Conducerea Autorității Competente de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore (ACROPO) a fost prezentă la Ziua Marinei Române
Conducerea Autorității Competente de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore (ACROPO) a fost prezentă
16 Aug, 2021 14:15
ZIUA de Constanta
3951
Marime text

- Ieri, 15 august, preşedinta Autorității Competente de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore ( ACROPO), Gabriela Dan, a participat alături de preşedintele României, Klaus Werner Iohannis, preşedinta Senatului, Anca Dragu, premierul Florin Cîţu, vice prim-ministrul Dan Barna şi celelalte oficialităţi ale statului la festivităţile organizate cu ocazia Zilei Marinei Române.
Conform paginii de Facebook a instituției ceremonia a început cu trecerea în revistă, de către preşedintele Klaus Werner Iohannis, a Gărzii de Onoare, compuse din militari ai Forţelor Navale Române, precum şi din militari ai Statelor Unite ale Americii şi Marii Britanii.
A urmat ridicarea pavilionului şi marele pavoaz la bordul navelor militare, în acordurile Imnului de Stat al României şi tragerea a 21 de salve de tun.
De asemenea, au fost acordate drapelele de luptă Flotilei 56 Fregate „Contraamiral Horia Macellariu” şi Direcţiei Hidrografice „Comandor Alexandru Cătuneanu”, după care Preşedintele României a adresat o alocuţiune participanţilor.
La finalul ceremoniei, portul militar a fost survolat de aeronave de luptă, alcătuită din elicoptere şi avioane.
ACROPO, a cărei activitate este legată de Marea Neagră este alături de toţi marinarii români, civili şi militari, le doreşte sănătate şi cinsteşte memoria eroilor marinari care şi-au pierdut viaţa în mările şi oceanele lumii.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii