Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:00 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Varianta de ocolire a Constanţei de la kilometrul 0 Cum arată Autostrada 4 (galerie foto)

ro

07 Jul, 2011 00:00 8082 Marime text
cap_1.jpgPromisiunile date de Ministerul Transporturilor legate de darea în folosinţă a unei părţi a Variantei de ocolire cu profil de autostradă a municipiului Constanţa la finele acestei luni sunt pe cale să se îndeplinească

Tronsonul pe care autorităţile vor să-l dea spre circulaţie, de la intersecţia cu autostrada Medgidia - Constanţa până la intersecţia cu DN39, aproape de Dedeman, este aproape finalizat, însă, până la terminarea în totalitate a lucrării, mai este mult de muncă.

Ieri, am mers, cu Relu Matei, şeful serviciului Tehnic din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa de la kilometrul 0 al Variantei Constanţa până la ultimul metru din acest tronson pentru a vedea exact care este stadiul lucrărilor şi, mai ales, dacă termenele date de autorităţile statului sunt legate de ceea ce se întâmplă efectiv pe teren. Chiar dacă există doar un singur loc unde arheologii mai au de efectuat descărcări arheologice şi porţiuni din Variantă unde lucrările sunt abia la început, lucrurile merg către calea bună şi avem şanse ca, în afara porţiunilor care vor fi date circulaţiei treptat în lunile ce urmează, constănţenii, turiştii, dar şi şoferii maşinilor de mare tonaj, vor putea circula de la un cap la altul al Variantei fără nicio problemă. Tot traficul greu deviat acum pe DN2A din cauza lucrărilor de la podul de la Cernavodă, dar şi cel din Portul Constanţa, plus şoferii care vor să evite traversarea municipiului, vor putea intra lejer să străbată centura, cei 21 de kilometri scurtând foarte mult din drum, fără ca nervii să le mai fie atât de mult întinşi, cum se întâmplă la acest moment.

Traseul centurii pleacă de la Ovidiu, peste Canalul Poarta Albă - Midia Năvodari, ocoleşte oraşul Constanţa pe la vest, traversează DN 39 (Constanţa - Mangalia) în dreptul podului Agigea şi ajunge la capătul sudic al Portului Constanţa. Varianta de ocolire a municipiului, kilometrul zero, se află la intersecţia DN3 cu drumul care ocoleşte oraşul Ovidiu. În această intersecţie, se va construi un sens giratoriu foarte mare care va descărca traficul şi pe unde şoferii care vin din Constanţa sau de pe DN2A pot intra pe acest drum care va avea profil de autostradă. Pentru cei care sunt curioşi cum va arăta această Variantă mult-discutată, drumul nu este unul obişnuit, monoton, aşa cum şi-ar imagina necunoscătorii, cu atât mai mult cu cât are profil de autostradă: fiecare din cele două sensuri de drum are câte două benzi a câte 3,75 metri fiecare, banda de urgenţă are 2,5 metri, zona mediană este de trei metri, în total, platforma drumului are o lăţime de 26 de metri. La finalizarea lucrării, Centura Constanţei pe profil de autostradă va purta numele de A4.

Potrivit celor declarate de şeful serviciului tehnic din cadrul DRDP, care are în mână şi în minte deopotrivă, această lucrare încă din 2007, lucrările de construire efective de poduri, podeţe, pasaje de pe întreg parcursul centurii sunt finalizate în proporţie de 99%. Primul pod peste Variantă se intersectează cu drumul care duce către satul Poiana. De asemenea, în această intersecţie se va realiza un sens giratoriu. Nodul rutier care se va face aici se află exact la km. 5+600 metri.

După ce îl traversăm, pe traseu, de cele două părţi ale drumului vor fi amenajate două platforme imense cu spaţii de parcare şi, mai înainte, la câteva sute de metri, se va amenaja un centru de întreţinere a Variantei, acolo unde va fi monitorizat tot traficul şi unde se vor afla şi birourile administrative. De menţionat că, întreaga lucrare nu se realizează la nivelul solului ci la 1,5 metri înălţime, lucrările de înălţare a traseului viitorului drum fiind unele minuţioase. Potrivit celor declarate de reprezentantul DRDP cele mai ample lucrări, care i-au ţinut relativ pe loc pe constructori, au fost cele de relocare de utilităţi. Mai apoi, urmează intersecţia Centurii Constanţa cu şoseaua care duce spre Cumpăna. În această zonă, este finalizat un pod care va prelua tot traficul ce va veni dinspre sensul giratoriu de la ieşirea din municipiul Constanţa către Cumpăna. O parte din actuala şosea va dispărea.

Monumentul din Valu lui Traian, protejat

O parte deosebită a lucrării este cea care se realizează de la parcurgerea traseului până aproape de Valu lui Traian, acolo unde a fost proiectat un nod rutier care, în termeni de specialitate, poartă numele de trifoi cu patru foi. Practic, de pe podul care deja s-a construit peste DN3 se va putea ieşi prin cele patru bretele ale nodului rutier. „Este al doilea nod rutier ca mărime din cadrul acestui proiect", ne-a spus reprezentantul DRDP. Încă un lucru inedit se află în acest perimetru al lucrării: proiectanţii au dorit protejarea unuia dintre monumentele istorice importante, dar nevalorificate, Valul lui Traian pentru care au fost nevoiţi să realizeze un pod cu două bretele, care vor trece peste valul de pământ. Pentru constructori şi echipele de lucru dislocate în această parte a lucrării, cea mai dificilă a fost cea de mutare a utilităţilor. Aceştia au fost nevoiţi să mute trei conducte de ţiţei, una de gaz, dar şi o parte a sistemului electric, fiind nevoiţi să pună încă cinci stâlpi de înaltă tensiune.

Pe centură se va circula la înălţime

Ineditul în acest tronson de proiect, începând de la Valu lui Traian, până la pasajul care se va realiza în zona unde se află Magistrala 800 de cale ferată Constanţa - Bucureşti, este că întreaga porţiune dintre cele două poduri aflate la o înălţime de peste zece metri va fi nivelată cu pământ, astfel încât cei care vor merge pe acest traseu, atunci când acesta va fi gata, vor circula la propriu la înălţime, la aproximativ 12 metri. Aşadar, pentru cei care vin de la Bucureşti şi care până acum vedeau, încă de la sensul giratoriu de la ieşirea din Valu lui Traian, municipiul Constanţa, acum oraşul nu se va mai vedea la fel de bine. Mai în glumă, mai în serios, se va face un al doilea val de pământ. Pasajul peste calea ferată este finalizat şi urmează a se realiza şi două poduri peste monumentul Valul lui Traian.

În proiectul de centură, a fost inclus şi nodul rutier care se va realiza la întâlnirea cu Autostrada Medgidia - Constanţa.

Traseul Variantei de ocolire a Constanţei, la profil de autostradă, se termină la Poarta 9 cu un sens giratoriu de unde se poate intra către port, spre Poarta 8 pe un drum care este în plan de proiect şi care aparţine Administraţiei Porturilor iar în sensul opus, către Poarta 10, traficul se continuă către podul rutier peste Canalul Dunăre - Marea Neagră, a cărui construcţie a început anul trecut, cam în acest timp. Astfel, traficul greu se va scoate din interiorul portului fără a se mai intersecta cu traficul de pe sensul Constanţa - Agigea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Urban Constanta 07 Jul, 2011 15:06 @DAN Asta e si scopul centurii, de ce crezi ca ei trag acum mai tare pe portiunea spre agigea. Tocmai ca scoata traficul greu din oras. Podul de la butelii si varianta spre Ovidiu (din surse sigure) vor fi reparate capital dupa ce se termina centura (nu are sens sa le repare acum ca iar le strica camioanele). uite aici poze luate direct de pe centura in zona dedeman pe 30 iunie: http://urban-constanta.blogspot.com/2011/06/update-a4-zona-dedeman-30iunie2011.html
  • DAN 07 Jul, 2011 11:30 DIN MOMENTUL IN CARE ACEASTA SOSEA DE CENTURA, SE VA DA IN CIRCULATIE, CRED, CA PRIMARIA, AR TREBUI SA INTERZICA TRAFICUL GREU IN ORAS, AVAND IN VEDERE, CA TIR-ISTII, SIGUR VOR URMA TRASEUL VECHI, CU INTRARE PE CARAIMAN, SPRE POARTA 5, DECAT SA SE DUCA TOCMAI LA CAPATUL CELALALT AL PORTULUI. TRASEEELE URMATE DE TRAFICUL GREU, IN ULTIMII ANI IN CONSTANTA, CHIAR DACA STRAZILE AU FOST, REPARATE, PANA LA URMA DATORITA TONAJULUI PESTE LIMITELE CAPACITATII VEHICULELOR, AU DISTRUS TOATE TRASEELE. IARNA TRECUTA,AVAND IN VEDERE CA STRADA CARAIMAN, ERA ACOPERITA CU UN STRAT GROS DE ZAPADA, UN SOFER DE TIR, ENERVAT CA II PATINAU ROTILE, SI-A MONTAT LANTURI, A LUAT POZITIE CONFORTABILA LA VOLAN, APRINZANDU-SI O TIGARA, A INTRODUS IN VITEZA SI A LASAT ROTILE TRACTOARE SA SE INVARTA, PANA CAND LANTURILE AU FACUT O GROAPA IN SOSEA DE TOATA FRUMUSETEA. CEILALTI PARTICIPANTI LA TRAFIC, BINEINTELES DE VEHICULE MARI, RADEAU DE ISPRAVA, SPUNAND CA ASA ESTE BINE DE FACUT. FIIND ZAPADA, TIRURILE INCARCATE PESTE LIMITA, ESTE NORMAL SA SE INTAMPLE SA PATINEZE. DUPA CE S-A ELIBERAT STRADA, TOTI CONDUCATORII AUTO CARE CIRCULAU PE ACOLO, TREBUIAU SA OCOLEASCA DITAMAI CRATERUL, FACUT DE UN ASAZIS ISTET. BINEINTELES, STRADA CARAIMAN, PE TIMP DE IARNA, ESTE LASATA MAI LA URMA CU DESZAPEZIREA, DAR ASTA ESTE O ALTA DISCUTIE. PODUL IPMC, DEVASTAT DE TRAFICUL GREU, PODUL DE LA BUTELII LA FEL, STR. CARAIMAN, SE DUCE IAR, LA VALE, TRAVERSARILE PESTE CALEA FERATA DE PE STR. CARAIMAN, LA FEL. TRAFICUL GREU, TREBUIE INTERZIS IN ORAS. PUNCT. CINE VREA SA INTRE PRIN ORAS, SA PLATEASCA TAXE DUPA CUM STRICA. APROPO. CAND MAMA NAIBII, CEI CE SE OCUPA DE TRECERILE LA NIVEL CU CALEA FERATA, DE PE CARAIMAN, VOR FACE TREABA DE CALITATE SI ACELE TRECERI VOR ARATA CA INTR-UN ORAS EUROPEAN.