Dobrogea - file de istorie Dunărea de Jos, partea I. Sulina până la 1824

Pagini din istoria Dunării de Jos; azi - Sulina - partea I (până la 1824).
 
Scurt istoric:
 
Anticii au vizitat, descris şi cartografiat Delta Dunării şi regiunile învecinate destul de detaliat. Sunt, de atunci, încercări să se evalueze şi să se reconsidere aceste descrieri geografice vechi şi acurateţea lor, în special în ceea ce priveşte măsurarea distanţelor între braţele Dunării existente la acele timpuri. Datele antice sunt remarcabile; cu toate acestea, este dificil să se facă o evaluare a poziţiei liniei de coastă care a migrat în cursul timpului de atunci.
 
Hărţile Evului Mediu ne dau câteva informaţii, dar este de asemenea dificil să evalueze modificările morfologiei deltei. Există şi hărţi care nu sunt copii foarte precise ale vechilor hărţi antice.
 

[cap. 1] Un prim exemplu de hartă: din sec. XVI. Hartă desenată în 1559-1560, apărută în 1584.

- Titlu: „Romaniae, (quae olim Thracia dicta) Vicinarumque Regionum, Uti Bulgariae, Walachiae, Syrfiae, etc. Descriptio. Auctore Iacobo Castaldo . . . MDLXXXIIII“
- autor: Jacobo Castaldo
- ţările situate includ Basarabia, Valahia, Bulgaria, Moldova, Siria, România, Dalmaţia şi Servia
- face parte dintr-un atlas al lui Abraham Ortelius: „Theatrum Orbis Terrarum“. A fost primul atlas modern
- atlas apărut la Antwerp (Anvers), 1584.
 
 
Harta apărută în acest atlas este bazată pe harta din două pagini din 1559 a lui Jacob Gastaldi arătând zona dunăreană şi harta extinsă în patru pagini a Europei de sud-est în 1560.

 
Detaliu:
 
 
 
 
În această hartă, o parte din peninsula balcanică este numită „Romania“; fapt care se întâlneşte în multe alte hărţi din sec. XVI-XVII.
 
De exemplu, şi in această hartă din 1715:

 
„Danubii hic ab urbe Belgrado, per Mare Nigrum usque Constantinopolim defluentis exhibiti) Pars Infima : in qua Transylvania, Walachia, Moldavia, Bulgaria, ServiFluminisa, Romania et Bessarabia cum vicinis Regionibus ostenduntur“ - autor Johann Baptist Homann, Nürnberg, 1715“.
 
Țara noastră, România, a primit acest nume în 1866.

[cap. 2] Un alt exemplu in care apare din nou acest nume (Romania) - o hartă apărută ceva mai târziu, în sec. XVII: - titlu: „Walachia, Servia, Bulgaria, Romania / Per. Gerardum Mercatorem / Guiljelmus Blaeu excudebat“
 - autor(i): Mercator, Gerhard (1512-1594) / Blaeu, Willem Janszoon (1571-1638)
 - apărută la: Amsterdam: Guiljelmo et Johannem Blaeu, 1641
 

 
Detaliu:
 
 
 
Face parte dintr-un album / atlas (aici - pagina de titlu):
 
 
 
Imperiul Otoman avea în secolele XVII - XIX un deosebit interes pentru stăpânirea gurilor Dunării. Ca urmare a diferitelor conjuncturi politice şi economice, turcii au dat dreptul şi altor mari puteri la navigaţie liberă în Marea Neagră şi comerţ pe Dunăre.
 
Prin Pacea de la Kuciuk Kainargi, din 1774, Rusia obţine dreptul de navigaţie şi comerţ în Marea Neagră, Marea Marmara, Marea Egee şi Marea Mediterană, iar prin Tratatul de la Adrianopol primeşte şi braţul Sulina, graniţa între imperii fiind pe braţul Sf. Gheorghe.
 
Austria în 1784 a semnat Tratatul de Comerţ cu Imperiul Otoman şi a primit drepturi în Bazinul Mării Negre şi pe Dunăre. Anglia şi Franţa au navigat liber în Marea Neagră din 1803.
 
Comisiunea Europeană a Dunării (CED) a fost înfiinţată prin Tratatul de la Paris, 30 martie 1856, articolele 15 şi 16. Articolul 16 stipula că „se va constitui o Comisiune, unde Franţa, Austria, Maria Britanie, Prusia, Rusia, Sardinia şi Turcia sunt fiecare reprezentate de un delegat, care să fie desemnat cu proiectarea şi executarea lucrărilor necesare, în aval de Isaccea, pentru degajarea gurilor Dunării, precum şi a părţilor vecine din mare, de nisip şi de alte obstacole, în vederea aducerii acestei părţi a fluviului şi a mării învecinate în cea mai bună stare posibilă pentru navigaţie. Pavilioanele tuturor naţiunilor vor fi tratate pe picior de perfectă egalitate.“
 

[cap. 3] Călătoria lui Nikolaus Ernst Kleeman, 1768

Nikolaus Ernst sau Miklos Erno Kleeman a făcut o călătorie în Crimeea în anii 1768-1770 şi şi-a publicat impresiile în limba germană în 1771.
 
Relatarea sa include informaţii foarte interesante şi detaliate despre navigaţia pe Dunăre, despre călătoria sa generală şi despre viaţa socială a regiunilor înconjurând Marea Neagră. Opera sa a fost tradusă în limba franceză în 1780.
 
Kleeman a părăsit Viena într-o navă comercială la 6 octombrie 1768, purtând împreună cu el acreditările diplomatice şi firmanele turceşti care îi permiteau să călătorească în aceste ţinuturi.
 
El menţionează că au mai călătorit cu acelaşi vas şi un comerciant de cărţi, doi comandanţi ai cavaleriei regale, un nobil maghiar şi nişte lucrători. Conform relatărilor sale, călătorii s-au oprit la Presburg [n.n. Bratislava azi] pentru provizii şi au ajuns la Pesta [n.n. Budapesta] pe 12 octombrie, trecând pe lângă oraşele de pe Dunăre.
 
Navigând pe Dunăre, ei s-au oprit la Mohacs, Semlin şi Belgrad. Ei şi-au continuat călătoria, trecând prin Porţile de Fier şi, de asemenea, s-au oprit la Silistra, Widdin, Kilianova [n.n. Chilia Nouă] şi Galaţi, în Moldova. În cele din urmă, au ajuns la Căuşeni, capitala tătarilor din Crimeea, despre care Kleemann oferă o descriere extrem de interesantă.
 
La 30 decembrie 1768, Khan-ul tătarilor a primit pe Kleemann în audienţă; Kleeman a rămas în regiunea tătară din Crimeea până în vara anului 1769 şi a făcut turul regiunii până la Karasu.
 
El descrie tara, administraţia şi justiţia ei, precum şi comerţul, masurile de greutate, obiceiurile şi tradiţiile locuitorilor (tătari, armeni şi turci) şi relatează mai multe incidente care au avut loc în timpul şederii sale.
 
Ulterior, în octombrie 1769, Kleemann a plecat cu flota otomană la Istanbul. Din Istanbul el a navigat spre Izmir pe lângă insula Bozcaada (Tenedos). În ianuarie 1769 a părăsit Izmirul şi, oprindu-se la Chios, Skyros, Methoni, Zakynthos, Corfu şi Ragusa (Dubrovnik), a ajuns la Trieste şi, în final, la Viena.
 
Capitolele de la sfârşitul relatării sale se referă la oraşele de pe Dunăre, miliţiile tătarilor şi turcilor şi sărbătorile tătarilor.
 
Pe noi ne interesează acum escala făcuta de el la Chilia Noua; la 30 noiembrie 1768, dimineaţa la ora 9, au ajuns la Chilia Noua / Kilianova.


 
Detaliu despre Chilia Nouă din descrierea sa:
 
„... Acest oraş are o imagine frumoasă spre Dunăre; este conceput exemplar pentru navigaţie; construit pe un spaţiu întins; şi cu multe moschei. Armenii religioşi au aici două biserici. Oraşul este înconjurat cu un zid făcut prost, are însă lângă Dunăre un castel puternic şi întins...“
 
Detaliu:
 
 

[cap. 4] Hartă detaliată a Dunării de Jos, 1771

Această hartă din 1771 oferă informaţii despre zonele gurii din trei guri de vărsare principale ale Dunării în Marea Neagră, precum şi pentru forma generală a litoralului Deltei Dunării.
 
 
Gura de vărsare Kilia a intrat în Marea Neagră acum circa 3 000 - 2 800 de ani. La acea vreme, Kilia era o gură foarte mică şi a început să-şi construiască o mică deltă secundară, cu un singur canal fluvial.
 
Aripa nordică a fost formată din formaţiunea de acumulare „Jibriany Litoral“, formată dintr-un număr mare de creste succesive de plajă de-a lungul ţărmului.
 
Această deltă iniţială s-a dezvoltat destul de rapid într-o deltă, Kilia, formată din mai multe părţi - dezvoltare care s-a accentuat după 1800.
 
Această hartă arată că gura de vărsare Sfântul Gheorghe a fost deja, în acel moment, împărţită în două braţe de mijloc (între care a apărut o insulă, numită ulterior Olinka). Gura a fost marcată de două indicatoare.
 
Detaliu #1:
 
 
Detaliu #2: gura Sulina
 
Era în acel moment o simplă ieşire spre mare. Au existat două indicatoare pe ambele părţi ale gurii; dar au fost suflate de o furtună (lucru care s-a întâmplat de mai multe ori de-a lungul timpului). Sunt arătate diverse adâncimi ale curentului fluvial către mare.
 
Este (probabil) prima hartă detaliată a gurii Sulina; vom vedea evoluţia ei de-a lungul timpului.
  
[cap. 5] Hartă detaliată a Dunării de Jos, 1778 - asemănătoare cu cea anterioară (1771)
 
Detaliu - cele trei guri de vărsare în MN:
 
Se numeau aici:
- braţul de sus - Chilia: avea atunci şapte fire; cel mai mare din mijloc se numea: „Die Donau Karasul“
- braţul din mijloc - Sulina: numit aici „Donau Rusko“ (sau „Sulin“)
- braţul de jos - Sf. Gheorghe: denumit aici „Die Donau Giurgeva“
 
Detaliu, Sulina:

  
Textele explicative / detaliu:
 
 

 
 Textul din detaliu, în traducere:

Explicaţie  
- „G“: În lunile ianuarie şi februarie au fost alte indicatoare - care nu mai sunt.
- „H“: Un indicator nou - care este deja stricat („beschädigt“)
- „Cercul roşu“: vârtejuri în mare („Flöhen“ = purici), care poate fi găsit pe Dunare la „Tziulenetzi“ şi în alte locuri la Ismail, şi două la vărsarea „Donau Rusko“ [n.n. bratul Sulina] în MN.
- Distanţa pe coastă de la vărsarea „Donau Rusko“ (care se numeşte aici de asemenea „Sulin“ - fără „a“!) în MN, până la vărsarea „Donau Giurgeva“ (denumită odată „Georgia“) este, după spusele localnicilor, de opt ore [n.n. distanţele sunt date aici în ore].
- Distanţa de la vărsarea „Donau Giurgeva“ până la ultima vărsare (în MN), denumită „Buassa Partiza“ [n.n. este vorba de „Portiţa“ - intrarea în lacul Reazelm azi] este de zece ore.
- De la „Buassa Partiza“ până la „Karakerman“, unde coasta mării este foarte deluroasă, sunt şase ore; şi din cauza dealurilor, această distanţă este numai apreciata („Mithmassung“).
- Lacul „Razem“ [n.n. Reazelm azi] are şase ore în lăţime şi, după spusele localnicilor, are o lungime asemănătoare“.
 

[cap. 6] 1779: „Navigationskarte der Donau von Semlin an bis zu ihrem Ausfluss ins Schwarze Meer:

 
Zur genauesten Kentnis aller in derselben befindlichen Inseln, Sandbänke, Wirbel, Klippen u.s.w. so wie aller an den beiderseitigen Ufern gelegenen Städte, Dörfer und andere Ortschaften, wobei zugleich die verschiedene Breite und Tiefe des Stroms bestimt angegeben ist / Mansfeld sc.
 
Zuerst aufgenommen von dem k.k. Pontonier Hauptman von Lauterer, da derselbe den k.k. Herrn Internunzius Freyherrn von Herbert bis Ruszug führte, hierauf aber weiter ausgearbeitet und verbessert von dem k.k. Hauptman Freyherrn von Tauferer bei gelegenheit, als derselbe das erste Seeschiff aus der Kulpa auf der Donau nach Konstantinopel führete“.
 
Este prima hartă detaliată a Dunării - de la Semlin până la Sulina; hartă realizată de căpitanul Lauterer. El a făcut parte din trei expediţii pe Dunăre, având ca rezultat această hartă.
 
Explorarea sistematică şi completă a orientului apropiat devine şi mai actuală, în mod deosebit după Pacea de la Kuciuk Kainargi, din 1774, care a acordat Rusiei importante avantaje în comerţul oriental.
 
În acest context, însuşi împăratul de la Viena (Joseph II) se ocupă acum de pregătirea mijloacelor prin care ţările balcanice, dunărene şi de la Marea Neagră puteau mai uşor să fie cunoscute supuşilor săi. El recomandă deci, în vederea intensificării comerţului Austriei cu Turcia, Rusia şi Marea Neagră, o explorare imediată a Dunării până la Chilia, apoi a Crimeii cu Caffa, a noilor posesiuni ruseşti câştigate prin pacea de la 1774.
 
În 1779, călătoria baronului Herbert-Rathkeal, numit internunţiu la Constantinopole, constituie una dintre expediţiile de explorare cele mai de seama ale sud-estului european din acea vreme. Baronul a plecat din Viena la 20 iulie 1779, cu un echipaj şi o suită de 56 de oameni îmbarcaţi pe şase vase.
 
În această expediţie, internunţiul este însoţit până la Rusciuc de căpitanul de pontonieri Lauterer. Ea este descrisă aici:
 
 
Este prima expediţie a lui Lauterer; cu această ocazie, el a făcut o primă hartă de navigaţie a Dunării (pentru porţiunea între Belgrad şi Rusciuc).

1782: A doua expediţie pe Dunăre a lui Lauterer, de la Viena până la Sulina

Camera de comerţ austriacă „Die Willeshovensche Compagnie“, care avea sedii la Viena şi Constantinopol, a solicitat împăratului Joseph II protecţie pentru comerţul pe care dorea să-l facă pe Dunăre, în sudul Rusiei, până la Constantinopol.
 
Împăratul decide să protejeze acest comerţ; cu conducerea vaselor care vor naviga de la Viena până la Sulina este însărcinat tot Lauterer. S-a aşteptat lansarea la apă a primei nave a companiei, „Patriot“, - care a avut loc la 11 iunie 1782. Şi pentru că s-au adunat prea multe mărfuri ce trebuiau transportate, s-a decis să se pregătească un al doilea vas - care era şi cu pânze.
 
 
 În traducere:
 
„... Între Rusciuk şi Galatz cresc «tertipurile de vămuire» («Mautplackereien») din nou. În Hârşova, la 20 de ore de Rusciuk, vor să-i ia lui Willeshoven «cu forţa, 50 de piaştri drept vamă pentru vinul transportat»; dar cu câteva «cadouri fără importanţă de 2-3 piaştri» au putut să meargă mai departe.
 
În Galatz însă au apărut la 29 iulie chiar de la sosire probleme, deşi Rajcevich recomandase Compania Willeshoven guvernatorului de la Galatz.
 
Li s-a spus că «încât până acum n-au sosit nave cu pavilion k.k [n.n. austriac], este de plătit şi vama moldoveană pe lângă cea turcească, şi că nu putem pleca nici să vindem ceva aici până când nu soseşte de la Jassy aprobarea
Vicehospodar-ului» [n.n. între 1782-1785 a fost Alexandru Mavrocordat „Hospodar“ în Moldova].
 
Abia după ce Willeshoven declara că el personal va merge la Jassy şi că va trimite un curier special la Constantinopol, anunţând că el pierde timp şi are cheltuieli mărite la Galatz - abia atunci şeful vămii a recunoscut şi a acceptat acordul vamal de la Belgrad.
 
Portul Galatz este foarte circulat - mai ales în timpul verii, pentru că aici mai cu seama se încarcă cereale, lână şi ceară din Valahia şi Moldova pentru Constantinopol. Acest comerţ se află în majoritate în mâna «Bojaren» [n.n. boieri moldoveni] care sug până la sânge pe supuşii lor.
 
Oraşul este foarte populat şi majoritatea locuitorilor sînt marinari străini; pentru că mereu sunt aici 30-40 «Saiken» turceşti [n.n. corăbii]. Se găsesc de asemenea mulţi meşteşugari de făcut corăbii, pentru că sunt construite mereu altele noi şi că cel puţin fiecare al cincilea este în construcţie.
 
În afară de aceasta, deşi mica localitate este plină de oameni, nu se poate spera la un consum al mărfurilor noastre, căci aici se află numai oameni săraci; chiar şi «Bojaren» sunt la fel de săraci ca şi un locuitor normal; cu singura diferenţa că ei nu lasă să se vadă în exteriorul lor. Cu excepţia celor care sunt funcţionari publici şi prin poziţia lor ştiu să se îmbogăţească pe umerii supuşilor lor.
 
Acestei descrieri Lauterer adaugă că pe an sunt circa 500-600 de vase ce se încarcă pentru negustori polonezi, valahi şi moldoveni; mai departe sunt pasageri care merg la Constantinopol sau se întorc înapoi.
 
În Galatz ei ar fi trebuit să transporte marfa lor mai departe cu un vas rusesc, «Sv. Ekaterina», închiriat pentru 1.200 de piaştri pentru transport până la Chersonez [n.n. este vorba de marfă pentru sudul Rusiei]; marfa destinată pentru Constantinopol a fost preluată de vase turceşti.
 
Au aşteptat «Sv. Ekaterina» patru zile, fără succes. Aşa că s-au decis la 30 august să meargă cu cele două vase ale lor mai departe cele 30 «ore» în josul Dunării spre Sulina; unde au ajuns la 7 august.
 
În documentul său «Relation... 1782», descrie Lauterer pe 48 de pagini tot ce a văzut important pe Dunăre şi în sudul Rusiei.
 
Mai departe, Lauterer scrie că nu este aşa cum se ştie în Germania că prin braţul Kilia circulă vasele de pe Dunăre în Marea Neagră şi înapoi, ci braţul Sulina. Lauterer precizează că sunt patru braţe ale Dunării: Kilia Bogaz, Sulina Bogaz, Kiderelias şi Boriza Bogaz [n.n. azi, Sf. Gheorghe]; în timp ce până acum se vorbea de cinci sau chiar şapte braţe“.  
 
Urmează a treia expediţie a lui Lauterer, de la Viena la Sulina.
 
Lauterer este din nou responsabil de expediţie. Misiunea lui specială este să completeze harta Dunării făcută de el în 1779 şi 1782 - cu ajutorul a doi pontonieri sau corăbieri, buni desenatori („Pontoniere oder Tschaikisten“). Să se concentreze de data asta la gurile Dunării de vărsare în mare. Şi împreună cu unul din ofiţerii însoţitori să meargă apoi la Constantinopol cu o misiune specială secretă:
 
colonelul Magdeburg alege drept însoţitori ai lui Lauterer pe căpitanul Redange şi sublocotenentul Mihanovich.
Plecarea a fost la 15 aprilie 1783; de la Viena, cu nava „Der Österreicher“.
 
„La 29 mai 1783, nava ajunge la Galaţi. Au aşteptat şi căutat mult timp vase care să transporte marfă spre Constantinopol. Chiar şi la 24 iunie 1783, când Mihanovich a plecat la Sulina (Sunia), pentru a studia acolo vărsarea Dunării în mare.
 
Mihanovich a terminat la 20 iulie, la Galatz, descrierea Dunării de la Peterwardein până la Sulina, şi la 23 iulie 1783 Lauterer a plecat cu el spre Constantinopol, unde au sosit la 31 iulie 1783.
 
Redange, care fusese cu trei săptămâni înainte la gura Dunării, merge pe urmele lui Kleemann, când recomandă Kilianova ca loc de transfer marfă pentru navele austriece; în contrast cu Lauterer, care a găsit aici o adâncime de apă de doar 3-4 „Schuh“ [n.n. „picioare“ - un picior între 28-32 cm]“.

Rezultatul acestor expediţii conduse de Lauterer este harta Dunării din 1789:  
Dunărea de Jos este arătată în două planşe. Aici, prima dintre ele: Galaţi şi Isaccea:
 
 
Detaliu: Galatz

 
Texte în acest detaliu:
- Sereth fl. - râul Siret
- Ischiamina - localitate
 
Detaliu: Isacia [n.n. Isaccea]

 
Texte în acest detaliu:
- Fischerhütten und Salzarei   - colibe de pescari şi sărărie
- Ausrinnen der Solinet - mici ramificaţii
- Chartal - localitate
- Uferhaus - casă pe mal
- Alte Lager Verschanzung - veche fortificaţie
- Barisich - localitate
 
Şi ultima planşă, braţul Sulina:
 
 
Detaliu, Sulina:
 
 
 
Texte în acest detaliu:
 
-  Alte Batterie von Holz: veche construcţie pentru apărare din lemn (pe ţărm) *
-  Versunkenes Schiff: vas naufragiat / scufundat
-  Altes Beschlägt: resturi de piloni - probabil pentru farul vechi
-  Tonnen zur Anzeige der Wasserfahrt: balize care marchează canalul navigabil
-  Leuchtthurm: far
-  Landweg von Sulina nach Killia: drum pe coasta de la Sulina la Chilia
 
* Este vorba, probabil, de vechiul turn de apărare construit după 1745, turn reclădit sau mărit după 1764.
 
Sulina avea în acel moment câteva case şi o moschee (vezi detalii în cap. #8, Brognard, 1786).
 
Un alt detaliu în aceeaşi planşă: Tulcea
 
 
Texte în acest detaliu:
 
-  Tultsche: Tulcea
-  Arm nach Sulina: braţ spre Sulina
-  Arm nach Ismail und Killia: braţ spre Ismail şi Chilia
-  Weg nach Ismail: drum spre Ismail
-  Preslow: Preslow (probabil un sat) (în harta din 1778 se numeşte Grislav)
-  nach Sulina: spre Sulina
-  arm nach Kideralias: braţ spre Sf. Gheorghe
 
O variantă contemporană a hărţii Lauterer din 1779; detaliu Sulina (textele sunt similare cu cele de mai sus):
 
 
 

[cap. 7] 1785: „Carte Réduite de la Mer Noire“. În detaliu: „Plan d'une des Bouches du Danube, nommée Bogas de sunné 1785“

 
Autor: Louis André Dupuis
Scala: 1:1.400
Face parte din: „Atlas de varias Cartas generales y particulares, de los Imperios Ruso y Otomano“
Detaliu:

 

[cap. 8] Wenzel Edler von Brognard. Diplomat austriac la Constantinopol.

A călătorit în 1786, de la Constantinopol spre Viena; a relatat cele văzute în al sau jurnal de călătorie:
 
„Journal meiner Reise von Konstantinopel, längst der westlichen Küste des schwarzen Meeres, über die Donau, bis Gallaz und von dannen weiters über Bukarest, Hermanstad nach Wien (*)
 
(*) Vor allem finde ich nothwendig zu bemerken, dass zu vollkommener Verständlichkeit dieses Journals die sub Beylage No. I nebengehende Karte offen gehalten werden müsste.“
 
„Jurnal al călătoriei mele de la Constantinopol, de-a lungul coastei de vest a Marii Negre, pe Dunăre până la Galaţi şi apoi mai departe prin Bucureşti, Sibiu spre Viena (*).
 
(*) În primul rând cred că este necesar să menţionez că pentru a înţelege complet acest jurnal trebuia să se ţină deschisă harta din anexă no. 1.“
 
Apărut la Viena, decembrie 1786.
 
Continuăm acum cu relatarea sa a acestei călătorii; prima parte a jurnalului sau (până la 13 august 1786, inclusiv Karakerman) este descrisă în: „Istoria oraşului Constanta, partea I-a (până la 1829)“.
 
Alăturat, un detaliu al hărţii lui Brognard, 1786:
 
 
 
13 august 1786 - continuarea descrierii călătoriei sale:
 
De la Karakerman până la prima gură de vărsare a Dunării în MN, „Portisser Bogasi“ [n.n. Portiţa azi] nu se vede niciun oraş sau sat sau altceva, în afară de colibe de pescării dărăpănate, împrăştiate pe ţărm, şi ai căror locuitori circulă cu bărci („Kähne“) de-a lungul coastei.
 
Descrie apoi pe scurt gura „Portisser“ - care se află la aproximativ 18 mile de la Karakerman; şi care este greu de recunoscut de la distanţă, pentru că ţărmul este jos şi nu există niciun reper pentru a-l recunoaşte.
 
Prin Portiţa este drumul cel mai scurt de la MN la „Gallatz“, căci de aici până la mica fortificaţie („Schanze“) „Tuzza“ sau „Tunavicze“, unde braţul „Edreles“ [n.n. de la Sf. Gheorghe] se desparte în două, nu sunt decât 25 de mile şi apoi încă mai puţine până la castelul („Schloss“) „Tultsche“, care este doar la câteva mile de „Gallatz“.
 

14 august 1786:

 
De dimineaţă am ridicat ancora şi căpitanul a încercat să iasă [n.n. din gură „Portiţă“] în mare; au rămas de trei ori pe bara de nisip şi abia după trei ore de căutări au ajuns cu un efort deosebit în mare, unde ne-am continuat drumul spre a doua gură a Dunării, „Edreles Bogasi“ [n.n. azi „Sf. Gheorghe“], care nu este mai departe de 36 de mile de prima gură.
 
Ajunge la satul „Edreles“ - destul de mare, cu peste 120 de case, care sunt însă de slabă calitate şi nu sunt aşezate ordonat. Detaliu: cele trei guri principale de vărsare în  MN:

 

15 august 1786:

 
Se pleacă de la „Edreles“, ajungând în mai puţin de şase ore la „Sunnia“ [n.n. Sulina], o mică localitate la gura principală a Dunării, care este drumul preferat al vaselor de la „Jbraila“, „Gallatz“, „Isaktsche“, „Jsmail“ spre Constantinopol.
 
Descrierea localităţii „Sunnia“:
 
Până aici nu există nicio altă fortificaţie; ultima a fost la Karakerman. Aici există o casă veche din lemn („Blockhaus“) pe malul de nord al gurii. De asemenea, mai sunt şapte tunuri metalice de şase „Pfund“ fără afete („Laveten“), care se află pe pământ, în faţa casei lui „Agha“ sau „Comandanten“, pe care nimeni dintre locuitorii din acest moment nu-şi aduce aminte să le fi auzit trăgând nici măcar o dată.
 
Pentru paza locală este o grupă de „Janitscharen“ care aparţin de “64-ten Orda“, care, pe lângă micul lor salariu, mai primesc şi ceva din venitul celor 11 cafenele („Cofee Häuser“).
 
Urmează descrierea:
 
„Über die neu angetragene Werke bey der Donau-Mündung zu Sunnia“ / „Despre noile lucrări care se află la gura Sulina“:
 
„Ținând cont de situaţia dată, Poarta a trebuit să se adreseze francezilor - sfetnicilor săi obişnuiţi („die gewöhnlichen Rathgeber“) şi să solicite ajutor. Se ştie cel puţin că doi ofiţeri francezi, Comte de Chabannes şi Mr. Brentano, au călătorit în septembrie 1784 de la Viena pe Dunăre spre Turcia“.

„Ofiţeri francezi care au rămas la «Sunia» mai multe zile au măsurat toată zona şi au desenat pe loc planuri - care
 sunt ataşate aici sub «nr. IV». Planuri care conţin măsuri / unităţi franceze“.

Anexa IV (plan francez, 1784):  
Legenda; pe malul de nord:
-  A-B = cafenele
-  între „B-C-D“: pe o lungime de 400 „Klafter“ o „Holzwahre“ (din lemn)
-  la capăt: „E“: o construcţie de apărare, construită pe piloni, şi care ar putea să poarte şi un far
-  „H-I“: linia veche a ţărmului; la „I“ se văd resturile vechiului far

Pe malul de sud „K“:
- „L“ = far
-  „M“ de-a lungul ţărmului: loc de aşteptare pentru nave
-  „N“: redută / fortificaţie
 
Planul francez nu s-a pus în aplicare; pentru că lucrările propuse erau prea grele şi costisitoare. Brognard scrie în continuare:
 
„Între timp au sosit la Sunia în primăvară lui 1785 comisari turci cu planuri; între altele, cu un răspuns din partea prinţului moldovean, care a considerat că propunerile franceze sunt prea costisitoare şi dificile şi care a făcut alte planuri, adaptate de un arhitect moldovean la «stilul turcesc», planuri care, prin urmare, este foarte probabil să fie în Anexă V, ataşată aici“.
 

Anexa „V“:

 
 
Legendă / texte pe hartă
 
Malul de nord:
-  „E: Pfäle“: stîlpi
-  „Bubahaster Arm“: braţul Bxxx
-  „Caffe Häuser“: cafenele
-  „Moschee“: moschee
-  „Alter Leichtturm“: far vechi
 
Malul de sud:
-  „Festung“: fortăreaţă
-  „F-G“: „Pfäle“: stâlpi
-  „Ausflusz bei Sunnia“ - ieşire în mare

[cap. 9] 1793: Sunni Bogaz; o variantă în limba rusă

 
 

 
Detaliu:
 
[cap. 10] „Carte De La Turquie D'Europe: en 15. feuilles
 
Comprenont toute la Côte orientale de la Mer adriatique, L'Archipel, La Morée, L'Ile De Candie, La Crimée, et la partie occidentale de la Mer noire / Par P. G. Chanlaire, Directeur de l'Atlas National de France“
 
Maßstab: [Ca. 1:830.000]
Ort/Jahr: Paris: Chanlaire, [ca. 1800]
 
 
 
 

 
 
Detaliu - gurile Dunării:
 
 

[cap. 11] „Donau-Ansichten vom Ursprunge bis zum Ausflusse ins Meer : nach der Natur und auf Stein gezeichnet v. Jacob Alt ; von Belgrad bis zur Mündung ins Schwarze Meer“

 
 
 
A apărut:
 
- 1824: Autor: Jakob Alt (1789-1872). Două volume (numai ilustraţii)
- 1826: Autori: Adolph Kunike; Georg Carl Borromäus Rumy - pentru texte (ilustraţii şi texte)
 
Alăturat, harta ediţiei din 1826 (prima parte - cu titlul):

 
 
Textul descriptiv pentru imaginea Sulina de mai jos:
 
„Ausfluss der Donau în das schwarze Meer bei Sulinam“ / „Vărsarea Dunării în Marea Neagră la Sulina“:
 
„La mica localitate Sulina (pe harta noastră, Sunibugaz) în Bulgaria, este gura de vărsare din sud a Dunării, pe care turcii o numesc «Suline bogasi» (pe majoritatea hărţilor «Sulibogasi», pe harta noastră a Dunării «Sunles Bogasi».
 
Există controverse dacă Dunărea are şapte, şase sau cinci guri de vărsare. După Ammianus Marcellinus, Solinus şi «tatăl» geografilor noi, Büschimg, Dunărea are şapte; după Plinius şi Tacitus, numai şase guri şi după Herodot, Strabo, Dionysius şi mai nou după Kleemann (care a fost un timp în 1764 la Kilija Nova [n.n. greşit probabil; Kleemann a fost în 1768 la Sulina; vezi cap. 3 aici]), Dunărea are numai cinci.
 
Faptul că grecii şi românii au numărat mai multe sau mai puţine braţe ale Dunării se datorează probabil faptului că de-a lungul timpului braţele se modifică des - lucru cunoscut de la Nil.
 
Dunărea se varsă însă cu o asemenea cantitate, că apa să rămâne dulce până la 4.000 de picioare în mare, până când apa sa se amestecă cu cea sărată a marii.
 
În ultima imagine vedem o parte din localitatea Sulina, două vase de comerţ mari pe Dunăre şi la ţărm mulţi negustori şi marinari turci şi din Franken (o regiune din Bayern) («türkische und fränkische Kaufleute und Matrosen»)“.
 
 

 
 
 
Câteva detalii (în larg se vede un vas):
 
Despre Dan-Eugen Şambra 
 
S-a născut în Constanţa, în martie 1950. A absolvit Liceul „Mircea cel Bătrân“ şi Facultatea de Automatică şi Calculatoare Bucureşti. În august 1986, a emigrat oficial cu familia în Germania, unde a lucrat, până la pensionare, la Siemens AG (din 2004, cu titlul Senior Engineer). A proiectat şi a pus în funcţiune proiecte de automatizare şi software diverse pe patru continente. La începutul anului 2011, a demarat ca administrator un forum despre istoria României / Dunăre / M. Neagră (design & structură proprie) - romaniaforum.info.  

facebook.com/Dan.Sambra.1/ 
facebook.com/Dan.Sambra.2 
 
Citeşte şi:

Dan Şambra şi file de istorie dobrogeană

Dobrogea - File de istorie Istoria Teatrului de Stat Constanţa - partea a IV-a (1970-1979)