Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:25 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vrea să redevină membru PDL Alegerile l-au trezit pe Dan Moisoiu din letargie

ro

30 Jan, 2012 00:00 4322 Marime text

cap_1.jpgMoisoiu a fost exclus din PDL Constanţa pe 5 iunie 2008, acuzat fiind de colaborare cu adversarul politic PSD.

Constatarea calităţii de membru al PDL a devenit una dintre preocupările omului de afaceri Dan Moisoiu, care a primit un nou termen pentru luna februarie în procesul cu PDL Constanţa, după un an în care cauza a fost suspendată din cauza neprezentării părţilor.
Dosarul a fost suspendat în luna noiembrie 2010, în temeiul dispoziţiilor art. 242 pct. 2 C. proc. civ. şi a fost repus pe rol la sfârşitul anului trecut, atunci când instanţa a fixat un nou termen pentru 10 februarie 2012. După ce în 2009 Tribunalul Mureş a hotărât că mandatul de consilier local este valid, iată că, practic cu doar câteva luni înainte de alegeri, din mutările făcute în dosar aflăm unde îl doare pe Moisoiu de PDL. Evident, la constituirea listelor de consilieri, deşi e puţin probabil ca sentinţa să rămână definitivă până la localele din iunie.
Reamintim că Dan Moisoiu a dat în judecată, pe 1 august 2008, Partidul Democrat Liberal, Consiliul de Coordonare Local Constanţa al PDL, Biroul Permanent Judeţean Constanţa al PDL şi Consiliul Local Municipal Constanţa. Moisoiu le-a cerut magistraţilor constănţeni să dispună, printr-o hotărâre judecătorească, recunoaşterea calităţii sale de membru al PDL. Moisoiu a fost exclus din PDL Constanţa pe 5 iunie 2008, acuzat fiind de colaborare cu adversarul politic PSD. Moisoiu s-a adresat instanţei de judecată după ce Comisia Naţională pentru Statut, Etică şi Litigii din cadrul PDL i-a soluţionat nefavorabil plângerea, hotărând că decizia de excludere rămâne definitivă şi irevocabilă.

Florin Gheorghe s-a întors în PDL pe uşa organizaţiei judeţene

Moisoiu_-_Danut_Moisoiu_003.jpgExclus şi el din PDL în 2008, Florin Gheorghe a bătut anul trecut pe la uşile partidului încă dinaintea alegerile de la judeţ. Între timp, cineva a fost pe fază şi i-a deschis uşa organizaţiei judeţene, deoarece nici până astăzi nu a depus adeziune de reprimire în partid la organizaţia municipală. La fel ca Moisoiu, şi Florin Gheorghe a atacat în instanţă excluderea, procesul a fost suspendat, potrivit avocatului Adrian Gheorghiţă, iar acum pare să nu mai aibă obiect din moment ce Gheorghe a fost reprimit în partid. Mai mult decât atât, deşi revenise în PDL cu câteva zile înainte de alegerile de la municipiu, şi-a dorit să candideze pentru un post de vicepreşedinte, pe care însă l-a ratat.

Dosarul consilierei Popa a ajuns la Curtea Constituţională


Şi consiliera Mădălina Popa se află într-o situaţie asemănătoare celor doi de mai sus, cu amendamentul că dosarul său a ajuns în atenţia Curţii Constituţionale în temeiul art. 29 din Legea 47/1992 , republicată, în urma admiterii cererii de sesizare a Curţii. Din 2010, dosarul s-a suspendat până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii