Eminescu - gazetarul antiliberal

# Cea mai mare parte a activitatii publicistice a sustinut-o la ziarul bucurestean "Timpul", organul de presa al Partidului Conservator

# Munca, natiunea, adevarul, traditia si cultura sunt componentele de baza ale sistemului axiologic al gandirii eminesciene * In 1878, Mihai Eminescu se pronunta pozitiv in ceea ce priveste legitimitatea actului de reintegrare a Dobrogei in cadrul Statului RomanUmilul nostru demers - recuperarea, sub pretextul unei scurte aventuri prin opera sa politica, a unei parti infime din ceea ce a insemnat personalitatea complexa a lui Mihai Eminescu - s-a finalizat cu descoperirea unei noi ipostaze a geniului creator de limba - cea a intelectualului serios preocupat de problemele contemporane ale patriei sale, critic inversunat, dar fin al adversarilor politici, artizan al unui model teoretic inedit de dezvoltare a Romaniei Moderne.Activitatea publicistica a lui Mihai Eminescu a fost circumscrisa, intr-o prima etapa, ziarului de provincie "Curierul de Iasi", urmand ca apoi sa fie legata, pentru o lunga perioada de timp (octombrie 1887 - iunie 1883), de destinele cotidianului bucurestean "Timpul", organul oficial de presa al gruparii politice de orientare conservatoare. Poetul a ocupat pe rand la aceasta publicatie functiile de redactor, redactor sef si redactor principal pentru partea politica. Desi, la acea vreme, activitatea gazetareasca era in mare masura subordonata intereselor de partid, trebuie remarcat faptul ca intre Eminescu si conducerea de la "Timpul" nu a existat niciodata un raport mecanic voluntar, o relatie de supunere. Dimpotriva. Succesiunea aparent haotica a evenimentelor istorice analizate in paginile ziarului de acesta a dat nastere, in final, unui model teoretic original extrem de complex, unei viziuni globale aparte despre ceea ce ar trebui sa implice procesul de dezvoltare a Romaniei.Cateva repere ale sistemului teoretic eminescianMunca, natiunea, adevarul, traditia si cultura - acestea erau componentele de baza ale sistemului axiologic al gandirii lui Eminescu. "Temeiul unui stat e munca si nu legile", spunea el. Astfel, modernizarea este conditionata nu de copierea de institutii si legi din Occident, ci de efortul concret in productie al tuturor categoriilor sociale. Natiunea trebuie sa fie si motorul si principalul beneficiar al reformelor initiate in interiorul Statului Roman. Principala datorie pe care o are clasa politica este sa asigure dezvoltarea, sustinerea si apararea natiunii, integrarea si nu alienarea acesteia in spatiul comun al civilizatiilor europene. Adevarul presupune respingerea pseudo-valorilor, falsului, aparentelor, minciunii si implantarea principiilor caracteristice civilizatiei autentice. Aceste principii sunt legate, in viziunea lui Eminescu, indisolubil de trecut, de traditie, caci evolutia moderna a statului nu poate fi conceputa decat intr-o maniera organicista. Exercitiul de valorizare a trecutului presupune indirect si educarea poporului, astfel incat acesta sa fie capabil sa administreze corect provocarile viitorului, sa poata pretui cu exactitate valoarea muncii fizice. In acest ultim punct modelul eminescian se suprapune teoriei maioresciene a formelor fara fond. Sunt criticate, deci, si semidoctismul, si mimarea culturii adevarate si asimilarea superficiala a culturii straine. Toate componentele enumerate mai sus, extrem de bogate in semnificatii, au fost reunite intr-un sistem matriceal pe care Eminescu il aplica ori de cate ori analiza cate un fenomen al vietii politice. Perspectiva era subiectiva, dar era sustinuta in acelasi timp de un sistem de valori extrem de bine organizat, construit pe o cultura de dimensiuni impresionante.Batranii si tinerii liberaliApogeul carierei publicistice a lui Mihai Eminescu se suprapune, din nefericire pentru el, lungii perioade de dominare a PNL (1876-1888), condus la acea vreme de Ion C. Bratianu. Numeroasele articole referitoare la principalul opozant politic al Partidului Conservator au devenit, astfel, un lung sir de critici la adresa guvernamentalilor. Antagonismul dintre liberali si conservatori era foarte clar creionat de pozitionarea acestora in raport cu teoria formelor fara fond - primii: sustinatori ai progresului accelerat prin arderea etapelor intermediare si prin importul modelelor de dezvoltare deja consacrate in Europa de vest, ceilalti: adepti ai "politicii pasilor marunti", astfel incat societatea sa nu resimta in mod violent efectele procesului de modernizare. Aceasta contradictie a alimentat timp de aproape jumatate de secol competitia electorala dintre cei doi colosi ai scenei politice antebelice.Romanii de azi il percep pe Eminescu in primul rand ca pe un formidabil creator de limba. Cuvantul in poezia eminesciana, pe langa sensul lui de baza, reuneste o multitudine de alte sensuri paralele a caror suma il proiecteaza pe cititor intr-un spatiu feeric, extraordinar. Cuvantul a devenit in creatia versificata o opera de arta in miniatura. Cu acelasi talent remarcabil, gazetarul Eminescu a reusit sa transforme cuvantul, cand a fost cazul, in arma indreptata impotriva adversarilor politici. Critici taioase, ironii acide, comparatii subtile - acestea erau "ingredientele" de baza ale unui atac concertat indreptat impotriva liberalilor. Un graitor exemplu de acest gen este articolul "Batranii si tinerii" ("Timpul", 14 decembrie 1877), articol care ilustreaza cum nu se poate mai bine viziunea pe care poetul o avea fata de cei care faceau parte din formatiunea condusa de Ion C. Bratianu. El ii considera pe acestia feciori de boier trimisi la studii in strainatate intr-o "tara bolnava in privinta vietei sociale" (este vorba despre Franta, stat pe care il considera inferior din punct de vedere cultural si al organizarii sociale chiar si Romaniei; se stie ca Eminescu era filogerman). Ajunsi la Paris, "in loc sa invete lucruri folositoare, adeca cum se ara si se seamana mai usor (...), s-au pus aproape toti pe politica, sa afle adica si sa descopere cum se fericesc neamurile si cum se pun la cale tarile" - cam asa arata, in perceptia poetului national, elita liberala romaneasca.Liberalii si "Pseudoromanul"Din suita de acuzatii aruncate ciclic PNL-istilor, fie cu ocazia unor masuri executive pe care acestia le adoptau, fie cu ocazia unor conflicte iscate in Legislativ, nu lipseau invinuirile de coruptie, de lipsa de pricepere ori de reprezentare a intereselor straine, adeseori cotrare interesului national. Organul de presa oficial al partidului liberal ("partidul rosu" cum mai era cunoscut in epoca) era ziarul "Romanul". Mihai Eminescu obisnuia sa boteze, in batjocura, aceasta publicatie "Pseudoromanul". Multe din comentariile sau editorialele sale aveau ca punct de plecare idei publicate anterior in aceasta gazeta, idei pe care, bineinteles, le critica energic. Este dovada ca activitatea publicistica intruchipa la acea vreme un conflict deschis de idei intre diferitele orientari ideologice, o prelungire a spatiului politic. Pe o astfel de scena virtuala de lupta, Eminescu a fost o perioada semnificativa de timp unul dintre principalii combatanti.Eminescu si DobrogeaUnul dintre putinele momente care a pus in relatie publicistica eminesciana cu teritoriul pe care il locuim a fost razboiul ruso-romano-turc (1877-1878). Conform prevederilor de pace, incluse in tratatul semnat la Congresul de la Berlin, Romania, desi participase la conflagratia data, a trebuit sa cedeze Rusiei judetele sud-basarabene Cahul, Ismail si Bolgrad. Primea in schimb spre administrare Dobrogea si Insula Serpilor - schimbul teritorial a fost prezentat ca un act de generozitate al Marii Puteri fata de tara noastra. Bineinteles, Mihai Eminescu a devenit la acea vreme unul dintre cei mai duri critici la adresa guvernului Ion C. Bratianu, guvern care a purtat negocierile cu Rusia anterioare razboiului propriu-zis, care a angajat tara in conflict si care a participat si la tratativele de pace. El ii socotea pe reprezentantii executivului tradatori, in sensul ca stiau de intentiile mai putin ortodoxe ale vecinului de la rasarit si cu toate acestea au preferat sa intre in razboi. Pe de alta parte, insa, poetul saluta reintegrarea tinutului dintre Dunare si Marea Neagra prin editorialul intitulat "Anexarea Dobrogei". Articolul a fost un excurs bine documentat prin trecutul acestui teritoriu. Concluzia finala formulata a fost ca stapanirea Romaniei asupra judetelor Constanta si Tulcea este legitima. Argumentele istorice si toponimice prezentate in acest prim material au fost completate ulterior de informatii demografice si etnografice. In "Chiar si chestiunea administrarii..." ("Timpul", 21 octombrie 1878), poetul s-a pronuntat asupra necesitatii integrarii treptate a Dobrogei in cadru sistemului administrativ general, astfel incat sa nu se produca incalcari ale spiritului de toleranta la adresa romanilor de aici."Limitele" modelului teoretic eminescianPrecipitarea evolutiei moderne a tarii in detrimentul unei dezvoltari naturale, organice, era de parere Mihai Eminescu, a generat o suita de goluri extinsa pe mai multe niveluri - goluri economice (provocate de insuficienta muncii productive), goluri intelectuale (provocate de numarul mic al oamenilor de cultura autentici), goluri ale reformelor (rezultate in urma introducerii de masuri care nu aveau legatura cu nevoile reale ale statului) si, in fine, goluri de clasa (aparute datorita slabei dezvoltari a clasei de mijloc). In viziunea sa, aceste goluri trebuiau umplute cat mai repede exclusiv din fondul intern de resurse umane, nu din fondul extern. Eminescu se pronunta, astfel, impotriva elementului strain care incerca sa se dezvolte in interiorul statului, in special impotriva evreilor care, spunea el, impiedicau, mai ales in Moldova, o dezvoltare sanatoasa a structurilor sociale. Sustinerea unei asemenea teorii a implicat automat manifestarea unei forme particulare de nationalism, potentata de excese xenofobe sau antisemite, uneori chiar violente, prezente in multe din articolele sale.