Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:56 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asfaltarea bulevardului Mamaia se va finaliza pana la inceputul sezonului

ro

25 Mar, 2003 00:00 1145 Marime text

Investitie de 2,5 milioane USD

Este vorba de portiunea de bulevard care traverseaza statiunea * Vor fi amenajate patru sensuri giratorii pentru a fluidiza circulatia * Banii obtinuti din taxa de acces in statiune vor fi reinvestiti in procesul de asfaltare * Agentiile de turism pot obtine reduceri la abonamentele de intrare in Mamaia, daca doresc sa le includa in pachetul de servicii oferite turistilor

Una dintre problemele subliniate de catre reprezentantii agentiilor de turism si ai unitatilor hoteliere, prezenti la Bursa de Turism "Litoral 2003" pentru a discuta cu ministrul Turismului, Dan Matei Agathon, a fost cea a slabei calitati a infrastructurii din toate statiunile litorale. Se pare insa ca, in cazul statiunii Mamaia, situatia respectiva se va ameliora, cel putin din punctul de vedere al cailor de acces. Aceasta deoarece primarul orasului, Radu Mazare, prezent la intalnire, a precizat ca pana la inceputul lunii iunie se va finaliza operatiunea de asfaltare integrala a bulevardului Mamaia. Astfel, lucrarile vor demara cel mai tarziu in aprilie, bulevardul urmand sa fie asfaltat pe o suprafata de 100.000 mp, din dreptul hotelului "Parc" pana la hotelul "Caraiman". De asemenea, pentru descongestionarea si fluidizarea traficului vor fi amenajate patru noduri rutiere de intoarcere cu rol giratoriu in dreptul hotelurilor "Dunarea", "Condor", "Rex" si "Caraiman". Pe langa rolul functional, sensurile giratorii vor infrumuseta aspectul urbanistic al statiunii prin amplasarea in centrul lor a unor mici fantani arteziene. Deoarece investitia in acest program este de 2,5 milioane USD, s-a urmarit atragerea la bugetul local a unor surse financiare care sa amortizeze cheltuielile respective, una dintre modalitatile aplicate anul trecut si care vor continua si anul acesta fiind introducerea sistemului de taxare in statiunea Mamaia. In sezonul estival 2003, aceasta taxa de acces in statiune va fi de 20.000 lei pentru fiecare intrare a autovehiculului in Mamaia. Insa exista si posibilitatea eliberarii de abonamente, cel care va fi valabil pentru 24 ore costand 30.000 lei. De asemenea, abonamentul pentru sapte zile va costa 175.000 lei, in timp ce abonamentul valabil intregul sezon va avea un pret de aproximativ 1,9 milioane lei. In cadrul intalnirii intre actorii principali din turismul litoral romanesc s-a mentionat ca agentiile de turism care doresc sa cumpere anticipat abonamentele pentru a le include in pachetul de servicii acordate clientilor lor beneficiaza de o reducere de 10%. Solicitarile in acest sens se pot inainta Directiei Servicii Publice din cadrul Primariei Municipiului Constanta, fiind necesare urmatoarele informatii: datele de identificare ale agentiei, numarul de masini pentru care se solicita eliberarea abonamentelor de acces in statiune, perioada de timp pentru care se solicita abonamentele, precum si numarul de inmatriculare al fiecarui autoturism. Anul trecut s-au obtinut din aplicarea taxei de intrare in Mamaia, atat de controversata la momentul respectiv, 10 miliarde lei, care au fost reinvestiti in refacerea tramei stradale a bulevardului Mamaia, in interiorul Constantei. Programul de asfaltare a drumului de acces in statiune si cel de facilitare a achizitionarii de abonamente prin intermediul agentiilor de turism fac parte dintr-un pachet de proiecte ale administratiei constantene, printre care se numara parcul de distractii acvatic Aqualand, Bazele de agrement si Telegondola.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii