Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:08 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eliberari celebre ale anului

ro

08 Jan, 2004 00:00 2233 Marime text

Dura lex, sed lex

In anul 2003, modificarile si completarile Codului de Procedura Penala care prevedeau ca masura arestului preventiv este o masura de exceptie au pus pe ganduri o mare parte a populatiei * Mai mult, cei mai dezamagiti au fost procurorii, care au vazut cum munca lor se duce pe apa sambetei * Nelu Iuruc si inculpatii din dosarul "Miralen", persoane care sunt acuzate de furt de combustibil si spalare de bani, sunt o parte a celor care au beneficiat de noile reglementari juridice * Nici nu se uscase cerneala pe hartie, si acestia si-au luat zborul de la Penitenciarul Poarta Alba * Decizia de punere in libertate a fost luata in aceeasi zi de catre magistratii de la Curtea de Apel Constanta * De aceleasi prevederi au beneficiat si persoanele care au fost arestate pentru rambursari ilegale de TVA

Pe parcursul anului trecut, alinierea la standardele Uniunii Europene nu a ramas fara ecou in materie legislativa. Desi Codul de Procedura Penala prevedea ca masura arestului preventiv este o masura de exceptie, acest lucru nu se vedea si in practica. A fost nevoie de o modificare si completare a Codului de Procedura Penala si astfel o mare parte dintre cei care au fost trimisi in fata instantei in stare de arest preventiv au avut o portita de scapare. Datorita modificarilor aduse, mai multe persoane arestate initial de catre procurori, sub acuzatii destul de grave, au fost in cele din urma puse in libertate, spre regretul unora si satisfactia altora. In acest context, in luna iulie a anului trecut, atunci cand au intrat in vigoare o mare parte a modificarilor si completarilor din Codul de Procedura Penala, aproape ca Penitenciarul de la Poarta Alba a ramas gol. In urma deciziilor judecatorilor, numerosi inculpati au fost eliberati ca pe banda rulanta.

Inculpati de soi, liberi ca pasarea cerului

Noua lege a fost asimilata de majoritatea populatiei ca o gratiere a infractorilor. Numai intr-o singura zi, magistratii de la Curtea de Apel Constanta au dispus punerea in libertate a celor mai "celebri" inculpati trimisi in judecata pentru furt de combustibil si spalare de bani. Decizia i-a intrigat pe procurori. In primul dosar este vorba de "celebrul" Nelu Iuruc, despre care se spune ca este regele benzinarilor, iar cel de-al doilea face referire la inculpatii din dosarul "Miralen", respectiv Vasile Sponti, Anton Caracota, Nicolae Tararache, Nicu Caracota, Elena Draghici, Benoni Ciobanu, Marian Seicaru, Costel Vasile Ungurianu, Vasile Saviuc si Ionel Ciocarlan. Inainte cu cateva zile ca noile modificari sa intre in vigoare, judecatorii de la Tribunalul Constanta respinsesera plangerile formulate impotriva prelungirii mandatelor de arest preventiv cu inca 30 de zile, insa aparatorii inculpatilor din cele doua dosare au inaintat recurs.

Arestatii au fost preluati de la Penitenciar cu Jeep-ul

Calea de atac s-a judecat pe data de 4 iulie la Curtea de Apel Constanta de catre completul de judecata format din presedintele Gheorghe Iordan, judecatorii Viorica Costea Grigorescu si Adriana Ispas. In urma deliberarilor, magistratii au dispus ca toti inculpatii din cele doua dosare sa fie pusi in libertate. Cu o singura exceptie insa. Daca pentru cei care fac parte din dosarul "Miralen" masura de arest preventiv a fost inlocuita cu obligatia de a nu parasi localitatea, in cazul lui Nelu Iuruc nu s-a mai luat nici o masura, astfel incat acesta poate parasi oricand tara, asa cum s-a mai intamplat si in alte cazuri. Totodata, in aceleasi decizii se mai mentiona ca inculpatii vor fi pusi in libertate la expirarea mandatului. Acesta a fost motivul pentru care Anton si Nicu Caracota, precum si Vasile Sponti au parasit imediat Penitenciarul de la Poarta Alba, restul persoanelor din dosarul "Miralen" iesind pe poarta inchisorii pe data de 6 iulie. Cat despre Iuruc, acesta si-a facut bagajul si a "decolat" de-abia pe 11 iulie. Plecarea acestora de la inchisoare i-a lasat cu gurile cascate pe angajatii Penitenciarului de la Poarta Alba. Surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul au declarat ca toti inculpatii din aceste dosare au fost preluati cu Jeep-uri ultimul model.

Furt de combustibil si spalare de bani

Conform actului de inculpare prin care a fost trimis in judecata, Nelu Iuruc este acuzat ca a furat din conducta "Petrotrans" motorina si benzina in valoare de 1,2 miliarde lei, intr-o singura zi. El a condus din umbra operatiunea de sustragere de produse petroliere in care au fost implicate doua autotrenuri care urmau sa fie incarcate cu aproximativ 90 de tone de motorina ce proveneau din conducta SC "Petrotrans" SA Ploiesti. Conform actului de inculpare, Iuruc transfera banii pe care ii obtinea de pe urma furturilor in conturile firmei sale, SC "Stenel Trade" SRL din Constanta. Prin aceasta metoda, Iuruc impreuna cu alte cinci persoane ar fi sustras, in perioada 2001-2002, peste 320 de tone motorina Euro din conducta SC "Petrotrans" SA Ploiesti. In alta ordine de idei, Nelu Iuruc mai este cercetat si in alte dosare pentru spalare de bani. Printre alte acuzatii, tot de spalare de bani sunt acuzati si o parte a celor din dosarul "Miralen".

Si "finantistii" au iesit din celule

O alta categorie care a beneficiat de noile prevederi este cea a persoanelor care au solicitat sau au acordat rambursari ilegale de TVA. In luna aprilie, procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Constanta au finalizat urmarirea penala in dosarul administratorului de la societatea "Elada Service" si au dispus trimiterea in judecata a inculpatilor din acest dosar in stare de arest preventiv. Prin rechizitoriul intocmit de catre procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Constanta s-a dispus trimiterea in judecata in stare de arest preventiv a inculpatilor Tedi Natavala, Doru Codreanu, Gheorghe Nicut Tanasescu, Marian Manta si Stefan Branza. Conform procurorilor, Marian Manta, in varsta de 29 de ani, si Gheorghe Nicut Tanasescu, de 51 de ani, cu acordul sefului lor, Stefan Branza, au aprobat nejustificat rambursarea TVA-ului solicitat de Tedi Natavala, fostul administrator de la SC "Elada Service" SRL, in valoare totala de 34 de miliarde lei. De asemenea, pe langa Natavala, care a fost arestat pentru rambursare ilegala de TVA, in aceasta cauza a mai fost arestat si Doru Codreanu, deoarece, conform anchetatorilor, acesta s-a asociat cu Natavala pentru a obtine rambursari ilegale de TVA. Desi se pare ca Stefan Branza a "cazut" pentru ca s-a dorit cu orice pret un tap ispasitor, trebuie spus ca, in perioada in care erau audiati, el a fost persoana cea mai demna. In timp ce ceilalti, persoane cu mult mai tinere decat el, se jeleau ca nu pot sta prea mult in picioare in fata judecatorilor pentru ca sunt bolnavi, la fiecare sedinta de judecata, care dura cateva ore, Branza nu a cerut niciodata clementa in acest sens, desi se vedea pe fata lui ca este obosit. Si in acest caz, rand pe rand, toti inculpatii au fost eliberati de catre judecatori, iar masura arestului preventiv a fost inlocuita cu interdictia de a parasi localitatea de domiciliu. In prezent, dosarul se afla pe masa judecatorilor de la Tribunalul Constanta. In cadrul cercetarilor judecatoresti, Natavala si Codreanu au aruncat vina unul pe altul, in timp ce banii statului nu au fost inca recuperati.

Nu in toate cazurile sotia isi urmeaza sotul

Ion Baditeanu este un alt personaj pus in libertate dupa ce a fost initial arestat preventiv. Procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta au finalizat in luna aprilie un alt dosar in care sunt implicate mai multe persoane care au solicitat si au acordat rambursari ilegale de TVA. Astfel, anchetatorii au dispus trimiterea in judecata in stare de arest preventiv a lui Ion si Sultana Baditeanu, administratori la SC "Agricol Trans Cereal" si SC "Delta 2000" SRL. In acelasi dosar mai sunt inculpati si Marian Manta, fost sef al Serviciului Colectare Venituri si Executare Silita Persoane Juridice, din cadrul Administratiei Finantelor Publice Constanta. De asemenea, prin acelasi rechizitoriu au mai fost trimisi in judecata Marioara Oancea, sef Birou Gestionare Dosare Fiscale din cadrul AFP Constanta, si Eugenia Moraru, consilier in cadrul Serviciului Colectare Venituri si Executare Silita Persoane Juridice al AFP Constanta. Conform rechizitoriului intocmit de catre procurori, in mai multe randuri, in perioada anilor 2001-2003, Ion si Sultana Baditeanu, in calitate de administrator de drept, respectiv de fapt, ai SC "Agricol Trans Cereal" SRL si SC "Delta 2000" SRL din Constanta au solicitat si obtinut de la Administratia Finantelor Publice Constanta, in mod necuvenit, suma totala de 13,5 miliarde lei, reprezentand TVA de rambursat. Pentru a putea beneficia de acesti bani, cei doi au folosit documente contabile intocmite in fals si au completat cu date nereale deconturile lunare de TVA, pe care, ulterior, le-au prezentat organelor fiscale. De asemenea, in perioada martie 1999 - august 2002, cei doi au dispus inregistrarea in documente contabile primare ale celor doua societati unde erau patroni a unor venituri diminuate si a unor cheltuieli nereale, fapt ce a condus la sustragerea de la plata obligatiilor fiscale in suma de 1,1 miliarde lei. Luni de zile, sotii Baditeanu s-au luptat cu magistratii ca sa fie lasati sa plece acasa. In cele din urma, numai unul dintre ei a reusit, acesta fiind Ion Baditeanu. Sub "umbrela" noilor prevederi legale, magistratii constanteni au inlocuit masura arestului preventiv cu interdictia de a parasi localitatea de domiciliu. In schimb, nu se stie pentru cat timp, sotia acestuia, Sultana Baditeanu, a ramas in continuare la Penitenciarul de la Poarta Alba, desi se pare ca aparatorii acesteia ii promisesera cu totul altceva.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii