Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:41 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zi mare pentru procurorii Anticorupţie din Constanţa Trei femei de la Înalta Curte vor lua o decizie definitivă. Cine este vizat

ro

07 Nov, 2017 00:00 5539 Marime text
# Recent, cele trei judecătoare, alături de alţi doi colegi (Mirela Sorina Popescu şi Săndel Lucian Macavei), au decis ca Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, şi omul de afaceri Sorin Strutinsky să rămână sub control judiciar.
 
Trei judecătoare de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României vor analiza azi contestaţia formulată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva deciziei Curţii de Apel Constanţa prin intermediul căreia a dispus revocarea controlului judiciar luat faţă de Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului. Oricare va fi decizia ÎCCJ, aceasta va fi definitivă.
 
Contestaţia DNA va fi analizată de judecătoarele Lucia Tatiana RogLavinia Valeria Lefterache şi Luciana Mera.
 
Cât se va afla sub imperiul acestei măsuri, Teodosie trebuie să respecte următoarele obligaţii:
- să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
- să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
- să nu desfăşoare nicio activitate cu caracter decizional în legătură cu accesarea de fonduri europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/ Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuşi;
- să nu se apropie de ceilalţi suspecţi/inculpaţi din dosar, de martori, experţi şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia.
 
Lavinia Valeria LefteracheLuciana Mera şi Lucia Tatiana Rog judecă şi dosarul în care Sorin Blejnar, fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a fost condamnat, în primă instanţă, la cinci ani de închisoare. Tot în prezenta cauză, Radu Nemeş a fost condamnat în primă instanţă la nouă ani de închisoare. Mai departe, Florin Dan Secăreanu, fost şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa, şi Viorel Comăniţă, fost şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor, au luat, tot în primă instanţă, câte cinci ani de detenţie. În cauză, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au calculat un prejudiciu de aproximativ 56 de milioane de euro.
 

Sorin Blejnar, fostul şef al banilor din România, din nou în faţa Curţii Supreme. Îl însoţesc şi câţiva constănţeni
 
Recent, cele trei judecătoare, alături de alţi doi colegi (Mirela Sorina Popescu şi Săndel Lucian Macavei), au decis ca Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, şi omul de afaceri Sorin Strutinsky să rămână sub control judiciar. Hotărârile sunt definitive şi au fost luate în dosarul în care Radu Ştefan Mazăre a fost deferit Justiţiei alături de Sorin Strutinsky, de fostul viceprimar al Constanţei Gabi Stan, dar şi de alte persoane, printre care se află şi cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa! În continuare, acelaşi complet de cinci judecători din Curtea Supremă a admis cererea formulată de Radu Ştefan Mazăre şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215, alin. 1, lit. c) din Codul de procedură penală, art. 82, alin. 1 şi alin. 3 şi art. 83, alin. 2 din Legea nr. 253/2013, art. 10 din Legea nr.218/2002.

Cinci judecători de la Înalta Curte sesizează Curtea Constituţională, la cererea lui Radu Mazăre

Lucia Rog, Lavinia Lefterache şi Luciana Mera au în atenţie şi dosarul în care Geanina Terceanu, fost judecător al Tribunalului Bucureşti, a fost condamnată, în primă instanţă, la 5,6 ani de închisoare, pentru luare de mită. Geanina Terceanu a fost acuzată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie că ar fi primit suma de 195.000 de euro de la Ioan şi Victor Becali şi suma de 10.000 de euro de la Cristian Borcea, pentru a-i achita în celebrul Dosar al Transferurilor de fotbalişti. Mita ar fi fost primită de Geanina Terceanu în intervalul aprilie 2009 - mai 2012.
 
Până să fie cercetată de către DNA, Geanina Terceanu a judecat şi dosarul în care Avraham Morgenstern, apropiat al lui Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, este suspectat că, „în perioada 2009 - 2014, în calitate de administrator al SC Shapir Structures SRL, nu a înregistrat corespunzător veniturile obţinute din trei contracte încheiate cu RAEDPP (Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat) Constanţa şi Confort Urban SRL Constanţa şi nu a înregistrat facturile fiscale aferente acestor venituri, în executarea acestor contracte“.

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii