Bursa.ro Ministrul Economiei s-a întâlnit cu liderii Sindicatului Liber „Navalistulׅ“. Ce a declarat oficialul despre preluarea de către stat a Șantierului de la Mangalia
Bursa.ro: Ministrul Economiei s-a întâlnit cu liderii Sindicatului Liber „Navalistulׅ“. Ce a declarat oficialul
12 Mar, 2018 08:17
ZIUA de Constanta
1984
Marime text
Ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, a subliniat, vineri, că partea română este în continuare în termenul de exercitare a dreptului de preempţiune, în vederea preluării pachetului majoritar de la Şantierul Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI), şi a mai afirmat că s-au purtat şi se poartă în continuare negocieri cu investitorul strategic interesat, potrivit unui comunicat transmis de minister, în urma unei întânirii cu sindicaliştii.
Ministrul Economiei a transmis că dorinţa sa este ca aceste negocieri să fie finalizate într-un interval de timp rezonabil.
Declaraţiile ministrului sunt surprinzătoare, în condiţiile în care, pe 19 decembrie 2017, Şantierul Naval "2 Mai" (listat sub simbolul STNM - compania prin care statul român are o participaţie de 49% din DMHI) anunţase, printr-un raport la Bursa de Valori Bucureşti, că Adunarea Generală a Acţionarilor a decis ca societatea să nu îşi exercite dreptul de preemţiune, în lipsa unei decizii de la Guvern.
Pachetul majoritar din DMHI este scos la vânzare de coreenii de la Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering (DSME), care au anunţat, toamna trecută, că au decis să îşi vândă participaţia de 51% la Daewoo Mangalia către olandezii de la Damen Shipyards Group (acţionarii şantierului Damen Galaţi).
De asemenea, potrivit unor surse, există şi interes din Italia pentru preluarea managementului Şantierului.
Recent, Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, unitate aflată în subordinea Ministerului Economiei, ne-a transmis că analizează aspectele privind preluarea DMHI, respectiv exercitarea dreptului de preferinţă pentru pachetul majoritar.
În cadrul întâlnirii de vineri cu Dănuţ Andruşcă, liderii Sindicatului Liber "Navalistul" au exprimat preocuparea membrilor organizaţiei lor pentru scăderea drastică a activităţii şantierului, aducând la cunoştinţa Ministerului faptul că 700 de salariaţi nu mai au front de lucru din 7 februarie 2018, atunci când a fost livrată ultima navă construită în şantier, se mai arată în comunicatul Ministerului, care adaugă: "În acest context, principala grijă a angajaţilor este că activitatea în şantier nu va fi reluată într-un viitor apropiat, în timp ce aceştia au de plătit rate şi facturi, iar veniturile salariale au scăzut comparativ cu perioada similară anului trecut, din cauza faptului că nu s-a mai efectuat acelaşi volum de ore suplimentare. Reprezentanţii sindicatului au mai arătat că, pe măsură ce durata negocierilor se prelungeşte, îngrijorarea angajaţilor se accentuează şi determină tot mai mulţi salariaţi să părăsească societatea".
Articolul integral poate fi citit pe BURSA.RO

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii