agrointel.ro Conferința Lapar 2017. Legi anunțate pentru fermieri!
agrointel.ro: Conferința Lapar 2017. Legi anunțate pentru fermieri!
25 May, 2017 12:42
ZIUA de Constanta
2063
Marime text
Atenționare pentru fermieri! Președintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaților, Ioan Muntean, a adus în discuție marți, 23 mai, la Conferința Națională a Agricultorilor organizată de LAPAR, un subiect extrem de sensibil pentru producătorii agricoli din România. Mai exact este vorba despre întocmirea Ghidurilor de accesare a fondurilor europene care, spune șeful Comisiei de agricultură, sunt întocmite tot de români!
”Vreau să că atrag atenția că Ghidurile pentru fondurile europene sunt formulate de români, nu de la UE. Doar cei ce la UE ne execută pe ceea ce scriem noi românii, ca să înțelegeți acest lucru. Deci toate stufăriile, volumele acelea vin de la lucrătorii noștri plătiți din servicii achitate din bugetul consolidat al statului român. Sunt banii dumneavoastră!”, a punctat Ioan Muntean în aplauzele fermierilor prezenți.
Acesta a trecut în revistă și cele mai importante inițiative legislative care se află momentan în atenția Comisiei de Agricultură. ”Doar în anul 2017, Comisia pentru Agricultură de la Camera Deputaților care este și comisia decizională pe tot ce înseamnă legislație în agricultură, a reușit și a promovat câteva legi importante. Și mă refer la Legea îmbunătățirii funciare sau la irigații. S-a reușit reducerea costurilor la apă și la energie. Vom reuși să ajungem la cele aproximativ un milion de hectare pentru care investițiile sunt uriașe. O altă lege pe care o avem în dezbatere astăzi este Legea Zootehniei, una depășită total din anul în care a fost promulgată și care ne dorim să nu fie a instituțiilor publice, cum este astăzi textul, ci să fie a celor care cresc animale. Mai mult, s-a vorbit aici despre Legea 17 din 2014 privind vânzarea terenurilor agricole, pentru care avem în portofoliul nostru la Comisiei patru inițiative legislative. Vom fi în dialog permanent cu toate asociațiile profesionale, organizațiile profesionale pentru că vrem să eliminăm discriminarea pentru români. Vrem să scoatem o lege care să nu îngrădească drepturile europenilor, pentru că nu este permis așa ceva, dar să îi ajute pe români, da. Vom vorbi cu adevărat despre o agricultură performantă când fermierii din România vor ajunge prin politicile guvernamentale și legislative, la nivelul celor din țările avansate. Vă asigur că sunt și voi fi alături de agricultorii din țara noastră iar dacă ceva ar depinde de mine aș face-o imediat, vă asigur de acest lucru dar sunt uneori lucruri care, indiferent pe ce scaun stăm fiecare, suntem depășiți”, a mai subliniat Muntean.
Conferința Națională a Agricultorilor, eveniment organizat de Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, s-a desfășurat marți, 23 mai, la Auditorium Pallady și a reunit peste 1.000 de fermieri din toate colțurile țării. Conferința din acest an s-a desfășurat sub deviza ”Agricultura României după zece ani de la aderarea în Uniunea Europeană!”.
Sursa text: agrointel.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii