Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:06 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Agrointel.ro Șeful APIA Circa 95.000 de fermieri intră la control clasic şi teledetecţie!

ro

30 Jun, 2017 16:07 3430 Marime text
Au mai rămas câteva zile până când inspectorii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură vor demara controalele în ferme pentru Campania APIA 2017.

Directorul general al agenției de plăți, Adrian Pintea, a declarat pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro care sunt estimările privind eșantionul de producători agricoli care vor intra la control.
 

”Având în vedere complexitatea metodologiei pentru selecţia eşantionului de control, precizăm că la această dată activitatea de eşantionare la controlul pe teren a cererilor unice de sprijin este în plină desfăşurare şi prin urmare încă nu putem să avansăm o cifra clară a numărului de fermieri ce vor fi controlaţi pe teren. Totuşi, precizăm că numărul de fermieri posibil a fi selectaţi la control, atât clasic cât şi prin teledetecţie, în anul 2017 este de circa 95.000. Suprafaţa propusă pentru controlul prin teledetecţie aferentă anului de cerere 2017 este de aproximativ 32.900 km2, zona de control fiind structurată pe 35 site (zone de control) distribuite pe întreaga suprafaţă a ţării”, ne-a declarat șeful APIA, Adrian Pintea.

 
La această dată efectuarea controlului preliminar şi a controlului administrativ a cererilor unice de plata aferente anului de cerere 2017 se afla în faza de finalizare armonizându-se baza de date alfanumerică cu cea vectorială.

”Cu privire la activitatea de eşantionare la controlul pe teren a cererilor unice de sprijin, precizăm că aceasta este în plină desfăşurare şi preconizăm finalizarea în cel mai scurt timp astfel încât eşantioanele de control să fie transmise Centrelor judeţene APIA în timp util”, a promis șeful APIA.

 
Din punct de vedere al controlului pe teren au fost luate toate măsurile pentru încadrarea în termenele prevazute de Ordinul MADR nr.18/03.02.2017 privind stabilirea modalităţii de coordonare a implementării schemelor de plăţi directe şi a ajutoarelor tranzitorii care se aplică în agricultură – adică între 01 iulie – 01 octombrie se va efectua controlul la faţa locului pentru cererile unice de plată eşantionate la control pe teren, iar controlul aferent al unor obligaţii specifice, în iarna sau în primavara anului următor.

Astfel, în această săptămână, 19 – 23 iunie, s-a desfăşurat activitatea de instruire a personalului de la Centrele judeţene şi locale APIA, în vederea efectuării controlului pe teren pentru anul de cerere 2017, iar odată cu primirea eşantionului de control se va trece la efectuarea controlului la faţa locului.

Articol preluat de pe agrointel.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii