Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:29 26 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Banii din Fondul de Mediu, stransi la salteaua statului

ro

04 Dec, 2003 00:00 954 Marime text

Institutiile locale obtin finantari internationale, in timp ce Administratia Fondului de Mediu incaseaza banii agentilor economici pentru proiecte care vizeaza reabilitarea ecosistemului local si national

Prima reglementare privind contributia financiara a agentilor economici - care, prin obiectul de activitate, contribuie mai mult sau mai putin la poluarea mediului inconjurator - la Fondul pentru Mediu a aparut in anul 2000. La doi ani de la aprobarea si publicarea actului normativ, in 2002, Legea 73 a suferit o prima modificare, ce a fost urmata de o alta, recenta, in acest an. In ultimul caz este vorba de OUG 86, publicata in Monitorul Oficial in urma cu doua luni. De un an incoace, toti agentii economici au contribuit la acest Fond de Mediu cu diverse cuantumuri in lei, reusind sa se acumuleze un total de peste 750 miliarde lei. Din categoria proiectelor eligibile de finantat din aceasta suma de bani fac parte cele care au urmatoarele obiective: controlul si reducerea poluarii aerului, apei si solului, inclusiv prin utilizarea unor tehnologii curate, protectia resurselor naturale, gestionarea deseurilor, inclusiv a deseurilor periculoase, protectia si conservarea biodiversitatii, educatia si constientizarea publicului privind protectia mediului. Doar ca, potrivit unor surse, nici un leu din acesti bani nu a fost alocat pentru nici un astfel de proiect. Institutia abilitata sa administreze si sa repartizeze acest fond este Administratia Fondului de Mediu, pentru care nu exista, nici pana la ora actuala, un cadru legislativ de functionare. Mai nou, prin modificarile de ultima ora, Garzii Nationale de Mediu i s-a retras competenta sanctionarii societatilor care nu au contribuit la acest fond, care, altfel fie spus, fata de societatile inscrise pe lista contribuabililor la acest fond au cel mai important impact asupra acestora. Desi nu exista precedent in finantarea vreunui proiect, actul normativ prevede, inca de la intrarea sa in vigoare, obligativitatea agentilor economici de a se achita de plata taxelor solicitate. In teritoriu, in privinta finantarilor de proiecte s-au vizat in ultima perioada, potrivit declaratiilor unor oficiali locali, doar tematicile proiectelor elaborate de organizatiile non-guvernamentale, pe linia colectarii deseurilor, precum si proiectele societatilor care au acest profil de activitate. In fapt, cele mai multe nemultumiri sunt manifestate tot la nivelul Administratiei Fondului de Mediu, care se plange de promptitudinea cu care se achita agentii economici colectori si valorificatori de deseuri feroase si neferoase, importatorii de substante chimice periculoase etc., desi gradul de incasare a sumelor a fost destul de ridicat, adica in proportie de peste 90%. In concluzie, din acesti bani se puteau finanta proiecte nationale initiate de institutii locale care, in cele din urma, au fost nevoite sa apeleze la forurile internationale pentru a atrage fonduri necesare unor planuri de viitor privind rezolvarea problemelor de mediu din teritoriu. Un exemplu ar fi proiectul Phare - Transfrontalier Romania-Bulgaria, initiat de Directia Silvica Constanta, in colaborare cu omologii sai bulgari, pentru conservarea biodiversitatii la sud, respectiv nord, de granita romana-bulgara. Acest proiect a reusit sa atraga o finantare de peste un milion de euro, bani care ar fi putut foarte bine sa vina din Fondul de Mediu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii