ZIUA LIVE. Valentin Vrabie „Nu vreau să rămân cu această etichetă de condamnat. În ceea ce privește o candidatură, nu știu ce să spun” !
ZIUA LIVE. Valentin Vrabie: „Nu vreau să rămân cu această etichetă de condamnat. În ceea ce privește oA avut două mandate de primar al comunei Peștera și timp de 7 ani a condus primăria Medgidia.
Pe 10 octombrie a.c. Curtea de Apel Constanța a decis desfiinţarea în parte a hotărârii Judecătoriei Medgidia și în rejudecare a dispus condamnarea definitivă lui Valentin Vrabie la 1 an şi 7 luni de închisoare cu suspendare.
Fostul primar de la Medgidia solicită acum rejudecarea dosarului în care a fost condamnat definitiv pentru fals intelectual printr-o cale de atac extraordinară. Primul termen a fost fixat pentru data de 8 februarie 2024.
Interviul integral poate fi urmărit aici:
„Mă așteptam la achitare”!
La ZIUA LIVE, Valentin Vrabie a vorbit în exclusivitate despre cele 154 de dosare penale dar și despre cei 19 ani de administrație locală.
Înainte de condamnare, au fost 5 ani și jumătate de procese despre care a refuzat în permanență să vorbească.
În cel de-al 154 dosar a fost condamnat, cu toate că a mărturisit că se aștepta la achitare din partea instanțelor.
„Pe 10 octombrie, mă așteptam la achitare. Pentru că fapta nu e reală, e inventată. Am semnat toate documentele personal. În 2016 era un blocaj de funcționare a instituției în Primăria Medgidia. De aceea, mi-am asumat să semnez fiecare documente personal. Lucru pe care l-am făcut până la data de 10 octombrie, la aflare veștii că am fost condamnat. Am semnat mii de certificate fiscale. Acel certificat de informare nu a cauzat niciun prejudiciu. Am aflat despre eroare din acel document abia când au venit organele de anchetă. Între timp firma respective plătise banii. Nu mă consider vinovat cu nimic.
Din tot ceea ce s-a întâmplat, am învățat să fiu mai bun, să am și mai multă încredere în oameni”, a spus Valentin Vrabie la ZIUA LIVE.
Vrabie a vorbit la ZIUA LIVE și despre eticheta de condamnat!
„Un om care a ajuns la 57 de ani, care a contribuit la dezvoltarea societății, am fost primar la Peștera, unde am resetat lucrurile, apoi la Medgidia, unde am venit într-un moment când municipiul era în faliment la propriu. Nu e în regulă! Nu am avut o amendă de circulație în viața mea!
Situația în care mă aflu îmi prejudiciază familia. Mai ales copilul. Familia a fost alături de mine și foarte mulți oameni, foarte mulți prieteni. Simt că sunt apreciat și respectat.
Vreau să demonstrez și prin intermediul justiției, că Vrabie nu a furat pe nimeni.
În ceea ce privește o nouă candidatură, nu știu ce să vă spun deocamdată.
Sunt demersuri pe care le fac. Nu am vorbit despre dosarele pe care le am avut, nu voi vorbi decât despre faptul că nu trebuie să se continue această minciună că Vrabie a furat. E un fals.” - a adăugat fostul primar al municipiului Medgidia.
„Am făcut multe greșeli în viața mea pe care încerc să nu le mai repet”!
Valentin Vrabie a admis nu doar vremurile s-au schimbat, ci și el.
„Vremurile s-au schimbat. Am făcut multe greșeli în viața mea pe care încerc să nu le mai repet. Încerc să îmi schimb viața în bine.
„Cea mai mare greseală pe care am făcut-o de când fac administrație publică locală ar putea fi greșeli de comportament, de atitudine. Poate am dat prea multa importanță unor situații, unor persoane, lucruri pe care nu le-aș mai face.
Cel mai bune lucru pe care l-am făcut a fost să susțin educației, sportului și sănătății, care sunt cele mai importante lucruri pentru comunitate. Mi-aș da nota 5, pentru că mai am de lucru, a răspuns Vrabie la ZIUA LIVE întrebat fiind dacă după 19 de administrație consideră că a trecut clasa!
„Condamnarea mea a bulversat mulți primari”!
Vrabie a explicat la ZIUA LIVE că fapta pentru care a fost acuzat și, ulterior condamnat, a bulversat mulți primari din județul Constanța.
„Fapta a bulversat pe mulți primari din județul Constanța. Mulți m-au sunat. Administrația publică e greu de făcut. Așa a vrut Dumnezeu să trec prin etapa Medgidia.
Regret că am avut încredere într-un om credincios care venea de ziua mea și îmi dăruia câte o icoană. El se află în spatele tuturor dosarelor mele”, a precizat fostul edil.
„Am atras investiții publice și private de peste 600 de milioane de euro”
Valentin Vrabie a vorbit și despre ce au însemnat cei 7 ani la conducerea Primăriei de la Medgidia. Proiecte a căror valoare depășesc 600 de milioane de euro ( 342 milioane de euro fonduri private și 305 milioane de euro, fonduri europene și guvernamentale).
Fostul primar a vorbit despre Spitalul de la Medgidia, a cărui grad de clasificare a crescut în ultimii ani datorită investițiilor: „Reabilităm spitalul în timp ce pacienții sunt în spital. E un lucru complicat și sensibil. Nu vreau să pierdem nici bani dar nici să oprim actul medical. S-au făcut investiții mari, încă lucrăm la un proiect de extindere al spitalului. Nici un alt spital din județ nu e clasificat la categoria a treia”.
L-am întrebat cum trăiesc astăzi locuitorii din Medgidia comparativ cu perioadele în care municipiul a avut alte administrații.
„După reacțiile și mesajele pe care mi le-au trimis după vestea condamnării, eu cred că oamenii sunt mulțumiți.
Vă dau un exemplu. Am înființat un Club Sportiv. Aici s-au creat prietenii între oameni prin intermediul evenimentelor sportive organizate. La fel, parcurile arată impecabil, oamenii ies în parc, se întâlnesc. Chiar dacă avem deficit de forță de muncă, locurile de muncă se găsesc mai ușor acum, la Medgidia.
Și urmează să se mai creeze și altele. Se va construi o fabrică, un centru commercial, o centrală electrică. În ultimii 7 ani, prin investițiile atrase am creat 2.000 de locuri de muncă.
Este în continuare nevoie de dezvoltare și pentru asta avem nevoie de un drum de legatură dintre A2 și Portul fluvial.
Proiectul este transmis Ministerului Transporturilor. Trecem apoi la proiectul tehnic și excecuție. Eliminăm astfel disconfortul cetățenilor din Medgidia.
Cât despre nevoi primar, în Megidia aproximativ 5% din municipiu nu are apă și canalizare”, a mai spus fostul primar.
„Nu am luat niciodată șpagă”!
Cu toate că admite că tot românul oferă șpagă, Valentin Vrabie spune că el nu a primit niciodată șpagă.
„Am refuzat întotdeauna toate avantajele celor care au încercat să mi le ofere. Nu am luat șpagă niciodată. Dacă luam eram deja mort!”, a spus răspicat Vrabie despre încercările de mituire.
L-am întrebat dacă există un om caruia îi datorează cel mai mult de când face administrație?
„Datorez întregii comunități de la Peștera și tutror cetățenilor din Medgidia. Tuturor le datorez multe. Și tuturor funcționarilor publici din Medgidia, care s-au ridicat peste așteptările mele.
A existat totuși când eram viceprimar la Peștera, o doamnă asistent medical, de la dânsa am prins gustul administrației publice Este un om deosebit”, a precizat Vrabie.
Valentin Vrabie - Om sărac, om bogat!
O retrospectivă a celor 19 ani de administrație publică locală, prin prisma declarațiilor de avere și de interese, ne înfățișează un Valentin Vrabie ca pe o persoană cu statut absolut normal, chiar modest.
În realitate și chiar el a afirmat public este o persoană cu venituri peste medie. A intrat în afaceri la 26 de ani iar la 33 de ani deja avea 270 de angajați, muncea peste 4000 de hectare de teren și deținea un mic imperiu. Dar niciodată această avere nu a fost la vedere, consemnată în acte.
Am vrut să știm de ce…
„Din comoditate, eu n-am avut pe numele meu nimic. Înainte nu era online, trebuia să mergi la bancă.
Altcineva s-a ocupat de asta. Aveam 26 de ani cand am început afacerea. Suntem foarte bine așa. Persoane de încredere sunt cele care îmi administrează bunuri. Am credit la bancă, îl plătesc din salariu. Am luat și credite pentru altcineva. Eu am ajutat și ajut oameni. Toată viața am făcut și fac lucruri pentru oameni.
E adevărat că împreună cu soția mea (n.r. suntem divorțați) ne-am cumpărat o casă împreună. Ea are declarația ei de avere (n.r. Nicoleta Vrabie, primar al comunei Peștera), eu am declarația mea de avere. Ea este mai bogată decât mine. Copilul meu nu este în zona afacerilor și nu îi place politica. Este cel mai bun copil", a povestit Vrabie la ZIUA LIVE.
Are încredere în justiție și spune că PNL va păstra Medgidia cu sau fără Vrabie candidat!
Astăzi, așa cum sună decizia de condamnare, Valentin Vrabie nu mai poate candida pentru un nou mandat. L-am întrebat dacă în calitate de președinte al PNL Medgidia a crescut un succesor, dacă filiala are resurse pentru a câștiga Primăria Medgidia anul viitor în alegerile locale?
„Cei de la PSD au lucrat nedrept, mișelește. Fair-play este să te duci în campania electorală și să te lupți. Împotriva naturii nimeni nu poate sta, cu siguranță! Natura produce și flori pe lângă mărăcini. Am pe cineva pregatit pentru Primăria Medgidia, nu o persoană, ci mai multe. Am de unde să extrag un candidat”, a spus Vrabie la ZIUA LIVE.
Pe finlul interviului, Valentin Vrabie a precizat că are încredere în justiție și a lăsat de înțeles că va merge până la CEDO, așa cum a procedat și Dumitru Moinescu, un alt primar al municipiului Medgidia.
Muntele Athos, experiență unică după care îți schimbi viața!
S-a lăudat mereu că este singurul primar care de 19 ani nu a fost într-un concediu. De câțiva ani merge trei zile la muntele Athos, pentru suflet.
„Cel care vine de acolo și poate povesti înseamnă că nu a luat contact cu energia pe care trebuie să o simtă un credincios. Stai acolo 3 zile, trăiești ca un călugăr, postești, faci rugăciuni.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
ZIUA LIVE Valentin Vrabie, detalii despre activitatea derulată ca edil al municipiului Medigidia înainte de condamnare. „Nu mă consider vinovat cu nimic“ (VIDEO)
Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, solicită rejudecarea dosarului în care a fost condamnat definitiv pentru fals intelectual!
Motivarea judecătorilor în cazul lui Valentin Vrabie
Prima condamnare, cu executare, apreciată „ca fiind prea aspră faţă de circumstanţele concrete ale cauzei, atât cele personale, cât şi cele reale“ (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp