bunul mers al activităţii didactice în timpul anului şcolar. „Prima probă a concursului este pe 12 octombrie, însă concursul se va finaliza pe 17 noiembrie, moment când învăţământul va fi dat peste cap. Se va începe o nebunie generală, pentru că după ce abia s-a încheiat perioada de stabilizare a catedrelor, va trebui să se organizeze din nou mobilităţile. Acest lucru aruncă în aer tot sistemul. Pe 17 noiembrie se va bulversa întregul sistem. Numai la noi în Constanţa sunt 197 de directori şi tot atâţia adjuncţi, care, dacă se vor schimba, vor trebui completate aproximativ 400 de catedre”, a explicat directorul LPS „Nicolae Rotaru”.
 
Acesta a precizat că, la sfârşitul lunii noiembrie, elevii încep să susţină tezele, iar o schimbare a profesorului de la catedră i-ar afecta pe tineri. Prof. Szemerjai a comentat şi cu privire la bibliografia de concurs, care, spune acesta, nu ar fi adaptată la nevoile şi la sistemul românesc de învăţământ. „Nu mai spun de bibliografie, că dacă ar fi fost o bibliografie normală, în care să ni se ceară legislaţia pe baza căreia ne desfăşurăm activitatea managerială, nu am fi avut o problemă, însă, dacă vă uitaţi, nu ştiu în câte sute de ani îşi vor găsi aplicabilitatea în România chestiunile din bibliografie. Ni se dă ca exemplu modelul neozeelandez, care este total diferit de cel românesc”, afirmă prof. Szemerjai.

Titlurile din bibliografie nu se mai publică?

De aceeaşi părere este şi directorul Colegiului Tehnic „Tomis” Constanţa, prof. Cornel Dumitraşcu, acesta afirmând că nu este de acord cu susţinerea acestui examen în toamna lui 2016. „Era bine ca acest concurs să fi fost anunţat cu cel puţin şase luni în urmă. Anul trecut ne-au tot amânat, iar acum au venit cu această grabă de a organiza concursurile fără să se ia în calcul faptul că începutul anului şcolar presupune numeroase activităţi administrative coordonate de director”, a explicat prof. Dumitraşcu. Acesta a semnalat faptul că trei dintre cărţile cuprinse în bibliografie nu se mai editează din 2015, aşa că acestea nu sunt accesibile celor care ar intenţiona să candideze. „Unul dintre titluri se pare că va ajunge în librărie, însă nu se ştie când. Pentru restul am ajuns să căutăm printre colegi, să. împrumutăm, să le scanăm, ca să ne pregătim pentru concurs”, a spus directorul.
 
Nici prof. Corina Teodorov, directorul Școlii Gimnaziale nr. 24 „Ion Jalea” din Constanţa, nu s-a arătat foarte mulţumită de faptul că termenul concursului este atât de apropiat. „Dacă nu era la începutul anului şcolar, nu era nicio problemă. Nici metodologia nu este o problemă, dar perioada aceasta este atât de încărcată, că oricum stăm la şcoală de dimineaţa până seara, nici nu avem timp suficient pentru a sta cu familiile noastre. Era bine dacă era organizat măcar în august sau mai târziu în acest an. Nu am luat o decizie dacă voi candida sau nu”, a explicat prof. Corina Teodorov.

„Nu ne obligă nimeni să ne înscriem”

De cu totul altă părere este directorul Colegiului Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanţa, prof. Ana Maria Ciobotaru. „Concursul trebuia să se ţină demult. Mi se pare normal să se organizeze acest concurs. Eu am mai trecut printr-un astfel de examen şi în 2006, când, după ce am fost numită în septembrie, în noiembrie am participat la concursul organizat de minister. Pentru un director cu experienţă, toate lucrurile administrative se rezolvă uşor, nu cred că este cu adevărat o problemă asta. În fond, nu ne obligă nimeni să participăm la concurs. Iar platforma online de înscriere de scuteşte din timpul petrecut pentru fotocopiat şi realizat dosare”, susţine prof. Ciobotaru.
 
Referitor la bibliografia de concurs, reclamată de alţi directori ca fiind neadaptată la cerinţele sistemului de învăţământ din România, directorul Colegiului Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanţa are o altă opinie. „Mie nu mi se pare inaccesibilă. Însă este adevărat că fiecare o consideră accesibilă sau nu în funcţie de nivelul lecturii sale”, a concluzionat prof. Ciobotaru.

„Un profesor dă teza şi altul o corectează…“

Directorul Şcolii Gimnaziale nr. 16, prof. Ion-Denys Ciorogaru, susţine că 90% nu va participa la acest concurs. „O să încerc să fiu clar de la început. Se vorbeşte despre «depolitizarea» învăţământului prin faimosul deja concurs pentru directori/directori adjuncţi. Depolitizare? Structura comisiei de examen din şcoală este: doi profesori, un reprezentant al Inspectoratului şi doi reprezentanţi ai Consiliului Local! Doi din cei cinci care au drept de vot au carnet de partid! În altă ordine de idei, se pune întrebarea: de ce sunt mulţi directori care se opun acestui concurs? Este fundamental greşit ceea ce se crede. Directorii nu se opun concursului, ci perioadei alese pentru examen şi heirupismului de modă chinezească în care este organizat.
 
O să încerc să fiu clar şi pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu regulile de funcţionare a sistemului de învăţământ. Nu ştiu o evidenţă clară, dar, cu excepţii minore, toţi directorii/directorii adjuncţi sunt titulari în unitatea pe care o conduc sau, cum e cazul meu, în altă unitate. Conform legii, directorul şi directorul adjunct sunt degrevaţi de un număr de ore (pentru necunoscători, asta înseamnă că nu ai voie să predai mai mult de un număr de ore). Asta presupune că acele ore sunt luate de altcineva, un detaşat sau un suplinitor. Ce se va întâmpla dacă directorul respectiv nu va participa sau nu va lua concursul respectiv? Directorul se întoarce la post, iar detaşatul/suplinitorul pleacă. Dacă este suplinitor, eventual iese de tot din sistem. Dacă nu are norocul să se elibereze vreun post altundeva. Dacă este detaşat, acesta se întoarce la postul lui, care era ocupat de un detaşat sau un suplinitor. Cred că aţi înţeles! Se numeşte domino! Adică, dacă un director de la o şcoală din Constanţa nu participă sau nu ia concursul, vor urma schimbări de profesori în lanţ până la capăt de judeţ, şi asta doar pentru un singur caz. Toate aceste schimbări vor avea loc în timpul anului şcolar şi pe final de semestru! Ce se va întâmpla cu elevii? Mulţi directori sunt de matematică, de română! Ne vom trezi în situaţia în care un profesor dă teza şi altul o corectează?
 
Dar la elevii claselor terminale, care, în mijlocul unui an foarte important pentru ei, se vor trezi că au alt profesor? S-a gândit cineva la acest aspect acolo, sus? În ceea ce priveşte examenul în sine, nu cred că cineva lucid poate considera ca felul în care acesta a fost conceput favorizează pe cel mai bun manager, ci pe deţinătorii de hârtii. Cum spuneam, un doctorat în Creşterea viermilor de mătase în condiţii ostile în deşert nu cred că face pe cineva mai bun cu cinci puncte ca manager. Şi aici «virgulele» pot continua“, susţine prof. Ion-Denys Ciorogaru.

„Se poate frauda lejer examenul…“

Fost inspector şcolar adjunct al ISJ Constanţa şi fost director al Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida”, prof. Adriana Cristina Oprea ne-a dezvăluit că nu va participa la concurs din cauza bibliografiei pentru examen. „Sunt un cadru didactic care munceşte în învăţământul preuniversitar de 33 de ani. Consider că am onorat cu succes această profesie, având rezultate mai mult decât notabile! Nu mă laud, dar vă aduc la cunoştinţă un mare abuz. Am intenţionat să mă înscriu la concursul de directori, crezând ca o naivă că nimic nu este imposibil!

 
Da, e imposibil de lecturat şi tocit bibliografia de concurs care este prevăzută în proba teoretică. Această probă nu cuprinde legislaţie şcolară, care este foarte importantă pentru calitatea de manager. Am mai avut o asemenea experienţă pe vremea ministrului Câmpeanu şi am crezut că gata! Ne resetăm! Ne resetăm pe naiba! E mai rău! Se poate frauda lejer examenul, nu se specifică ce tip de itemi vor fi, doar că proba va dura 120 de minute, iar la corectare cel ce corectează poate declara orice punctaj, ca apoi să refacă foaia de concurs, pentru persoanele considerate prietenoase. Bibliografia nu are nicio legătură cu sistemul de învăţământ actual, pentru care noi muncim. Numai nişte minţi bolnave/incompetente pot face aşa ceva. Sau există interese de a distruge scara de valori în rândul profesorilor“, a declarat prof. Adriana Cristina Oprea.
 
Profesorul Vasile Nicoară, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, a anunţat că va participa la concurs, deoarece are proiecte începute pe care doreşte să le continue. „Vreau să particip la concurs, deoarece îmi doresc să continui proiectele începute. Am mai participat de două ori la astfel de concursuri. Consider însă că ministerul trebuia să organizeze concursurile pentru directorii adjuncţi după cele pentru directori, pentru că cei doi fac o echipă, iar directorul trebuie să aibă şi el de spus şi el un cuvânt. Şi mai este un aspect: acum, cei care vor să participe la concurs au de făcut dosarul şi pot să zic că se observă o mică neglijenţă în unităţile şcolare“, ne-a comunicat profesorul Vasile Nicoară.
  
Şi directorul adjunct al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu“, prof. Stelian Marinescu, a precizat că va participa la concurs, doar că încă nu s-a decis pentru ce funcţie: de director plin sau de director adjunct. „Concursul este organizat cam din scurt. De asemenea, nu văd utilitatea testelor cognitive. Un director trebuie să ştie alte lucruri“, spune Stelian Marinescu.

Propunere legislativă pentru modificarea concursului 

Până una-alta, Comisia de Învăţământ a Senatului, condusă de Ecaterina Andronescu, a introdus o modificare legislativă pe Legea Educaţiei, prin care ar putea fi amânate concursurile pentru posturile de directori din şcoli până vara viitoare, deşi ministerul a programat competiţia pentru această toamnă, potrivit Mediafax. „Concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct se organizează numai după finalizarea semestrului II, la începutul noului an şcolar“, prevede un alineat nou la articolul 257 din Legea 1/2011, introdus ca amendament de Comisia de Învăţământ a Senatului. Asta ar însemna ca funcţiile de director să fie ocupate prin concurs abia în vara anului viitor, şi nu în această toamnă, aşa cum a programat Ministerul Educaţiei.
 
Amendamentul a fost adus unui proiect de lege care nu are nicio legătură cu managementul şcolilor. Este vorba de PLX 127/2016, iniţiat de deputatul PSD Andrei-Valentin Sava, care vizează modificarea art. 352, alin. (1) din legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, unde este reglementată consilierea în carieră a elevilor. Modificarea privind concursurile pentru posturile de directori şcolari apare doar în anexă, unde sunt trecute în mod explicit modificările legislative.

Proba scrisă, pe 12 octombrie

Reamintim că cei care doresc să participe la concurs pot depune dosarele, electronic, în perioada 13 septembrie - 2 octombrie 2016, conform procedurii de înscriere electronică a candidaţilor pentru ocuparea funcţiilor vacante de director / director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, care va fi disponibilă pe site-ul inspectoratului şcolar judeţean, www.isjcta.ro. Dosarele de înscriere vor fi constituite cu respectarea strictă a prevederilor art. 9, alin. (1) din Metodologia aprobată prin OMENCS nr. 5080 / 31 august 2016. Proba scrisă va avea loc în data de 12 octombrie 2016. Probele de interviu şi evaluare a CV-urilor se vor desfăşura în perioada 17 octombrie - 17 noiembrie 2016, în locaţiile stabilite de inspectoratul şcolar. Metodologia de concurs, bibliografia-cadru pentru concurs, fişele posturilor pentru director şi director-adjunct, lista funcţiilor vacante şi lista documentelor necesare înscrierii la concurs se afişează la sediul şi pe site-ul inspectoratului şcolar.

Citeşte şi

Candidaţii se pot înscrie pentru funcţiile de directori de şcoli. Vezi detalii
 

De mâine încep înscrierile la concursul de directori pentru grădiniţe, şcoli şi licee

Editorial
Se schimbă toţi directorii de şcoli. Iar! Cine le-a pus gând rău?
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii