Cina din partea casei Ofertă unică în staţiunea Mamaia
Cina din partea casei: Ofertă unică în staţiunea MamaiaHotelul Savoy este afiliat lanţului hotelier Best Western începând cu anul 2000, cuprinde piscină exterioară pentru adulţi şi pentru copii, saună, o sală de fitness, două săli de conferinţe, dar şi un salon de spa, unde se realizează masaje, împachetări cu parafină, nămol şi băi de plante.
Facilităţi destinate exclusiv copiilor
Reprezentanţii unităţii ştiu cât de important este ca şi cei mici să aibă parte de facilităţi destinate exclusiv lor şi, de aceea, au creat un întreg program pentru a le face vacanţa cu adevărat memorabilă. Atunci când vremea este numai bună pentru îmbăiere, copiii se pot bucura, în siguranţă, de vară, la piscina construită pentru ei. Pentru a-şi diversifica programul, copiii au parte de o multitudine de activităţi distractive şi instructive în cadrul locului de joacă din incinta hotelului, iar seara, timp de două ore, în intervalul 19-21, cei mici se vor întâlni, pe terasa hotelului, cu personaje de poveste şi clovni care vor realiza, special pentru ei, un program de animaţie, astfel că şi părinţii pot savura cina în linişte.
Singurul hotel de pe litoral care oferă, gratuit, o cină a la carte
Best Western Hotel Savoy este singura unitate de cazare de pe litoral care oferă, inclusă în preţul de cazare, pe lângă mic dejun, şi o cină a la carte, în fiecare seară, pe toată perioada sejurului. Meniul cuprinde peste 50 de preparate, iar în oferta hotelului sunt incluse un aperitiv, un fel principal, garnitură, desert şi o băutură răcoritoare din gama Coca Cola. Şi cum o cină desăvârşită trebuie asortată cu un vin pe măsură, Hotel Savoy pune la dispoziţia clienţilor săi „Cartea de vinuri", în care sunt afişate şi descrise toate sortimentele din meniu, astfel încât fiecare îşi poate alege băutura potrivită. Mai mult decât atât, reprezentanţii restaurantului organizează periodic evenimente care poartă marca licorii lui Bachus, în care clienţii descoperă de la somelieri cu experienţă secretele unui vin bun. Cei norocoşi pot chiar să câştige premii constând în sticle de vin, pahare şi diferite accesorii oferite de Cramele Halewood.
Locaţie ideală pentru evenimentele dumneavoastră
Restaurantul Emir, cu o capacitate de aproximativ trei sute de locuri, organizează evenimente speciale chiar şi în extrasezon. La închirierea locaţiei pentru o nuntă, primiţi vinul, alb şi roşu, din partea casei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp