Veteran al teatrului de operații Afganistan Interviu cu căpitanul Marius Nazare, supraviețuitor al celui mai mare accident aviatic din istoria Aviației Române

• Căpitanul Marius Nazare provin dintr-o familie cu patru copii, toţi băieţi.
• Tatăl său, fost cadru militar, i-a educat în spiritul cazon, făcându-i conștienți de mici că, fără disciplină şi seriozitate, nu pot obţine rezultate bune în viaţă.
• A fi militar nu înseamnă doar să ţii o armă în mână, înseamnă să îţi cunoşti trecutul, să trăieşti ancorat în prezent şi să faci orice este corect şi necesar pentru ca viitorul să fie așa cum ţi-l doreşti“, este de părere căpitanul Marius Nazare.

Scafandru de luptă, parașutist, cercetaș în  cadrul  Batalionului  de  Infanterie Marină, veteran al teatrului de operații Afganistan, căpitanul Marius Nazare, supraviețuitor al celui mai mare accident aviatic din istoria Aviației Române, a acordat un interviu cotidianului ZIUA de Constanța în cadrul căruia povestit, printre altele, cum a ajuns să îmbrace haina militară!
 
Căpitanul Marius Nazare este în prezent comandant al Batalionului de elevi din cadrul Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu“, iar recomandarea lui către tineri este să nu ezite deloc în a lua decizia de a urma o carieră militară. „Armata oferă ceea ce îşi doreşte orice tânăr aflat în momentul crucial al alegerii drumului în viaţă: instruire gratuită, o bună pregătire profesională, un loc de muncă stabil, posibilitatea de afirmare şi de dezvoltare a carierei după reguli bine stabilite“, a mai spus căpitanul Marius Nazare.
 
 
1.      Domnule căpitan, aveți o experiență impresionantă: scafandru de luptă, parașutist, cercetaș în  cadrul  Batalionului  de  Infanterie Marină, veteran al teatrului de operații Afganistan! Cum a început totul? Care au fost primii dumneavoastră pași pe acest drum și cine vi i-a îndrumat?
 
Totul s-a întâmplat în urmă cu 22 de ani, când venise timpul să satisfac stagiul militar obligatoriu. Provin dintr-o familie cu patru copii, toţi băieţi. Tatăl meu, fost cadru militar, ne-a educat în spiritul cazon, făcându-ne conștienți de mici că, fără disciplină şi seriozitate, nu putem obţine rezultate bune în viaţă. De mic am fost atras de sport şi am fost legitimat la mai multe cluburi de fotbal din Constanţa, în paralel practicând înot şi atletism.
 
Atunci când am primit ordinul de recrutare şi m-am prezentat la Centrul Militar Judeţean, după ce am fost luat în evidenţă şi am susţinut testele psihologice, mi s-a pus în vedere că aş avea şanse să particip la selecţie pentru locurile de la scafandri. Nu am ezitat nici un moment şi m-am înscris pentru a susţine probele.
La scurt timp, a urmat o evaluare medicală complexă, urmată de susţinerea probelor sportive la alergare şi înot. Aveam să constat atunci că toate sfaturile primite de la tatăl meu şi de la antrenorii pe care i-am avut, cumulate cu ambiţie şi determinare, aveau să îmi fie de folos şi am fost admis pe prima poziţie să fac parte din elita Armatei României, scafandrii de luptă.
 
2.       Alături  de  toate  aceste  misiuni  la  care  ați  participat,  ironia  sorții  face  ca  chiar  una  din interiorul țării să fie, poate, cea mai grea. Sunteți „supraviețuitor al celui mai mare accident aviatic din istoria Aviației Române“, sunteți un simbol viu al speranței pentru viață, însă nimeni nu poate ști, cu adevărat, ce înseamnă acest lucru pentru dumneavoastră. Data de 5 iulie 2010 este, astfel, o zi a speranței, dar este și una în care s-au pierdut multe vieți, camarazi, prieteni, colegi. Ați putea să ne împărtășiți din sentimentele dumneavoastră cu privire la acest moment?
 

Am intrat în sistemul militar în anul 1999, făcând parte din Grupul de Scafandri de Luptă de Incursiune, care mai apoi s-a transformat în Grupul Naval de Forţe pentru Operaţii Speciale. Procesul de pregătire era unul foarte complex şi implica automat participarea la activităţi cu grad ridicat de risc. Instruirea pe care am urmat-o ne ducea de multe ori la atingerea limitelor, astfel încât să putem face faţă tuturor provocărilor pe care le puteam întâlni în executarea misiunilor specifice.
În anul 2010, în luna martie, am participat la un curs specific de parașutare, mai exact cursul de atestare ca instructor în aeronavă şi, ca o ironie a sorţii, la susţinerea examenului final, am tras biletul pe care scria: „Ce trebuie să facă paraşutistul în momentul în care există premizele ca aeronava să se probuşească?”. Am dat răspunsul potrivit, lucru pe care îl învăţasem pe timpul cursului, fără să gândesc la momentul respectiv că lucrul acela se mi se poate întâmpla.
 
În data de 05 iulie a aceluiaşi an, în timpul unei activităţi de pregătire prin parașutare, care se desfăşura pe Aerodromul Tuzla, aveam să trăiesc unul din cele mai delicate momente ale carierei mele de militar în forţele speciale. Nu vreau să insist foarte mult asupra acestui lucru, dar am să spun că, din acel moment, viața mea s-a schimbat foarte mult. A trebuit, după o perioadă foarte lungă de spitalizare, petrecută întins pe un pat, cu probleme medicale destul de complexe, să reiau totul de la zero. Când spun lucrul acesta, mă refer la faptul că a trebuit să învăţ din nou să merg singur pe picioare.
 
3. Nu mulți sunt cei care reușesc să depășească emoțiile unei zile cum v-a fost dumneavoastră dat să trăiți. Unde ați găsit puterea de a merge mai departe?         
 
Medicii care m-au tratat atunci mi-au spus că nu voi mai putea să fac aceleaşi activităţi de instrucție ca cele de dinainte de accident şi aici mă refer la parașutări, scufundări, schi şi alpinism. După externare, m-am ambiționat atât de tare și am vrut să le demonstrez contrariul.
A urmat o perioadă foarte grea de recuperare, lucru cu care eram obişnuit de pe timpul antrenamentelor specifice Grupului de Forțe pentru Operaţii Speciale, din care făceam parte.

Spre surprinderea personalului medical care s-a ocupat de recuperarea mea, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar „Dr. Carol Davila” din Bucureşti, căruia îi mulţumesc ori de câte ori am ocazia, am reușit, într-un timp relativ scurt, să mă recuperez în proporţie foarte mare, fiind în măsură să particip la selecţie şi să fiu admis, atât din punct de vedere medical, cât şi fizic pentru misiunea din Afganistan, în care ar fi urmat să plec împreună cu o mare parte din colegii mei.
Am ţinut neapărat să fac lucrul acesta atât pentru mine, cât şi pentru colegii mei care, din păcate, nu mai sunt printre noi, și să demonstrez că ambiţia şi determinarea ne pot ajuta să depăşim şi cele mai delicate momente din viaţă.
 
Referitor la întrebarea dumneavoastră, am să vă relatez o poveste, cu riscul de a-mi arăta şi partea sensibilă. Am încercat, în toată acestă perioadă, să îmi feresc familia de suferinţa prin care am trecut și să îi dau încrederea că totul este bine şi voi reveni curând acasă, iar fetiţei mele i-am spus că sunt plecat într-o misiune.
La scurt timp după ce am revenit acasă de la spitalul din Bucureşti, unde am fost internat aproximativ trei luni, am ieşit în oraș cu fetiţa mea, care pe atunci avea vârsta de cinci ani. În timp ce eram cu ea în mașină și mergeam spre centrul orașului, s-a ridicat de pe bancheta din spate şi m-a apucat de gât, spunându-mi că ştie tot ce s-a întâmplat, că știe că au decedat colegii mei, pentru că văzuse și auzise totul la televizor.
 
Atunci am trăit un moment foarte delicat, gândindu-mă doar la cum voi reuși să-l fac pe copilul meu să uite cât mai repede posibil ce s-a întâmplat, să aibă încredere că ceea ce fac la serviciu este sigur şi că nu îmi voi pune viaţa în pericol, mai ales că urma să plec în teatrul de operaţii din Afganistan.
Da, poate aici am găsit puterea să trec peste toate incidentele şi accidentele în care am fost implicat pe timpul activităţilor de instruire şi să merg mai departe cu fruntea sus. Mereu am avut familia aproape şi mi-a oferit încrederea de care aveam nevoie să merg mai departe.
 
4. În  prezent,  sunteți  comandant  al  Batalionului  de  elevi,  serviți  patria  și  din  postura  de îndrumător al viitorilor maiștri militari de marină. Ce provocări aduce cu sine această poziție, față de emoțiile trăite în teatrul de operații din Afganistan, de pildă?
 
Este adevărat, astăzi mă aflu aici şi conduc elevii de la Școala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu”. După o perioadă de aproximativ 13 ani petrecută în Grupul Naval al Forţelor pentru Operaţii Speciale, ca scafandru de luptă, specialist scafandru şi operator FOS în teatrul de operaţii Afganistan, am fost promovat şi numit la conducerea plutonului de cercetare din cadrul Batalionului de Infanterie Marină. Am reuşit într-un timp relativ scurt, aproximativ un an, să aduc elemente noi în instruirea și pregătirea cercetaşilor din acea unitate şi să le dau încrederea necesară pentru a-şi continua pregătirea profesională pe linie de scufundare şi paraşutare.
 
La scurt timp, am fost promovat şi numit la comanda uneia din cele mai grele companii de infanterie marină, cu care am obţinut rezultate foarte bune pe timpul procesului de instruire şi evaluare, la toate activităţile la care am participat.
După patru ani petrecuţi la Batalionul de Infanterie Marină din Babadag, am luat decizia să mă apropii de familie cu serviciul şi am optat să preiau conducerea uneia din cele mai mari companii de sprijin din marină, aflată în Constanţa, care avea în subordine şi subunităţi de poliţie militară.
 
Experienţa acumulată în cei 20 de ani pentrecuţi în unităţi cu un specific aparte, m-au ajutat să pot gestiona foarte bine toate situaţiiile apărute pe timpul misiunilor încredinţate. În anul 2017, am primit onoranta misiune de a conduce cea mai numeroasă promoţie de soldaţi profesionişti, la Școala de Aplicaţie a Forţelor Navale, din Mangalia. A fost, într-adevăr, o mare provocare pe care am reuşit să o gestionez aşa cum se cuvine, obţinând rezultate remarcabile, care m-au făcut să iau decizia de a participa la concursul de ocupare a funcţiei de comandant de companie şi instructor al elevilor de la Școala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu”.
 
Sunt de părere că atunci când alegi să îmbraci haina militară, alegi în primul rând sacrificiul de sine, să fii înainte de toate, cu onoare, demnitate şi dăruire, în slujba Patriei.
Lucrul ăsta m-a determinat să iau această decizie de a-mi pune la dispoziţia unei instituţii militare de învăţământ toate cunoştinţele şi experienţa acumulată, pentru a contribui la formarea unor generaţii de militari capabili să îşi facă datoria faţă de patrie cu dăruire şi devotament.
Poate, la prima impresie pare că lucrurile sunt uşoare în comparaţie cu provocările care pot fi întâlnite într-un teatru de operaţii cum ar fi Afganistan, de exemplu. Vă pot spune că este adevărat dintr-un punct de vedere şi anume că aici este pace, dar, în acelaşi timp, răspunderea şi responsabilitatea unui instructor militar sunt cel puţin la fel de mari.
Lucrăm cu nişte tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 ani, băieţi şi fete, majoritatea dintre ei provenind din viaţa civilă. Îi luăm de la zero şi îi invăţăm cum să devină militari.
Îi învăţăm că a fi militar reprezintă un mod de viaţă, în care se împletesc spiritul riguros, temperamentul dinamic şi sacrificiul. Educaţia şi instrucţia de calitate sunt principalele noastre priorităţi.
Îi învăţăm să folosească armamentul din dotare şi tehnica pe care urmează să o deservească la unităţile din Forţele Navale şi din Ministerul Afacerilor Interne, unde urmează să îşi desfăşoare activitatea după finalizarea studiilor.
Satisfacţia este pe măsură, rezultatele muncii mele, în calitate de instructor, fiind vizibile la scurt timp, după ce „bobocii“ păşesc pe poarta instituţiei militare.
 
5.       Într-o societate în care pare că cei mai mulți își aduc aminte să își iubească țara doar pe 1 Decembrie, iar atunci o fac prin schimbarea unei poze de profil, pe rețelele de socializare, cât de greu este  a  insufla  valorile  carierei  militare  unor  tineri învățăcei? Cum se împacă spiritul de luptător ce a învăluit mereu ostașul român într-o aură aparte cu eventuala apatie ori dezinteresul pe care cei mai în vârstă le reclamă la tinerii de astăzi?
 
Respectul pentru valorile naţionale, se numără printre primele lucruri pe care le transmit elevilor mei în primele zile după sosirea în şcoală. Consider că lucrul acesta trebuie să existe în sufletul fiecărui român și, în mod special, al unui militar. În fiecare dimineață, la ora 08:00, ridicăm drapelul şi intonăm imnul naţional. De asemenea, ori de câte ori am ocazia, le transmit că a fi militar nu înseamnă doar să ţii o armă în mână, înseamnă să îţi cunoşti trecutul, să trăieşti ancorat în prezent şi să faci orice este corect şi necesar pentru ca viitorul să fie așa cum ţi-l doreşti.
În sensul acesta, pe timpul desfăşurării modulului instrucţiei de bază, elevii au ocazia să participe la lecţii vizită, organizate la Muzeul Naţional al Marinei, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie şi la Muzeul Național Militar filiala Constanța.
 
6.       Ce îndemnuri i-ați da unui tânăr care ar vrea să urmezecariera militară, în contextul în care, chiar privit din afară, acesta nu este un drum tocmai ușor de parcurs?
 
Recomandarea mea către tineri este să nu ezite deloc în a lua decizia de a urma o carieră militară. Armata oferă ceea ce îşi doreşte orice tânăr aflat în momentul crucial al alegerii drumului în viaţă: instruire gratuită, o bună pregătire profesională, un loc de muncă stabil, posibilitatea de afirmare şi de dezvoltare a carierei după reguli bine stabilite.
 
A intra în Armată înseamnă a te maturiza, a te menţine sănătos şi activ, dar şi a lucra într-un mediu dinamic, organizat şi competitiv în echipă, posibilitatea de a călători, de a vizita locuri noi, de a cunoaşte oameni interesanţi şi de a lega prietenii durabile.
 
A face parte din Armata României înseamnă a-ţi face datoria faţă de Patrie, a fi un membru respectat al comunităţii în care trăieşti şi a avea certitudinea că ai realizat ceva în viaţă nu doar pentru tine, ci şi pentru ţara ta.
 
Citește și
 
 Zece ani de la producerea catastrofei aviatice de la Tuzla. 12 militari ai Forțelor Aeriene şi ai Forțelor Navale şi-au pierdut viața

Nicolae Ciucă, militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, desemnat prim-ministru interimar. Date din CV