Dobrogea - File de istorie Pagini din trecutul orașului Kustendje / Constanța. Partea a III-a - 1846- 1855

Continuăm cu partea a III-a despre istoria Constanței / Kustendje; tema principala acum este Dobrogea în timpul războiului Crimeii (1853-1856).
 
Pentru început, propun să ne reamintim cum era Dobrogea înainte de acești ani. De exemplu:
 
[1] „Carte de la plus grande partie de la Turquie D'Europe: Contenant La Moldavie, La Bessarabie, La Valachie, La Bulgarie, et la Roumelie“
Autor: Franz Fried, cartograf
Scala: [ca. 1:740.000]
Apărută la: Vienne: Artaria & Comp., [ca. 1840]
 
Detaliu al acestei hărți - pentru Dobrogea:
 
Un detaliu, centrat pe Kustendje (aici se numește: „KOSTENDZSE“); arată zona de la Mangalia la Capul Midia:

[2] Războiul Crimeii, activități care au avut loc în Dobrogea și la Kustendje (între 1854-1855).

Acest război a avut loc între octombrie 1853 până la februarie 1856; conflict în care Rusia a fost înfrântă de o alianța între Franța, Marea Britanie și Imperiul Otoman. Motivul, la începutul acestui conflict, a fost confuz; a produs totuși, printr-o incompetența crasă, un „măcel internațional“.
 

Motivul pe termen lung a implicat decăderea Imperiului Otoman și neacceptarea din partea Franței și Marii Britanii că Rusia să câștige teritorii și putere pe seama Otomanilor.
 
Războiul a început în Balcani, când Rusia a ocupat în iulie 1853 Principatele Dunărene (Valahia și Moldova), care au fost până atunci sub suzeranitate otomană. Rușii au început să traverseze Dunărea - fiind opriți de otomani la Silistria. O acțiune separată a rușilor la Kars (Anatolia) a continuat cu un asediu; o încercare a turcilor să aducă forțe proaspete la Kars a fost distrusă de flota rusă la Sinope.
 
Încercând să evite un colaps otoman, francezii și englezii au debarcat la Gallipoli; apoi s-au deplasat în iunie 1854 spre Varna. În afară unui conflict minor la Kunstendje, aliații nu au făcut mare lucru.
 
Karl Marx a spus despre această faza a războiului (sursa: editorial în New York Times, 17 august 1854):
 
„Iată-i pe cei care sunt la Varna, 80 sau 90 de mii de francezi și englezi... francezii, făcând nimica și englezii ajutându-i cât mai repede posibil“.

 
Presă britanică a însoțit săptămânal acest conflict; alăturat este o hartă a întregii zone conflictuale; apărută în ILN, 11 noiembrie, 1854:

„A pictoresque map of the seat of war in the Danubian provinces, Turkey, Asia Minor, southern Russia, and the Crimea“

Legenda pentru regiunea dunăreană și litoralul Mării Negre - Valahia și Dobrogea:
 
Detaliu: Dobrogea

[3] Războiul Crimeii: câteva date cronologice pentru Dobrogea și Marea Neagră, 1854 - 1855

- 24 martie 1854: este constituită armata franceză din Orient sub comanda mareșalului Achille Leroy de Saint-Arnaud.
 
- 27 martie 1854: Franța declară război Rusiei
 
- 28 martie 1854: Anglia declară război Rusiei; locuitorii turci părăsesc în majoritate Kustendje (cap. [4])
 
- 29 martie 1854: „Firebrand“ viziteaza Kustendje (descriere în cap. [4])
 
- 2 aprilie 1854: ciocniri între ruși și turci, la Cernavodă etc. (mai jos: New York Times, din 2 mai 1854)
 
- 11 aprilie 1854: primul schimb de focuri între aliați și oponenții ruși; „Sidon“ și „Magellan“ (în cap. [4])
 
- 15 aprilie 1854: Imperiul Otoman aderă la alianța anglo-franceză
 
- 22 aprilie 1854: flota aliată din Marea Neagră bombardează Odesa
 
- între 25-29 mai 1854, trupele aliate franceze, engleze și turce se concentrează la Varna pentru a preveni o ocupație rusească a acelui port; cei trei mareșali aliați, Saint-Arnaud, Raglan și Omer Pașa țin un consiliu de război în acel oraș
 
- 16 iulie 1854: Lordul Raglan (Anglia) primește misiunea de a deschide un nou front în Crimeea
 
- 19 iulie 1854: o epidemie de holeră izbucnită la Varna afectează trupele aliate in Dobrogea și Varna (în cap. [5])
 
- 30 iulie 1854: „noaptea fatală“; cei mai mulți morți de holeră într-o singură zi/noapte (în cap. [5/6])
 
- iulie/august 1854: forțele expediționare franceze la Kustendje (în cap. [7])
 
- iulie/august 1854: prima fotografie de la Kustendje / Constanța (în cap. [8])
 
- 6 iulie 1855: Allard și colegii lui sosesc la Kustendje (în cap. [8])
 
- octombrie 1855: Allard și colegii părăsesc Kustendje (în cap. [8]). 

Relatări corespondenți de presă; de exemplu: New York Times, 2 mai 1854 

„«Oest Deutsche Post» a aflat de la fața locului că a fost cucerit capul de pod de la Chernavoda. Opt mii de ruși au încercat să atace Rassova, dar au fost obligați să se retragă.
 
... 7.500 soldați au debarcat la Varna pentru a întări garnizoana... Mustapha Pascha era stăpân al Tschernawoda și Kustendje, la nord de valul lui Trajan, și era cu o forță de 50.000 la Karassa, pe partea sudică a [valului Traian] și avea o divizie de vase care îi sprijinea flancul său drept.
 
Rușii au apărut la Tschernawoda și Kustendje, însă cu forțe mici...“

[4] 29 aprilie 1854: Bashi-Bozouks la Kustendje. Sursa: ILN, 23 septembrie 1854 

„Să ne amintim că la sfârșitul marșului rușii au traversat Dunărea în diverse locuri - și au ajuns până la Valul Traian și Kustendje.
 
Turcii s-au retras și ca de obicei canaliile de Bashi-Bazouks, împrăștiate în aceste locuri, au comis orice atrocitate; inofensivi asupra inamicului [n.n. rușii] însă teribili împotriva prietenilor noștri.
 
Apropierea de trupe prietene și inamice a făcut pe majoritate locuitorilor îngroziți de la Kustendje să plece din oraș. Cei care au rămas în speranța deșartă de a salva ceva din ce aveau au fost masacrați crunt de către acești sălbatici.
 
La data de 29 martie, «H.M.S. Firebrand» vizitează orașul și ia la bord mai mulți dintre locuitorii răniți, majoritatea cărora au fost debarcați la Baltschik.“
  
„Printre ei au fost și doi copii răniți, găsiți într-o barcă la țărm. Tatăl și mama lor, și unchiul lor, au fost omorâți, și cei doi copii frați au fost fiecare răniți, având gloanțe în mâna lor stângă.
 
Fratele mai în vârstă (de circa 4 ani) a fost rănit în timp ce se ținea de mama lui; cel mic rănit în timp ce era în brațele mamei - sau încercând degeaba să sugă de la sânul mamei, ea fiind deja moartă.“
Două imagini cu „Bashi-Bouzouks“: 

1854, 11 aprilie, Kustendje. „The War - The first shot“ / „Prima lovitură de tun trasă în Războiul Crimeii“

La 11 aprilie, nava franceză cu aburi „Magellan“ și vasul britanic „Sidon“, aflate în patrulare între golful Cavarna și Sulina, acostează în fața Kustendje și trimit trei șalupe la țărm; o patrulă de cazaci îi surprinde și are loc primul schimb de focuri între aliați și oponenții ruși.
 
Evenimentul este relatat aici: 
 
„Îți trimit o schiță („sketch“) a locului unde (după cunoștințele mele) a fost schimbată prima lovitură de foc între englezi și ruși...
 
Întâi trebuie să spun că «Magellan», vas de război cu abur francez, și vasul nostru sunt detașate aici să observe coasta mării de la Kavarna până la gura Sulina în nord.
 
La data de 11 aprilie [n.n. 1854] în timp ce eram ancorați în dreptul localității Kustengeh, Bulgaria, la țărm erau două bărci ale noastre și una de la francezi - pentru a lua apă.
 
La ora 11 dimineața observatorul nostru a raportat o grupă mare de Cossacks [n.n. ruși] apărând după dealul de la spatele localității și avansând rapid spre ea.
 
În acel moment s-a semnalat bărcilor noastre cu o lovitură de tun să se reîntoarcă la vasele lor; pentru că aveau numai 2-3 muschete, fără alte arme cu ei.
 
Mai mulți Cossaks, ajungând în localitate, au descălecat și s-au grăbit spre debarcament - unde au ajuns exact când bărcile noastre părăsiseră țărmul.
 
A avut loc un schimb de focuri de armă, și a fost văzut unul dintre Cossacks căzând; restul lor, fără să se apere, s-a retras în spatele caselor, de unde ei au continuat să tragă asupra bărcilor, până când ele au ajuns în afara razei de tragere.“
Detaliu, Kustendje; se văd aici două mori de vânt; și Moscheea „Sultan Mahmud“, ridicată în 1823..:
 
Relatarea continuă:
 
„În momentul în care am văzut că bărcile au părăsit țărmul, noi și francezii am început să tragem; făcându-i să se retragă din localitate în circa un sfert de oră.
 
O ghiulea trasă de tunul nostru pivotant de la o distanță incredibilă de 3.500 de yarzi a explodat chiar deasupra celor ce se retrăgeau; și din catargul nostru, ei s-au putut vedea retrăgându-se în toate direcțiile. (...)
 
Localitatea Kustengeh are circa 1.000 de locuitori, majoritatea turci, care au părăsit orașul la 28 martie de frica armatei ruse, care era în acel moment la 16 ore de marș distanță.
 
Au rămas numai circa o duzină de greci; și pe câțiva i-am văzut de pe vas alergând spre ruși să-i informeze că bărcile noastre sunt pe plajă - ceea ce altfel rușii nu ar fi putut să știe.
 
O asemenea trădare față de noi confirmă încă o dată dorința bulgarilor să se pună sub stăpânire rusă. În magazii erau de asemenea mari cantități de grâne - fiind fără îndoială o atracție mare pentru ruși.
 
O explicație pentru desenul nostru: vasele sunt arătate mult mai aproape de localitate decât au fost în realitate.“
 
Pagina titlu - 10 iunie 1854: 

[5] Campania din Dobrogea și epidemia de holeră izbucnită la Varna, la 19 iulie 1854

Pentru a preîntâmpina răspândirea epidemiei și a da o ocupație trupelor, este ordonată o expediție de recunoaștere în Dobrogea (între 24 și 31 iulie) cu destinația finală Kustendje; dar epidemia urmărește trupele care se înapoiază, decimate, în ultima zi a lunii, la Varna.
 
Sursa: Baron de Bazancourt [1]
 
Frédéric Joseph Lecat, baron de Bazancourt, cunoscut sub numele sau de autor: „baron (César) de Bazancourt“ (1810-1865).
 
A fost un istoric militar francez; numit de Napoleon al III-lea ca istoriograf oficial, și pe care l-a acompaniat în mai multe campanii militare. El a fost de față la campania din Crimeea (1854-1855 - până la cucerirea fortăreței Sevastopol); a relatat despre Războiul Crimeii în două lucrări:
- „L’Expédition de Crimée jusqu'à la prise de Sébastopol“ - Chroniques de la guerre d'Orient, Paris; Amyot, 1856
- „L’Expédition de Crimée: la marine française dans la mer Noire et la Baltique“, Paris 1858.
 
Alăturat sunt pasaje din aceste două lucrări, care cuprind amănunte despre Dobrogea și Kustendje.
 
„În același timp, recunoașterile englezești și franceze au explorat Dobrutscha și au cercetat țara. Colonelul Desaint s-a întors, călătorind de la mare până la Dunăre, parcurgând întreg teritoriul dintre Kustendje, Czernavodă și Hirsowa.
Raportul colonelului a fost foarte pozitiv; în Dobrutscha erau încă aproximativ 10.000 de ruși și treizeci și cinci de tunuri.
 
Prin urmare, Mareșalul [n.n. Saint-Arnaud] s-a decis să folosească în această ocazie Spahis de Orient și să creeze un punct forte, prin sprijinirea mișcărilor cavaleriei de către cele trei divizii eșalonate, și gata să avanseze la primul semnal.
 
Pe lângă scopul militar declarat al acestei mici excursii, care trebuia, prin această diversiune, să fie îngrijorătoare inamicului, Mareșalul a văzut avantajul de a muta trupele sale afectate de epidemia de holeră, pentru a elimina influența pestilențială care le-a decimat, să ridice moralul, scoțându-i de la o inacțiune fatală și să-i pregătească, după unele marșuri și oboseli utile, pentru evenimente ulterioare.“
 
Bazancourt continuă:
 
„La data de 19 iulie, Mareșalul [n.n. Saint-Arnaud] l-a chemat pe generalul Yusuf, care tocmai a terminat organizarea Spahiilor de Orient, și a adunat un efectiv de trei mii de cai. El i-a destăinuit secretul proiectului de debarcare în Crimeea, adoptat în cadrul conferinței din 18 [n.n. iulie].
 
«Înainte de a începe această mare operațiune», a spus el, «trebuie să mergeți cu cei 3.000 de oameni împotriva rușilor aflați pe malul drept al Dunării, în apropierea Babadagh, la 45 de leghe de Varna. Veți fi urmat în această diversiune de către cele trei divizii eșalonate și veți găsi la Kustendje cele două batalioane de Zouaves comandate de colonelul Bourbaki, căruia i-am spus să respecte ordinele pe care i le veți da lui.
 
Trebuie să vă organizați de așa manieră, să vă întoarceți în Varna la data de 4 [n.n. august], astfel încât să vă puteți îmbarca la data de 5 [n.n. august] pentru Crimeea».
 
Generalul s-a ocupat imediat de pregătirile pentru plecarea sa, iar la data de 22 [n.n. iulie] a părăsit Varna. Instrucțiunile Mareșalului erau clare, ordinele lui erau precise.
 
«Sunteți avertizat», spuse el; «luați măsuri de precauție; întâlniți-vă cu Espinasse; faceți totul rapid și viguros; nu avem timp să pierdem în Dobrutscha și lucrurile mai mari ne așteaptă în altă parte. Veți examina totul; și dacă e ceva de făcut, sunt sigur că o veți face».
 
General Espinasse, care a comandat interimar (în absența generalului Canrobert, care făcea acțiuni de recunoaștere pe coasta Crimeii) Divizia 1, a primit instrucțiuni similare de la Mareșal, poruncindu-i să mute divizia sa pe dată de 21 [n.n. iulie], în dimineața următoare, spre Mangalia și Kustendjé.
 
Divizia 2 a fost, de asemenea, pusă în marș, la data de 22 [n.n. iulie], la ora patru dimineața, având în fruntea sa pe generalul Bosquet. Trebuia să ajungă la Bajardjik în două zile, să se stabilească acolo și să detașeze batalioane pe rutele spre Silistria, Rassowa și Mangalia. Divizia a treia, comandată de prințul Napoleon, și-a părăsit bivuacul pe 23 [n.n. iulie].
 
Punctul extrem al marșului a fost Kustendje, unde divizia 1 trebuia să-și înființeze tabăra, gata să sprijine coloana generalului Yusuf, care a fost la unul sau două marșuri de acest punct.
 
Pe 27 [n.n. iulie], trupele, care erau doar la o distanță de un marș de Kustendje, și-au făcut tabăra de-a lungul a două dealuri. În partea de jos a acestor dealuri era o mlaștină; și în jurul acestei mlaștini erau izvoare cu apă.
 
Drumul care merge de-a lungul țărmului are întotdeauna același aspect; păduri, morminte, case care uneori formează un cătun sărac, apele stătătoare.
 
Câteva hoarde de cai sălbatici și turma de gâște care se ridică țipând din lacuri sunt singurele ființe care atestă că viață este posibilă în aceste regiuni triste“.
 
Bazancourt, mai departe:
 
„Apoi, aici și dincolo, sate distruse, arse și devastate de inamic. Locul unde erau case se poate recunoaște prin grămezile de pietre; grădini, drumuri dispar sub vegetație sălbatică; cele câteva puțuri sunt umplute sau infectate cu corpurile umane aruncate împreună cu cele ale animalelor; cei care au făcut acestea sunt rușii și acele hoarde nedisciplinate care vin din Asia.
... …
 
La ora trei și jumătate am ajuns la bivuacul nostru de la Kustendje, lângă lacul Pallas, unde vârful coloanei
Espinasse a făcut tabăra sa, la aproximativ o milă de oraș.
 
Kustendje, ca toate orașele turcești din Dobrutscha, este un morman de ruine, ruine recente, resturi care încă scot fum, pe care cazacii le-au lăsat în urmă; totul este bulversat, confuz, devastat, zdrobit, spart.
 
În aceeași zi în care divizia a avut ultima sa tabără, avangarda coloanei mici a generalului Yusuf s-a găsit în prezența cavaleriei ruse. A avut loc un angajament de mică importanță; dușmanul s-a retras, lăsând aproape douăzeci de morți.
 
În această luptă, căpitanul de Preuil, cu circa treizeci bachi-bouzouks (vezi cap. [4]), a fost înconjurat de un escadron de lăncieri ruși; calul său a fost ucis; el însuși a primit nouă lovituri de lance, dar soldații din jurul lui au luptat energic și l-au eliberat.
 
«A fost prima dată când am văzut o acțiune de luptă», a scris generalul Yusuf, «și am fost atât de mulțumit de ei, că a doua zi am hotărât să mă duc mai departe și să atac puternic inamicul.»
 
Știind că forțe importante au fost puse în diferite locuri, trebuia să informeze pe generalul Espinasse că:
 
«(…) avangarda sa a avut cazaci în fața lor, că trei regimente rusești se aflau în apropiere; că a mărșăluit să-i întimpine pe ruși cu 1.200 zouaves, patru tunuri și cavaleria sa; și l-a rugat să vină la el cu divizia sa».
 
Generalul Espinasse nu a ezitat să avanseze, să se alăture coloanei angajate deja și să fie pregătit pentru orice eveniment; în caz că forțe superioare s-ar fi concentrat asupra acestui loc.
 
A doua zi, de fapt, la Karnasani, la nord de Kustendje - în timp ce generalul Yusuf a încercat în zadar să atragă în dreapta sa pe cazaci, a început o luptă serioasă între cazaci și două regimente de bachi-bouzouks comandate de doi ofițeri francezi.
 
După o scurtă luptă - masa de soldați contra masa de soldați, cazacii au bătut în retragere, însă cu ordine sa cedeze teren numai puțin câte puțin.
 
De această dată, din nou bachi-bouzouks au luptat energic și comandantul Magnan împreună cu căpitanul Serionne au reușit cu dificultate să împiedice urmărirea inamicului, care s-a retras spre Babadagh“.
 
Bazancourt continuă:
 
„Generalul a decis să improvizeze în mod neașteptat un marș de noapte, căzând asupra majorității trupelor adunate lângă Babadagh, dar în momentul în care a fost dat ordinul de plecare la ora șase, 500 de soldați au rămas pe teren și nu au putut să se ridice din nou.
 
Holera a căzut că un fulger pe coloana expediționară. La ora opt erau deja 150 de morți și 350 în agonie. A fost un spectacol groaznic („affreux“), bun pentru a rupe inima cea mai fermă.
 
Nu a mai fost vorba de o luptă, să caute un inamic, să apară în mod constant în fața lui; era vorba acum să scape de epidemie.
 
Coloana generalului Espinasse, care avansase până la Kergeluk, a fost lovită, că și cea a generalului Yusuf; cei morți și cei care erau pe moarte erau întinși în corturi.
 
Inamicul nu a apărut; iar cadavrele [n.n. celor morți de holeră] erau peste tot pe teren; gropile au fost lărgite, iar pământul răscolit a răspândit la infinit emanațiile pestilențiale; de multe ori, brațele care săpau groapă în pământ se opreau înainte de a termina munca lor și cel care a ținut lopata s-a întins în tăcere pe marginea gropii neterminate.
 
Cei care încă trăiau erau suiți pe cai sau purtați de soldați; echipele de artilerie au fost împovărate cu bolnavi. Această noapte fatală a fost noaptea de 30 iulie“.
 
Fotografie - Roger Fenton: Zouave and Spahi, Attendants of Maréchal Pelissier - circa 8 martie - 26 iunie 1855
 
Bazancourt continuă:
 
„A doua zi, cele două coloane s-au reîntâlnit, iar divizia 1 a văzut defilând cortegiul trist al generalului Yusuf, care se reîntorcea cu trupele sale la Kustendje, transportând bolnavii săi pe caii camarazilor lor. Spectacol groaznic și trist!
 
Boala a culcat capul celui mai intrepid. Nereușind să se salveze, era necesar să se evite orice aglomerare a soldaților. Coloana a trecut [n.n. prin Kustendje] fără să se oprească și si-a continuat marșul spre Mangalia, lăsând pe drumul său, ca niște urme funeste, gropile care marcau drumul urmat.
 
Divizia comandată de generalul Espinasse a revenit la bivuacul sau de la Pallas, unde au rămas un batalion cu sacii infanteriei și o secție de ambulanță. Din moment ce era imposibil să se transporte imediat toți bolnavii, au rămas două batalioane pentru a apăra ambulanța.
 
La data de 31 [n.n. iulie], întreaga divizie a fost reunită și a evacuat bolnavii săi la Kustendje, de unde ei au fost preluați de vasul „Pluton“.
 
Până atunci, zouavii au fost atacați cel mai brutal; și toate trupele au fost lovite fără discriminare. A aștepta însemna însă să moară. Generalul a decis ca, a doua zi, la ora patru și jumătate dimineața, să plece spre Varna; în aceeași zi, la ora zece, generalul Canrobert a sosit cu vasul «Cacique».
 
De abia reîntors din campania sa aventuroasă, el se urcase pe «Cacique» pentru a se reîntoarce la divizia sa și să ia comanda expediției în Dobrutscha“.
 
1856: Mareșalul Canrobert / Mareșalul Achille Leroy de Saint-Arnaud
 
Bazancourt scrie mai departe:
 
„În această tabără decimată de cea mai îngrozitoare boală, din toate părțile, se ridică aclamații și brațele se întind spre el; cei muribunzi vor să se ridice pentru a-și întâlni generalul; căci întotdeauna pare pentru cei nefericiți că fiecare eveniment nou poate să aducă o îmbunătățire a suferințelor lor; în plus, puțini generali au fost iubiți de soldați precum generalul Canrobert.
 
Ce tablou funebru avea în fața ochilor săi! În toate părțile, sub corturi erau întinși la adăpost cei care aveau febră. În toate părțile, se auzeau gemetele lor, moartea umblând fără discriminare în toate rangurile.
 
Așa a regăsit-o, divizia sa frumoasă, atât de feroce, atât de marțială și pe care o lăsase plină de animație, viață și ardoare.
 
Fără să rostească un cuvânt, și-a strâns mâinile, iar ofițerii din jurul lui au văzut lacrimi în ochii săi. A început să meargă prin tabără, vorbind cu unii dintre ei, ridicând curajul celorlalți, pentru cei bolnavi reînnoind speranțele luptelor viitoare, aplecându-se peste cei care urmau să moară.
 
Epidemia a continuat să lovească; se dublează, își mărește loviturile“.
 
------------------------------
 
Un exemplu care arata îmbarcarea trupelor franceze ce plecau spre Marea Neagră / Crimeea:
 
Aici - pe vasul englez „St. Vincent“, la 15 iulie 1854, la Calais.

[6] „L'expédition de Crimée. La marine française dans la mer Noire et la Baltique, chroniques maritimes de la guerre d'Orient“ 

Sursa: [2]

Baronul de Bazancourt a fost trimis special pe câmpul de operații pentru a relata ulterior istoria Războiului Crimeii. 

„În timp ce erau planificate astfel planurile de expediție, holera, care deja a fost violentă la Varna și care dăinuie cu cruzime în rândurile săracei noastre armate, a ajuns, de asemenea, puțin câte puțin, și la flota noastră.
 
După ce a lovit vasul «Primauguet», epidemia a izbucnit pe fregata de aburi «Magellan», apoi pe nava cu trei punți «Valmy», care avea la bord pe contraamiralul Lugeol, care sosise recent în escadron.
 
«Valmy» staționa la Varna, unde contraamiralul fusese trimis pentru a centraliza serviciul maritim“.
 
Bazancourt continuă:
 
„În cele din urmă, la data de 31 iulie, dată sinistră, epidemia a invadat portul - pe vasele staționate la Baltchick, apărând în același timp la bordul navelor «Ville de Paris», «Friedland» și «Jean Bart».
 
În aceeași zi, «Cacique» a plecat, luând la bord pe generalul Canrobert, care urma să se alăture la Kustendje diviziei sale, aflata în mlaștinile pestilențiale din Dobrutcha; care va fi găsită de el strivită de flagelul mortal.
 
Știrile raportate de vasul «Lavoisier» și de vasul «Cacique» au fost atât de alarmante încât amiralul a trimis, la Mangalia [n.n. in textul original este scris 'Mengalia'] și Kustendjé, cinci fregate sau corvete cu aburi, «Magellan», «Descartes», «Cacique», «Lavoisier» cu ordinele de a se alătura cât mai curând posibil vasului «Pluton», care era deja la fața locului“.
 
Monumentul soldaților francezi, Constanța: „La France a ses soldats morts pour la patrie, 1854-1855“.
 
În iulie 1893 s-a anunțat că dl „Ministru plenipotențiar al Franței“ a solicitat un loc în cimitirul comunal, pentru un monument al soldaților francezi morți la Constanța, în 1854-1855 - ceea ce i s-a acordat de Primărie.
 
La 8/20 mai 1894 se inaugurează acest monument; consulul francez la Constanța, Anatole Magrin (1858-1928), primul artist fotograf al Constanței, a făcut această fotografie a monumentului ostașilor francezi:

[7] „L'Illustration“, 30 septembrie 1854. „Camp des Zouaves a Kustendje“

Conține un articol lung despre Dobrogea și, de asemenea, despre Kustendje și Mangalia.
 
Pagina de titlu a ediției:
 
„Kustendjé, ca toate orașele turce din Dobrogei, nu este decât o grămadă de ruine. La sosirea noastră, grinzile încă fumegau de la ultimul incendiu pe care rușii l-a aprins aici. Nu mai rămăsese nici o casă, totul a fost bulversat și confuz.
 
Multe rămășițe ale fostului Constantiana se găsesc în Kustendje. Promontoriul pe care este construit orașul oferă o parte îngustă care comunică cu terenul din spate; acest exemplu de istm a fost pentru romani motivul pentru care si-au construit aici orașul; pentru că prezenta condiții bune de apărare.
 
Sub ruinele caselor turcești, construite cu pietrele clădirilor romane, găsim fundațiile tuturor caselor; urmează, la nivelul pământului, pietre care trasează străzile.
 
Unele rămășițe de porticuri și bolți se află încă în picioare, iar pe flancul dealului care se înclină spre mare, coloane întregi, cu capitelurile lor păstrate, sunt mărturii că în acest loc era un monument remarcabil.“
 
Descrierea continuă:
 
„Nu am găsit nici o inscripție care ar putea ajuta la datarea acestui oraș; dar mărimea și magnitudinea rămășițelor pot duce la presupunerea că acesta era unul dintre principalele orașe pe care romanii le-au avut în Moesia.
 
De când turcii sunt aici, populația din Kustendje nu era considerabilă; există o singură moschee în centrul orașului, iar casele, ale căror distrugeri datează de la invazia rușilor în 1828, sunt în mare măsură distruse; puține au fost reparate pentru a găzdui noii locuitori.
 
Partea îngustă care unește istmul cu continentul pare să fi fost tăiată înainte de un șanț, în ziua de azi aproape umplut, dar peste care se găsește un pod de o construcție fină, care încă leagă orașul de exteriorul său.
 
În vecinătatea Kustendje sunt niște ruine, ale căror pietre, bogat sculptate, par să fi aparținut vreunui templu.
 
Tabăra noastră a fost înființată la Pallas, pe care soldații noștri, în limba lor pitorească, o numesc tabăra «Doamnei de Pică», numită așa după această doamnă din pachetul de cărți de joc, la o leghe de oraș și lângă un lac care se termină spre mare cu o serie de mlaștini, care sunt născute din mai multe pâraie ale terenului accidentat care se învecinează cu Bahadagh.
 
Un marș de noapte rapid și obositor, ne-a purtat opt leghe mai departe, la Kargeluk, unde ne-au precedat bachi-bouzouks și zouaves, trimiși să facă recunoașteri în țara despre care se spune că este ocupată de cazaci și de o divizie rusă.
 
Aici începe cu adevărat țara care este în mod constant inundată de Dunărea de Jos. Independent de lacurile imense care merg de la vest la est, marele lac Raselm inundă tot pământul care se învecinează cu marea“.

Tabăra de zouaves de la Kustendje - după un desen al doctorului Quesnoy: 

În prim-plan se vede bivuacul trupelor de zouaves; în planul din spate dreapta se vede tabăra forțelor expediționare franceze.
 
Detaliu:

Câteva imagini de zouaves francezi, Războiul Crimeii, 1855. 

Imaginea din dreapta are textul: „râșniță de cafea improvizată într-o jumătate de obuz rusesc; o companie a regimentului nr. 2 de zouaves“.
 
Acest regiment a fost și în Dobrogea.
 
Descrierea continuă:
 
„Marșul nostru de retragere a fost trist și penibil; dificultățile pentru transportul bolnavilor noștri erau zilnic tot mai mari, cu puținele «Araba» [n.n. căruțe / care turcești] de care am putut dispune.
 
Soldaților noștri le lipsea tot ceea ce constituie minimul lor normal în campanie, în afara rațiilor lor zilnice; nu s-a putut procura nimic în aceste locuri deșerte, în tot timpul marșului nostru. Generalul Canrobert a prevăzut însă nevoile lor și, înainte de sosirea lor la Kustendje, a cerut să le fie trimise rapid tutun și vin.
 
La Mangalia am găsit toate acestea și solicitudinea fără pauze a șefului, combinată cu bucuria de a se reîntoarce într-un loc mai salubru, s-a adăugat la sentimentul material de bine produs de distribuția zilnică de vin, cafea, zahăr; toate acestea au dat soldaților noștri o nouă energie pentru a lupta contra epidemiei“.
  
O altă imagine din același articol, cu titlul: „Expediția în Dobrogea - Mangalia“:
 
Și aceeași perspectivă a Mangaliei, 50 de ani mai târziu (fotografie făcută de Anatole Magrin):
  
Toate aceste mișcări de trupe au avut nevoie de apă de băut; fântânile / puțurile erau foarte importante; în descrierea Dobrogei din acest articol este și o imagine cu o fântână:

[8] 1855: Kustendje și Dobrogea, în „La Bulgarie orientale“, Dr. C. Allard 

Sursa originală: [3]; pentru traducerea și descrierea în limba română: [4]
 
I.A. Rudic („Vocea Dobrogei“, 1928) descrie [4]:
 
 
„Era în toi Războiul Crimeii. Armatele aliate asediau Sebastopolul, ce urma să cază în curând. Dobrogea fusese curățită de ruși, cari în retragere au dat foc orașelor și satelor.
 
Kustendje, cu conturul în formă de liră, își profila ruinele triste la apa liniștită și transparentă a mării. Sus pe faleză, unde odinioară se aflau magazii și case, acum zăceau dureroase ruine solitare, printre cari năpădeau buruienile.
 
La 6 iulie 1855 își face intrarea în port, venind dela Varna, micul pachebot englez «Army-and-Navy», afretat de intendența franceză. Mica navă aducea la Kustendje parte din membrii misiunei dunărene franceze.
 
Misiunea aceasta avea însărcinarea să strângă fân pentru armatele din Crimeea, pentru ușurarea transporturilor, să construiască o șosea între Rasova și Kustendje. Vechea linie ferată de acces în Port, ce trece prin spatele Primăriei [n.n. DBSR], e așezată pe fostul drum franțuzesc.
 
În radă se balansa în mișcări ușoare și ritmice o mică galeră franceză, sub presiune și gata în orice moment să primească pe ofițeri și soldații francezi, la cel dintâiu semnal al unei invazii rusești.
 
După schimbul regulamentar de saluturi, «Army-and-Navy» ancora în radă. O barcă în care iau loc membrii misiunei se detașează dela bord și debarcă pe țărm lângă o coloană de granit ruptă și culcată ce servea de cheiu intendenței franceze“.
 
Volumul lui C. Allard:
 
„Membrii misiunei sosiți mai înainte erau instalați într-o ruină, a cărei fațadă era așezată spre Franța. Marea forma un tapet de smarald cu arabescuri fantastice.
O veche poartă găsită printre ruine fu improvizată ca masă. Un soldat îndemânatec prepara un dejun frugal. Flămânzi, dar veseli, membrii misiunei se ospătară, mulțumindu-se cu apa sălcie dela Anadolchioi.“
 
O imagine din volumul lui Allard; Kustendje - în prim-plan este misiunea franceză. În planul doi, stânga, se vede bivuacul (corturile) corpului expediționar francez.

În 1854, corpul expediționar francez a fost însoțit de un fotograf; se păstrează o imagine de atunci (vara lui 1854) a unui ansamblu de clădiri ruinate, care probabil a fost făcută pentru a informa misiunea franceză aflată la Varna despre condițiile de la fața locului de la Kustendje.

Se pare că este cea mai veche fotografie a fostului Kustendje (azi, Constanța). Cu mai mult de 45 de ani înaintea fotografiilor lui Anatole Magrin.
  
Este posibil (?) ca în fotografia de mai jos să fie acest grup de clădiri (detaliu din desenul lui Allard de mai sus).
 
Aceeași clădire (?) - detaliu din fotografie:
 
Rudic continuă descrierea [4]:
 
„Șeful misiunei era inginerul șef L. Lalanne, care și-a atașat ca ajutori pe inginerul Michel, Louvel și Bienfait, conductori, Allard medic sanitar și pe Aninoșeanu «topograph valaque». Era o zi călduroasă. Un soare arzător încingea petrile răvășite ale ruinelor. Spectacol trist și dezolant.
 
Urmele incendiului se mai vedeau pe zidurile năruite. Schelete de cai și bivoli pretutindeni. Haite de câini jigăriți își împărțiau cu colții prada. Ici colo, cadâne acoperite cu feregele albe, ca niște apariții fantastice, urmăreau cu ochii printre ruine pe noii sosiți.
 
Tristul peisaj de pustiu și moarte era înveselit doar de siluetele a doi trei copii zglobii în hăinuțe colorate viu. Pe ziduri chipuri de zuavi și nume franceze, creionate cu cărbuni, erau singurele mărturii ce aminteau trecerea tragică a coloanei generalului Epinasse și a spahiilor lui Jusuf, decimați cu un an înainte de holeră.
 
Cu cât umor, voioșie și spirit pur francez descria toate aceste clipe Allard în «Souvenirs d'Orient. La Dobroutcha».
 
În casa în care se instalaseră primii sosiți, membrii comisiunei, nu mai era loc și pentru noii sosiți. Altă casă nu se găsea disponibilă în tot târgul. Atunci fu așezat un cort în curte.
 
După ce se instalară, primiră vizita ofițerilor francezi ce se aflau la Kustendje: sub-intendentul Blondeanu plin de amabilitate cu adevărat franceză, Fouche, ofițer de intendență, Gaudin, medic sanitar.
 
A doua zi primiră și vizita proprietarului care era șeful vămii. Un om slab, talie mijlocie, față oacheșe, barbă rasă și sură. El purta un halat lung, alb cu flori roșii și frunze verzi.
 
Banabachul n-a vrut să primească invitația la masă a nouilor oaspeți. Îi era teamă să nu bea vin sau să mănânce carne de porc. Poate, spune Allard, avea frică să nu fie obligat să se servească la masa noastră de toate acele lucruri inutile pe cari noi le numim: șervete, furculițe, linguri etc.
 
Aceasta însă nu l-a împiedicat să nu le aducă cadouri, pepeni verzi și galbeni. Bietul turc se plângea mereu că leafa nu-i ajunge ca să-și hrănească familia și de aceea cam măsluia socotelile vămii padișahului.
 
Membrii misiunei intrară în bunele grații ale mudirului, șeful administrației civile din Kustendje. Mudirul avea o fată pe care Allard ne-o descrie în culori suave: «fată încântătoare, ai cărei ochi parcă îi văd și acum (amintirile au fost publicate după patru ani). Sărmana copilă, ce era aproape o fată mare, își savura ultimele ore de libertate; salba de monede de aur îi înconjura de două ori gâtul. Fruntea îi era încinsă de o coroană sechini și ginerele nu trebuia să fie așteptat mult.
 
O întâlneai de multe ori singură, pe străzile Kustendjei, sau anturată de o grupă voioasă de copii; nu mai lua parte la jocurile lor și nu se mai amesteca între ei decât ca să-și păstreze cât mai mult timp privilegiile de a face să strălucească la soare petalele de aur ale costumului, pe care feregeaua nu trebuia să întârzie a le acoperi».
 
Ne mai descrie Allard și pe Salem, șeful cavașilor intendenței. Cel mai inteligent turc din Kustendje, descotorosit de prejudecată. El le spunea franțujilor că i-ar primi la el în casă, dacă n-ar fi obligat să menajeze opinia publică.
 
Avea însă Salem și alt motiv să nu primească pe gentilii ghiauri la el acasă. Salem era posesorul celei mai frumoase cadâne din Dobrogea. Era fericit, căsnicia lui era un model.
 
În cortul din curtea caselor vameșului misiunea a petrecut numai o săptămână. În zilele de 15-17 iulie misiunea a făcut o recunoaștere la Dunăre. La plecare au dat ordine unui caporal să amenajeze o ruină pentru misiune.
 
La înapoiere au găsit un palat: casă acoperită cu stuf, primul etaj de scânduri, dar fără uși și ferestre care se așteptau să sosească dela Constantinopol, o scară de afară ducea la etaj. Ziare vechi au ținut loc de ferestre“.
 
Orașul începe să se însuflețească. Pe la mijlocul lui iulie sosesc lucrători terasieri valahi. „Toate semințiile orientului și-au dat aci întâlnire în zilele de repaus (...)."
În imagine: Camille Allard / L. Lalanne
 
 Rudic, mai departe [4]:
 
„Valahii erau întrebuințați aproape exclusiv la terasamente. «Valahii nu sunt puternici; dar sunt muncitori (...)».
 
Amănunte interesante ne dă Allard și asupra altor tipuri întâlnite la Kustendje la 1855. Iată pe grecul Leonid S. Ce tip curios de aventurier. Cunoștea franceza la perfecție: «Ar fi putut să ne dea lecții de gramatică». Fusese sergent în armata rusă și după ce a făcut toate meseriile cu putință, s-a făcut bucătar și a ajuns curier interpret la Varna.
 
Nu-i iubea pe francezi, palicarul. Îi detesta pe față. Membrilor misiunei începuseră să le fie frică ca grecul, în ardoarea lui patriotică-politică, să nu greșească cumva ingredientele sosurilor. De aceea era pus sub supravegherea soldatului Tot, care din prima zi a excelat în meserie.
 
Când a auzit Leonidas despre căderea Sebastopolului, a fost vizibil afectat și a părăsit misiunea. I-a luat locul Tot. Iar acesta, pe cât era de bun bucătar, pe atât era prost chelner, și i s-a dat ca ajutor un român, pe Costachi, pe care Allard îl descrie astfel:
 
«Remarcasem un tânăr lucrător valah, pe care de multe ori îl făcusem infirmierul meu. Fisionomia sa dulce și inteligentă, încadrată de părul său lung și umbrită de pălăria sa largă de fetru, era unul din tipurile romane cel mai remarcabil ce am întâlnit. Am avut prilejul să apreciez bunăvoința și inteligența lui Costachi; și nu m-am dat în lături de a-l prezenta ca pe unul ce îndeplinește toate condițiunile dorite».
 
Fu găsit totuși de un prea mult neglijeu pitoresc și dificultatea era de a-l civiliza într-o zi; dar era român și acest titlu era de ajuns ca să i se poată cere totul. Caporalul s-a însărcinat să-i dea botezul civilizației.
El îl duse pe marginea mării, îl desbrăcă de marea sa rochie valahă, de larga sa pălărie și chiar de frumosul său păr. Fu supus unei toalete complecte și furăm serviți la dejun de un servitor în pantaloni de mankin, în redingotă neagră cu nasturi.
 
Dar sărmanul Costachi avea încă ochii muiați în lacrămi; căci la vederea pletelor tăiate și a noului costum, isbucni în plâns gândindu-se la mama sa, care, zicea el, nu-l va mai recunoaște.
 
Un alt tip de român descris de Allard este și Tudor, vizitiul misiunei. E un transilvănean, care după ce a făcut războiul sub unguri, a fugit în Valahia și de acolo s-a refugiat în Dobrogea. «Marea sa pălărie de fetru neagră, ce-i ascundea aproape complect capul mic, înconjurat de părul lung ce-i cădea în plete pe umeri, dădea costumului său european un aspect straniu.» Întreaga ambiție a lui Tudor era să aibe șease cai la căruță și de a ține în mâinile sale hățurile lungi.
 
Tudor nu era chirigiu, ci vizitiu împătimit de meseria lui. «Nu pot, spune Allard, să nu zâmbesc și acum când mă gândesc la toate marile mijloace ce le întrebuința Tudor ca să evite umilința de a avea doar doi cai de condus.
 
Câte suspine nu auziam noi, când trebuia să străbată stepele, conducând un car la care erau înhămați doi cai bătrâni și încărcat cu unelte și bagaje.»
 
Și adaugă tot Allard: «Avea în aceasta de comun acord cu toți vizitiii din Valahia, cari se cred dezonorați când n-au cel puțin patru cai de mânat. După cum mulți boieri n-ar îndrăsni să parcurgă străzile Bucureștilor cu un utilaj de doi cai: nu e rar de a întâlni unii ce au câte zece la trăsură».
 
Către mijlocul lui octombrie, misiunea a părăsit Kustendje. Orașul a devenit iarăși trist și posomorât, până când linia ferată Cernavoda-Kustendje și portul construite de o companie engleză, a mai dat puțină viață până la venirea stăpânirei românești“.
  
O altă imagine din volumul lui Allard:

„Vederea portului antic și a drumului francez la Kustendje“ 

Textul de mai jos este preluat din [5] „Portul Constanța, Ing. Petre Covacef“; în amintirea autorului - pe care am avut onoarea să-l cunosc personal, împreună cu soția lui, cu ani înainte.
 
„Ilustrația lui C. Allard a fost prinsă din poziția de la baza viroagei de la poartă 3, care trebuie analizată împreună cu «Planul Radei» din figura anterioară.
 
Corabia acostată la digul cunoscut drept Cheiul Genovez, este o mică ambarcațiune de transport mărfuri, echipată cu un singur catarg cu vela coborâtă. Probabil că pescajul corabiei goale era suficient de redus, corespunzător celor 7 - 8 picioare englezești măsurate în urmă cu 25 de ani.
 
Dintre grupul de persoane îmbrăcate după modelul oriental (turcesc), se distinge un hamal care poartă spre corabie o sarcina într-un coș din rafie după modelul tradițional oriental al hamalilor.
 
În stânga, turnul de apărare al zidului cetății române.
 
La marginea plajei de nisip a zonei sunt ilustrate două forme paralelipipedice. Probabil că militarii Misiunii franceze au dorit să construiască un chei cu parament vertical la digul neamenajat, astfel că au turnat în cofraje două blocuri din beton pentru viitorul chei.
 
Blocurile au avut prevăzute la turnare ancorele de legătură necesare dintre ele, ilustrația noastră prinsă după decofrarea blocurilor arată deja ancorele metalice montate. Ancore din plumb, așa erau normele de construcții după Vitruvius în ape marine.
 
Pentru modul de execuție a viitorului chei, interesantă este macaraua cu care s-a dorit montarea la chei a blocurilor prefabricate.
 
Un trepied din bârne de lemn legate cu lanțuri metalice, poartă o cumpăna tot din lemn, cu care prin sistemul pârghiilor se puteau manevra greutăți de până la 4 - 5 tone.
 
În fundal se află unele construcții de clădiri construite de Misiunea militară franceză, care poartă drapelul tricolor francez. Clădirile se află la marginea drumului construit de misiune, acela care venea de la Rasova la Kustendje.
 
La marginea drumului, două fântâni cu cumpănă asigurau apă potabilă foarte deficitară la Constanța, din fântânile construite la marginea plajei, după cum sunt marcate pe Planul Radei cu denumirea puits. Puțurile (trei la număr) identificate s-au aflat la capetele Galeriei Subterane a orașului. Vom reveni în altă lucrare asupra galeriei.“
 
O altă imagine din același volum al lui Allard [3]: 

„O vedere a ruinelor de la Kustendje - desenată de autor după natură“

Petre Covacef, din nou [5]:
 
„Ilustrație pregătită pentru tipar de E. Marvan, fotograf din Constanța. Construcții specifice din perioadă făcute din piatră acoperite cu olane delimitează o uliță, care s-ar afla pe traseul actual al str. Muzeelor, care pornește din Piața Ovidiu;
 
- în dreapta, minaretul Geamiei Mahmudia, aflată până la demolarea ei pe strada N. Titulescu;
- în stânga, turla Farului Genovez pe amplasamentul lui din zilele noastre (imaginea farului a fost o adăugire a lui
C. Allard făcută cu prilejul celei de-a două vizite a sa din anul 1864 la Constanța);
- se vede intrarea boltită în clădirea farului;
- vestigii arheologice se află peste tot;
- în prim-plan, în dreapta jos, un ghizd de fântână prin care se scotea apă potabilă din Galeria subterană antică a orașului;
- fântână se află astăzi protejată în subsolurile clădirii monumentale a Muzeului de Arheologie;
- personajele îmbrăcate în veșminte orientale, turcești“.

Din același volum al lui Allard [3]:
 
„Carte de la Bulgarie Orientale“, în care este Dobrogea:
 
Detaliu al hărții lui Allard:
 
Se pot vedea:
 
- Route Francaise / drumul francez: între Rasova - Kustendje
- Linia de cale ferată DBSR: între Cernavodă și Kustendje (volumul său a apărut la 1864)
 
Bibliografie: 
[1] „L'expédition de Crimée jusqu'à la prise de Sébastopol : abrégée et arrangée à l'usage des collèges“. Par César Lecat, baron de Bazancourt (1810-1865). Verlag: Münster : Theissing, 1857
 
[2] „L'expédition de Crimée. La marine française dans la mer Noire et la Baltique, chroniques maritimes de la guerre d'Orient. Par le baron de Bazancourt, César Lecat (1810-1865). Chargé de Mission en Crimée pour écrire l'Histoire de la Guerre“. Éditeur: Librairie D'Amyot (Paris), 1858
 
[3] „Souvenirs d'Orient. La Bulgarie orientale, par le Dr. C. Allard ... suive d'une notice sur le Danube, par M. J. Michel ... et de l'explication des inscriptions par M. Léon Rénier. Ouvrage orné de 7 gravures et de 2 cartes“. Par le Dr. C. Allard. Éditeur: Paris, Adrien Le Clere et Cie, C. Dillet. Date d'édition: 1864
 
[4] „Voința Dobrogei“. I.A. Rudic. 1928, 28 octombrie.
 
[5] „Portul Constanța“. Petre Covacef, Ed. CNAPM, 2004

Despre Dan-Eugen Șambra  

S-a născut în Constanța, în martie 1950. A absolvit Liceul „Mircea cel Bătrân“ și Facultatea de Automatică și Calculatoare București. În august 1986, a emigrat oficial cu familia în Germania, unde a lucrat, până la pensionare, la Siemens AG (din 2004, cu titlul Senior Engineer). A proiectat și a pus în funcțiune proiecte de automatizare și software diverse pe patru continente. La începutul anului 2011, a demarat ca administrator un forum despre istoria României / Dunăre / M. Neagră (design & structură proprie) - romaniaforum.info.
 
facebook.com/Dan.Sambra.1/ 
 
facebook.com/Dan.Sambra.2​

Citește și:

Dan Șambra și file de istorie dobrogeanã

Dobrogea. File de istorie​

Dobrogea - File de istorie Pagini din trecutul oraşului Constanţa. Partea I - până la 1840 (galerie foto)<