A fost publicată lista celor 10.000 de beneficiari, în cadrul celei de-a doua sesiuni a programului Start-up Nation
A fost publicată lista celor 10.000 de beneficiari, în cadrul celei de-a doua sesiuni a programului Start-up


Start-up Nation continuă în parametrii stabiliți inițial – 10.000 de firme finanțate, iar rectificarea bugetară anunțată nu are impact asupra derulării programului.
Lista poate fi consultată aici.
”Mă bucură interesul foarte mare pentru Programul Start-Up Nation și vreau să le transmit tuturor antreprenorilor care au depus proiecte eligibile că vor primi finanțarea de care au nevoie. Din experiența primei ediții a programului și din tendințele observate în această sesiune, cea mai mare parte a solicitărilor de rambursări are loc în etapele finale ale implementării programului. Astfel, MMACA va avea disponibile creditele bugetare necesare în ultima parte a anului 2019, deci programul se va derula fără sincope”, a declarat ministrul Ștefan-Radu Oprea.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp